Se afișează postările cu eticheta PILDE ORTODOXE. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta PILDE ORTODOXE. Afișați toate postările

vineri, 1 martie 2024

O poveste tulburătoare despre o româncă pro-spitale și anti-catedrale,


O poveste tulburătoare despre o româncă pro-spitale și anti-catedrale, ajunsă pe meleaguri străine, fascinată în primul moment de „o societate normală”, în care Bisericile sunt dărâmate pentru a face loc „unor construcții utile”. O poveste de viață care ar trebui să ne dea de gândit.

Roxana striga cât o țineau puterile: „Vrem spitale, nu catedrale”. Se afla în mulțimea înfierbântată și nemulțumită. Se simțea legată atât de strâns de oamenii pe care îi întâlnise pentru prima dată. Împreună cu ei reușea să dea glas unei revolte pe care nu mai putea să o țină sub control. Trăia un amestec de uimire, mâhnire și revoltă că în loc de spitale se construiesc catedrale.

Trecuse curând euforia acelor zile. În inima Roxanei rămase adânc întipărită convingerea că oamenii trebuie să iasă din întunericul în care îi ținea credința. Blama statul că susține activitatea Bisericii și îi considera pe preoți niște înșelați și înșelători, vânzători de vise deșarte.

La puțin timp după demonstrațiile la care participase, primi răspuns pozitiv la cererea de angajare pentru un an de zile într-o clinică de psihiatrie din străinătate. Se pregătea să lucreze pentru un an în Germania. Era fericită că va găsi acolo un sistem made in Germany, în care totul funcționează perfect, unde construcția de spitale nu este împiedicată de construirea de Biserici. Încântarea i-a fost pe măsura așteptărilor când a pășit în Düsseldorf. Tocmai se dărâma o Biserică din centrul orașului.

– Aici este cu adevărat o societate normală, comunică Roxana prietenului său la telefon. Abia aștept să vii să vezi în sfârșit ce înseamnă normalitate. În România nu o să avem niciodată această șansă. Astăzi am fost martoră la un gest firesc într-o societate în care rațiunea primează superstiției. A fost dărâmată o catedrală chiar sub ochii mei. Pe acel loc vor apărea construcții cu adevărat utile.

Prietenul îi împărtășea opiniile. Roxana era extrem de mulțumită de modul în care funcționau lucrurile. Se simțea apreciată și răsplătită pe măsură. Ardoarea cu care muncea zilnic peste 12 ore o epuiză însă curând. Devenea tot mai slăbită.

– Sunt deosebit de încântată de tot ce am învățat și învăț. Sunt însă tot mai obosită. Nu mai am răbdare să ascult pe nimeni. Am impresia că e totuși prea mult, se plângea Roxana prietenului ei.
– Nu te lăsa chiar acum. Profită de tot timpul care ți-a mai rămas. Apoi te vei întoarce și vei pune în practică toată experiența acumulată acolo, îi răspunse Paul.

Roxana a cedat la un moment dat după atâtea ore de lucru în spital, după atâtea cursuri de perfecționare, după atâtea discuții interminabile, înainte și după serviciu, în cadrul colegiului medical. Dormea doar patru ore pe noapte, iar mintea îi era încărcată de problemele pacienților, de grija hârtiilor, de teama de a eșua, de lipsa prietenilor, de presiunea unei noi zile în care trebuia să dea randament desăvârșit pentru a susține sistemul perfect.

– Domnule doctor, aș dori să stau de vorbă cu dumneavoastră despre câteva probleme personale, se adresă Roxana celui mai bun doctor din clinica la care lucra.
– Cu cea mai mare plăcere. O să vă fac o programare, răspunse scurt domnul Schmidt.
– Am nevoie urgentă de ajutorul dumneavoastră. Vă rog să mă primiți cât puteți de repede, insistă Roxana.

– Nicio problemă. În 3 săptămâni, pe 12 februarie, ora 11:30. Vă aștept, răspunse doctorul și se grăbi la vizita medicală.

Roxana simțea că i se năruie ultima speranță. Nu mai avea deloc liniște. Trupul îi tremura de oboseală. Nu mai putea asimila nimic, nu mai putea gândi, nu mai putea închide niciun ochi noaptea.
– Fă-ți programare la un alt doctor, o sfătuia Paul. Nu se poate să nu fie undeva cineva cu care să vorbești despre aceste probleme.

– Am sunat la toate clinicile de psihiatrie. Nu există niciun loc liber. Sunt toate ocupate, răspunse cu glas stins Roxana.

– Mai încearcă, sunt convins că vei reuși. Am încredere, o încurajă Paul.
Roxana sună peste tot, dar nu găsi posibilitatea unei programări urgente. Încercă ultima variantă și sună la cea mai nouă clinică.

– Bună ziua. Mă numesc Roxana Pintilescu și sunt doctor psihiatru la clinica din Holthausen. Aș dori o programare la clinica dumneavoastră.

– Pentru un pacient de-al dumneavoastră?

– Eu sunt pacientul. Aș dori să încep o terapie cu domnul doctor Fisch.

– Din păcate, domnul doctor Fisch nu mai face programări până anul viitor în martie. Vă recomand însă clinica din Grafenberg. Se va deschide în două săptămâni.

– Nu se poate nici cu internare? întrebă Roxana.

– Internare? Nu ați citit în ziar că nu mai sunt paturi la psihiatrie?

             Roxana trânti receptorul dezănădjuită. După atâtea telefoane nu găsi un loc la un cabinet de psihoterapie și nici măcar la spital, ea, care îngrijea cu atâta devotament pacienții cu afecțiuni psihice. Nu îndrăznea să se ducă la colegii ei. Îi considera pe toți incompetenți, în afară de doctorul Schmidt. Nici nu voia să își prescrie singură un tratament. Avea nevoie să vorbească. Știa foarte bine că sufletul nu îl poți trata cu pastile.

Se anunță bolnavă la serviciu și se hotărî să facă o plimbare prin Düsseldorf. Mergea și nu știa pe unde o poartă pașii. Avea sentimentul că nu a fost niciodată pe acolo, deși fusese de multe ori prin centrul orașului. La un moment dat, zări o catedrală la intrarea căreia se afla o placă pe care scria: Parohia Ortodoxă Română Düsseldorf. Își făcuse curaj și intră în catedrală. Întâmplător, acolo era părintele Macarie, care împacheta diferite lucruri.

– Măcar aici este cineva cu care pot vorbi în limba mea, se gândi Roxana.

Se așeză în ultima bancă. Pe bancă, zări o carte a părintelui Paisie Aghioritul. O deschise la întâmplare și ochii i se fixară pe niște cuvinte care o făcură să tresară: „Fără duhovnici buni, bisericile se golesc și se umplu psihiatriile, închisorile și spitalele”. Ceva îi atinsese inima și o făcu să se ridice și să intre în vorbă cu părintele, căruia îi relată stările prin care trecea. Părintele o asculta cu atenție și nu scotea niciun cuvânt. Pe măsură ce vorbea, Roxana se simțea tot mai bine, mai eliberată. După ce povesti tot ce avea pe suflet, îi mulțumi părintelui și îi dădu o carte de vizită.

– Mă bucur să mai putem vorbi. Aș dori să mai vin, dacă se poate, spuse Roxana cu glas înveselit.

– Cu mare drag, doamnă doctor Pintilescu. Sunați-mă când simțiți nevoia, îi răspunse părintele.

– Eu aș dori să ne întâlnim față către față aici la biserică. Îmi face mult mai bine să vorbesc personal cu dumneavoastră, replică Roxana sătulă de telefoane.

– Cu mare drag, însă așa cum vedeți noi împachetăm lucrurile, întrucât trebuie să părăsim această biserică.

– De ce trebuie să părăsiți această biserică? se miră Roxana. E o catedrală impresionantă.

– Această catedrală în care am fost găzduiți va fi demolată. Din păcate, deocamdată nu mai avem unde sluji, răspunse părintele trădându-și îndurerarea.

Roxanei nu îi venea să creadă. Cum să se dărâme o catedrală în care un om făcea o lucrare atât de mare? Cum să fie dat afară un om care îi adusese atâta mângâiere? Cum să fie alungat singurul om care și-a făcut timp să îi asculte durerea? 

Era uimită, mâhnită, revoltată.

sursa: Eikon

ȘOAPTE



La un magazin , în noapte,
S-a oprit un trecător.
A bătut discret, în poartă
Și-i deschise un negustor!

Fără însă să-l privească,
Pe cel care i-a deschis,
Începu să povestească:
Am bătut, atras de scris !

Eu treceam din întâmplare
(Și-s mirat,cinstit vă spui),
Scrie c-aveți la vânzare,
Darurile Domnului !

Negustorul îi surâse:
-Spuneți! Ce ați fi dorit?!
N-aţi bătut la porţi inchise.
Spuneți şi veți fi servit!

Când își inălță privirea
Și-o opri pe negustor...
Și mai mare-i fu mirarea,
Căci e-un înger păzitor!

Curios,străinu' întreabă:
Vreau sã cumpăr...! Costă mult?!
Îngerul cel fără grabă,
Spuse: --Totu-i gratuit!

Gratis?! zice trecătorul,
Plin de curiozitate...!
Cât de generos e Domnul,
Că ne dăruie din toate !

Stau pe rafturi așezate,
Lucruri ademenitoare....
Pachețele cu speranțe ,
Cu iubire și iertare!

Cu credință, fericire...
Nu îi pare să lipsească,
Nimic din ce își dorește,
Toată rasa omenească!

Greu de ales și totuși, cere:
Să îmi dai, te rog, iubire...
Și-apoi să-mi dai iertare,
(toată o vreau !)și...fericire!

Să nu uiți să-mi pui speranța,
Singura ce îmi rămâne
Ori de câte ori viața
Tot la probe mã supune!

Și gândindu-mă la semeni...
Dă-mi salvarea, dacă vrei
Pentru rude și prieteni,
Pentru mine și ai mei...

O sticluță de credinţă,
Cât mai multă sănătate,
Mie...pentru orice ființă...
Ce zici îngere...? Se poate?!

Îi prepară un pacheţel...
Am pus tot ce aţi cerut...!
Străinul, privind spre el:
Murmură:...--Speram mai mult!

Tu, te așteptai mai mult!
Dar aici sunt foarte multe!
Dumnezeu ţi-a dăruit ,
Doar semințe și nu fructe ...!

Tu ești agricultorul!
Ia-le ! Fructele vor crește!
Căci așa a lăsat Domnul:
O sămânță se-nmulţește!

Dac-ai să semeni iubire,
Tot iubire-ai să culegi!
Când vei seamăna iertare,
Roadele-ți vor fi întregi!

Chiar și când este furtună
Și-n asprimea vântului,
Să salvezi întotdeauna,
Darurile Domnului!

(Preluat) Marlena Scarlat


duminică, 9 aprilie 2023

Ateul...

 "Un ateu a căzut de pe o stâncă. In timp ce cădea, el s-a prins de o mică rădăcinuță. A rămas astfel, atârnat între cer si prăpastia de sub el, ştiind că nu va mai rezista multă vreme.

    Atunci, i-a venit o idee.

– Dumnezeule! a strigat el cât îl ţinea gura.

        Tăcere! Nu i-a răspuns nimeni.

– Dumnezeule, a strigat el din nou. Dacă exişti, salvează-mă, şi îți promit că voi crede în tine şi că îi voi învăța și pe alţii să creadă.

    Din nou, tăcere! Subit, s-a auzit o Voce ca de tunet, care l-a făcut aproape să dea drumul la rădăcina de care se ținea:

- Aşa spun toți atunci când se află la greu!

- Nu, Doamne, nu! a strigat el, cu ceva mai multă speranță. Eu nu sunt la fel ca alții. Nu vezi, am început deja să cred, acum, când ți-am auzit şi vocea. Nu mai trebuie decât să mă salvezi și voi proclama pretutindeni numele Tău, până la capătul pământului.

- Foarte bine, a răspuns Vocea. Te voi salva. Dă drumul la rădăcina aceea.

- Să dau drumul la rădăcină? a strigat omul, nevenindu-i să-și creadă urechilor. Mă crezi nebun?"

miercuri, 16 noiembrie 2022

Miracolul unui copil


O fetiţă a intrat în camera ei şi a scos din ascunzătoarea din dulap un borcan. A turnat conţinutul borcanului pe podea şi a început să numere banii …cu atenţie. A numărat mărunţişul de trei ori, până rezultatul a ieşit exact la fel. Nici o şansă să greşească.
A pus cu atenţie monedele în borcan apoi a aşezat capacul, a ieşit pe uşa din spate şi a mers 6 străzi până la farmacia cu semnul verde, la intrare.
A aşteptat cu răbdare pentru ca farmacistul să fie atent la ea, dar acesta era prea ocupat în acel moment. Fetiţa şi-a mişcat picioarele pentru a face un zgomot. Nu s-a întâmplat nimic. A încercat să scoată un sunet pentru a atrage atenţia, însă nu s-a întâmplat nimic.
În final, a luat o monedă din borcanul ei şi a pus-o pe tejghea. Asta a funcţionat.
- Ce anume doreşti? a întrebat farmacistul pe un ton iritat. Vorbesc cu fratele meu pe care nu l-am văzut de ani – a spus el fără să aştepte un răspuns la întrebare.
- De fapt, doresc să vorbesc cu dvs. despre fratele meu – a răspuns fetiţa pe acelaşi ton ridicat. Este foarte, foarte bolnav şi vreau să cumpăr un miracol.
- Poftim? – a întrebat farmacistul.
- Numele lui este Andrei şi ceva rău îi creşte în cap, iar tata spune că doar un miracol îl mai poate salva în acest moment. Aşadar, cât costă un miracol?
- Noi nu vindem miracole fetiţo! Îmi pare rău, nu te pot ajuta, a spus farmacistul, înmuiat un pic.
- Uite, am bani să vă plătesc. Dacă nu este de ajuns, adun restul. Doar spuneţi-mi cât costă.
Fratele farmacistului era un om bine îmbrăcat. S-a întors către fetiţă şi a întrebat-o:
- De ce fel de miracol are nevoie fratele tău?
- Nu ştiu, a spus fetiţa. Ştiu doar că mama spune că are nevoie de o operaţie. Însă tata nu poate să plătească, aşa că vreau să folosesc banii mei.
- Câţi bani ai? – a întrebat bărbatul.
-Zece lei şi 50 de bani, a răspuns încet. Sunt toţi banii pe care îi am, dar pot face rost de mai mulţi.
- Ce coincidenţă! – a zâmbit bărbatul. Un miracol pentru frăţiori costă exact 10 lei si 50 de bani.
A luat banii într-o mână, iar cu cealaltă a apucat mânuţa ei şi a spus:
- Arată-mi unde locuieşti. Vreau să-l văd pe frăţiorul tău şi să-i cunosc pe părinţii tăi. Hai să vedem dacă am acel miracol de care ai nevoie.
Bărbatul bine îmbrăcat era un chirurg renumit, specializat în neuro-chirurgie. Operaţia a fost gratuită şi nu a durat mult până ce Andrei a ajuns din nou acasă şi se simţea bine. Mama şi tata vorbeau cu plăcere despre şirul de evenimente ce i-au adus aici.
- Acea operaţie a fost un adevărat miracol, a şoptit mama. Mă întreb cât o fi costat?
Fetiţa a zâmbit. Ştia exact cât a costat miracolul…zece lei şi 50 de bani… plus credinţa unui mic copil….

joi, 10 noiembrie 2022

Biblia...



Un bărbat de 75 de ani călătorea cu trenul și folosea timpul pentru a citi. Alături de el un tânăr student citea și el o carte voluminoasă de științe.După un timp tânărul observă că bătrânul de lângă el citește Biblia și fără menajamente îl întrebă:

- Dumneavoastră înca credeți în această carte plină de fabule și povești?
- Bineînțeles, răspunse bătrânul, dar aceasta nu este o carte de povești sau fabule este Cuvântul lui Dumnezeu! Dumneavoastră credeți că e greșit să cred asta?

- Bineînțeles că e greșit! .. Cred ca dumneavoastră trebuie să vă dedicați studiului științei și Istoriei Universale. Veți vedea cum Revoluția Franceza, acum mai bine de 100 de ani, a demonstrat miopia, stupiditatea și minciunile religiei. Doar persoane fără cultură sau fanatice încă mai pot crede în astfel de prostii. Dumneavoastră domnule ar trebui să cunoașteți puțin mai mult părerea oamenilor de știință cu privire la lucrurile acestea.

- Și spune-mi tinere, aceasta este parerea oamenilor noștri de știință despre Biblie?
- La următoarea stație trebuie să cobor și nu am timp să vă explic. Vă rog să îmi dați cartea dumneavoastră de vizită și vă voi trimite prin poștă căteva lucrări pe tema aceasta. Așa vă veți edifica asupra acestei teme care preocupă întreaga lume.

Bătrănul cu multa răbdare și liniștit căută în buzunarul hainei sale. După un scurt timp îi intinse cartea sa de vizită.

Când tânărul citi se rușină și nu mai îndrăzni sa ridice capul nici ochii din pământ.

Pe cartea de vizită scria:

Profesor Doctor Louis Pasteur

Director General al Institutului
Național de Cercetare Științifică
a Universității Naționale Franceze.
( această întâmplare a avut loc în 1892)
“Puțină știință ne desparte de Dumnezeu, multă știință ne apropie!”
Dr. Louis Pasteur

Morala: Plăcerea cea mai mare a unui om inteligent este să lase impresie că e un prost în fața unui prost ce vrea sa pară inteligent.

sâmbătă, 29 octombrie 2022

De ce creştinii ortodocşi poartă Semnul Crucii la gît?



      Pe baza aceluiași algoritm, am putea spune că linia orizontală unește om cu om și neam cu neam. Atunci când ne însemnăm chipul cu semnul de viață dătător, prin linia verticală unim mintea cu inima, arătând astfel că, în efemera existență umană, rațiunea fără inimă duce la mândrie, autosuficiență, iar inima fără rațiune, la trăiri emoționale, sentimentaliste, depărtându-l pe om de adevăratele valori și de scopul ultim al vieţii: dobândirea mântuirii. Linia orizontală a semnului purtător de biruință unește umăr cu umăr. În genere, umărul, partea corpului omenesc corespunzând articulației dintre brațe și trunchi, este asociat cu puterea. De aici zicala: „a pune umărul la greu”. Unind umerii cu orizontala Crucii, devenim mai puternici, căci, aşa cum ne spune dumnezeiescul Pavel, Sfânta Cruce reprezintă puterea lui Dumnezeu. De aceea, bunii creștini din bătrâne veleaturi nu doar că s-au însemnat cu semnul biruinței și al iubirii mai tari decât moartea a lui Hristos, ci au început să poarte la gât o cruce, fie din lemn, fie din anumite metale, considerând că odată cu acesta Hristos îi însoțește. Și astăzi se păstrează obiceiul căci mulți semeni au preluat tradiția. Se pune întrebarea: este bine să purtăm o cruce la gât? Chestiunea devine și mai pertinentă dacă ne gândim că pretutindeni vedem cruci agățate: în mașini, pe birouri sau în locuri străine de viața și trăirea autentic ortodoxă. Pentru o bună înțelegere a lucrurilor, aș vrea să fac referire la rânduiala Călugăriei, când proaspătul monah primește în cadrul slujbei o cruce din lemn, de mici dimensiuni, pe care o sărută și i se așează pe grumaz. Așadar, în rânduiala tunderii în monahism se prevede în mod explicit purtarea crucii de către călugăr. După ce s-a îmbrăcat cu acea cămașă albă, numită haina veseliei, i se aşază pe piept crucea, semn al renunţării şi totodată al dorinţei sale de a se face părtaş pătimirilor Domnului, dar și Învierii Lui, arătând că adevărata credinţă în înviere dă sens suferinţei, o umple de speranţă şi de dorinţa de a trăi, iar dacă se răstigneşte cineva astfel, se răstigneşte spiritual în vederea învierii. „Armă împotriva diavolului crucea Ta ai dat-o nouă” cântăm în slujba Sfântului Maslu şi de aceea călugărul ia pe pieptul său Sfânta Cruce, ea fiind „tare apărătoare a celor ce bine călătoresc” spre Cer , dar şi Semnul Fiului Omului (Matei 24,30). Călugărul poartă cruce, căci dorește a se jertfi pe sine, mărturisind jertfa lui Hristos. Sfântul Apostol Pavel zice în acest sens: „port în trupul meu semnele Domnului Iisus” (Galateni 6,17). Crucea dă slobozire de patimi şi tot ea ne aminteşte de Patimile Mântuitorului, prin care s-a arătat iubirea mai tare decât moartea. Tot așa ar trebui să gândească și creștinii, când își pun pe grumaz semnul Crucii confecționat din lemn, aur, argint sau alte materiale. Doar că, din păcate, pentru mulți, semnul de viață dătător a devenit un simplu accesoriu oferit cu „generozitate” de mai toate centrele comerciale, întâlnit chiar la cei aflaţi în bejenie față de viața autentic ortodoxă. Așadar, crucea de la gât nu este o bijuterie, chiar dacă e confecționată din metale prețioase, nu e nici măcar un obiect decorativ, ci trebuie să fie semnul credinței noastre, să se transforme într-un prilej de mărturisire autentică a lui Hristos. Crucea nu reprezintă un talisman. Nu semnul în sine constituie o armă împotriva diavolului, ci credința noastră că Hristos, prin jertfa Sa, a dat putere crucii, transformând-o într-un semn de biruință prin învierea Lui din morți. De aceea noi ortodocșii nu despărțim Crucea de Înviere, ci stăruim pe sudura interioară dintre taina Crucii şi taina Învierii Mântuitorului Hristos. Aceasta pentru că rodul Crucii este Învierea şi în jertfa Crucii se închide deja bucuria Învierii, nedespărţită de amintirea jertfei Crucii. De aceea cântăm în ziua proslăvirii lemnului sfânt: „Crucii Tale ne închinăm Hristoase și sfântă Învierea Ta o lăudăm și o mărim.” Practic, atunci când dorim să purtăm o cruce la gât sau să o așezăm la birou, în casă, ori chiar în mașină, trebuie să ne adresăm preotului pentru a o sfinți. Numai prin sfințire vom simți că într-adevăr Crucea ne va fi călăuzitoare, izbăvitoare de cele rele. Redăm un fragment din rugăciunea de sfințire a semnului crucii tocmai pentru a întări cele spuse anterior: „Doamne, Dumnezeul slavei, … trimite harul Preasfântului Tău Duh peste acest semn al crucii și-l binecuvintează, îl sfințește și-i dă lui ca să fie semn înfricoșător și tare asupra tuturor vrăjmașilor văzuți și nevăzuți, spre izgonirea și înfrângerea tuturor curselor și ispitelor și asupririlor diavolești. Iar poporului Tău să fie acoperământ puternic, credinței întărire, nădejdii sprijinire, la războaie biruință și sporire în toate faptele cele bune”. Arhimandrit Mihail Daniliuc

Citeşte mai mult pe aparatorul.md: De ce creştinii ortodocşi poartă Semnul Crucii la gît? https://www.aparatorul.md/de-ce-crestinii-ortodocsi-poarta-semnul-crucii-la-git/

marți, 18 octombrie 2022

Rugăciune la ziua numelui sau a nașterii

                  

Dumnezeule Preasfinte, cum voi putea să-Ți mulțumesc cu vrednicie pentru viața ce mi-ai dat? Tu m-ai scos din întunericul neființei și viața mea este un dar al bunătății Tale, care m-a păzit până acum, mă sprijinește în necazuri și-mi întâmpină trebuințele. Tu ești Cel ce priveghezi asupra mea, îndreptezi pașii mei în calea binelui și mă aperi de ispite. Când mă rătăcesc, Tu mă întorci în calea poruncilor Tale; când mă poticnesc, Tu mă sprijinești; când cad, Tu mă ridici; și când păcătuiesc, Tu mă întorci și-mi deschizi părinteștile Tale brațe. O, cât de multe sunt datoriile mele către Tine, pentru că mi-ai dat viață și mi-ai dat în toate zilele semne despre părinteasca Ta bunătate și îngrijire. Plin, așadar, de vie recunoștință, Ție îți închin toate zilele vieții mele, și mai ales această zi de sărbătoare pentru mine, și mă rog cu umilință ca bunătatea Ta să nu mă părăsească în tot timpul vieții mele, și înțelepciunea Ta să mă povățuiască totdeauna în calea binelui și fericirii, pentru rugăciunile și mijlocirile sfântului (numele sfântului al cărui hram porți) și ale Preacuratei Maicii Tale. Amin.


vineri, 8 aprilie 2022

Postul ...pe litere mari de tipar


                                         


  O 
 Părăsirea răutăților. 

Timpul obișnuit se deosebește de timpul de post prin faptul că e prezentă o oarecare relaxare, înțeleasă ca un confort mai mare pentru trup, dar odată cu acest stil de viață, vine și o deschidere mai mare a porților sufletului pentru răutăți. Brusc, odată ce începe postul se instalează o încordare. E semn că lupta începe. Iată ce se cere: Răscumpărați vremea căci zilele rele sunt! Postul e o zeciuială a anului, lung de 365 de zile. În 40 de zile putem răscumpăra păcatele unui an. Putem, doar să vrem! Un ajutor puternic sunt Domnul, sfinții, preotul, prietenii pe care îi știm mai îmbisericiți decât noi. Prieteniile bune strică obicieiurile rele e o metodă simplă de a părăsi relele crescute în suflet. Să ne împrietenim cu Domnul, căci cum am putea să ne facem buni departe stând de El?

O   Osârdia la rugăciune. 

Loc de rugăciune nu e doar Biserica. E casa , locul de muncă, strada, piața, parcul, mașina. Important e să pricepem că la rugăciune inima noastră trebuie conectată la timpul în care ne găsim: drumul spre Cruce și spre Înviere. Cheamă pe Tatăl zicând Tatăl nostru..., chemă pe Fiul insistând cu Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă! și cheamă pe Duhul Sfânt cerând Vino, Duhule sfinte și te sălășluiește întru noi! Ce întrebăru grele a pus Domnul lui Petru, în grădina Ghetsimani: Simone, dormi? Un ceas n-ați putut să privegheați împreună cu mine?Privegheați și vă rugați, ca să nu cădeți în ispită! (Marcu)

S
Suferirea fără cârtire a încercărilor.

 Este limpede că nimeni nu-și pune problema unei vieți duhovnicești comode(de exemplu, mulți ar dori o Cruce cu fotoliu!). Acest adevăr l-am învățat de la un bun părinte. Încercarea are rostul ei, de Dumnezeu știut. Încercările aduc răbdare, iar răbdarea aduce pe Hristos. ne lăudăm şi în suferinţe, bine ştiind că suferinţa aduce răbdare, Şi răbdarea încercare, şi încercarea nădejde, iar nădejdea nu ruşinează pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre(Romani 5,3-5). De-am vedea câte păcate se iartă numai într-o singură zi de încercări n-am cârti. Să aveți curaj!

T Totală încredere în dumnezeu ca Tată. 

Postul Mare e și o revenire la Tatăl, la raiul pierdut, la starea de copil al lui Dumnezeu. Cuvântul lui Hristos ne-a zis: Dacă voi, răi fiind, știți să dați daruri bune fiilor voștri, cu cât mai mult va da Tatăl cel din ceruri celor care cer de la El. Acest adevăr îl experimentăm de fiecare dată cu copiii noștri. Suntem copiii unui Tată atât de bogat în Har și noi trăim totuși atât de sărăcăcios! Copilul când îi e foame cere, când îl doare spune, când se sperie cheamă, când s-a rănit țipă, când se știe singur plânge. Să fim astfel de copii sinceri cu Tatăl ceresc, să ne încredem în El, că El ne-a făcut și nu noi, El ne-a crescut și nu noi, El ne va mântui și nu noi!

U Unitatea exersată în familie și în cercul apropiaților. 

Cui îi place să fie singur o veșnicie, chiar dacă ar fi în rai? Post înseamnă recuperarea dragostei în cele trei sensuri. Postul ne ajută să ne împăcăm cu Dumnezeu, cu noi înșine și cu semenii noștri. Să nu uităm că postim ca să ne fie mai ușor urcușul spre cer. Că postim ca să ne împărtășim cu Hristos. Iar Lui îi place să ne vadă iertând, iubind, dăruind. Lui îi place să vină Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu acolo sunt și Eu în mijlocul lor. Un gest de post e să iei în mâna ta mâna soțului, a soției, a copiilor, prietenilor, a străinului ce are nevoie de asta. Va fi deasupra mâna lui Hristos binecuvântând cu bucurie unitatea voastră.


L  Liber să faci binele. 

Vezi că vorbim de post și nu ți-am pomenit nimic de mâncare. Și nici nu vreau, căci te voi purta pe o treaptă mai sus. Lupta nu e între gemul de căpșuni și carnea de pui, ci între bine și rău, între înger și demon, iar câmpul de luptă e inima ta. Ferește-te e rău și fă binele, caută pacea și urmează-o! Ia acest psalm și repetă-l de șaptezeci de ori în fiecare din cele șapte săptămâni de post, adică de zece ori pe zi. Și nu uita: cinstea interioară e mai prețioasă decât cinstitul lemn al sfinte Cruci(Sfântul Paisie). Iată despre asta e vorba.


Pr. Dr. Piț George Cosmin


vineri, 21 ianuarie 2022

Dracul curviei

 

Un frate s-a luptat de dracul curviei şi s-a întâmplat să treacă printr-un sat al Egiptului unde a văzut o femeie frumoasă, care era fata preotului elinilor. Văzând-o, s-a rănit cu dânsa. Apoi mergând a zis tatălui ei: dă-mi-o de soţie! Iar el răspunzând, i-a zis: nu pot să ţi-o dau, de nu mă voi înştiinţa mai întâi de la dumnezeul meu. Şi mergând către drac, l-a întrebat zicând: iată un monah a venit şi o cere pe fiica mea. Oare, să i-o dau? Şi a răspuns dracul: întreabă-l pe el dacă se leapădă de Dumnezeul lui, de botez şi de cinul călugăresc! Şi întorcându-se slujitorul păgân către fratele, i-a zis: te lepezi de Dumnezeul tău, de botez şi de cinul călugăresc? Iar el s-a făgăduit. Şi îndată a văzut că i-a ieşit din gură un porumbel şi a zburat la cer. Deci s-a dus slujitorul la drac şi i-a spus: iată, s-a făgăduit. Atunci i-a zis lui dracul: nu-i da fata de soţie că Dumnezeul lui nu s-a depărtat de la dânsul, ci încă îl ajută. Reîntorcându-se spurcatul slujitor, i-a zis fratelui: nu pot să ţi-o dau pentru că Dumnezeul tău cu tine este şi încă îţi ajută. Iar fratele auzind s-a umilit şi şi-a zis: dacă eu, ticălosul de atâtea bunătăţi învrednicindu-mă de la Dumnezeu numai pentru bunătatea Lui, m-am lepădat de Dânsul, de botez şi de cinul călugăresc, iar El încă îmi ajută şi nu s-a depărtat de mine, cum să nu fiu dator să alerg la Domnul şi să nădăjduiesc în bunătatea Lui cea nemărginită? Deci, revenind în sine, a ieşit în pustie şi mergând la un bătrân, i-a povestit acestuia întâmplarea. Şi i-a zis bătrânul: şezi cu mine în peştera aceasta şi posteşte trei săptămâni, adică câte două zile şi a treia zi dezleagă. Şi mă voi ruga lui Dumnezeu şi eu pentru tine. Şi s-a ostenit bătrânul pentru fratele şi L-a rugat pe Dumnezeu, zicând: mă rog, Doamne, dăruieşte-mi sufletul acesta şi primeşte pocăinţa lui. Şi l-a ascultat pe el Dumnezeu. După ce s-a împlinit o săptămână, a venit bătrânul la frate şi l-a întrebat: văzut-ai ceva? Iar el a răspuns: da, am văzut porumbelul sus, la înălţimea cerului, în dreptul capului meu. Şi i-a zis bătrânul: ia aminte de tine şi roagă-te lui Dumnezeu cu deadinsul! Apoi s-a dus. După ce a trecut şi a doua săptămână, a mers iarăşi bătrânul la fratele şi l-a întrebat zicând: văzut-ai ceva? Şi i-a răspuns: am văzut porumbelul aproape de capul meu. Poruncindu-i iarăşi bătrânul să fie treaz şi să se roage, s-a dus de la el. Apoi, după ce s-a împlinit şi săptămâna a treia, venind la el bătrânul, i-a zis: nu cumva ai văzut ceva mai mult? Iar el a răspuns: am văzut porumbelul că a venit şi a stătut deasupra capului meu şi am întins mâna să-l prind, iar el a intrat în gura mea. Şi auzind bătrânul a mulţumit lui Dumnezeu, spunând fratelui: iată, Dumnezeu a primit pocăinţa ta! De acum ia aminte de tine! Iar el a zis: de acum voi fi cu tine, părinte şi nu mă voi despărţi de tine până la moarte. Şi a petrecut după aceea fratele cu bătrânul nedespărţiţi. 

 (Pateric - Despre pocăintă) 


vineri, 14 ianuarie 2022

ȘI ASTA VA TRECE

                     

Solomon, fiul regelui David, copil fiind se juca prin curtea palatului regal. În timp ce se juca a observat că din palat a ieșit bijutierul palatului, foarte trist și apăsat. Solomon a observat tristețea de pe chipul bijutierului și l-a întrebat:
– “De ce sunteți trist?”
– “Cum să nu fiu trist? M-a chemat regele David, tatăl dumitale, și mi-a spus să-i fac un inel din ce material vreau eu, dar acest inel să aibă două însușiri: când mă voi uita la el când sunt trist inelul acesta să mă bucure, și când mă voi uita la el fiind bucuros să mă întristeze.
Mi-a zis să fac un așa inel că mă plătește cât vreau eu, dar dacă nu reușesc să-l fac în 24 ore, unde-mi sunt picioarele, acolo-mi va fi capul.
Acuma cum poți să faci un așa inel, care sa-ți schimbe pe loc bucuria în tristețe și tristețea-n bucurie? Te uiți la el si gata, te-ai transformat – asta e imposibil, și înseamnă că mi-am pierdut viața.”
Solomon, care era ințelept încă din copilărie, i-a răspuns:
– “O, e așa de simplu. Faceți tatălui meu un inel pe care să scrieți 3 cuvinte: ‘גםזהיעבור’ (gam zeh yaavori) care inseamna « ȘI ASTA VA TRECE ».
De câte ori se va uita tatăl meu când e trist va vedea scris pe inel că o să treacă, și când va fi tare vesel iar se va uita la inel și va ști că toate veseliile pământești sunt trecătoare. Când inelul va fi gata, veți fi plătit regește de tatăl meu, el va fi mulțumit și dumneavoastră veți rămâne în viață.“
MORALA: ȘI ASTA VA TRECE
#minutuldeintelepciune


marți, 1 iunie 2021

STIU FAPTELE TALE



Dragii mei, ne spune Dumnezeu in Biblie: “Stiu faptele tale: Ca nu esti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi RECE sau FIERBINTE! Astfel, fiindca esti CALDICEL - nici fierbinte nici rece -, am sa te vars din gura mea. Fiindca tu zici: sunt bogat si m-am imbogatit si de nimic nu am nevoie, si nu stii, ca tu esti cel TICALOS si VREDNIC DE PLANS, si SARAC si ORB si GOL.

Te sfatuiesc sa cumperi de la Mine, aur lamurit in foc ca sa te imbogatesti, si vesminte albe, ca sa te imbraci si sa nu te dea pe fata rusinea goliciunii tale, si alifie de ochi ca sa-ti ungi ochii si sa vezi” (Apocalipsa 3:18).

Pe cei RECI, (adica ateii) si pe cei CALDICEI (crestini ortodocsi de suprafata, doar cu numele), ii va varsa din gura Sa, adica, vor fi trimisi in osanda iadului. Unii se cred BOGATI, material sau spiritual, dar se inseala, fiindca, toate sunt ale lui Dumnezeu.

Multi oameni sunt TICALOSI (pacatosi), chiar VREDNICI DE PLANS (pentru ca staruie in pacate), SARACI (in fapte bune), ORBI (sufleteste) si GOI (de Harul Duhului Sfant). De la Dumnezeu trebuie sa cumparam (sa cerem prin rugaciuni): AUR (credinta crestin ortodoxa, care este ca aurul, fiind cea adevarata, stramoseasca si mantuitoare. LAMURIT IN FOC, doar Dumnezeu stie numarul mucenicilor, martirilor si marturisitorilor dreptei credinte, ba unii chiar au fost arsi in foc si nu s-au lepadat de Iisus Hristos.

Bogat, este un crestin ortodox, fiindca prin botez s-a imbracat in Iisus Hristos. Crestinul ortodox, va avea “vesmantul sufletului”, alb, prin Spovedanie si Impartasanie. Iar citind Biblia Ortodoxa Vietile Sfintilor si scrierile Sfintilor Parinti, invataturile acestea vor fi ca o alifie si i se vor deschide ochii sufletului.

Si acum intrebare: “Reci” nu suntem, dar, SUNTEM NOI OARE, FIERBINTI IN CREDINTA???

Preot Ioan 🛎.

joi, 18 februarie 2021

VALEA PLANGERII


http://babylenutapentrusuflet.blogspot.ro/

Lui Sotirios Crotos, un ucenic al lui Iisus Hristos, i-a intrat in laba piciorului, un ghimpe, un spin tarator. Piciorul i s-a umflat, s-a invinetit si, s-a chinuit asa cu dureri foarte mari, doua zile.

 Plangand de durere, si-a luat piciorul beteag in brate si a zis: “Doamne Iisuse Hristoase, eu sunt oaia cea ratacita, nu ma lasa departe de Tine!” Imediat a aparut langa el, invaluit intr-o lumina stralucitoare, Iisus Hristos si i-a zis: “Tu esti doctor si te-a doborat la pamant, un singur spin? Dar, daca ai avea 42 infipti in crestet si in frunte, cum am Eu, ce-ai face? Ridica-te, si nu te mai jelui!”

Bucuria mea, sunt inevitabile necazurile acestei vieti, viata pe care unii o numesc “Valea Plangerii”, pe care am inceput-o plangand, o petrecem in plans si o lasam, intre lacrimi si sudorile mortii. Insa, Iisus Hristos, ne-a descoperit sensul vietii: MANTUIREA SUFLETULUI (Luca 17:14). 

     Si atunci, sa strigam din adancul sufletului, ca si talharul cel de-a dreapta Sfintei Cruci a lui Iisus Hristos: “Pomeneşte-ma, Doamne, cand vei veni in Imparatia Ta” (Luca 23:42). “Pentru numele Tau, Doamne, curateste pacatul meu ca mult este” (Psalm 24:12).

“Pacatele tineretilor mele si ale nestiintei mele, nu le pomeni, Doamne!” (Psalm 24:7). 

Slava Tie, Doamne, Iisuse Hristoase, Tu esti Dumnezeul nostru UNIC, VIU si ADEVARAT! 

                                                                                                                           Amin si Aliluia!
                                                                                                                               Preot Ioan 🛎.

sâmbătă, 13 iunie 2020

Cocalarul si vinul sfintit..

,

Mădălin a fost pentru mine tipul clasic de cocalar de Bucureşti: un ins certat cu şcoala şi cu bunul simţ, care trăgea la fiare în sălile de sport pentru a-şi umfla muşchii, cu o ceafă groasă pe care straturile de grăsime se revărsau unele peste altele, plin de ghiuluri pe degete şi lanţuri de aur la gât, îndrăgostit nebuneşte de manele. Când făcea grătarele pe balcon scotea casetofonul pe geam şi-i dădea pe Adi Minune şi Vali Vijelie la maximum, înnebunnidu-i pe vecini cu muzica de mahala şi cu mirosul de mici.
Când m-am mutat în cartierul Militari, apartamentul mi-a fost spart de trei ori în jumătate de an, iar o vecină mi-a şoptit că banda lui Mădălin a fost implicată în cele trei spargeri. Cei mai mulţi vecini se temeau de el, căci pe unii i-a bătut şi i-a tăiat cu cuţitul. În ciuda sesizărilor la poliţie el era de neatins, iar reclamanţii se trezeau imediat cu maşinile sau apartamentele sparte, cu copiii maltrataţi ori nevestele hărţuite. Am înţeles că poliţia era neputincioasă în faţa lui abia la a treia sesizare, când poliţistul de proximitate m-a luat de-o parte şi mi-a spus să o las mai moale cu nemulţumirile dacă vreau să nu o păţesc mai rău. Mădălin era stăpânul zonei, peştele celor mai multe prostituate din cartier şi organizatorul celor mai multe activităţi comune: el repartiza locurile de parcare, el stabilea cine şi când are dreptul să joace fotbal pe terenul şcolii de vis-a-vis, el stabilea care este temperatura optimă în apartamente şi toate reparaţiile şi acţiunile de modernizare a blocurilor din jur depindeau în totalitate de voinţa lui.
După ce mi-a spart a treia oară apartamentul a trebuit în mod firesc să-mi cumpăr altă mobilă. Întâmplarea a făcut ca în momentul descărcării camionului cu mobilă să dau de Mădălin şi de oamenii din banda lui chiar în faţa blocului. Făcându-mă că nu ştiu că ei mi-au spart apartamentul şi că ei ştiu de sesizările mele la poliţie împotriva lor, i-am rugat să mă ajute să urc mobila pe scări pâna la etajul 6, promiţându-le că-i cinstesc pe măsură. Pe cei din banda lui i-a pufnit imediat râsul şi mă aşteptam să reverse asupra mea o serie de înjurături, dacă nu şi o ploaie de pumni şi lovituri. Dar Mădălin le-a spus serios, în mod neaşteptat:
Haideţi băieţi să-l ajutăm pe dom' profesor.
Odată aranjată mobila în casă, am scos o damigeană de vin de la ţară şi nu m-am lăsat până nu i-am îmbătat. După ce vinul şi-a făcut efectul şi limbile s-au dezlegat, au recunoscut că mi-au spart apartamentul, dar mi-au promis că nu vor mai face acest lucru cu mine şi chiar mi-au spus că îmi vor da înapoi o serie din lucrurile mele pe care n-au putut să le vândă la talcioc. Tot bând şi povestind vrute şi nevrute, râzând cu ei şi arătându-mi simpatia faţă de stilul lor de viaţă, am ajuns după câteva ore să devenim apropiaţi. Abia ţinându-se pe picioare, Mădălin s-a ridicat solemn şi a decretat: Dom' profesor e de-acum fratele meu şi trebă să spuneţi tuturor băieţilor că cine nu-l tratează ca pe fratele meu va avea de-a face cu pumnul lui Mădălin.
Simpatia lor faţă de mine nu a dispărut nici după ce aburii alcoolului s-au evaporat. Zilele următoare mi-au oferit cel mai bun loc de parcare din spatele blocului, lucru care m-a îndatorat şi m-a făcut să-i mai invit o dată la un pahar de vin. Promisiunea lor a rămas bătută în cuie şi deşi multe apartamente au mai spart în zonă şi chiar în blocul nostru, de apartamentul meu nu s-au mai atins niciodată şi chiar mi-au adus înapoi un costum, câteva cărţi şi două lenjerii furate în spargerile anterioare. Mă salutau zgomotos cum mă vedeau şi le răspundeam la fel, deşi mi-era jenă de vecinii care se uitau la mine cu severitate, bănuind că m-am băgat în banda lor.
De mai multe ori veneau la uşa mea şi-mi cereau ba o bormaşină, ba cricul de la autoturism, ba să vorbesc la câte-o şcoală cu directorul să nu-l exmatriculeze pe câte-un golan minor din gaşca lor. Mădălin a devenit celebru pe plan internaţional, apărându-i poza în cea mai cunoscută revistă americană de turism, pentru că s-a nimerit să bată la uşa mea tocmai când aveam invitat acasă pe directorul acelei reviste americane; povestindu-i cum l-am cunoscut şi cum m-am împrietenit cu hoţii, jurnalistul a fost impresionat de amestecul neobişnuit dintre "cei buni" şi "cei răi", dintre interlopi şi universitari, făcând din relaţia noastră subiectul unui interesant articol.
Cu vremea întâlnirile noastre s-au rărit, iar eu am început să lucrez mai intens la teza de doctorat despre puşcării. Într-una din vizitele mele de documentare la penitenciarul Rahova am dat nas în nas cu Mădălin. Fusese arestat pentru că spărsese casa liderului Partidului Social-Democrat din sectorul 6. Era deja şmecher - cel mai înalt grad în ierarhia informală a deţinuţilor şi unul din cei mai influenţi puşcăriaşi. Discuţiile cu el m-au lămurit asupra multor fenomene sociale care se petrec în închisori şi graţie lui deţinuţii şi gardienii au vorbit liberi despre o serie de subiecte tabu şi mi-au povestit numeroase cazuri neobişnuite, pe care le-am prezentat în câteva povestiri, articole şi studii de caz. Am reuşit să obţin de la conducerea administraţiei centrale a puşcăriilor autorizaţia să-l angajez în proiectele mele de cercetare, iar munca să-i fie recunoscută oficial şi scăzută din pedeapsă. Cu această autorizaţie am mers cu el ca asistent de cercetare în multe din închisorile patriei, iar ajutorul lui a fost atât de important încât teza mea de doctorat a fost una din cele mai bune lucrări susţinute în ultimii ani la Universitate, iar cartea mi-a fost tradusă imediat în SUA, devenind vreme de 4 luni cea mai bine vândută carte de sociologie. Acest succes a contat decisiv la cererea lui de eliberare condiţionată, el reuşind să iasă din puşcărie cu 2 ani înainte de termen.
Eliberarea lui a fost un eveniment pe care gaşca trebuia să-l serbeze cu fast, spre timorarea vecinilor. În spatele blocului s-au întins mesele pline cu bucate, iar grătarele sfârâiau continuu pentru a asigura fripturile şi micii pentru toţi cocalarii zonei. însuşi Adi Minune şi Vali Vijelie au venit şi au cântat la această petrecere, iar versuri precum: "puşcărie, puşcărie / urâtă mi-ai fost tu mie" ori "n-ai venit la vorbitor / curvo vezi că te omor" au răsunat până târziu în noapte. Mădălin m-a pus în capul mesei alături de el şi le-a cerut maneliştilor să compună pe loc o serie de cântece pentru mine. "Dom' profesor eşti deştept / i-ai tras pe gabori în piept" a fost refrenul cel mai cântat în acea seară ca omagiu adus mie - eliberatorul lui Mădălin.
În a doua seară m-am trezit cu el la uşa apartamentului meu. Venise să-mi vorbească despre planurile lui, despre loviturile pe care voia să le dea şi despre modurile în care vedea reorganizarea bandei lui de tâlhari. Era plin de optimism şi avea chef de băutură. Am scos din cămară un vin mânăstiresc adus de la Muntele Athos de un prieten. A băut bidonul de 2 litri pe nerăsuflate, mi-a mulţumit pentru ajutor şi a plecat să se culce. De-atunci nu l-am mai văzut. Fratele lui mi-a spus că a doua zi s-a dus la biserică - lucru neobişnuit pentru el. S-a spovedit şi apoi a plecat la mânăstirea Neamţ să se călugărească.
Banda lui şi-a continuat activitatea la fel cum şi-o continuase şi în timpul detenţiei lui, dar mai puţin agresivă, mai puţin zgomotoasă. O parte din membrii ei au plecat după integrarea României în Uniunea Europeană în diverse ţări la furat. Cei rămaşi s-au băgat în politică şi i-am văzut în campaniile electorale alături de Traian Băsescu - idolul absolut al lui Mădălin şi al întregii bande. Între timp eu m-am mutat din acel bloc din cartierul Militari, iar amintirea lui Mădălin s-a şters tot mai mult din memoria mea, lăsând locul altor evenimente şi personaje mai actuale.
În săptămâna patimilor din acest an am fost la Muntele Athos împreună cu câţiva prieteni. La izvorul tămăduirii am întâlnit un pustnic român care vorbea câtorva pelerini cu înflăcărare despre Fecioara Maria. M-am apropiat să-l ascult şi eu. Călugărul care mă însoţea mi-a şoptit că cel care vorbeşte este pustnicul Varsanufie, un cucernic capabil să vadă în oameni trecutul, bolile sau dorinţele lor. Varsanufie a fost cel care l-a gonit pe Traian Băsescu afară din Muntele Athos anul trecut. Când a aterizat pe helioportul de la mânăstirea Marea Lavră, cei mai mulţi călugări români s-au apropiat să-l vadă, să-l audă şi să dea mâna cu presedintele României, mai ales că venise cu o donaţie importantă pentru cele mai multe schituri şi chilii româneşti. Dar Varsanufie i-a strigat să plece, căci a făcut un legământ cu necuratul şi are întotdeauna doi draci în spatele lui. Toşi călugării au făcut atunci câţiva paşi înapoi, iar stareţul Marii Lavre i-a spus lui Traian Băsescu că nu îl poate găzdui peste noapte dacă pustnicul a văzut aşa ceva în jurul lui.
L-am privit cu atenţie - era un om foarte slab, cu părul lung prins într-o coadă, cu o barbă pe care şi-o mângâia cu nişte degete foarte lungi şi subţiri. Se diferenţia de ceilalţi călugări şi preoţi întâniţi pe Muntele Sfânt prin corpul extrem de slab şi ochii foarte pătrunzători. S-a întors spre grupul nostru să ne cuprindă şi pe noi cu privirea. Se uita pe rând la fiecare dintre noi şi ne spunea câteva vorbe care ne amuţeau prin exactitatea lor: unuia i-a spus că degeaba a încearcat să aibă copii în ultimii 10 ani, căci dorinţa i se va împlini abia peste alţi 3 ani ("ce e scris să apară peste 13 ani, atunci va apare şi orice-ai face nu vei reuşi să scurtezi termenul"). Altuia i-a spus că va continua să-şi înşele nevasta cu secretara lui încă un an, după care se va potoli. Unui prieten i-a descris cu exactitate accidentul de maşină pe care l-a avut în urmă cu un an şi jumătate.
Când a ajuns în dreptul meu m-am aplecat cu smerenie să sărut mâna acelui sfânt, aşa cum făcuseră şi cei dinaintea mea, dar el nu m-a lăsat. M-a privit în ochi şi m-a întrebat: Dom' profesor, nu mă recunoşti?
Abia după accentul cu care mi-a vorbit (diferit de cel cu care a vorbit celorlalţi pelerini) mi-am dat seama că Varsanufie este aceiaşi persoană cu Mădălin. Ceafa groasă şi tunsă scurt era acum înlocuită cu o ceafă subţire acoperită de un păr lung, degetele butucănoase pline de inele şi ghiuluri erau acum subţiri şi golaşe, lanţurile de aur de la gât erau înlocuite de un şnur de care avea agăţată o icoană despre care călugărul însoţitor mi-a spus că e o icoană a Fecioarei Maria venită pe mare direct lângă chilia lui, făcătoare de minuni, de care nu se dezlipeşte de câţiva ani.
Mădălin? - l-am întrebat nesigur. Varsanufie acum, mi-a răspuns.
M-a rugat să aştept să dea binecuvântarea tuturor pelerinilor. L-am urmărit cu o curiozitate sporită, nevenindu-mi să cred în transformarea unui cocalar în sfânt. După ce prietenii mei şi ceilalţi pelerini din grup s-au depărtat, am pornit să ne plimbăm amândoi pe munte, bucuros de revederea neaşteptată.
Știam că ai să vii, mi-a spus el. Te-am chemat în toate rugăciunile mele să-ţi mulţumesc că mi-ai deschis ochii.
Despre ce vorbeşti? - l-am întrebat. Despre experienţa noastră prin puşcării?
Nu dom' profesor, ci despre schimbarea pe care ai făcut-o în mine după eliberare. Ții minte că mi-ai dat să beau atunci o sticlă de vin mânăstiresc? N-am putut să dorm toată noaptea. Maica Domnului mi-a apărut în faţa ochilor şi mi-a spus să renunţ la stilul meu de viaţă şi să merg în calea Fiului Ei. M-a cutremurat atât de mult încât a doua zi m-am dus să mă spovedesc pentru prima oară în viaţă. Preotul mi-a spus că mă aştepta, că şi lui i-a apărut Fecioara Maria care i-a spus să-mi îndrepte paşii spre mânăstire. Am fost întâi la Neamţ, iar după ce am primit numele Varsanufie am venit pustnic aici. M-am mutat în chilia pustnicului Visarion, care murise recent - o peşteră săpată în stâncă lângă mare. într-o noapte marea a devenit dintr-o dată agitată, iar o lumină puternică ieşea din ea până la cer. Am fugit la ţărm şi am văzut că lumina însoţea o icoană care se îndrepta spre mine. Am înnotat până la ea fără să mă tem de marea agitată şi am adus-o în chilia mea. A doua zi am pus-o în schitul Prodromu dar când am ajuns la mine în chilie ea era agăţată de-asupra patului. De-atunci o port mereu cu mine şi ea m-ajută să văd în oameni bolile şi nefericirile lor, minciunile şi greşelile vieţii lor.
Am stat ore întregi ascultându-l. Analfabetul de altă dată devenise acum un cucernic studios. Vorbea despre scrierile Sfinţilor Părinţi cu o siguranţă pe care n-am întâlnit-o nici la cei mai docţi profesori. Limbajul elevat, cuvintele alese cu grijă, smerenia şi bunătatea luase locul argoului de cartier, aroganţei şi violenţei din trecut. O schimbare atât de profundă nu am întâlnit până acum la nici un alt om.
La despărţire m-a rugat să duc ceva acasă. Mi-a dat 7 sticle de vin şi mi-a spus să dau câte una fiecărui membru al bandei lui: lui Jean Haiosu, lui Neluţu Schiopu, lui Fane de la etajul 4, lui Sile Șmenaru, lui Vasea de la parter, lui Gigi Bale Lungi şi lui Gelu Frumuşelu.
Ajuns în Bucureşti am mers direct în vechiul meu cartier la cocalarii din fosta lui bandă, lăsându-le câte o sticlă de vin cu rugămintea să o bea în prima zi de Paşti. M-au primit cu bucurie şi mi-au cerut mai multe informaţii despre vechiul lor camarad. Le-am povestit despre întâlnirea cu el şi despre schimbarea constatată, după care ne-am despărţit.
Ieri însă sora lui Sile Șmenaru m-a sunat să-mi spună că toţi 7 au plecat spre Athos. Dacă şi ei se vor călugări mă gândesc foarte serios să aduc câteva tone de vin de pe Muntele Sfânt şi să dau câte o sticlă fiecărui cocalar din România."


~ Despre voia și puterea Lui Dumnezeu ~

Prof. univ. dr. Bruno Stefan - "Cocalarul şi vinul sfinţit", Ed. Agaton, 2014

duminică, 31 mai 2020

Cele 8 minciuni ale unei Mame




1. Povestea incepe cand cel care a impartasit aceasta poveste era un copil. A venit pe lume intr-o familie saraca in care mancarea lipsea uneori de pe masa. Ori de cate ori era mancare, mama ii dadea portia sa copilului spunandu-i “mananca si aceasta portie, fiule, mie nu imi este foame”.
A fost prima minciuna a unei mame…

2. Atunci cand copilul a crescut, mama a inceput sa isi petreaca tot timpul ei liber ducandu-se sa pescuiasca la raul de langa casa. Spera ca pestele pe care il va prinde sa-i asigure o masa mai consistenta copilului ei. De fiecare data cand prindea doi pesti, facea o supa de peste pe care i-o dadea baiatului. Pe cand copilul bea supa si manca pestele, mama obisnuia sa stea langa el, mancand oasele si ce mai ramanea. Copilul se intrista nespus vazandu-si mama mancand doar oasele ramase asa ca intr-o zi i-a dat mamei sale bucata sa de peste. “Mananca tu, dragul meu, mie nu imi place pestele”, i-a spus mama.
A fost cea de-a doua minciuna a unei mame…

3. Atunci cand fiul era aproape de varsta tineretii, mama a inceput sa munceasca din greu pentru a pune bani deoparte pentru educatia lui. Se ducea la o fabrica de chibrituri si aducea acasa cutii folosite de chibrituri pe care le umplea apoi cu bete noi de chibrit. Aceasta activitate o ajuta sa stranga oaresice banuti pe care ii putea folosi pentru fondurile de economii destinate studiilor fiului ei. Intr-o noapte tarzie de iarna, fiul s-a trezit si si-a vazut mama umpland cutiile de chibrit la lumina lumanarii. A rugat-o sa se duca la culcare. “Dormi tu, fiule, eu nu sunt obosita”, a zambit ea.
A fost cea de-a III-a minciuna a unei mame…

4. Cand a venit timpul pentru examenul final al fiului sau, mama l-a insotit si a asteptat ore intregi in soare pentru ca acesta sa termine examenul. Cand fiul a iesit din sala, a alergat catre mama sa. Aceasta i-a oferit un pahar de ceai pe care il adusese pentru el. Baiatul a vazut ca mama sa era transfigurata si deshidratata din cauza caldurii, asa ca i-a oferit paharul sau de ceai si a rugat-o sa bea. Insa mama a spus: “Bea tu, fiule, mie nu imi este sete.”

A fost cea de-a IV-a minciuna a unei mame…

5. Dupa ceva timp, a murit si tatal baiatului, iar mama a trebuit sa isi asume rolul parintelui single muncind, incercand sa acopere toate cheltuielile si sa asigure mancarea cea de toate zilele. Vecinii, care au vazut ca familia se lupta cu saracia, o sfatuiau adesea pe mama sa se recasatoreasca. “Nu am nevoie de dragoste”, le spunea mama, refuzandu-i politicos. A fost cea de-a V-a minciuna a unei mame…

6. Odata ce si-a terminat studiile, fiul s-a angajat si si-a rugat mama sa nu mai munceasca. Insa ea a continuat sa se duca la piata in fiecare dimineata doar pentru a vinde cateva legume. In continuare, ii returna fiului sau banii pe care acesta ii trimitea periodic spunandu-i: “am destui bani, fiule”.
A fost cea de-a VI-a minciuna a unei mame…

7. Fiul a obtinut o marire considerabila de salariu si s-a decis sa isi aduca mama cu el in America, unde locuia acum. Insa mama nu a vrut sa-si deranjeze fiul si i-a spus “nu sunt obisnuita cu traiul imbelsugat, dragul meu”… A fost cea de-a VII-a minciuna a unei mame…

8. Cand a inaintat in varsta, mama s-a imbolnavit de cancer si a trebuit sa se interneze in spital. Fiul, care locuia peste oceane, la mare departare de ea, s-a grabit sa ajunga la mama sa, tintuita la pat dupa o operatie. Mama a incercat sa zambeasca, insa fiul ei era devastat deoarece arata atat de slaba si fragila. “Nu plange, fiule”, i-a spus. “Nu ma doare nimic”. Si a murit.
Aceasta a fost cea de-a opta minciuna a mamei… Ultima.

marți, 29 octombrie 2019

Un text pentru... meditație;


● Ciudat, cum 10 lei par așa de mulți dacă îi dai la biserică, dar par așa de puțini dacă mergi la cumpărături...

● Ciudat, ce lung pare să îi slujești lui Dumnezeu o oră, dar ce repede trec 90 de minute la fotbal...

● Ciudat, ce lungi sunt câteva ore în biserică, dar ce scurte sunt orele când vezi un film...

● Ciudat, cum noi de multe ori nu știm ce să ne rugăm, dar la prietena noastră/prietenul nostru întotdeauna avem ce să îi povestim...

● Ce interesant este când se lungește un meci de fotbal, dar cum ne pierdem răbdarea și cât ne tot uităm la ceas când durează programul de biserică mai mult decât de obicei...

● Ciudat, ce greu este să citești un capitol din Biblie, dar ce ușor este să "înghiți" 100 de pagini dintr-un bestseller...

● Ciudat, cum oamenii la un concert ar vrea cu tot dragul să stea pe primul rând, dar la biserică "se inghesuie" pe ultimul rând...

● Ciudat, cum pentru o slujbă în biserică ne trebuie 2, 3 săptămâni ca să anticipăm, dar cum găsim loc pentru alte lucruri și în ultimul moment în calendarul nostru de zi cu zi...

● Ciudat, ce greu este să spui la alții despre vestea cea bună, Evanghelia, dar ce ușor este să dai mai departe ultima bârfă...

● Ciudat, cât de repede se răspândesc bancuri pe internet, dar dacă cineva trimite mesaje despre Dumnezeu,( în care Dumnezeu e proslăvit), se gândește lumea de 2 ori dacă să trimită mai departe...

Ciudat... nu?
Râzi... Sau te gândeşti?

Răspândește vestea cea bună și dă-i lui Dumnezeu toată slava pentru că El este bun !!!

● Ciudat, că persoanele din lista ta de contacte nu o să primească acest mesaj pentru că ești sigur că nu au ce face cu el...

Ciudat?... sau Trist?

Cât de adevărat este că tu îți faci mai multe griji despre ce gândește lumea despre tine, decât despre ce gândește Dumnezeu despre tine.
Îl iubești pe Dumenezeu. El este viața ta și Izbăvitorul tău...?
El are grijă de noi în fiecare zi pentru ca să trăim. Fără El nu aș fi nimic...
Fără El nu sunt nimic, dar cu El pot face toate lucrurile... ☺
Amin!

miercuri, 7 august 2019

Rugăciune



Împărăteasa mea cea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor și ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniți și acoperitoarea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul, ajută-mi ca unui neputincios, hrănește-mă ca pe un străin; necazul meu îl știi, deci dezleagă-l precum voiești, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă mângâiere bună, ci numai pe tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi, în vecii vecilor. Amin.


luni, 17 iunie 2019

Fetița și înțelepții





Un grup de învățați s-au strans odată la o discuție despre Dumnezeu.
Unii spuneau una, alții alta și nu se puteau ajunge la un acord asupte divinității. Întrebarea care-i divizase se referea la cum ar fi Dumnezeu.
Unul din ei zicea ca nu există Dumnezeu pentru că atunci când copilul se naște el nu are credinta. El punea pe seama părinților implementarea forțată a acestui concept în viața și în sistemul de valori al copilului.
Alții spuneau că această concepție este falsă și că Dumnezeu este acela care simbă modul de a gândi al oamenilor și pătrunde în gândurile lor imediat cum copii au capacitatea de a raționa coerent.
Atunci un altul zise:
– Să aducem aici un copil, să vedem cum i s-a tiparit credința în inimă.
Astfel, au invitat o fetita și au intrebat-o ce stie ea despre Dumnezeu și cum își închipuie ea pe Dumnezeu. Atunci fetița, desfăcându-și hainuta, grăi astfel:
– Eu cred că Dumnezeu este atât de mare încât nu-l poate cuprinde cerul și pământul, pe de altă parte este atât de mic încât încape aici, în inimioara mea.
Autor necunoscut

joi, 7 februarie 2019

Sfantul Porfirie Kafsokalivitul



   Bucuria mea, iata ce zice Sfantul Porfirie Kafsokalivitul: „Cand te trezesti noaptea, sa nu te intorci pe partea cealalta ca sa adormi la loc, ci sa te ridici, sa ingenunchezi in fata Sfintei Icoane a lui Hristos rastignit, a Sfintei Icoane a Maicii Domnului si a Sfintilor Sai, si sa te rogi, CU SMERENIE si CU IUBIRE”. 

     Eu te indemn ca la miezul noptii, sa citesti MIEZONOPTICA. 

De unde s-o citesti?

MIEZONOPTICA, o gasesti in CEASLOV cu mare siguranta, si chiar si in unele carti de rugaciuni. Noaptea, RUGĂCIUNILE SUNT DE AUR, adica, sufletul este linistit si traieste rugaciunile cel mai intens, dimineata RUGĂCIUNILE SUNT DE ARGINT, adica, incep tulburarea cu grijile zilei respective, iar in cursul zilei RUGĂCIUNILE SUNT DE FIER, adica, atentia este imprastiata si o traim cel mai putin.
                                                                                                                     NOAPTE BUNĂ!
                                                                                                                     SOMN USOR!
                                                                                                                 ODIHNĂ PLĂCUTĂ!
                                                                                                                     Amin si Aliluia!
                                                                                                                         Preot Ioan .

sâmbătă, 19 mai 2018

SFIINTII PRIETENII MEI...: Pribeag la cruce





Pe drumul de piatră ce cată spre cruce
Un om, obosit, o povară îşi duce.
Să urce îi cere un glas care pare
Nu ţine în seamă ce are-n spinare.

Iar calea e grea şi nu poate să urce
Deşi e marcată, tot poate s-o’ncurce.
E drumul cu piedici şi cu povârnişuri
Ce are prăpăstii, dar şi grohotişuri.

Şi piatra e dură cu talpa-i cea goală,
Mai cade pe jos, dar degrabă se scoală
Căci vrea sa ajungă mai iute la cruce
S-arunce povara şi-un jug să apuce.

E grea şi e dură povara din spate
Căci omu-a umplut-o cu grave păcate
Şi-ar vrea să le-arunce în valea uitării.
Dând astfel răspuns la solia chemării.

E greu de urcat povârnişul Golgotei
Căci e de luptat ca să faci faţă poftei
De-a merge cu alţii pe calea cea largă
Ce merg la pierzare. Ba chiar unii-aleargă.

Chiar de sunt ispite pe calea neblândă
Şi pofte-n răscruci, pe cărare, abundă
Se uită spre Domnul, căci El îl ajută
Să aibă puteri şi credinţă mai multă!

Da, … omul e tare-n a sa hotărâre
Şi nu se întoarce. Nu vrea coborâre.
Simţind că nu poate ca singur s-ajungă,
Plecat pe genunchi, disperarea-şi alungă.

El cere de sus o putere-ndoită:
Să aibă şi el firea sa răstignită,
Să nu mai cârtească nicicând pe cărare
Şi Domnul să-i dea mult dorita iertare.

De simţi chiar acum că eşti tu călătorul
Şi de al tău Domn te-a cuprins tare dorul,
De vrei ca Isus de povară s-apuce
Să mergi înainte pe drumul de cruce!

Mai stai doar o clipă, priveşte spre cruce
Căci Domnul iertare şi pace-ţi aduce
Te-ajută să mergi către cer, înainte
Te face mai bun, dar şi mult mai cuminte.

© Viorel Dascalu 2010

urmează lincul...
SFIINTII PRIETENII MEI...: Pribeag la cruce:


luni, 13 noiembrie 2017

DRUMUL CRUCII...



 Drumul crucii, drumul crucii, fiecare sa-l urmam,
Si in haina patimirii, trupul sa ni-l imbracam,
 Cum şi Domnul spre Golgota, drumul Crucii a urcat,
A purtat Neprihanitul, Crucea lumii de pacat!

  Fiecare poarta-n spate o povara, crucea sa,
Pentru unii mai usoara, pentru altii mult mai grea,
Dar priveste catre Domnul, spatele si-a aplecat,
 Si pe umerii raniti, toate crucile-a purtat.
 
 Iar in gloata care-si poarta ale sale grele cruci,
Se-aud bocete de mame, se-aud scancete de prunci,
Fiecaruia ii pare, ca povara sa-i mai grea,
Unora li-i draga crucea, altii n-o vor a purta.
 
 Te-ai nascut ca sa-ti porti crucea, ce ti s-a harazit tie,
Ea e podul peste care, o sa treci in vesnicie,
Caci in viata fiecare, urca cu povara-i grea,
 Dar de striga catre Domnul, El purta-va Crucea sa!

  Nu-ti porti singur neputinta, pe-a Golgotei grea colina,
Azi alaturea de tine, merge Maica Sa divina,
Urca iar indurerata langa noi pe drumul crucii,
Si ne plange neputinta, cum isi plange maica pruncii.

  Langa tine sta si plange, plange iar ca si atunci,
Cand Iisus purta pe umeri ale noastre grele cruci,
Nu esti singur, poarta-ti crucea, ce te mantuie de moarte,
Chiar de cazi El se apleaca, din nou crucea ta sa poarte.

                                                         Preot Ioan.

Postări populare

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

http://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Arhivă blog