joi, 14 iunie 2018

Gesturile simbolice SIMONEI HALEP și ESENTA FIINȚEI ROMÂNEȘTI.


   După mingea victorioasă a finalei, Numărul 1 mondial în tenisul feminin, Simona Halep, a făcut câteva gesturi simbolice într-o ordine naturală, ritualică aș zice. Aceste gesturi simbolice definesc esența ființei românești, așa cum se manifestă, ea firesc de aproape 2000 de ani, în zeci și zeci de milioane de români:

   PRIMUL GEST SIMBOLIC, imediat după ce a câștigat finala, a fost să-si facă cruce și să mulțumească lui Dumnezeu că a ajutat-o să întoarcă soarta meciului, ce părea pierdut în setul al doilea, când era condusă cu 2-0, la ghemuri.

   AL DOILEA GEST a fost să se îndrepte și să se CAȚERE spre loja unde erau părinții și familia sa.
   AL TREILEA a fost să-l îmbrățișeze, in semn de recunoștință pe antrenorul ei, adică pe cel care o învață să fie cea mai bună din lume.

   AL PATRULEA GEST a fost să plângă în timp ce intona imnul național al României, in fața lumii întregi care o privea și admira.

   Asadar, pentru ROMÂNCA NUMĂRUL 1 MONDIAL în tenisul feminin valorile fundamentale sunt: credința în Dumnezeu, respectul pentru familia sa, recunoștința față de învățătorul ei și dragostea față de patrie.

Acestea sunt și sursele de putere lăuntrică ale Campioanei noastre.
Aceste valori fundamentale și munca sa îndârjită au ajutat-o să devină ceea ce este acum și să o consacre că un model românesc în toată lumea.

SLAVA LUI DUMNEZEU si FELICITARI SIMONEI!

Și a mai făcut un gest : a renunțat să mai facă reclamă firmei Adidas pentru faptul că aceștia aveau semnul sfintei cruci pe tălpile de la încălțăminte si pe mingi !

c3

Arhivă blog

cod

Postări populare

Despre mine