miercuri, 28 decembrie 2022

Moș Gerilă fii iar bun




....Mioara Lobodă
 
Moș Gerilă fii iar bun
Și mai vino de Crăciun,
În desaga ta din spate
Nu vreau să-mi aduci de toate.

Să nu-mi aduci jucării
Nu le mai plac la copii,
Câte-un Aifon sau tabletă
La bătrâni o bicicletă.

La sărmani, o baniță de mălai
La bogați câte-o casă în Dubai,
Iar la cei ce ne conduc
Câte frunze-s într-un nuc.

Ca și lui ,toamna vieții să le fie
Dezgolită și mânați în pribegie,
Să mănânce pâine amară
Ca vlăstarii plecați din această țară.
 
Sau să-i duci iarna în munții
Să-i vadă că-s dezgoliți,
Noaptea-n ger să stea afară
La Austrieci să ceară,

Câte-un brad în loc să pună
Un acoperiș sub lună,
Să le fie-n iarna grea
Când zăpada o cădea.

Moș Gerilă aș mai vrea
Că demult în lampa mea,
Petrolul lăsat de-ai mei
L-au furat niște mișei,

Și pe tot mi l-au vândut
La Austrieci demult,
Dă-mi cât intra-n călimară
Că-i și frig și beznă afară.

Moș Gerilă fii iar bun
Să ne aduci ce Crăciun,
Oameni buni cu drag de țară
Să nu ne-o mai vândă afară
 
20 Decembrie 2O22

Pildă...

 

Un copil a descoperit că mama lui îi înșală tatăl, așa că a inventat un plan cu adevărat incredibil.    De fiecare dată când soțul ei pleca la serviciu, femeia primea în vizită un bărbat.

   Într-o zi băiețelul ei de numai 9 ani s-a ascuns în dulapul mamei.   Tatăl ajunsese în aceeași zi mai devreme acasă, așa că femeia a trebuit să-și convingă amantul să se înghesuie în șifonier, fără să știe că acolo e și fiul ei!

   Iată discuția dintre cei doi, în dulap:

Băiatul: ,,Este întuneric aici.”

Amantul: ,,Da, este!”

Băiatul: ,,Am o bâtă de baseball.”

Amantul: ,,Bravo. Mă bucur pentru tine.”

Băiatul: ,,Vrei să o cumperi?”

Amantul: ,,Nu, mulțumesc.”

Băiatul: ,,Tati e afară!”

Amantul: ,,Bine, o cumpăr. Cu cât o vinzi?”

Băiatul: ,,Cu 250 de euro.”

După câteva săptămani a avut loc aceeași întâmplare…

Băiatul și amantul mamei ajung din nou împreună în dulap.

Băiatul: ,,Este întuneric aici.”

Amantul: ,,Da, este.”

Băiatul: ,,Am o mănușă de baseball.”

Amantul, amintindu-și de ultima dată când l-a întâlnit pe băiețel: ,,Cât costă?,,

Băiatul: ,,750 de euro.”

Amantul: ,,Bine, o cumpăr.”

Câteva zile mai târziu, tatăl spune băiețelului: ,,Ia-ți bâta și mănușa de baseball… Ce zici dacă mergem afară și ne jucăm puțin?”

Băiatul spune: ,,Tati, nu pot. Le-am vândut!”

Tatăl îi răspunde uimit: ,,Nu pot să cred. Cine ți-ar da bani pentru acele vechituri? Cât ai luat pe ele?”

Fiul spune: ,,1.000 de euro”.”

Tatăl rămâne fără cuvinte: ,,Nu trebuia să ceri atât de mulți bani prietenilor tăi. Prețul pe care l-ai cerut este mult mai mare decât valoarea lor. O să te duc la biserică pentru a te spovedi. Nu este frumos ce ai făcut.”

Cei doi merg la biserică… Iar tatăl îl convinge pe micuț să intre în cămăruța de spovedanie.

Copilul închide ușa după el.

Băiatul spune: ,,Părinte, este întuneric aici.”

Preotul: ,,Nu începe iar cu aceleași prostii,,!

joi, 22 decembrie 2022

Unde esti copilarie?

 


Unde-ai rămas copilărie
În care colţ de sat uitat ?
Pe strada ce-a rămas pustie,
De câte ori m-am întrebat ?

Unde-i salcâmul de la drum
Şi banca unde mă jucam ?
Unde te-ai dus tăicuţă bun
Tu, mă găseai când m-ascundeam ?

Şi unde este oare mama ?
Cine-i bătrâna cu privirea blândă ?
Îi recunosc numai năframa
Ţesută din firele de lână !

De ce mi-e dor acum de mine ?
Mi-e dor de un copil firav,
Şi dor mi-e satule de tine
De mâna mamei ce m-a legănat !

N-am mai visat demult copilăria
De parc-a luat şi visele cu ea,
Dar astăzi, ştiu că sărăcia
Cât ai o mamă, nu e grea !

De n-ai avea un colţ de pâine
Nici apa după ce o bea,
Cât ai o mamă lângă tine
Vei căpăta puterea de-a răbda…

**de pr:Elisei **

A fost....

Unde-s anii ăia ...Doamne..
Când era zăpada multă ..
Când maicuta ne făcea..
Cozonac cu nucă..

Unde-s anii ăia ... Doamne..
Când mergeam la colindat..
Si-adunam si nuci si mere..
Era veselie în sat..

Nimic nu e cum a fost..
Nici zăpada nu mai este..
Totul...totul s-a sfârșit..
Parca a fost o poveste....

Dacă ar fi să îmi doresc..
Ceva..chiar acum..
As vrea să ningă ....puțin..
Acum...de Crăciun...

Să mai fie pentru o zi..
Iarna aceea de poveste..
Se-aud glasuri de copiii..
Colindand pe la ferestre...

Maria Pintecan... 

miercuri, 21 decembrie 2022

Copilăria mea...



Doamne...ce copilărie..
Și ce ierni erau odată..
Ce n-as da pe-un pumn de clipe..
Să fiu cea de altă dată..

Să alerg cu frățiorii ..
Sus pe deal la sănius
Să rămânem ziua întreagă..
Să ne dăm pe derdelus..

Iar seara să ne întoarcem..
Flămânzi și înghețati de frig..
Iar a doua zi să începem..
Din nou să ne bulgarim..

Parcă o aud pe mama..
,,Mâine...sunteti pedepsiti..
Vă jucați acasă în curte..
Aici să vă bulgariti"..

Dar a doua zi din nou..
Alergam la derdelus..
Chiar de era drumul greu..
Mergeam până pe deal sus..

Doamne ce copilărie...
Am avut...odată...
Unde-s anii ăia ..Doamne..
Cu iarnă adevărată..?

Maria Pintican...


marți, 20 decembrie 2022

Crăciun însîngerat...




Crăciunul acela însîngerat..
De care mama mi-a vorbit...
A pătat suflet de român..
Din alb... atunci l-a innegrit...

Crăciunul acela însîngerat...
De-atunci ne urmărește..
Si suferă ... si-a suferit...
Poporul care-n urmă se jertfeste...

Pătat de sânge e Crăciunul..
În fiecare an..
Poporul suferă surghiunul...
Totul a fost in van...

Pentru prunci ne mai ierți...Tată..
Deși păcatul este mare...
O țară întreagă...îngenunchează..
Si cere azi...iertare...

Crăciunul acela însîngerat...
De-atunci ne-a urmărit...
Au trecut... Doamne atâția ani...
Tu...ne-ai iertat și ne-ai iubit..

Și totuși...an de an..Stăpâne..
Iti trimiți Fiul iar în lume...
În peșteră este....primit...
Iar mai târziu e....răstignit...

Crăciunul acela însîngerat...
Măicuța mea nu l-a uitat...
Spre cer privește tot mereu..
Cerând iertare de la Dumnezeu ..

Spre cer privesc astăzi și eu..
Si cer iertare.... Domnul meu...
Crăciunul acela însîngerat...
Pată pe suflet ne-a lăsat...

Maria Pintican..


luni, 19 decembrie 2022

AMINTIRI DE CRĂCIUN



de Preot Sorin Croitoru

Pe când eram doi mici școlari
Îmi amintesc cât de frumos
Bunica povestea cu har
De Sfântul Prunc Iisus Hristos..

Cu ochii ațintiți la ea
Noi, frate-miu și eu,
Sorbeam acele vorbe dulci
Ce povesteau de Dumnezeu.

Nu pricepeam teologie
Prea complicată pe atunci,
Dar ne miram de răutatea
Unor soldați ce-omoară prunci..

Nu pricepeam nici cum Maria
În tot orașul n-avea loc
Să-și nască Pruncul și nici astăzi
Nu pot să înțeleg deloc..

Cu har ne povestea bunica
De Pruncul încălzit de boi,
Și ne-ndesam mai tare-n sobă,
Simțind că zgribulim și noi..

Povestea continua înceată,
Iar noi simțeam plăcuți fiori
Când auzeam de îngeri veseli
Vestind minunea la păstori

Și ne miram cu ce știință
Deasupra ieslei s-a oprit
Acea steluță, călăuză
A magilor din Răsărit..

Mi se înlăcrimează ochii
Și mă apucă dulce dorul,
Când mi-amintesc de povestirea
Bunicii ce-și torcea fuiorul..

Pe când cu mâna-i delicată
Ea lâna o trăgea în fire,
Cu vorba-i blândă liniștită
Ne atrăgea spre mântuire

Și ne picta în minți icoane
De Praznice Împărătești,
Căci din Scripturi grăia bătrâna,
Iar nu din cartea de povești!

S-a dus bunica mea, săraca,
În altă lume-acum trăiește,
Dar ce ne-a semănat în inimi,
Ca o sămânță azi rodește..

E datoria noastră sfântă
Să-mbătrânim cât mai frumos
Și să vorbim în seri de iarnă
Nepoților, despre Hristos..

sâmbătă, 17 decembrie 2022

Timisoara...16 decembrie 1989...



Unde-i libertatea promisă...?
Păcat de viața ....jertfită ..
Ne plâng eroii în morminte..
Îi auzi.... domnule președinte...?

Plâng astăzi și munții Carpați..
I-auziți domnilor deputați..?
Plâng mame și copii orfani..
I-auziți... domnilor parlamentari?

Ninge azi peste țară...
Incontinuu curge...o lacrimă amară. .
Pe obrazul acestui popor...
Umilit .. de trădători...

Se-aude un cântec de jale...
Plâng astăzi multe.... mame...
Copiii lor au pierit..
Poporul e azi...umilit...

Unde-i libertatea promisă...
Libertatea cu sânge...scrisă...?
Într-o zi cu toții seama vom da...
C-am ales ce nu trebuia..

Am ales incapabili și hoti..
Astăzi umiliți suntem toti...
Dar încă e cu noi...Dumnezeu...
Cu post și rugăciune vom trece peste greu..

Ne iartă Doamne...ne iartă. .
Si schimbă a pruncilor...soartă..
Si scapă acest popor..
De iuda cel trădător...

Maria Pintican....


vineri, 16 decembrie 2022

LEGENDA BRADULUI DE CRĂCIUN



🌲🌲🌲spune că, Însuși Domnul Iisus, în drumețiile Sale alături de Sfântul Petru, ar fi trecut printr-o pădure și în timp ce mergeau s-a pornit o mare furtună. Acesta a căutat un loc unde să se ascundă și singurul copac care și-a oferit protecția a fost bradul, acesta neavând fructe de protejat. Se spune că bradul și-ar fi cerut iertare de la Mântuitor că are țepi și că l-ar pute răni. Astfel, Domnul Iisus a binecuvântat pomul să nu-și piardă verdeața frunzelor niciodată, țepii săi să capete un parfum deosebit și proprietăți vindecătoare și în mijloc de iarnă, atunci când toți copacii sunt goi de frunze și fructe, bradul să fie împodobit cu roadele altor pomi fructiferi. Iisus Hristos a adăugat la sfârșit: Atunci când te vor împodobi să se gândească la mine, căci tu ești pomul cel mai drag mie. 🌲🌲🌲

SĂRBĂTORI BINECUVÂNTATE!!!
(Pr. Hrisostom Filipescu.)

marți, 13 decembrie 2022

Biletul spre ...rai...



Îi vedeti...îi auziți...?
Sunt copii strazii..ai vieții...martiri..
Stau tăcuți...și privesc speriați..
Viata lor e o luptă...știați?

Nu cer prea mult...
Doar... cât poți să le dai...
Înainte să-i judeci... să știi..
Ei..sunt biletul tău înspre rai..

Ii vedeti...i-auziți...?
Nu treceți...nepăsători...
Cel ce vă cere ....bănuți...
E...Hristos..priveste cu milă spre voi...

În rai intr-o zi il vei intalni..
Pe cel ce intr-o zi a îndrăznit a-ți cersi..
Un colț de pâine sau în bănuț..
Sau ceva în picioare căci era...desculț...

Lângă el ...Domnul Slavei va sta..
Cu ochii in lacrimi ...va întreba..
,,Ce te-a oprit .. să ii dăruiești..
Ca loc pentru suflet... in rai... să dobândești...?

Maria Pintican...

'Neața bună...



Neața bună..V-ati trezit?
Ia...priviți la mine..
Mă apuc de frământat..
În curând Crăciunul ...vine...

Geaba dorm pân ' la amiază..
Când este atâta treabă..
M-am trezit de dimineață..
Tre ' să merg și la piață..

Pân' dospește aluatul..
Iute...iute imi fac patul..
Apoi fuga la piață..
Să cumpăr varză și-o rață..

Sunt atatea de făcut..
Este multă treabă...
Să sparg nuca...să adun..
Și de prin ogradă..

Așa că...vă las acuma..
În grija Lui Dumnezeu...
S-aveți spor întotdeauna...
Și să știți că nu e greu..

Dacă faci o sfântă cruce..
Si zici și un ,,Doamne ajută "..
Prinzi curaj și prinzi putere..
Si faci treabă tare multă...

Gata...vorba e prea multă..
Și e...sărăcie...
Imi spunea bunicul odată...
Deci ...la treaba măi..Ilie!

Maria Pintican...


miercuri, 7 decembrie 2022

Darul meu...



M-am trezit de dimineață..
Asa-s eu...m-ai curioasă..
Si m-am uitat in ghetuțe ..
La cadourile ...puse...

Într-una ...un cadou mare..
Împachetat așa frumos...
Era în el ...IUBIRE..
Dăruită de...Hristos..

În cea de-a doua...ghetuță...
Un alt dar...așa frumos..
Era...IERTAREA..despre care...
Ne vorbește...Domnul nost'...

M-am gândit să împart la lume..
Și... IUBIRE și IERTARE....
Că să aibă fiecare....
Aripi...înspre cer să zboare...

Căci IUBIREA și IERTAREA...
Fac minuni...mereu...
Eu împart cu toată lumea ..
Darul de la Dumnezeu...

Maria Pintican...


marți, 6 decembrie 2022

De Mos Nicolae

De-i bunic sau de-i scolar
Toti asteapta al sau dar
Zbor de pasare sa fie?
Curcubeul sa-i mangaie?

O bomboana sa gaseasca?
Poate-o mantie regeasca?
În pantofi si in ghetute,
Pe sub perna-n cizmulite,

Mosu-ti lasa de esti bun…
Ce anume? Nu iti spun…
O surpriza-n bucurie
Cautatorului sa-i fie…

De gaseste-un betisor
E c-al mamei puisor
Nu a fost tocmai cuminte
Si-l invata Mosu’ minte

Sa se straduiasca,
Mai mult sa munceasca,
Sa invete a darui
Ce-i mai bun de la copii:

Cumintenie, ascultare
Pana cand se face mare
Si-o sa vada atunci, pe dat,
Mosu’ bun ce i-a lasat:
Betisorul fermecat!

(Autor: Silvia Miler )


Dorință într-o gheată...




"Să nu te sperii, Moşule, prea tare
Când vei veni la uşa mea, tiptil!
Chiar dacă ghetele au număr mare,
Să ştii că eu, în suflet, sunt copil.

În mine, încă, se mai bucură copilul
De orice dar, oricât ar fi de mic.
De multe ori eu ți-am furat profilul
Şi-am dăruit, dar ştii ce vreau să zic...

În gheata dreaptă, pune-mi sănătate
Şi, de-o să vezi că mai rămâne loc,
Pune-mi puterea de-a trece prin toate
Zâmbind, şi-n plus, pune-mi puțin noroc!

În gheata stângă, nu mai ai ce-mi pune
Fiindc-acolo e chiar inima mea.
Te rog să pleci şi nimănui nu spune
Că sufletul meu doar atâta vrea!"


luni, 5 decembrie 2022

Moșule , te - aștept !



Moșule ,te-
astept ,c-o floare ,
Să ne-aduci ,
câta ninsoare ,
Niște zâmbete voiase ,
Sănătate, pentru oase .
Dacă ai ceva -n desagă,
Să ne lași ,cu mintea întreagă ,
Niște praf de voie bună ,
Să ne ferești ,de furtună ,
Ceva ...firile să înmoaie ,să ne aperi ,de războaie.
Moșule ,te-
astept ,
deseară ,
Să ne aperi ,de ocară ,
De impozite prea mari ,
De conducători ,cizmari .
Du-le lor un strop de minte ,
S-aibă miere în cuvinte ,
Și în fapte bunătate ,
Să facă ,după dreptate .
Dă-le lefuri cât mai mari ,
C-au ajuns ,niște avari ,
Au pus bir pe toate cele ,
Dă-le cerul tot ,cu stele .
Nouă ,dă-ne bucurie ,să trăim, în omenie ,
Și atunci când ne e greu ,
Să-l slăvim, pe Dumnezeu.
Și te rog ,să fii atent,
Să aduci gaz ,și curent ,
Că-s facturile cât munții,
Fac borboane-n jurul frunții .
Dacă poți ,adu miniștrii,
Cei de-acum ,
sunt ca artiștii,
Behăie, în parlament ,
Tot guvernu-i corigent !
Moșule, te-astept să vii ,
Cu daruri ,pentru copii .
Pentru noi ,care-am crescut ,
Să ne dai ,cu împrumut ,
Sănătate,
vorbe alese ,
Că ne țin ,pe toți, în lese .
Ne conduc ,așa cum vor ,
Adă minte ,un izvor !!!!
Și răbdare ,cât încape ,
Să uităm de furci ,de sape ,
De topoare și securi ,
C-ar fi vai și-amar ,de furi .
Du-i pe toți, cum vrei ,cu grapa ,
Unde-a înțărcat dracu iapa ,
Dă-le ,fă-le tot ce vor ,
Orice -și fac ,tot așa mor !
Ca săracul ,care-acuma ,
plânge,că se lasă bruma ,
Și n-are lemne de foc , și nici bani ,de iarmaroc !
Moșule, dacă exiști ,
înveselește-i ,pe cei triști ,
Întărește-i pe plăpânzi ,
Hrănește-i pe cei flămânzi.
Îmbracă-l pe dezbrăcat ,
Celui ostenit ,dă-i pat ,
Celui vrednic și avut ,
Să-i fii toată viața scut .
Leneșului dă-i ardoare ,
Și nu uita ,de ninsoare .
Autor
Ciabrun Marusia

joi, 1 decembrie 2022

IARTĂ-NE, IUBITĂ ȚARĂ



IARTĂ-NE, IUBITĂ ȚARĂ

de Preot Sorin Croitoru

Iartă-ne, iubită Țară,
Pentru că te-am părăsit,
Am plecat în căutarea
Unui trai mai fericit,

Toată lumea asta mare
Am umplut-o de români..
Ne-am băgat de bunăvoie
Slugi smerite la stăpâni!

Cine a plecat de bine?..
"Fie pâinea cât de rea.."
Se făcuse totuși pâinea
Prea amară-n țara mea,

Și amară și puțină,
Cum să-ți faci un viitor?..
Fără nici o bucurie
Am luat-o la picior.

Și la noi ca-n toată lumea,
Unii vor să pape tot,
Iar de cei de-un neam cu dânșii
Îi cam doare fix în cot.

"Cine poate, oase roade",
Oasele le rod doar ei.
Societatea românească
E-împărțită-n lupi și miei.

Neamul meu e blând și pașnic,
N-am pus mâna pe ciomag;
Am plecat în pribegie,
Un popor întreg pribeag..

Am ajuns prin toată lumea,
Fiecare cum putu..
I-am îngrămădit pe alții
Și-ai rămas orfană tu.

Prin grădini înțelenite
Urlă câinii a pustiu.
Plânge mama după fiică,
Plânge tata după fiu..

Plânge glia strămoșească
După dragii ei feciori..
Nu-s flăcăi să joace hora
"Ca la noi" de sărbători.

Unde sunteți voi, fecioare
Cu codițele în spic,
Sânziene-îmbujorate
La privirea de voinic?..

Unde sunt bătrânii noștri
Cu cuvântul lor sfătos,
Care-și sărutau obrajii
Înaintea lui Hristos?..

Sunt flăcăi și sunt fecioare,
Dar puține și puțini.
Și din ei o mare parte
Vor pleca printre străini.

"Munții noștri aur poartă",
Dar nu-i aurul de noi,
După unii rostul nostru-i
Să fim altora slugoi.

Teamă-mi este că românul
Va uita-ntr-o bună zi
Că e bun și blând din fire
Și va-începe a pocni,

Și în ziua când va ține
Sus ciomagul ghintuit,
Vor pleca în pribegie
Cei ce l-au năpăstuit!



Tara mea ...


“M-a-ntrebat candva strainul, in ce tara m-am nascut, In ce loc din asta lume, zorii zilei am vazut, Nu am stat prea mult pe ganduri si cu sufletul strapuns, Printre lacrimile-ascunse, cu blandete i-am răspuns:

Tara mea, e-un bot de aur, e comoara pe Pamant, Are atata frumusete, de nu-ncape in cuvant! Are munti ce ascund in taina, pretioase bogatii, Codri falnici, rauri limpezi, dealuri mandre si campii, Are Dunare şi Delta, peisaje unicat, Si castele si palate, toate-s de neegalat!

E istoria prezenta, la tot pasul unde treci, De o vizitezi o data, nu iti vine sa mai pleci! E taramul unde Cerul, se coboara pe Pamant, Unde pustnici stau in ruga, implinindu-si legamant, Unde apa de izvoare, e aghiazma ce se bea, De acolo-mi trag eu seva, ea e Tarisoara mea! S-a nascut de multa vreme, cam de cand e vesnicia, A creat-o Insusi Domnul... si-a numit-o: ROMANIA!”.

🙏 Cat de frumos graieste marele poet crestin ortodox, Vasile Militaru: “Ajuta, Doamne Sfinte, tarii mele, Sa-si umple sufletul de soare si de stele! In inima ei, azi de neguri plina, LUMINA, Doamne, sa reversi, LUMINA!"

🙏 Dragii mei, sa nu uitam Cuvantul lui Dumnezeu: “De voi incuia cerul si nu va fi ploaie, de voi porunci lacustei sa manance tara, sau voi trimite vreo boala molipsitoare asupra poporului Meu, Si se va smeri poporul Meu, care se numeste cu numele Meu, si se vor ruga si vor cauta fata Mea, si se vor intoarce de la caile lor cele rele, atunci ii voi auzi din cer, le voi ierta pacatele lor si le voi tamadui tara” (2 Paralipomena 7:13-14).

🙏 LA MULTI ANI, romani frumosi, Sa fiti mereu sanatosi, Ori unde ati fi in lume, Sa va mearga toate bine, Iisus mult sa va iubeasca, Precesta sa mijloceasca, Si in Rai sa va primeasca!    

                                                                                                                   Amin si Aliluia!

                                                                                                                      Preot Ioan 🔔.

Țară mică și sinucigașă!

 



Țară mică și sinucigașă!
Vai de capul tău, sărmană țară,
Toți te jefuiră și scuipară,
Iar la urmă o făcuși și tu!

O istorie întreagă căutară,
Să te ardă și să te sfâșie,
Nici țărâna să nu-ți mai rămâie,
Numai amintirea-ți de ocară!

Și ce n-au putut să-ți facă-n veac,
Liftele păgâne și străine
O făcuși tu, țara mea, mai bine,
Cu o sete fără de egal!

Vai de capul tău, nenorocito!
Din tot ce-am fost nimic n-o să rămână,
Nici măcar o mână de țărână,
Care să spună că am fost aici!

Grigore Vieru

Steve Jobs

 

Steve Jobs, fondatorul Apple și multimilionar, cu puțin timp înainte de a muri la vârsta de 56 de ani de cancer pancreatic, a spus în patul său de spital:

„Am ajuns în vârful lumii afacerilor. Pentru alții viața mea este simbolul succesului. În esență, bogăția este doar o parte din viața mea.

Momentan zace bolnav

într-un pat, când mă gândesc la viața mea

și îmi dau seama că faima,

recunoașterea și bogăția de care m-am mândru atâția ani s-au stins și sunt lipsite de valoare în fața morții iminente.

În orice stadiu al vieții te afli acum, va veni momentul în care te vei confrunta cu momentul în care „cortina” vieții se închide.

Apreciază dragostea pentru familia ta, partenerul tău și prietenii tăi..

Pe măsură ce îmbătrânim, de obicei devenim mai înțelepți și înțelegem încet

cum porți fie un ceas de 300 EUR, fie un ceas de 30 EUR,

spun amandoi in acelasi timp.

Indiferent dacă deținem o geantă de 300 € sau o geantă de 30 €, suma din interior rămâne aceeași.

Indiferent dacă conducem o mașină de 150.000 de euro sau o mașină de 30.000 de euro, distanța rămâne aceeași.

Fie că casa în care locuim are 300 de metri pătrați sau 3000, singurătatea este aceeași......

Indiferent dacă călătorești la clasa întâi sau la economie, dacă avionul coboară, cobori și tu.

Așa că sper să înțelegi că atunci când ai prieteni, cei mai buni prieteni, frați, surori cu care poți să vorbești, să râzi, să cânți, să iubești, asta e adevărata fericire...

Copil Frumos- de Carmen Pricop


Copil frumos, te-aş ţine-ascuns
în locul unde n-au pătruns
nici răutatea, nici mânia,
în locul unde e stăpână bucuria.

Şi ţi-aş păstra desţelenită
grădina vieţii, şi-nflorită,
ca un surâs să fie fiecare floare,
pe chipul tău să râdă lumina de la soare.

Şi ţi-aş aşterne dragoste în cale,
din suflet aş lăsa să scuture petale,
ca să nu simţi nici pietre ascuţite şi nici spini,
să nu te rătăceşti prin mărăcini.

Vise înalte ţi-aş păzi în palmă,
iar zborurilor tale le-aş ţine vremea calmă,
şi timpul l-aş supune şi l-aş îmblânzi,
l-aş pune în clepsidră şi ţi l-aş dărui.

Dar nu ştiu cum să fac acestea toate,
nu era scris în nicio carte,
şi nu cred că a fost vreun înţelept
care ştia ceva şi a păstrat secret.

Şi-atunci tot ce rămâne e să îţi dau poveţe,
să te învăţ că lumea are multe feţe,
să îţi arăt cum sufletul se oţeleşte,
dar dragostea din el e cea care te creşte.

Să-ţi spun că din durere iei putere,
că pentru a clădi un vis de multe ori se cere
să laşi bucăţi de suflet să se sfâşie din tine;
dar să nu-ţi pară rău când tot ce faci e bine!

Să nu uiţi idealuri chiar dacă ţi se pare
că s-au pierdut cândva în neagră depărtare!
Oricât de întuneric, mai sunt câteva stele;
să cauţi mereu zborul şi să ajungi la ele!

De cazi, să te ridici mai sus
şi să răsari chiar dacă soarele-a apus!
Dacă pierzi astăzi, poţi învinge mâine;
să nu-ţi vinzi inima pe-un colţ de pâine!

Să nu uiţi niciodată să fii bun şi drept,
să nu te pleci, dar să fii înţelept!
Şi vieţii să-i surâzi, să ştii cum să te bucuri
de împliniri înalte şi de mărunte lucruri!

Iar la sfârşit, când scazi şi când aduni,
când timpul ce-ţi rămâne e cât să-l ţii în pumni,
să-ţi fie gândul liniştit şi inima senină
că ai trăit frumos şi viaţa ţi-a fost plină.

Iartă-ne ...Iisuse..

                 

Încet...seara se coboară..
Și e liniște...deplină..
Multumesc..Iisuse Doamne..
Ai fost si astăzi cu mine..

Te-am văzut în cel flămând..
În cel ce trecea...plângând..
În cel gol și necăjit..
Peste tot te-am intalnit...

Erai lângă cei sărmani ..
Lângă copiii orfani...
Ii priveai pe cei ce trec...
Si spre dânșii nu privesc..

Lacrimi iti curgeau...mereu..
Doamne..Dumnezeul meu..
Erai trist...îngîndurat.. .
Te durea... multul păcat...

Nepăsarea celor care...
Au trecut astăzi pe cale...
Si nu te-au văzut. ..flămând..
De frig și foame...tremurând..

Iarta-ne ...Iisuse...iartă. .
Multa nepăsare...
Ne mai iartă încă o dată...
Cerescule... Tată...

Maria Pintican


LA MULȚI ANI ROMÂNI DE PRETUTINDENI ! ! !

 


🇦🇩️ ALBASTRU - pentru că mereu ne-am raportat la Cer şi la DUMNEZEU din Cer ca la un Stăpân şi Tată . ️
🇦🇩️ GALBEN - pentru că sfântă ne-a fost Glia strămoşească, ce ne-a dat pâinea de pe masă şi prescura pentru Sfânta Cuminecătură .
🇦🇩️ ROŞU - pentru că acest pământ sfânt a fost mereu răscumpărat cu sânge de martiri şi de eroi şi că Salvarea acestui Popor vine numai prin HRISTOS şi prin Sângele Lui vărsat din dragoste pentru noi .
LA MULȚI ANI ROMÂNI DE PRETUTINDENI ! ! !


Drapelul tricolor a fost adoptat ca simbol al naţiunii în prima zi a victoriei Revoluţiei de la 1848, când Guvernul provizoriu de la Bucureşti a promulgat decretul de instituire a Drapelului Naţional. Astfel, s-a stabilit ca Tricolorul - roşu, galben şi albastru - să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor, purtând deviza Dreptate şi frăţie, acordându-i-se şi denumirea de «stindard al libertăţii». Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859, măreţele momente ale istoriei noastre, Independenţa din 1877 şi Marea Unire din 1918, luptele purtate în cele două războaie mondiale, s-au desfăşurat toate sub semnul Drapelului Naţional. Este de datoria noastră să ne aplecăm mereu asupra trecutului şi să respectăm eroismul înaintaşilor". Pentru cei ce simt, iubesc şi gândesc cu adevărat româneşte le dorim o zi cu încă un motiv pentru care să fie mândri, frumoşi şi sănătoşi

Postări populare

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

http://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Arhivă blog