Nu vorbea despre eroi sau despre durerea pierderii, ci despre micile întâmplări aparent banale care au făcut diferența dintre viață și moarte în acea zi.
Un director de companie a scăpat pentru că era rândul lui să își ducă copilul la grădiniță.
Un alt bărbat a trăit pentru că trebuia să aducă gogoși la birou.
O femeie a întârziat pentru că nu i-a sunat alarma.
Altcineva a rămas blocat în trafic.
Cineva a pierdut autobuzul.
O altă persoană și-a pătat bluza cu cafea și a trebuit să se întoarcă să se schimbe.
Unul nu și-a putut porni mașina.
Altul s-a întors să răspundă la un apel.
Cineva și-a așteptat copilul care se pregătea prea încet.
Iar altcineva pur și simplu nu a găsit un taxi.
Dar cea mai emoționantă poveste era a unui om care și-a cumpărat în acea dimineață o pereche de pantofi noi. L-au ros, așa că s-a oprit la farmacie să cumpere un plasture. Tocmai acest detaliu aparent mărunt i-a salvat viața.
De atunci, cel care a scris nota spunea:
„De fiecare dată când mă enervez că am întârziat, că am pierdut autobuzul, că nu găsesc cheile, că am fost oprit de toate semafoarele roșii, mă opresc și mă gândesc: poate exact acolo trebuie să fiu. Poate această întârziere este felul tainic prin care Dumnezeu mă protejează de ceva ce nu voi ști niciodată.”
__________________
Așa că, data viitoare când ziua ta începe prost, când totul merge pe dos și simți că timpul nu e de partea ta… respiră adânc și gândește-te:
Poate nu e o întâmplare.
Poate e o binecuvântare ascunsă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu