de Mihai Balescu
Cresterea economica spectaculoasa din ultimii ani din China a dus la aparitia celei mai numeroase clase de mijloc de pe planeta. Sunt 400 de milioane de chinezi cu un venit mediu anual de 15.000 $, dispusi sa cheltuiasca bani frumosi pe o distractie care le-a fost inaccesibila zeci de ani: turismul in strainatate, mai ales in Hong Kong si Macau, dar si in Europa. Problema e ca in Europa nimeni nu este pregatit sa ii primeasca.
In 2010, 54 de milioane de turisti chinezi s-au plimbat pe mapamond si au cheltuit 40 de miliarde de euro. Anul acesta suma a ajuns deja la 50 de miliarde si se estimeaza ca in 2015 ea va depasi 110 miliarde. Sunt niste bani pe care, in mod logic, agentiile de turism din Europa n-ar trebui sa ii ignore, dar realitatea de pe teren arata ca exact asta fac. Ele, agentiile, continua sa viseze la invaziile americanilor si ale japonezilor sau ii vaneaza pe oligarhii rusi, in conditiile in care cifrele arata clar ca viitorul apartine chinezilor. In doar cativa ani acestia vor deveni campionii incontestabili ai turismului si ai shopping-ului de lux in Europa.
Din pacate, spre deosebire de ceea ce se intampla in Japonia, Coreea, Thailanda sau Singapore, oferta tarilor occidentale nu raspunde sau raspunde prea putin cerintelor chinezesti. In primul rand, pentru o viza sunt necesare saptamani intregi de asteptare, apoi zborurile spre capitalele europene sunt foarte putine si, pe deasupra, foarte scumpe. Limba ramane un obstacol major pe care hotelurile, magazinele, restaurantele si muzeele nu se grabesc sa il inlature: in aeroporturi si in hoteluri, in ghiduri turistice si in meniuri, nu exista nici cea mai mica indicatie in chineza.
Totul este organizat pentru un calator cu gusturi si obiceiuri occidentale. Singurele tari care fac exceptie sunt Franta si Germania, care s-au adaptat intr-o oarecare masura si care au devenit astfel destinatiile privilegiate ale noilor actori ai turismului mondial. Ele figureaza printre primele zece destinatii mondiale preferate ale chinezilor, fiind urmate de Marea Britanie, care are insa dezavantajul ca nu face parte din spatiul Schengen, de Elvetia, Spania si Grecia.
Ce vrea turistul chinez cand vine in Europa? Cel mai mult vrea ca la sosirea aici sa gaseasca ceva din politetea meticuloasa a Orientului. In rest, nu are cine stie ce pretentii. Ca individ iesit de curand din saracie, el se orienteaza spre lucrurile simple, urmareste stereotipuri si vrea sa vada maximum de locuri celebre in minimum de timp. Aterizeaza de obicei la Frankfurt si de-acolo se lanseaza intr-un voiaj-tip: casa lui Beethoven la Bonn, cea a lui Marx la Trier, magazinul Hugo Boss din Metzingen, ciocolateria Pelicaen in Bruxelles si palatul din Luxemburg. Urmeaza marile magazine si turnul Eiffel la Paris, pivnitele viticole din Bordeaux, cazinourile de pe Coasta de Azur si campurile cu levantica din Provence (aici se petrece actiunea celui mai popular foileton la ora actuala din China).
Voiajul continua cu o incursiune rapida in Elvetia pentru a vedea patria ceasurilor de lux si a fotografia varful muntelui Titlis, unde gimnastul Donghua Li, medaliat cu aur la Jocurile Olimpice din Atlanta, a avut o viziune a lui Buddha. Vine apoi Italia: la inceput Verona, unde turistul chinez cauta casa Julietei, urmeaza canalele Venetiei, turnul din Pisa, magazinele din Florenta si din Milano, Colosseum-ul din Roma si ruinele din Pompei. Daca are suficienti bani, el adauga pe lista si Londra, care necesita o alta viza. Daca nu, isi incheie voiajul cu o vizita la templul Partenon din Atena.
Cum spuneam, agentiile de turism europene nu le acorda prea mare atentie acestor clienti veniti de la 7.000-8.000 km distanta, dintr-o cultura complet diferita. Ele ar trebui sa aiba in vedere macar armata de noi milionari din China si din Asia de sud-est – vor fi 12 milioane in curand – care vin adesea in Occident. Acestia calatoresc singuri, vor un sofer, un majordom si ghizi particulari care sa le prezinte lucruri interesante legate de golf, de vinuri, de bijuterii, de moda sau de vile istorice (numai bune de cumparat).
Pretentiile acestor oameni sunt cu totul altele decat cele enumerate anterior, in cazul turistilor simpli, si ele pot parea frivole sau chiar vulgare, dat fiind ca vin din partea unor indivizi relativ needucati, care au dat insa de bani. Dar asta e. Tendintele arata clar ca, de-acum incolo, in domeniul turismului mondial se va vorbi din ce in ce mai mult chinezeste.
