Îmi trecu-ntr-o zi prin minte
O-ntrebare cam ciudată:
Ce s-ar face bârfitorii
Dacă lumea, dintr-o dată
Ar scăpa complet de patimi,
Ar fi bună și curată,
Generoasă și-altruistă,
Ca la carte, fără pată?..
Cum și-ar potoli nevoia
De-a bârfi?.. (Căci de lipsește
O greșeală cât de mică,
Omul cum mai clevetește?)
Iar de-ar ține bârfa-ntrânșii,
Nu cumva ar bubui?
(Fiindcă știu vreo două țațe
Ce-ar muri de n-ar bârfi..)
Boala asta e cumplită
(Subsemnatul nu-i imun!)
Răutate care-ncepe
Cu celebrul: "DACĂ-ȚI SPUN!"..
E un fel de miopie
Către propriile căderi,
Ce lovește și bărbații,
Transformându-i în.. "muieri"!
Fericită e persoana
Ce-a scăpat de-așa ceva..
Care om în lumea asta
N-a bârfit în viața sa?..
Fericit e omul care
A vorbit de toți frumos..
(Cred că doar Botezătorul
Și Măicuța lui Hristos!)
Arză-te Lumina, bârfă,
Piei din neamul omenesc!
Lasă-n pace amărâții
Care (e normal..) greșesc!
A bârfi e omenește,
A rămâne bârfitor
E urât și nu se cade
Creștinescului popor!
