miercuri, 28 octombrie 2020

Adun ce-am semănat


În toamna vieţii mele, 
 Adun ce-am semănat:
 Şi bucurii şi pace, 
 Şi grâul cel curat. 

 În toamna vieţii mele, 
 Mă uit în coşul plin 
 Şi la dulceaţa-n roadă,
 Şi-amarul din pelin. 

 În toamna vieţii mele, 
 Nădăjduiesc, mă-nchin; 
 Şi-aştept să îmi ia roada, 
 Prea Sfântul Miel Divin.

 În toamna vieţii mele,
 Adun ce am semănat.
 Şi plâng, mă rog de Domnul,
 Să fiu aur curat. 

 Sanda Tulics

Călătorul Descult


Iubirea a vindecat leprosii 
 A dat curaj la toti fricosii 
 A pus în toate biruintă 
 Dar a iubi... este credin?ă.

 Nu dezbinare si abuz 
 Atâtea găsti ce le acuz 
 De-atâtea pietre aruncate
 Uitând că si ei... au păcate.

 Iubirea vindecă si iartă 
 Pe altă cruce, altă soartă
 Îti dă si viata zi de zi 
 Puterea ei...doar a iubi.

 Atâtea voci, prea multi proroci 
 Si nu mai stii nici să te rogi 
 Smintenia- ce boală gravă 
 O preamăriti , prea multă slavă! 

 Când n-ai puterea să-ntelegi 
 Ale sufletului legi 
 Din beznă si-ai făcut icoană 
 Iubirea...repetată rană. 

 Iubirea vindecă nebunii
 Nu va veni sfârsitul lumii 
 Doar întunericul total 
 O omenire în spital. 

 Când fratii se lovesc de frati
 Când gânduri negre-n voi purtati 
 Aduceti-vă doar aminte 
 Iubirea ...vindecă morminte!

autor necunoscut 

luni, 26 octombrie 2020

SCRISOAREA UNUI COPIL CU PRIVIRE LA HALLOWEEN

 


"Dragi părinţi, stimaţi profesori, vă scriu eu, copilul anului 2017, dintr-o Românie de import, cu sărbători de import, legi de import, programe TV de import, suflete de import. În fiecare an, pe data de 31 Octombrie, se schimbă ceva în viaţa mea.
Celebrez moartea. Întunericul. Groaza. Sub tutela voastră, încep pregătirile intense pentru Halloween, un fel de “sărbătoare”, de fiecare dată parcă mai înspăimântătoare. În preajma acestei zile, vă văd pe voi, cei mari, comportându-vă ciudat, de parcă n-aţi mai fi voi înşivă. Cheltuiţi bani pentru a pregăti hainele de gală ale morţii, iar pe noi, cei mici, ne invitaţi să luăm parte, alături de voi, la acest carnaval terifiant.
Pe rând, noi devenim: draci, vampiri, monştri, vârcolaci şi vrăjitoare, întrecându-ne în sadism, răutate, cruzime şi cinism. Cum de nu înţelegeţi, dragi educatori şi părinţi, că noi ne îmbrăcăm aidoma şi sufletele?
Colegii noştri de clasa a IV-a din SUA au mărturisit, după o petrecere de Halloween, că simt nevoia acută să ucidă pe cineva. De fiecare dată, după Halloween, se înmulţesc crimele şi violurile, creşte consumul de droguri şi alcool, se petrec accidente grave.
Ce vreţi să faceţi voi din noi? De ce nu serbăm viaţa, iubirea şi frumuseţea?
De ce avem nevoie de surogate, când Dragobetele, o sărbătoare a iubirii populare de pe meleaguri autohtone, îmbină atât de frumos tradiţiile şi cultura poporului român?
Nimeni nu ne poate impune ce să iubim şi ce să urâm! Dacă am ajuns să iubim întunericul şi moartea atât de mult, încât să le celebrăm cu fast în şcoli şi grădiniţe, înseamnă că suntem un popor mort. Aidoma sărbătorii de Halloween, care nu reprezintă decât o invocare a forţelor răului şi a întunericului.
Am vrea şi noi, copiii din România, să ne îmbrăcăm o dată pe an în îngeri luminoşi. Sau în zâne bune. Sau în personajele din basmele noastre româneşti. Vrem o sărbătoare a poveştilor.
Nu vrem să ne mai trezim noaptea plângând, fiindcă voi ne-aţi fabricat coşmaruri, în industria numită Halloween.
Vrem să învăţăm să iubim, nu să urâm.
Să ocrotim viaţa, nu să ne ucidem semenii.
Să Îl iubim pe Dumnezeu, nu să invocăm puterile iadului.
An de an, suntem instruiţi, încă de la grădiniţă, cum să ne confecţionăm garderoba de Halloween, alcătuită din pelerine, coarne de draci, coifuri de vrăjitoare, măşti groteşti, costume cu capete de fiare, mumii, schelete. Educatoarele ne învaţă să ne pictăm feţele cât mai odios, mulţi dintre noi purtând pe frunte cruci răsturnate.
Ni se spune că totul este o glumă, dar să fie oare aşa?! Cu sufletele noastre nu-i de glumit, dragi părinţi! Opriţi acest joc periculos de-a moartea, stimaţi educatori!
Vă rugăm, nu ne mai deghizaţi în demoni!
Domnilor inspectori şcolari, domnilor profesori! Nu transformaţi şcoala în platou de filmare pentru producţii horror! Sunteţi creştini, urmaşi ai unor oameni care s-au jertfit pentru ţară! Nu le întinaţi memoria, nu pătaţi obrazul ţării, implicând cele mai curate şi mai nevinovate fiinţe în manifestări care nu au nimic de-a face cu tradiţiile şi credinţa neamului nostru şi nici cu procesul instructiv-educativ. Menirea dumneavoastră este aceea de a forma caractere, nu de a le deforma, schilodind sufletele copiilor după măsura unui pat al lui Procust, impus de puteri străine. Căci pentru fiecare suflet distrus în acest fel, veţi avea cu toţii de dat un răspuns."

sâmbătă, 17 octombrie 2020

Împreună....

Merg...tinandu-se de mână..
Un bătrân și o bătrână..
Cu capul în jos..plecat..
Si cu lacrimi pe obraji..

Sanatea.... subrezita ..
Le face viața.. cumplită...
Copiii sunt duși departe..
Ei... doar de dor mai au parte..

Când și când se m-ai opresc..
Fiindcă ușor...obosesc..
Și privesc în urma lor..
Parcă-ar cere...ajutor..

Bătrânețea le e grea..
Pe chip azi poartă...masca....
Aerul se împuținează..
Viata lor..nu mai conteaza..

Au o singură dorință...
Ca împreună să se ducă..
Sus la Tatăl cel Ceresc...
Fiindcă încă se ...iubesc..

Împreună vor să plece....
Tot ținându-se de mână..
Într-o lume ...
Mult.... mai bună....

Maria Pintecan...


CE ESTE VIAȚA?


Profesorul Bert Hellinger, pentru cine nu știe, a decedat recent pe data de 19/9/19.
Psihoterapeutul și scriitorul german avea 93 de ani, este cunoscut în întreaga lume pentru crearea metodei terapeutice "Constelația familială".
A lăsat acest text minunat:
" Viața te dezamăgește să nu mai trăiești cu iluzii și să vezi realitatea.
Viața distruge totul de prisos până când rămâne doar ce rămâne important.
Viața nu-ți dă pace, să încetezi să te învinovățești pe tine însuți și să accepți totul
Viața îți va retrage ceea ce ai, până când nu te vei mai plânge și vei începe să mulțumești.
Viața trimite oameni contradictorii să te vindece, așa că nu te mai uiți afară și începi să reflectezi cine ești în interior.
Viața îți permite să cazi iar și iar, până când decizi să înveți lecția.
Viața te ia din drum și îți prezintă răscruce, până când încetezi să vrei să controlezi totul și să curgi ca un râu.
Viața îți pune dușmanii pe drumuri, până nu mai "reacționezi".
Viața te sperie și te va speria de câte ori este nevoie, până îți vei pierde frica și îți vei recăpăta credința.
Viața te distanțează de oamenii pe care îi iubești, până când înțelegi că nu suntem acel trup, ci sufletul pe care îl conține.
Viața râde de tine de multe și multe ori, până când nu mai iei totul atât de în serios și poți râde de tine.
Viața te rupe în câte părți sunt necesare, pentru ca lumina să te pătrundă.
Viața se confruntă cu voi rebelii, până când încetați să încercați să o controlați.
Viața repetă același mesaj, dacă este cazul cu țipete și tapas, până când în sfârșit îl auzi.
Viața trimite fulgere și furtuni, ca să se trezească.
Viața te umilește și uneori te învinge iar și iar până când decizi să-ți lași ego-ul să moară.
Viaţa îţi neagă bunurile şi măreţia până când nu mai vrei bunuri şi măreţie şi începi să serveşti.
Viața îți taie aripile și îți taie rădăcinile, până când nu ai nevoie de aripi sau rădăcini, doar dispari în forme și ființa ta zboară.
Viața îți neagă miracole, până când înțelegi că totul este un miracol.
Viața îți scurtează timpul, ca să te grăbești să înveți să trăiești.
Viața te ridiculizează până când devii nimic, nimeni, pentru ca atunci devii totul.
Viața nu îți oferă ceea ce îți dorești, ci ceea ce ai nevoie pentru a evolua.
Viața te doare și te chinuie până când renunți la capriciile și istericale și îți apreciezi respirația.
Viața îți ascunde comori până când înveți să ieși la viață și să le cauți.
Viața te neagă Dumnezeu, până când îl vezi în toți și în toate.
Viața te trezește, te taie, te rupe, te dezamăgește... dar crede-mă, asta e ca sinele tău cel mai bun să se manifeste... până când doar iubirea rămâne în tine ".


Bert Hellinger

Sursa: De pe net

Suflet de floare

                                                   Suflet de floare

Copiii mei, eu voi pleca curând să-mi aflu tihna,
Voi să-mi aprindeţi cât puteți, la capul meu, lumina,
Fiţi buni, cinstiţi, orice să vă iertaţi,
Că nu e sfânt în lumea asta ca dragostea-ntre fraţi.
Să-mi faceţi când aveţi cu ce, în curte masă, mare,
Și daţi un strop din via mea, să închine fiecare,
Pune-ţi bucate din belșug și vreo câţiva, colaci,
Chemaţi să vină! Zâmbitori, pe goi și pe săraci.
Nu vă certați pe ce-o rămâne, pe casă sau pământ,
Și voi plecaţi copii mei și aveţi doar un mormânt,
Lăsați deoparte lăcomie și amară dușmănie,
Iubiți-vă și fiți ca frații și bine o să vă fie.
Iar la icoana Preacuratei, să puneți, busuiocul,
Că m-a vegheat viața toată, mi-a ocrotit, norocul,
Să nu lăsați portița mea copii să ruginească,
Ea știe cât v-am așteptat, cu ochii pe fereastră!
De câte ori m-am rezemat, oftând de stâlpul porții,
Priveam la drumul nesfârșit, erați plecați cu toții,
Am adunat pozele voastre, la piept ca pe-un altar,
Si mulțumeam la cerul sfânt, c-ați fost al vieții dar!
Eu am să plec! Cer vouă azi, puțină îndurare,
Am ars o viață pentru voi, precum o lumânare,
De sus din cer o să privesc, apus și răsărit,
Si voi trăi la voi în suflet, să știți că v-am iubit!

vineri, 16 octombrie 2020

De ce arunci cu piatra in mine..




De ce arunci cu piatra in mine..
Nu ti-am făcut vreun rău...doar bine..
Tu crezi că dacă tac... mereu..
Eu sunt de fier..?..Sunt om și eu..

Însă să nu uiți...niciodată...
Că orice piatră...aruncată..
Se va întoarce inapoi..
Si in suflet vei avea doar...ploi..

Si nu uita că orice roată..
Tot se învârte ea...odată..
Chiar și atunci când e...pătrată..

Din pietrele ce-ai aruncat..
Eu...mi-am făcut în cer...palat..
Tu..poti s-arunci mereu cu piatră..
Și vei vedea la...Judecată...

Eu...pâine iti voi arunca..
Fiindcă... așa mi-e inima..
Mi-e milă de cei ce...lovesc..
Si crede-mă ...chiar ii iubesc.

luni, 12 octombrie 2020

PLANGE-NTREAGA ROMANIE

Versuri de Luminita Voineag

   “Plange-ntreaga Romanie, 

Plange datina strabuna,

 Plange graiul, plange glia, 

Si Biserica strabuna!


   Plange intreaga Moldova, 

Tot poporul romanesc, 

Ca pe rand ne interzic, 

Tot ce-i Sfant si stramosesc!


   Plang maicutele batrane: 

- Ce durere, ce napasta, 

Ce-am ajuns ca sa traim, 

Ce mai jale-n tara noastra!


   Ati ingenunchiat  poporul, 

Mama voastra de naparci, 

Ati venit cu vorba dulce, 

Si v-ati cuibarit aici!


   Dumnezeu in tara asta, 

A dat rod, a dat de toate,

 Voi calai cu zambet fals 

Ati distrus asta cetate!


   Si-ati vandut-o la straini,

 Pe doi galbeni, fara rost,

 Si ne luati dreapta credinta,

 Credeti ca poporu-i prost?


   Si ne-ati alungat copiii, 

Din pamantul stramosesc,

 Pentru o bucat' de paine, 

La straini ei slugaresc!


   Ne-ati umilit si batranii, 

V-ati batut joc de parinti, 

Astazi le-ati luat si dreptul,

 Sa se-nchine pe la Sfinti!


   Ne-ati batut mai ieri in poarta, 

Nu v-a fost frica de boala, 

Ne-ati cerut: “- iesiti la  vot!”,

 Azi, ne cereti socoteala?


   Dac-ar fi sa murim maine,

 Sa murim, pentru Iisus, 

Voi nu ne luati credinta, 

Si nicicand pe Cel de Sus!


   Azi intreaga Romanie, 

Se uneste-n rugaciune: 

- Sfanta Maica Parascheva

Fa cu tara o minune!".


Ne-ati pus gratii si la Sfinti ...

 

Si o poezie primită...nu cunosc autorul ...


Cum să vă distrugeţi practic copilul

De mic, să nu-i refuzaţi nimic. Daţi- i tot ce doreşte, tot ce cere, mai cu seamă atunci când stăruie cu încăpăţânare şi plânge. Astfel va creşte şi va crede că ceilalţi îi sunt datori mereu şi întru toate, că are doar drepturi.

Când începe să înjure şi să spună nerozii, dumneavoastră să râdeţi. Astfel îi veţi da de înţeles că este foarte deştept.

Să nu-i spuneţi niciodată: „Asta-i rău!” Aşa spun doar cei de modă veche, cu mentalităţi depăşite şi înguşti la minte. Când, mai târziu, va întâmpina greutăţi în viaţa sa şi va suferi, atunci va fi convins cu desăvârşire că societatea îl nedreptăţeşte…

Strângeţi dumneavoastră în urma lui tot ce lasă aruncat ici şi colo: cărţi, haine, încălţăminte… Nu care cumva să-i spuneţi vreodată: „Strânge-ţi lucrurile. Pune-le la locul lor”. Astfel va avea certitudinea că mama este sclava lui şi că pentru toate sunt ceilalţi întotdeauna răspunzători.

Lăsaţi-l să vadă orice (mai ales la televizor) şi să citească orice, fără să-l îndrumaţi niciodată. Copilul dumneavoastră este supradotat şi ştie să discearnă! În acest fel, instruirea şi educaţia lui va avea o gamă mai largă şi mai variată.

Nu-i daţi vreo îndrumare duhovnicească. Luaţi în zeflemea şi în batjocură înaintea lui credinţa, Biserica, preoţii şi pe cei ce îi urmează. Când copilul va creşte, „va alege singur”.

Daţi-i bani de buzunar cu nemiluita, ca să nu se simtă inferior celorlalţi şi „să fie în lipsă, aşa cum aţi fost dumneavoastră”. Când va creşte, va fi convins că valoarea omului o dă banul, indiferent de cum a fost obţinut.

Nu-i spuneţi niciodată: „Fă asta!” sau „Nu face asta!”, căci aşa îl constrângeţi, nu-i respectaţi libertatea şi personalitatea. Ba chiar se poate să-i cauzaţi şi traume sufleteşti! Când va creşte, va crede că viaţa înseamnă doar să porunceşti, niciodată să asculţi.

Certaţi-vă, vorbiţi-vă urât unul cu celălalt, în faţa lui, fără pic de ruşine (nu vă neliniştiţi, astfel nu-i veţi provoca… traume sufleteşti!). Mai târziu, când se va căsători, îi va părea firesc să facă la fel.

Când începe să se încurce în mrejele plăcerilor trupeşti, dumneavoastră să închideţi ochii. Nu-i spuneţi nimic. Nu-l povăţuiţi. Nu-l sâcâiţi cu sfaturile dumneavoastră. Lăsaţi-l să se tăvălească în mocirla curviei, de vreme ce „asta-i ceva normal”.

Să-i ţineţi întotdeauna partea înaintea profesorilor şi vecinilor. Să nu credeţi niciodată că „îngeraşul” dumneavoastră poate să facă lucruri de ruşine şi probleme. Ocărâţi-i pe aceia care, prieteneşte şi bine-intenţionaţi, vă aduc la cunoştinţă ceva în legătură cu asta. Sunt… clevetitori şi invidioşi.

Când veţi merge la secţia de poliţie, unde l-au dus pentru că a furat sau a luat droguri, să strigaţi tare, de faţă cu toţi, că este un nemernic şi o lichea, un golan; că v-aţi jertfit pentru binele lui, dar n-aţi reuşit niciodată să-l cuminţiţi. Astfel veţi ieşi cu obrazul curat.

PREGĂTIŢI-VĂ PENTRU O VIAŢĂ PLINĂ DE SUFERINŢĂ ŞI DE REMUŞCĂRI. O VEŢI AVEA…

marți, 6 octombrie 2020

De ce loviti voi, oameni fara minte




De ce, loviti voi oameni fara minte?
In biserici si lucruri sfinte?
Nu va dati seama ca tot ce ne-a ramas!
Este credinta ce ni se pierde pas cu pas.

Avem nevoie de biserici si credinta,
Este singura care ne bucura si ne alina a noastra suferinta;
Aici este singurul loc in care simtim si ne rugam lui Dumnezeu;
Este singura noastra salvare care ne ajuta mereu.

Sa nu uitam ca prima scoala romaneasca;
S-a creat in biserica, ce doreste sa ne calauzeasca;
Iar primul spital care a aparut,
Tot din si langa biserica a fost facut.
Si atunci daca biserica pe acestea le-a creat,
De ce noi să distrugem, ceea ce ne-a ajutat.

Scoala este pentru trup si minte invatare;
Spitalul este pentru trup si minte vindecare;
Si biserica este atat invatare cat si vindecare;
Dar mai presus de toate este alinare si binecuvantare;
Pentru suflet, trup si minte si pe toate le cuprinde;
Este ceea ce a trebuit spus si sa luam aminte.

de Miron Costel-Liviu

sâmbătă, 3 octombrie 2020

Tristețe...

Să pleci tristețe de la mine..
Să-ți iei și hainele cu tine..
Sunt hainele cernite ..care..
Le port de zece ani ..se pare..
Să pleci...să nu te -ntorci vreodată..
Că ușa mea va fi încuiată..
Pleacă în pustie...undeva..
Nu supăra pe nimenea.
Ai haina neagră și pătată..
De lacrimile curse... odată..
De doruri care-au ars...mereu..
Sufletul ...meu..
Să pleci tristețe de la mine..
Eu ...nu mai vreau să știu de tine..
Să pleci...să nu te-ntorci..nicicând..
Nici cel putin in al meu gând..
Vreau soare iar în viața mea..
Vreau zâmbet și lumină..
Chiar dacă toamnă e afară..
În suflet ..eu vreau...primăvară..
Maria Pintecan...

Lacrimi si ploi




Felicia Feldiorean 

 E trist cateodata in lume 
Cand cei dragi se duc de la noi 
Si lacrimi se scurg ca si ploi 
Si multa durere ramane. 

 Sunt vremuri atata de grele 
Si nimeni nu stie nimic 
Si omul e-atata de mic 
Si vestile sunt tot mai rele. 

 Si cat Doamne sa fi gresit 
Ca soarta sa fie nedreapta? 
Cand nimeni n-asteapta in poarta 
Ce tragic si cinic sfarsit. 

 E trist cateodata in lume 
Cand cei dragi se duc de la noi 
Cand ceruri sunt pline de ploi 
Ce multa durere ramane...??????

Postări populare

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

http://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Arhivă blog