marți, 26 iunie 2018

Măgarul între oi



Într -o stână oarecare,
Ajutor de păcurar,
Proptit bine pe picioare,
Trăia bine un măgar.
Colindase școli înalte
Era tare educat!
Știa coada cum să-și salte
De…., un tip emancipat!
Se plimba fudul prin turmă,
Surâzând superior.
Nu-și făcea nici o problemă
În privința oilor.
În umblarea lui prin stână,
Tot zicea cântarea sa
Ce-o știa de-o vreme bună:
Ihahaaa, ihaaa, ihaaaa…
Sta cu botul prin gunoaie,
Tot ciulini uscați mânca
Seara, zerul din copaie
Bea... și apoi, se culca.
Când și când, la deplasare,
Lua în spate un samar
Ce-l ducea cu nepăsare,
Fără a-l simți, măcar.
De un timp, porni să creadă
Ca ar fi fenomenal!
Cum să pui să facă treabă,
O splendoare de măgar?
Într-o seara, stând prin stână,
Când păstorii ce doreau
Ca sa facă brânză bună,
Laptele la foc puneau,
Curios ca toți măgarii
Care vor doar ce e bun,
Procedând ca demnitarii,
Vâră botul in ceaun.
Sar ciobanii să-l gonească
Împingând vârtos în el.
Ți-ai găsit! Să se urnească,
Din ceaunul căldicel?
Strigă tare toți ca unul,
Nu cumva să vâre botul,
Dar măgarul, ca nebunul
S -a smucit. Răstoarnă totul!!!
Eeei ..păstorii au și bâte…
Ce l-au luat la măsurat!
A fugit, ca prins de streche,
Până-n margine de sat.
Când în zori l-au prins, ciobanii
L -au legat vârtos de-un par,
De râdeau de el, cârlanii:
-Vezi ce pați, când ești măgar?
SURSA
Ioan Bebeselea

luni, 25 iunie 2018

"Adio, mamă patrie, adio!”



Probabil, mâine-aici va fi pustiu
Şi toţi în pribegie vom porni-o.
Drum bun, popor pierdut la un pariu,
Adio, mamă patrie, adio!

În loc să fim o ţară numai fraţi,
Simţim, în noua epocă barbară,
C-am fost în viaţa noastră blestemaţi
S-ajungem chiriaşi la noi în ţară.

Din tot ce facem, nu avem nimic,
Ne macină străine interese,
Făina noastră n-are spor nici pic,
Nici pâinea în cuptor nu ne mai iese.

Trăim acelaşi tragic simţământ
Sub politicieni şi sub contabili,
Că noi, ca neam, avem destinul frânt
Şi suntem de prisos şi nerentabili.

Umili, ne cerem scuze de la toţi,
Că nu ne-au chinuit destul în viaţă,
Şi ne conduc nişte fanarioţi.
Ce pe cei mici trădarea îi învaţă.

Poet nebun, ce vorbe mai îndrugi,
Când am ajuns în ţara noastră slugi
Şi suntem cerşetori la noi acasă?
Şi vii, şi morţi, amestecaţi, acum,
Dispuşi să emigreze, se arată,
Mormintele se pregătesc de drum,
În România deromânizată.

Sus-puşii nu mai au nimica sfânt,
Ca pe cravate, jurământu-şi schimbă,
Nu mai avem nici fabrici, nici pământ,
Vorbim şi limba noastră-n altă limbă
Şi-acum, se aude clopotul final.

Vin vremuri de urgie şi de grindini
Şi este seara ultimului bal,
Din zori, vom fi români de pretutindeni.

Probabil, mâine – aici va fi pustiu
Şi toţi în pribegie, vom porni-o,
Drum bun popor pierdut la un pariu,
Adio, mamă patrie, adio!
.............................. .
de Adrian Paunescu

joi, 21 iunie 2018

O lumânare


Pe clape-dor, scriu simfonii de suflet,
În lacrima din ploaie mă topesc,
Șotronu-l joc la fel ca la-nceputuri
Și-ntr-un cauș de gând mai poposesc.

În zori mă prind cu îngerii de mână
Mă poartă toți pe aripi de cuvânt,
Am razele de soare la îndemână
Și scriu cu ele rugăciuni fierbinți.

Nu mă opresc din vise niciodată,
De m-aș opri cred c-aș muri pe loc...,
Pe crengi de nuc sunt legănată,
Cu floarea de cais încă mă joc.

Am învățat să - ascult tăceri
Sunt râuri mici, ce-aduc a bucurie,
În cimitire am îngropat dureri
Și ard firav, o lumânare vie...

21.06.2014

duminică, 17 iunie 2018

Vând spinii sufletului meu


– Ia, maică, trandafirii mei,
Că i-am cules de dimineaţă,
Cu lacrima curgând pe faţă
Şi roua dragostei în ei!

– De care vrei să-ţi dau domniţă,
Uite, cei galbeni au boboci!
– Cu mine babă, nu te joci...
Nu vezi ce scurţi sunt la codiţă?

– Îţi dau atunci, albi ca mireasa,
Să-i pui acas’ lângă icoană...
– Mata eşti sigur pământeană
De vrei s-o fac pe-a cuvioasa?

– Am roz, ca faţa dumitale
Ce-şi scaldă frumuseţea-n soare!
– Te porţi precum o cerşetoare
Şi dai cu vorbe dulci târcoale!

– Ţi-i dau pe cei însângeraţi
Cum sufletul îmi este acum!
– Mai bine nu ne sta în drum,
Fă cale-ntoarsă... Hai, plecaţi!

– Că bine zici mai bine-i duc
La cimitir... că e aproape
Şi-o fi vreunul să îngroape,
Spinii măicuţei sub un nuc!

Angelina Nădejde -- versuri din vol. "Suflet la ofertă"

sâmbătă, 16 iunie 2018

Plânge țara mea săraca!




Plânge țara mea săraca, pruncii ei în lume -s duși,
Bat cu mâinile -nghețate pe lângă străine uși!
Câte - un lacăt se deschide, altul șade ferecat, 
Sufletul în om suspină de atâta așteptat! 

Limba -i pare o povară, tare greu o stăpânește,
Nimeni nu -l îmbrățișează, nu -i vorbește românește!
Că -i engleză, că - i franceză, germană sau care -o fii,
Nu e limba ce - a vorbit -o acasă , cu alți copii! 

Dorul n - are cui să - l spună, nu îi pasă nimănui,
Țara pare doar o hartă, tristă, agățată -n cui!
Nu - i nimic ce - a fost acasă, hrana n - are același gust,
Mama nu - i face sarmale, tata nu - i aduce must! 

La străin nu găsești milă, nu se știe de vecin,
Doar peretele ascultă, la necazuri și la chin!
Nu poți spune : "nu mi - e bine, astăzi mă simt obosit,
Căci străinul nu te crede; iți spune că esti plătit! 

Greu faci banul tu sărmane,îmi vine să - ți plâng de milă,
Când aud că ești privit cu repulsie și silă!
Grele zile s - au ajuns, să slugărim prin străini,
Să dereticăm prin case de satrapi și de de haini !

Plânge țara mea sărmana, plâng și eu în rând cu ea,
Pruncii au plecat în lume, dar și -acolo viața -i grea!
Nimeni nu te ia în brațe, nu te - ntreabă ce mai faci?
Nicăieri în lumea asta nu se dau fecea colaci !

Nici în țară nu e bine, mulți se plâng că le e greu,
Dar aici împarți necazul ,îl ascultă neamul tău!
Ai căsuța părintească, cum e ea, mică, săraca,
Un vecin spre inserat pragul tot are să - l treacă! 

O să -ți zică -o vorbă, două ,ce mai este nou în sat,
Și -o să -ți spui :Am casa mea, ce folos să am palat?
Nu mă duc din lumea asta cu galbeni cusuti la poale,
Am să plec din ea sărac, numai cu mâinile goale! 

Îți e greu? te -apasă dorul? Îți lipsesc oamenii dragi?
N-auzi cucul să te cheme în pădurile de fagi! ?
Nu te mai umbresc stejarii, n-ai văzut ningănd salcămul ?
Neamțul ți se pare rece, nu e cald ca și românul. 

Nu vorbesc duios străinii, nu avem aceeași limbă,
Te latră pana și câinii ce pe strada lor se plimbă!
Grele vremuri am ajuns; în tot locul azi se plânge,
Sunt primejdii de tot felul, lumea -i dornică de sânge!
Se -omoară pentru nimica, așa cum a scris scriptura,
La sfârșit va stăpânii neînțelegerea și ura !

Vom lucra s - avem de toate,
 înfruntând greul , pacostea,
Dar din sufletele noastre
v-a lipsii chiar dragostea! 

Plânge țara mea săraca,
pruncii i- au rămas orfani ,
Au plecat părinții -n lume,
Căci la noi nu mai sunt bani! 

Ce bogați am fost odată!
Cine ne - o fii blestemat?
Să ajungă biet românul,
Slugă la dărlugă și argat!

Marusia 

Marusia Ciabrun
Vai, vai, vai!

joi, 14 iunie 2018

Musca și albina

“Mi-au spus unii că se smintesc pentru că văd multe lucruri strâmbe în Biserică. Iar eu le-am spus:


Dacă întrebi o muscă: “Sunt flori în latura aceasta?”, ea îți va răspunde: “Nu știu. Ci știu numai că acolo jos, în groapă, sunt cutii de conserve, gunoaie, necurății” și îți va înșira toate murdăriile pe care a stat.

Dar dacă vei întreba o albină: “Ai văzut vreo necurăție în latura aceasta?”, ea îți va spune: “Necurăție? Nu, nu am văzut nicăieri. Aici locul este plin de flori bine mirositoare” și îți va enumera o grămadă de flori de grădină și sălbatice.

Vezi, musca știe numai unde există gunoaie, în timp ce albina știe că acolo este un crin, mai departe o zambilă... După cum mi-am dat seama, unii oameni seamănă cu albina, alții cu musca. Cei care seamănă cu musca, în orice situație, caută să afle ce rău există și se preocupă de el; nu văd nicăieri niciun bine. Cei care seamănă cu albina, află peste tot orice bine există. Omul stricat, stricat gândește, pe toate le interpretează de-a stânga și le vede anapoda. În timp ce acela ce are gânduri bune, orice ar vedea, orice îi vei spune, își va pune în minte gândul cel bun.

Odată un copil de clasa a şasea a venit la Colibă şi a bătut cu ciocănelul în poartă. Aveam de citit un sac de scrisori, dar mi-am spus să ies să văd ce vrea. “Ce este, voinice?“, îl întreb. “Aceasta este Coliba Părintelui Paisie?” – mă întreabă. “Vreau să-l văd pe Părintele Paisie“. “Aceasta este, dar el nu este aici; s-a dus să cumpere ţigări“, îi spun. “Se vede că s-a dus ca să cumpere pen­tru cineva“, îmi spune el cu gând bun. „Nu, ci pentru el s-a dus să cumpere, îi spun. I s-au terminat şi făcea ca un nebun. Pe mine m-a lăsat aici singur şi nici măcar nu ştiu când se va întoarce. Dacă văd că întârzie, o să plec de aici“. Atunci băiatului i s-au umplut ochii de lacrimi şi iarăşi a spus cu gând bun: “Il obosim pe Părintele“. “Dar ce vrei cu el?“, l-am întrebat din nou. “Vreau să iau numai binecuvântarea lui“, mi-a răspuns. „Ce binecuvântare să iei, copile! Acesta este un înşelat. Nu-i bun de nimic. Eu îl ştiu bine. Nu aştepta degeaba, pentru că atunci când se va întoarce va fi nervos, poate chiar şi beat, căci mai şi bea“. Dar acel copil punea mereu gândul cel bun. “In sfârşit, îi spun, eu voi mai aştepta puţin, ce vrei să-i spun?“. “Am să-i dau o scrisoare, îmi spune, dar voi aştepta să iau şi binecuvântarea lui“. Ati văzut? Orice îi spuneam, el o primea cu gândul cel bun. I-am spus: “Făcea ca un nebun pentru că nu avea ţigări“, iar sărmanul a suspinat şi a lă­crimat. “Cine ştie, poate s-a dus să cumpere pentru cineva“. Alţii citesc atâtea, iar acela, un copilaş de clasa a şasea, să aibă gânduri atât de bune! Să-i strici gândul şi el să şi-l facă şi mai bun şi să tragă o con­cluzie mai bună. M-am minunat de aceasta! Pentru prima dată am văzut un astfel de lucru!”

(in: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Nevointa duhovniceasca“, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003)

ALE MÂNTUIRII CĂI !



(versuri: Eliana Popa)
Tu, Sodoma..tu, Gomora, Domnul v-a mai ars cândva
Dar v-ati ridicat din moarte, ati mai renăscut din ea ?
V-au zidit acum in trupuri si in suflete si-n minte
V-au fortificat cu patimi, chiar si fețele ,,cinstite"!
Dumnezeule al milei si al celor in nevoi ,
Cum l-ai scos pe Lot din ele, asa sa ne scoti pe noi !
Sa ne izbavesti de patimi, sa ne scoti din astă lume
Merele cele stricate, vor strica pe cele bune !
Ne tot cearta Cel din ceruri, prin cutremure si semne
Prin necazuri, boli cumplite...ne mai rabda iar o vreme,
Ne trimite a Sa milă, ne mai dă o dimineată
Poate ne-om opri sa punem, un nou inceput in viată !
Falsi crestini, chiar si-n biserici, L-au pe Domnul doar in minte
Iar in suflete mandrie, farisei in cele sfinte,
Unii prea cunosc Scriptura,altii pe Sfintii Parinti,
Si stiind toate acestea, cred ca-s, Doamne, mântuiti !
Dacă-n suflet au mândria, dacă-i stăpâneste ura
Degeaba citează Sfintii, degeaba cunosc Scriptura
Dacă mintea isi inaltă,cu dispret privesc la frati
Ce-n Biserica cea Una, ca si ei sunt botezati,
N-au nici plată, nici răsplată, nici cununi de mucenici
Si cu cât mai mult se-naltă, cu atât devin mai mici,
Cum a spus cu sfânta-i gura si Apostolul odată:
Celui ce-i pare că stă,aminteste-i să nu cadă !
Unii tot repedă-ntruna ca ei sunt in Adevăr,
Să nu uite ca si Eva, a căzut de la un măr
Si Adam fiind in Slavă, si in grația divină
A fost izgonit de Tatal, din Cereasca Sa Grădină !
Iară Lot trăind sărmanul in cetatea desfrânată
Dumnezeu trimis-a ingeri si nu l-a lăsat să cadă,
Numai Dumnezeu cunoaste care sunt alesii Săi,
Nestiute-s uneori, ale mântuirii căi !

Gesturile simbolice SIMONEI HALEP și ESENTA FIINȚEI ROMÂNEȘTI.


   După mingea victorioasă a finalei, Numărul 1 mondial în tenisul feminin, Simona Halep, a făcut câteva gesturi simbolice într-o ordine naturală, ritualică aș zice. Aceste gesturi simbolice definesc esența ființei românești, așa cum se manifestă, ea firesc de aproape 2000 de ani, în zeci și zeci de milioane de români:

   PRIMUL GEST SIMBOLIC, imediat după ce a câștigat finala, a fost să-si facă cruce și să mulțumească lui Dumnezeu că a ajutat-o să întoarcă soarta meciului, ce părea pierdut în setul al doilea, când era condusă cu 2-0, la ghemuri.

   AL DOILEA GEST a fost să se îndrepte și să se CAȚERE spre loja unde erau părinții și familia sa.
   AL TREILEA a fost să-l îmbrățișeze, in semn de recunoștință pe antrenorul ei, adică pe cel care o învață să fie cea mai bună din lume.

   AL PATRULEA GEST a fost să plângă în timp ce intona imnul național al României, in fața lumii întregi care o privea și admira.

   Asadar, pentru ROMÂNCA NUMĂRUL 1 MONDIAL în tenisul feminin valorile fundamentale sunt: credința în Dumnezeu, respectul pentru familia sa, recunoștința față de învățătorul ei și dragostea față de patrie.

Acestea sunt și sursele de putere lăuntrică ale Campioanei noastre.
Aceste valori fundamentale și munca sa îndârjită au ajutat-o să devină ceea ce este acum și să o consacre că un model românesc în toată lumea.

SLAVA LUI DUMNEZEU si FELICITARI SIMONEI!

Și a mai făcut un gest : a renunțat să mai facă reclamă firmei Adidas pentru faptul că aceștia aveau semnul sfintei cruci pe tălpile de la încălțăminte si pe mingi !

vineri, 8 iunie 2018

AUTOPORTRET



Multi vorbesc de Eliana, că-i așa...evlavioasă 
Dar nu știu că dintre oameni este cea mai păcătoasă
Daca multi i-ar ști povestea, vaai...crestine-ai să te sperii
N-ai văzut mai păcătoasă nicăieri în Evanghelii !

Rătăcit-a vreme multă prin hățișurile vieții
De la răsăritul stelei până-n zorii dimineții
Cheltuindu-si mostenirea....cea primită de la Tată
Când in Duhul Sfânt și apă, a fost pruncă botezată !

A fost oaia cea pierdută printre lupi și vulpi viclene
Si-a zburdat nestingherită printre șerpi și printre hiene
O tot căuta Păstorul, o striga cu dulce glas
Ea râdea fugind departe...nu făcea spre El un pas !

Răspundea cu nepăsare la chemarea Lui duioasă
Pâna-n ceasu-n care viața a lovit-o nemiloasă
Când in sufletul zburdalnic au pătruns dureri amare
A privit spre cer sfioasă...la Prea Sfânta Născătoare !

Și-a trimis Stăpâna înger, din alaiul lui Hristos
Să o poarte spre Lumină din hătisu-ntunecos
,, - Iată, oaia cea pierdută, ți-am găsit-o , s-a întors!"
Așa a grăit Stăpâna pentru mine lui Hristos !

,,- S-o hrănești din Sfânta-Ti mână,s-o adăpi că-i însetată,
Să-i tămăduiești durerea că-i de fiare sfâșiată !
S-o iubești și să o mângâi, căci departe-a stat de Tine
N-a-ndrăznit să se întoarcă...însă m-a strigat pe mine!"

,, - Vino, oaia Mea pierdută, Te-astept și strig de mult
Te-am lăsat pribeagă-n lume pentru că așa ai vrut
Dar iubirea Mea e mare...încă stau și vă astept
Nu puteți voi a greși...atât cât pot Eu să iert ! "


sursa
https://web.facebook.com/elena.popescu.3572846


vineri, 1 iunie 2018

AM FOST COPIL

AM FOST COPIL..


de Preot Sorin Croitoru

Am fost copil, dar simt că încă
Ceva din ce eram mai sunt,
Chiar dacă-n suflet sunt de stâncă,
Zâmbesc puțin și des mă-ncrunt..

Eu simt că e ceva în mine
Ce mă-nrudește cu acel
Copil cu zâmbete senine,
Acel cuminte băiețel..

Și când îl recunosc pe pruncul
Ce doarme înăuntrul meu?
Când îmi slăvesc Mântuitorul,
Sau plâng la Bunul Dumnezeu..

Când eu mă uit spre zări senine,
Sperând să-L văd pe Domnul meu,
Atunci copilul cel din mine
Privește cerul, nu sunt eu!

Când vărs o lacrimă umilă,
Știind atâți copii orfani,
Îl văd pe el, privind cu milă
Spre frățiorii lui sărmani..

Mă uit cu multă nostalgie,
La părul meu de-acum cărunt
Și amintindu-mi de pruncie,
Știind ce-am fost, văzând ce sunt,

Eu Îl implor pe Dumnezeu,
Cerându-I în genunchi umil
Ca-n suflet să rămân mereu
Același neschimbat copil..

COPILUL



“Copilul rade: intelepciunea si iubirea mea e jocul!
Tanarul canta: jocul si intelepciunea mea e iubirea!
Batranul tace: iubirea si jocul meu e intelepciunea!”
Primul zambet al copilului si primele lacrimi in ochii mamei… Este multa bucurie,
dar si o tristete ancestrala, din vremuri stravechi.
Getii plangeau la nasterea unui copil, fiindca o fiinta umana avea sa infrunte
greutatile vietii si radeau la moarte, fiindca mergeau la zeul lor cel mare, la Zamolxis.
Undeva, in adancurile nebanuite ale sufletului nostru pastram, poate, tristetea
getilor, dar uitam de ea si pastram doar bucuria.
Venim pe lume purtand, fara sa stim, dupa noi toate sentimentele, visele,
sperantele, tristetile si bucuriile parintilor nostrii…Natura ne ajuta sa facem primul gest
de autoaparare; le ascunde undeva in adancul fiintei noastre si ne lasa sa descoperim
singuri daca am primit Cutia Pandorei sau Comoara lui Alladin.
Copilul isi recunoaste mama, ii simte bratele ocrotitoare, ii aude vocea calda si
face cunostinta cu dragostea…
Copilul isi priveste si isi misca manutele: este un mare progres in evolutia lui, dar
este si primul joc. Primul joc pe care il indrageste, primul joc prin care incepe sa castige
experienta, sa culeaga intelepciune. Afla ce lucruri noi si minunate i se pot intampla
doar daca intinde manutele…
Prima despartire de mama si copilul afla ce inseamna cuvantul dor…
Prima jucarie draga stricata si copilul face cunostinta cu tristetea…
Jucandu-se sufletul lui regaseste sentimente umane din mostenirea parintilor sai,
le imbogateste si le modeleaza. Pentru el viata este un jocul, iar jocul este viata lui.
Unde si cand se termina copilaria? Poate atunci cand facem pentru prima data
cunostinta cu dezamagirea? Poate atunci cand jucaria preferata este uitata intr-un colt
pentru ca privim castanii infloriti? Poate atunci cand nu auzim ce spune colegul sau
colega din fata noastra pentru ca nu vedem decat cel mai frumos zambet din lume?
Nimeni nu stie cu adevarat… Ne trezim intr-o dimineata si ne dam seama ca
lumea s-a schimbat, ca totul este altfel in jurul nostru, ca sunt o multume de lucruri si
oameni despre care, pana ieri, nici nu stiam ca exista. Credem ca putem realiza orice,
credem ca putem fi cei mai importanti oameni din lume, credem ca lumea se sfarseste
daca biletelul pe care l-am scris nu va avea raspunsul pe care il visam. Tot ce pana mai
ieri insemna viata noastra sunt doar niste copilarii pentru ca acum jocul care ne
fascineaza este mult mai serios si mai profund: prima iubire.
Facem totul pentru prima iubire: devenim strategi desavarsiti si concepem aproape
in fiecare zi alta strategie ca sa cucerim persoana iubita, dar vrem ca totul sa para un
joc, un simplu joc. Avem de undeva, din adancurile sufletului nostru, intelepciunea de a
construi cel mai frumos si irepetabil vis de iubire, dar si de a merge mai departe cand ne
trezim si ne trebuie armuri de otel ca sa nu fim zdrobiti.
O adiere de vant ne racoreste obrajii inlacrimati si totusi nici o frunza nu se misca,
totul este linistit in jur. Este doar mana unui parinte sau a unui bunic care ne sterge, in
tacere, lacrimile. Linistea ne invaluie si suntem fericiti ca am regasit umarul pe care ani
de zile am putut plange, bratele care ne-au ocrotit si unde ne-am simtit in sigurata.
Oare cand le-am privit ultima oara, cu adevarat, ochii plini de dragoste? Oare cand
i-am privit ultima oara altfel decat ca pe nistre batrani care nu inteleg nimic din
zbuciumul tineretii?
N-au uitat ca au fost tineri vor doar sa ne ocroteasca, au incredere in noi doar le
este teama ca ni s-ar putea intampla ceva rau, ne inteleg doar ar vrea sa nu repetam
greselile lor si sa avem o viata tesuta cu aur si argint.
In vremuri stravechi oamenii aduceau jerfe materiale la templele zeilor pentru a
afla ce le-au sortit zeii sau pentru a le cere iertare.
La templul vietii se jerfesc vise si sperante, insa niciodata oracolul nu ne spune ce
ne este sortit. Ne invata, in schimb, sa daruim celor din jur respect, bucurie, speranta
fara sa asteptam ceva in schimb.
Cand vei sti sa asculti tacerea templului vietii vei putea sa intelegi ca pentru copilul
care rade intelepciunea si iubirea este jocul, pentru tanarul care canta jocul si
intelepciunea este iubirea, iar pentru batranul care tace iubirea si jocul este
intelepciunea.



magazinultaudefrumusete.ro

cod

Postări populare

http://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Arhivă blog