luni, 22 ianuarie 2018

Lui EMINESCU




A fost cândva,
Undeva,
În lumea aceasta,
Un om, … care cânta.

Cânta despre toţi şi toate:
Despre istorii nemăsurate;
Despre iubiri himere,
Despre dezamăgiri efemere;
Despre zborul spre stele,
Luceferi în lumi paralele;
Despre universuri temporale
În zboruri astrale.

Avea un cânt nemaintâlnit,
De îngeri însoţit.

Dar tot neînţeles a rămas
Deşi alerga sau cânta la pas.

O, suflet curat,
De Dumnezeu acestui pământ lăsat,
Ţi-ai fi dorit,
Să te fi-mplinit,
În viaţă trăind,
Nu în nefiinţă fiind.

Atât doreai: să fii fericit
Şi mulţumit.

Nicicând nu visai,
Oricât îţi doreai,
Ce viitorul îţi cânta
Şi el pe struna sa.

O stea minunată
Şi înaripată,
Ai devenit ,
Spre viitorul infinit;
Un punct de reper
În spaţiul efemer;
Un cânt ce l-ai cântat…
Neîncetat.

Φ         Timişoara, 2007

Eu n-am să mă fac bine niciodată,





Eu n-am să mă fac bine niciodată,
Mereu voi suferi de-o boală grea,
 Simţindu-mi conştiinţa vinovată,
 Că nu e totul bine-n ţara mea. 

Puteţi să mă-ntrebaţi: - Ce vrei, băiete? 
În treburile mari de ce te bagi? 
Am să răspund milos şi pe-ndelete: 
- Eu ştiu că îmi sunt dragi cei ce-mi sunt dragi. 

Mi-am investit şi timp şi nervi şi viaţă, 
În drumul care m-a ademenit 
Şi-am acceptat să dorm pe copci de gheaţă 
Şi să trăiesc pe muche de cuţit.

Puteam să-mi fac în alte părţi avere, 
Puteam să fiu un bun european,
 Puteam să mă înscriu la mamifere, 
Ins metabolic de la an la an. 

Puteam să am un os, cum au toţi servii, 
Să-l rod meschin şi fără de idei,
 Dar epocii eu i-am cedat toţi nervii 
Şi ea nu-mi dă nici drogurile ei.

 Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Ţară, 
Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Neam,
 Nu e-năuntru hiba, ci afară,
 Trăiam un veac, labil dacă eram. 

N-am dreptul la o mare suferinţă?
 Nu-mi daţi cartelă nici pentru prăpăd? 
Ei, bine-atunci, în mine ia fiinţă 
Un neam pe care voie am să-l văd. 

Şi n-am să pot să-ngădui niciodată, 
Acestui trup nelegiuit, al meu, 
Să-nveţe nebunia blestemată 
De-a-i fi uşor când ţării îi e greu. 

Ca fluturele părăsind omida,
 Când vine peste toţi o clipă grea, 
Sunt un atlant murind cu Atlantida,
 Deşi putea zbura, dacă voia.

 N-aveţi la dumneavoastră-n farmacie, 
Medicamente, boala să-mi luaţi,
 Un singur leac îmi trebuieşte mie: 
Să-i pot vedea pe ceilalţi vindecaţi.

 Această boală e o boală rară, 
Această boală e o boală grea, 
Această boală se numeşte Ţară 
Şi leacul este ea şi numai ea.

Adrian Păunescu

sâmbătă, 13 ianuarie 2018

Telefonul singurătăţii


........................................................
...Ce-o mai vrea bunica voastră?!
— Alo, mamă, spune iute…
Sunt în mall cu prichindeii
Şi n-am timp de vorbe multe.

— Dragii mamei, cum vă este?
Dor îmi e de voi şi iată
A venit din nou Crăciunul
Şi stau singură acasă.

V-am făcut un tort de casă
Pus-am ouă de la ţară
Cu smântână bună, grasă,
L-am ornat… O să va placă!

A ieşit o bunătate…
Dar stă neatins şi parcă
Tot ştiindu-vă departe
Sufletu-n dureri se-neacă.

— Bine, mamă, doar ţi-am spus,
De Crăciun, cu mic cu mare
Colindăm cum ne-am propus
Mall-uri, parcuri, patinoare.

Anul nou, ca în toţi anii,
Îl petrecem doar la munte
Cui îi arde-acum de tort?
Suntem prinşi în multe, multe...

De-om dori, facem comandă,
Dau un click şi-l am pe masă,
Nu ne-om duce pân' la ţară
Fiindcă eşti capricioasă.

— Bine, dragii mei, iertare
Că v-am reţinut, ştiu bine
C-am furat de dorul vostru
Clipe dragi... doar pentru mine.

Ştiţi, aşa mi-alin durerea
Când v-aud mai prind putere
Că mă lasă-ncet vederea
Şi-abia stau la priveghere.

Dar vă am în rugăciune
Să vă meargă maică bine,
De-oi pleca din astă lume
Să vă amintiţi de mine.

Angelina Nădejde - versuri din volumul "Sunt un alt anotimp"

marți, 9 ianuarie 2018

Un grup de gândaci



STEFANIA ROTARIU·
8 IANUARIE 2017

Un grup de gândaci posaci,
Croncăneau de zor în sală,
Căutând grăbiti prin legi,
O usiță de scăpară.

Apoi noi cei bolovani,
Nu văzurăm cum gândacii,
Fofilară dolofani,
Cu bunătăti pentru ei, toti sacii.

Ia de unde nu-s gândacii,
Negri si umflati cu smoală,
Se facură ca si dracii,
Din analfabeti, cu scoală.

Si-apoi calea de-ai întoarce,
Să se facă iar gândaci,
Nu se cade, nu se face,
Noi am devenit posaci.

Plecat-am pelegrini



STEFANIA ROTARIU·9 IANUARIE 2017

Plecat-am pelegrini haihui,
Prin lumea largă ne-am pierdut,
Si nu-i păsa chiar nimănui,
Căci drumul înapoi nu l-am găsit.

Ne-au dat si-un nume cam pocit,
Diaspora acum ne spune,
Si din români am devenit,
Românii fără Tară, fără nume.

Venim când dorul ne răpune,
Si-n lacrimi drumu îl scăldăm,
Apoi ne-ntoarcem iar în lume,
În Tară noi loc nu avem.

Si anii trec, si lumea trece,
Copiii de români se nasc prin lume,
Iar graiul le rămâne rece,
Cetătenia lor încet apune.

cod

Postări populare

http://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Arhivă blog