Lecția de istorie

Mi-a rămas săpat în minte de pe când copil eram
Că sunt Om, că am o țară, și o Limbă, și un Neam,
Că-n adâncul gliei sfinte stau de veacuri moţii mei,
Că din ei răsare pâinea și prin mine trăiesc ei.

Valuri tulburi de uitare peste morții mei se-așază,
Limba nu ne mai e limbă, țara nu mai este trează.
Azi ne-nvaţă imbecilii intereselor perfide
Cum să ne uităm eroii și să venerăm partide,

Cum să cântărim istoria și s-o vindem pe bucăţi,
Cum să facem Mall-uri, vile, scoţând piatra din cetăţi,
Pe Vlad Ţepeș cum să-l facem personaj de film de groază,
Capul lui Mihai Viteazul în dolari cât valorează…

Ne învață idioţii că Bălcescu a fost laş
Şi că Decebal, bătrânul, a fost un sinucigaş…
Cum de s-a ajuns aicea ca să vină fiii ploii,
Nesimţiţi care-și permit a ne ponegri eroii?

Nişte dascăli mediocri ce-au citit minciuni sfruntate
Și ni le aruncă-n față ca pe legi adevărate,
Bieţi defăimători de stirpe, lacomi și periculoşi…
Ce-am fi noi fără istorie? Ce-ar fi ei fără strămoşi?

Fără urletul lui Horea am fi sclavi și azi pe roată
Iară hunii din pustiuri nobilime elevată!
Fără paloșul lui Ștefan am fi pașalâc turcesc,
Robi umili care cu grâne tot Islamul îl hrănesc!

Dacă nu muream în luptă la Neajlov și la Rovine
N-am mai fi avut biserici unde neamul să se-nchine!
Nu trecurăm peste veacuri ca o nație coruptă,
Ci cu aspre sacrificii, și cu jertfă, si cu luptă!

Și a trebuit adesea, spre a ne salva norodul,
Sângele lui Brâncoveanu sa inunde eșafodul,
Trupul lui Ioan Cumplitul să se sfâșie-n bucăți,
Umărul lui Avram Iancu să se sfarme de cetăți,

Plânsul lui Vladimirescu să răsune din fântâni
Ca un preambul la imnul „Deșteptați-vă români”,
Fierul scos din pieptul țării ne-a fost arma și necazul
Și coroana pentru Doja, și baltag pentru Viteazul,

Munții nostri aur poartă, am putea sa fim bogați
Însa nu ne sunt salvare, ci motiv să fim prădați,
Biciuiți de monștrii vremii și răpuși de neputință.
Am trecut peste milenii cu speranță și credință

Și-am nădăjduit că, poate, neamul nostru într-o zi
Printre alte mândre neamuri, ca o stea va străluci…
Astăzi… cine ni-s eroii? Cine-i gata ca sa moară
Pentru sfânta Libertate, pentru neam și pentru țară?

Grașii și libidinoșii, snobii și analfabeții,
Banii mulți și burta plină… pentru ei sunt sensul vieții.
Niște lacomi fără școală, niște scârbe, niște javre
Care pentru-o spagă calcă fără milă pe cadavre!

Parlamentul Europei ne-a cerut reprezentanții
Și-am trimis toți imbecilii, proastele și aroganții
Să ne facă de rușine, cerând mită pe la toți
Și să fim priviți prin dânșii ca o nație de hoți!

Poticnindu-se-n discursuri insipide și banale,
Fără dicție sau noimă, cu greșeli gramaticale,
Pițipoanca plângacioasă sau tribunul facând spume,
Sau ciobanul fără carte să ne reprezinte-n lume?

Unde ne e azi mândria? Unde ne e azi curajul
De-ai lua de ciuf, de guler, si-a spăla cu ei pavajul?
Nu mai sunt eroi în țară, oameni demni și responsabili,
Să ia frâiele în mâna de la viermii incapabili?

Creierele geniale sunt trimise la străini
Spre-a nu-ncurca la furturi pe-acești avortoni cretini!
Cincisprezece milioane, câți am mai rămas prin țară,
Să fim pentru haimanale animale de povară,

Să muncim pe brânci o lună iar ei să ne dea salar,
Cam cât lasă ei pe seară șpaga la vreun ospătar!
Nu mai vreau să văd prin blocuri cum ne mor de frig bunicii
Și nici mame disperate, „ce le dau la ăia micii”,

Nu mai vreau să-mi văd părinții dependenți de tratamente
Și cu banii pentru hrană cumparând medicamente,
Nu mai vreau să-mi vad soția umilită la ghișee
Sau copilul dat afară, că-i sărac, de prin licee!

Ca o boală fără leacuri, ca un cataclism mă sperie
Cum trăiesc în lux netoții iar capabilii-n mizerie…
Eu aștept Reînvierea, când din marile morminte
Vor iesi din nou Eroii înarmați c-un bici fierbinte

Și vor face curațenie printre cei ce ne-au furat
Spre a fi din nou în lume Neamul Binecuvântat!

 “Ganduri si canturi”. Poezia lui Radu Pietreanu

Nu arunca lampa copile

 

Mioara Lobodă

Nu arunca lampa copile
Că vremuri grele vin peste tine,
Ți-am spus odată și n-ai crezut
Vezi că dreptate am avut.

Am dus-o greu cândva și noi
Dar mult mai greu o duceți voi.
Deși săraci ne ajutam
Flămânzi nicicând nu adormeam.

De gazu-n lampă-l terminai
O lingură tot mai găseai.
Iar de s-a terminat fitilu
Un metru-ți mai dădea vecinu .

Și din greșeală coșu-l spărgeai
Nu era scump , îl cumpărai
Și seara-n cas' aveai lumină
Vedeai ce poți mâncai la cină.

Dar tu de-acum ai zile grele
C-ai multe biruri să treci prin ele,
Curentul , gazul , e lux nepoate
Lacăt le pui că nu se poate.

O s-o duci greu că i-ai crezut
Când le-ai dat votul tău râzând,
Că ți-au promis miere și lapte
Și v-a fi bine peste noapte.

Bine a fost doar pentru ei
C-au strâns averi doar din condei ,
Și nu le pasă că iarna vine
Și frig va fi în cas' la tine.

Te-ai întrebat om bun

Te-ai întrebat om bun
De ce nu am stăpân
Și toți mă ocolesc
Mă scuipă mă lovesc?

Știi tu de câte ori,
Flămând mă culc în zori
Și nimănui nu-i pasă
Că n-am și eu o casă?

Ce rău eu ți-am făcut
Și sunt mereu bătut,
Lovit sunt și de soartă,
Să încerc la altă poartă,

O poartă descuiată
De dragul meu lăsată,
Lăsată la întâmplare
De-un om cu suflet mare.

Nici lacrimi nu mai am
Au înghețat și-s reci,
Degeaba plâng în van,
Grăbit ești tu când treci.

Și-a ta nepăsare
Mă doare rău mă doare...
O viață am de câine,
Sunt tare trist pe tine.

De mă întâlnești pe drum
Nu te grăbi om bun,
Aruncă-mi la întâmplare
Ceva bun de mâncare.

UN CÂINE PĂRĂSIT

Stop eutanasierii

" Azi mai flămând și mai sărac

"
"Flămând și gol făr -adapost
Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut"
Așa scria cândva demult

În versul lui George Coșbuc.

 
Azi mai flămând și mai sărac
A trebuit să plec din sat,
Tot slugă ca pe vremea lui

Pribeag în țara străinului.

 
Strămoșii mei toți au luptat
Pământul și l-au căpătat.
Au vrut să-l lase la urmași

Dar l-au furat niște borfași.

 
Au ridicat pe el de toate.
Cârciumi, moluri și palate
Și au adus stăpâni străinii

Doamne, de s-ar scula din morți străbunii.

 
Ne păcălesc din patru-n patru ani
Că sunt cinstiți și ne dau bani,
Să îi alegem și tu și eu

Că pun la pensie un leu.

 
Dar pentru el pun bir cu carul
Să nu ne vindecăm amarul .
Să nu ai bani nici de o pâine

Plătind factura de-ncălzire .

Nici de medicamente bani nu ai
Dar ei au vile prin Dubai.
Dar vine-o zi când nu-i departe
Când și Românul vrea dreptate.

SETE DE PLOI!...

Supărată-n câmp de sete plânge floarea soarelui
S-a rugat mereu să plouă, e la voia Domnului
E năprasnică arșița și pământul crapă,crapă
Doamne, fie-ți milă, fie-ți dă-le fiilor tăi apă !

Două berze, vreo trei pui, stau în cuibul lor pleșuv,

Nu-i nici vânt, nicio răcoare,doar văpaie din văzduh
La o cruce părăsită,patru mierle scurmă-n colb,
Dincolo de codru-i ceață și tot croncăne un corb.

 
A simțit miros de carne, e mai jos o căprioară,

De ieri seară e rănită trage biata ca să moară
Și de secetă, de foame, umblă lupi și urși aiurea,
Se coboară jos în sate, nu e sigură pădurea!

La o poartă, în răscruce, o fântână stă să sece,

E de-un an că n-are apă, pentru cine pe drum trece
Spun bătrânii c-au mai fost timpuri grele, ploi puține,
Dar necazul pe la noi, ca un scai demult se ține!

Ba nu-i ploaie, ba nu-i pace,nici lumină și nici pâine,

Vai de noi, de cei rămași și de ce-o să fie mâine!
Căci de multe poți răbda, dar de apă niciodată,
Viața se preface-n umbre, nu-i cu secetă învățată!

Și ne pârjolește vara, chiar și toamna se răzbună,

Cu întuneric și cu lipsuri și nevoile se adună
Și mi-e câmpul vieții ars de atâtea câte vin
Doamne, Dă-Ne ploi destule,Că de secetă murim!

 

Foto internet 3/8/2022

Versuri Elena Bîrchi Cãruntu

Bunicul meu...

În trecut, bunicul meu,

Săracul, n-avea nimica...
Nici ,,merțan"...nici BMW-eu,
Când a luat-o pe bunica!

În opinci și în izmene,
A pupat-o pătimaș,
A pus-o-n căruță, nene
Și a dus-o la sălaș!

Au mers în luna de miere
Cu-n ,,bolid" fără cusur,
Ce avea doi cai putere...
Unul negru...unul sur!

Fără multă vorbărie
Ori mesaje ca acum,
A-ntrebat doar: -Vrei Mărie?
-Vreau...și și-au văzut de drum!

S-au iubit o viață-ntreagă
Și-au trăit cum au putut...
I-a fost drag...și i-a fost dragă,
Cu atât cât au avut!

Acum, de n-ai conturi grase
Și-n fața casei, la poartă,
Nu stă parcat un X6,
Greu mai cucerești o fată!

Azi, unde-ți întorci privirea,
Nu-ți trebuie minte multă,
Ca să vezi că, fericirea,
Se măsoară...în valută!

* Dorel Mărgan *

A fost...

A fost o vreme când în sate
Erau zicale din bătrâni,
Ogoarele la timp arate,
Iar câinii, toţi aveau stăpâni.

Ştia tot omul de ruşine,
Ce e frumos, ce e păcat.
Învăţăturile creştine
Se respectau cu-adevărat.

Puţine straie, dar curate,
Aveau românii de-mbrăcat,
Modeste, simple, dar purtate
Cu măreţie de-mpărat.

Şi fetele erau frumoase,
Pe feţe arătau bujori,
Şi se sfiiau când, ruşinoase,
Primeau de la vreun june flori.

Flăcăii se-ntreceau în glasuri
Să zică-n hore strigături
Stăteau bătrânele trei ceasuri
Privind cu mâinile la guri.

Era şi timp, era răbdare,
Iar ceasul chiar părea mai lung,
Azi omul când de toate are
Niciunele nu îi ajung.
____________________
Casian Balabasciuc

AMINTIRI DIN ALTE VERI

Se trezeau cu noaptea-n cap părinții ,pe timp de vară,
Iar când se porneau la câmp nici nu se vedea afară,
Ne lăsau laptele proaspăt ,în oală de lut,pe masă
Și într-un ștergar de in ,pâinea albă,coaptă-n casă.

-Hai,treziți-vă oleacă,ne spunea mama duios,
Ne-ndurându-se să strice somnul nostru-așa frumos,
-Eu mă duc iar la prășit ,cu bunică-tu-n Lănuț,
Voi să stați pe lângă casă,s-aveți grijă de puiuți!

Tată-tu e dus la coasă ,că se pologește iarba
Și de n-o cosi acuma ,când s-o duce-a fi degeaba,
Mâne-o să vă iau cu mine,în Fânaț ,la adunat,
Eu cu furca înainte,voi din urmă la greblat.

-Scoateți cloștile afară și la puii de găină
Dați-le un pumn de crupe sau muiați niște făină,
Puneți-le-un chic de apă în ceva nu prea adânc
Și vedeți să nu-i ia uliul până vin eu de la câmp!

Să duceți pe șes vițelul,priponiți-l mai departe
De vițeii altora,nu de alta ,s-or mai bate,
Puneți apă în căldări până o veni cireada
Că vin vitele-nsetate și să măturați ograda!

Noi ,cu somnul între gene,ascultam cam cu de-a sila,
Țineam minte ce țineam ,apoi Dumnezeu cu mila,
Dar când soarele-ncepea să ne ardă pe spinare,
Lăsam baltă bătătura și-o zbugheam la scăldătoare.

Treceam ulița spre șesul care ne părea o mare,
Cu valuri de romaniță așternute sub picioare,
Sfârâiau călcâiele când stârneam cârduri de gâște,
Și gâscani-înfuriați ne-alergau ,vrând să ne muște.

Noi vedeam numai hârjoana ce părea a fi in toi,
Din toți țăncii de pe vale ,din pârâu,lipseam doar noi,
Dar când tălpile simțeau mâlul fin și apa-n spume,
Ne rupeam de orice grijă și intram în altă lume.

Iar în firul de pârâu,jinduind după răcoare,
Bălăceala era-n toi ,cât era ziua de mare,
Înotam și ne stropeam ,printre broaștele speriate,
Până ne-alungau tânțarii cu înțepături pe spate.

Plini de mâl,ca niște diavoli,ne apropiam de casă,
De la poarta miroseam turtițele de pe masă,
Vedeam zâmbetul bunicii răsărind la colțul șurii,
Și căldările cu apă în mijlocul bătăturii.

Ne punea mâna pe creștet printre vorbe de mustrare,
Ne-ndemna să ne spălăm într-o balie,la soare,
Și când socotea că-i vremea,zicea:
-Eu mă duc acasă,
Da’ v-oi spune mâne-ta, ș-apoi îți vedea voi,lasă!

Nu spunea nimc ,sărmana,ba ,când o-ntrebau părinții,
Ne tot ridica în slăvi că am fost cuminți ca sfinții…
Parcă văd zâmbetul mamei...parcă toare-au fost mai ieri…
Azi mi-a mai rămas să depăn amintiri din alte veri.

Autor: Liliana Burac

DOAMNE,DOAMNE!

autor Ela Balescu

 
Doamne,Doamne!,eu te rog
Nu ma face sclav, sau rob.
Sunt bolnav si stii prea bine,
Ai grija mereu de mine.

Doamne,Sfinte cel de Sus!
Multe vorbe am de spus
Eu vreau bine sa traiesc
Linistit sa imbatranesc.

Doamne Sfinte!,Tu cel Bun,
Mi-ai facut sufletul bland
Tie iti sunt de folos
Ca m-ai facut sanatos.

Traiesc,datorita Tie.
Tu m-ai scapat de robie.
Numai Tu, Numai Tu,Doamne
Nu ma lasi sa mor de foame.

Grija ai Doamne,de mine
Ca mereu sa-mi fie bine.

SUFLET RATACIT

autor Ela Balescu

 
Sunt un suflet ratacit,al nimanui,
Dar,te rog,la nimeni sa nu spui.
Fata-mi e scldata-n Soare
Zici ca-s floare de cicoare.

Sunt un suflet de femeie
Spune-mi tu de ai idee,
Eu sunt lacat si tu chei
De ma furi in miez de noapte.

Lacrimile imi sunt picurate
Raman amintiri pictate,
Sau doar scrise intr-o carte
Spune-mi Soare de am parte.

De dragoste mai departe,
Sa avem noi,viata aparte
Sa vorbim usor,in soapte
De dragostele noastre,toate.

Soare,dragostele noastre toate
Eu le-am scris in a mea carte
Cu multe lacrimi picurate
Si citite mai departe.

LINIA GANDIRII

autor Ela Balescu

 
Ca o panza de paianjen,
Gandirea s-a incetosat
Si de nimeni nu-i stiut
Cugetul ce e pierdut.

Sa luat totul de la Zero
Sau sa spunem simplu
O ! Ce timpuri o sa vina
Cu urgie sau lumina.

Pe aripile lumii
Sa fie zborul pasarilor
Sau cantul durerii.
Priveste apa,cum curge la vale

Omul in viata isi face o cale.
Sa iau in calcul,linia gandirii
Copilaria vietii sa fie a regasirii?
Sa masor Unghiul de la Pamant

Pana la CER.

Ca viata Omului pe Pamant
Ramane mister.

GAND INTERSECTAT

autor Ela Balescu

 
Cand Gandul,se ingersecteaza
Pe OM , il intereseaza.
Gandul de-ar putea vorbi
In multe culori,el ar povestii.

Gandul de s-ar face Curcubeu
Ar spune ca e Fiinta,nu e Zeu.

INSOMNIA TIMPULUI

autor Ela Balescu

 
As vrea timpul sa aiba insomie,
Oamenii sa intinereasca
Sa ramana copii.
Timpul trait al copilariei

Frumos,precum florile campiei
Cine oare stie leac?
Viata sa ramana V E A C.
Asa vreau eu si tot zic;

Timpul vietii sa-l ridic.
Gandul meu,el tot mai spera
Omenirea, inca o E R A.
Sa luat tot de la inceput

VIATA - V E A C - ca imprumut.

Mă întrebi de m-aș întoarce

 

Mă întrebi de m-aș întoarce
Azi în anii tinereții?
Drept să spun nu prea mi-ar place
Să repet corvoada vieţii.

De greșeli mi-am făcut stocul
Și n-aș vrea să mai fac alte,
Dar aș vrea să am norocul
Să le dau uitării toate!

 
Timpurile ce trecură?
Mulțumesc nu le mai vreau!
Oase rupte, alergatură ...
Îmi doresc să... mai și stau!

 
Îmi doresc timpu-nainte!
Cât mai lung dacă se poate!
La nepoți să fac placinte,
Să am timp și de o carte.

 
Să mă plimb în lumea largă,
Să văd ce nu am văzut
Viața, asta! mi-ar fi dragă!
Nu s-o iau de la-nceput.

 
Vreu timpuri mai liniștite...
Să privesc cum crește Iarba,
Pe întinderi nesfârșite !
Și să uit ce este graba.

 
Poate-aș vrea să mă întorc...
Puțin prin copilărie!
Cu amicii să fac cerc,
Să râdem de-orice prostie!

 
Să-mi mai văd mama și tata,
Chiar de ar fi să mă mai certe!
Să le spun ca:-Uite gata!
Am să pun mâna pe carte.

 
Și să-i strâng în brațe tare
Că mi-a fost așa de dor
Ca-au plecat în depărtare
Și nu-mi e deloc ușor.

 
În rest Doamne-s mulțumită!
Să-mi întorc anii n-aș vrea.
Nu mă dau încă bătută,
Și mă-mpac cu vârsta mea.

_Marinela Nichitovici Popa

Poveste de secetă

La o margine de lac,
Stă și plânge un brotac.
Cu adâncă sfiiciune,
Hohotește-n rugăciune:

"Doamne, nici un strop de rouă
Nu ne-ai mai trimis și nouă...
Nu-mi lăsa casa să sece
Și gâzuțele să plece!

Fă-ne parte, dacă vrei,
De o ploaie... două... trei..."
Plânsul de la heleșteu
A urcat la Dumnezeu.

Hotărâse uscăciune
De o vreme, peste lume,
Fiindcă oamenii erau
Răi și aspri; se certau,

Le pierise dragostea...
Nimeni nu Îi mai vorbea
Și păreau să fi uitat
Cine-anume i-a creat.

"N-o să las apă să curgă,
Până nu aud o rugă",
Își spusese Domnul, trist.
"Nu aștept un acatist,

Dar măcar un gând de bine
Și iubire, către Mine..."
Auzindu-l pe brotac,
Domnul a zâmbit, de drag,

Și a poruncit să plouă
Nu cu picături de rouă,
Ci cu ploaie-adevărată,
Bună, blândă și bogată,

Peste lac și lumea toată.
Și pe oameni i-a iertat,
Că și ei s-au închinat,
Cerând, umiliți, iertare,

De urâta lor purtare.
Copilaș, care citești
Și povestea o primești,
Să înveți să nu faci rău

Nimănui, în jurul tău!
Nici măcar unui broscoi,
Că... se roagă pentru noi!

Despre adevăr

" ... nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, și nimic ascuns, care nu va fi făcut cunoscut!"
Matei 10:26
Adevărul, mereu la iveală a ieșit.
Cu toții, cândva, am greșit.
În trecut,
Am tăcut.
Am crezut,
Că nu se va descoperi răul ce s-a făcut,
Atunci, în trecut.
Am tăcut,
Crezând că trecutul va rămâne mut.
Uneori, greșeala imediat s-a aflat.
Alte ori, după ani, s-a dovedit cine e cu adevărat vinovat.
Nu poți ascunde la infinit,
Ceea ce ai greșit.
Ce ai ascuns,
Sufletul ți-a măcinat îndeajuns,
Încât s-a îmbolnăvit
Și în final a murit.
Poți oare fără suflet să trăiești?
Cum ai putea atunci, să te numești?
Om nu vei mai fi cu adevărat,
Ci un rătăcit, ce sufletul ți l-ai condamnat.
Phy
Timișoara, 17.06.2023, ora 6,05÷6,15

Ma întrebi de m-as întoarce ?

 Ma întrebi de m-as întoarce
Azi în anii tinereții?

Drept să spun nu prea mi-ar place
Să repet corvoada vietii.

 
De greșeli mi-am făcut stocul

Și n-aș vrea să mai fac alte,
Dar aș vrea să am norocul
Să le dau uitării toate!

 
Timpurile ce trecură?
Mulțumesc nu le mai vreau!
Oase rupte, alergatură ...
Îmi doresc să... mai și stau!

 
Îmi doresc timpu-nainte!
Cât mai lung dacă se poate!
La nepoți să fac placinte,
Să am timp și de o carte.

 
Să mă plimb în lumea largă,
Să văd ce nu am văzut
Viața, asta! mi-ar fi dragă!
Nu s-o iau de la-nceput.

 
Vreu timpuri mai liniștite...
Să privesc cum crește Iarba,
Pe întinderi nesfârșite !
Și să uit ce este graba.

 
Poate-aș vrea să mă întorc...
Puțin prin copilărie!
Cu amicii să fac cerc,
Să râdem de-orice prostie!

 
Să-mi mai văd mama și tata,
Chiar de ar fi să mă mai certe!
Să le spun ca:-Uite gata!
Am să pun mâna pe carte.

 
Și să-i strâng în brațe tare
Că mi-a fost așa de dor
Ca-au plecat în depărtare
Și nu-mi e deloc ușor.

 
În rest Doamne-s mulțumită!
Să-mi întorc anii n-aș vrea.
Nu mă dau încă bătută,
Și m-ă-mpac cu vârsta mea.

~Marinela Nichitovici Popa~

... UN VEAC TULBURĂTOR ...

   Versuri de Petru Ioan Garda

Un veac tulburator si-arata pasii, 

Il asistam la nastere cu totii: 

Dispar, in ritm alert, meseriasii, 

In loc, instapanindu-se robotii.

O era nebuloasa, kafkiana, 

Tratand dreptatea omului cu flit, 

Cand locul unui lider cu coloana,

 Il ia, cu japca, regele profit.

Se afla in deruta cetatenii, 

Cand mai se-aud tenorii si coristii: 

Dispar din ateneu muzicienii, 

Si-n loc se instaleaza manelistii.

Ne parasesc actorii mari de teatru, 

Regizorii de geniu sunt putini, 

Si tot mai mult, un public idolatru, 

Se-nchina la circari si cabotini.

Incet, si pentru har se-nchide poarta,

 Castiga spatiu falsul si sclipiciul:

 De pe simeze se retrage arta,

 Facandu-si loc, imperturbabil, kitschul.

O epoca malefica si sumbra, 

Ce sfarma frumusetilor pilonii:

 Se sting poetii mari, dispar in umbra,

 Sa iasa in lumina epigonii."

. NU MA ABAT NICI MORT DE LA JUMARA! ...

  

(Versuri de Constantin Mosor)

"Un gandacel m-a intrebat aseara,
Daca i-am pus gand rau! Doamne fereste!
Nu ma abat nici mort de la jumara!
Mi-a multumit frumos pe... gandaceste!

Apoi, m-am intalnit cu o furnica!
- Ascunde-ma, te rog! Vine beleaua!
- Cum sa manc eu o vietate mica?
Crezi ca-n zadar am ingrasat purceaua?

Un vierme facea semn cu mana stanga!
Bietul de el, curand va fi faina!
Asa a hotarat mintea natanga,
In care creste creier de gaina!

Vad ca imi tine calea o lacusta!
- Matale esti poet. Mananci lacuste?
- Daca acum m-ar spanzura de lustra,
N-as asculta de mintile inguste!

Si tot mergand, ma striga o radasca!
- Domnule om, aud ca te obliga,
Sa ma mananci, tu cu intreaga "gasca"!
- Tocmai am pus de unt cu mamaliga!"

11 septembrie 2022, Bucuresti.
Sincere felicitari, domnului Constantin Mosor. Mi-a placut taaaare mult poezia.
Si sa zic si eu ceva in versuri: Frunzulita de mohor, Noapte buna, tuturor! Amin si Aliluia!
                                                                                                                          Preot Ioan .

SFANTA TREIME -

http://babylenutaicoaneortodoxe.blogspot.ro/

"Nadejdea mea este TATAL, scaparea mea este FIUL, acoperamantul meu este DUHUL SFANT, Treime Sfanta slava Tie". Cati oameni ti-au alinat durerile si cand erai in suferinta? Cati au alergat grabiti spre tine sa iti aduca ceva atunci cand aveai lipsuri? Cati dintre ei ti-au sters lacrimile? Cati ti-au adus bucurie in suflet? Cati sunt gata sa-si dea viata pentru tine? Cati dintre ei te cunosc cu adevarat? Doar Domnul nostru Iisus Hristos, singur ti-a alinat durerile, ti-a inteles slabiciunile, a alergat grabit inspre tine cand aveai lipsuri, ti-a sters lacrimile, si-a dat viata pentru tine... doar El te cunoaste cu adevarat. Doar Dumnezeu, cel care "Neputintele noastre a luat si bolile noastre le-a purtat" (Isaia 53:4), si care a spus: "Cheama-ma in ziua necazului tau si te Eu te voi izbavi, iar tu Ma vei preaslavi" (Psalm 49:16).

Doamne, iti multumesc PENTRU TOT CE MI-AI DAT! Doamne, iti multumesc PENTRU TOT CE MI-AI LUAT! Doamne, iti multumesc PENTRU TOT CE MI-AI LASAT! Fie numele Tau binecuvantat de acum si pana-n veac. Amin si Aliluia!

                                                                                                                              Preot Ioan.

Ma întrebi de m-as întoarce

Ma întrebi de m-as întoarce

Azi în anii tinereții?
Drept să spun nu prea mi-ar place
Să repet corvoada vietii.

 
De greșeli mi-am făcut stocul
Și n-aș vrea să mai fac alte,
Dar aș vrea să am norocul
Să le dau uitării toate!

 
Timpurile ce trecură?
Mulțumesc nu le mai vreau!
Oase rupte,alergatură ...
Îmi doresc să... mai și stau!

 
Îmi doresc timpu-nainte!
Cât mai lung dacă se poate!
La nepoți să fac placinte,
Să am timp și de o carte.

 
Să mă plimb în lumea largă,
Să văd ce nu am văzut
Viața, asta! mi-ar fi dragă!
Nu s-o iau de la-nceput.

 
Vreu timpuri mai liniștite...
Să privesc cum crește Iarba,
Pe întinderi nesfârșite !
Și să uit ce este graba.

 
Poate-aș vrea să mă întorc...
Puțin prin copilărie!
Cu amicii să fac cerc,
Să râdem de-orice prostie!

 
Să-mi mai văd mama și tata,
Chiar de ar fi să mă mai certe!
Să le spun ca:-Uite gata!
Am să pun mâna pe carte.

 
Și să-i strâng în brațe tare
Că mi-a fost așa de dor
Ca-au plecat în depărtare
Și nu-mi e deloc ușor.

 
În rest Doamne-s mulțumită!
Să-mi întorc anii n-aș vrea.
Nu mă dau încă bătută,
Și m-ă-mpac cu vârsta mea.

Versuri ~Marinela Nichitovici Popa~

În oraşul cu iubire

" În oraşul cu iubire, locuiesc tot mai puţini,
Drumul către fericire, din păcate, nu-l mai ştim...
E aşa frumos aici, ca-ntr-o lume de povesti!
Tot ce trebuie să faci este doar ca să iubeşti!

În oraşul cu iubire, oamenii mereu zâmbesc,
De atâta fericire, ochii lor, toţi strălucesc.
Politeţea e firească, iar atunci când se-ntâlnesc
Nu se spune "bună ziua", ci se spune "te iubesc!"

În oraşul cu iubire nu există cerşetori,
Toată lumea dăruieşte doar emoţii şi fiori!
Florile sunt mai frumoase, frunzele în pomi dansează,
Nopţile sunt în lumină, inimile radiază...

În oraşul cu iubire, oamenii nu merg, plutesc,
Le-au crescut pe spate aripi, tot spunându-şi "te iubesc!"
Nu există sărăcie, sunt avuţi şi fericiţi,
Cea mai mare bogaţie-i că iubesc şi sunt iubiţi...

În oraşul cu iubire, nu există umilinţă
Oamenii nu ştiu să plângă, nu există suferinţă
Trupurile-s sănătoase, ele nu îmbătrânesc,
Vitamina e iubirea şi pastila "te iubesc!"

În oraşul cu iubire, oameni-s nemuritori
Nu există cimitire, când iubesti n-ai cum să mori!
Cine vrea eternitate, cine vrea ca să trăiască
Poate să se mute-aici, doar să ştie să iubească! "

(Florentina Mitrică)

ROMÂNIE, ROMĂNIE!

Românie, Românie,
Țara sufletului meu,
Sfântă și iubită glie,
Dar ești - dat de Dumnezeu!

Ai trecut prin vremuri grele:
Și prin spadă și prin foc,
Dar - prin a istoriei vrere -
Ai rămas mereu pe loc.

Pruncii tăi crescut-au falnici,
Au luptat și au muncit,
Te-au iubit și ți-au fost harnici,
Pentru tine au murit.

Românie, Românie
Și Ardealul și Muntenia
Și Moldova-s a ta glie
Dobrogea, Banat, Oltenia

 
Crișana și Bucovina -
De la Tisa pân la Nistru.
Iza, Rădăuți, Brodina
Caraș, Bega, Nera, Istru

Curg la vale-ntr-o suflare,
Toate-s ape de-un pământ.
Toți din România Mare
Sunt de-o limbă și-un cuvânt.

Românie, Românie,
Neam de geți și de latini,
Mulți te-ar fi lăsat pustie
Ori prădată de străini.

Dar le-a fost vrere în van!
Mușatini și Basarabi,
Mircea, Țepeș și Ștefan
Și Mihai luptat-au bravi.

Cavalerii, oșteni, răzeșii
Alungat-au din fruntarii
Perși, hapsburgii, mongoli ori leși,
Otomani, nemții, muscalii.

Românie, Românie,
Să adune sub un steag
Și o stemă, cu mândrie
Tot pământul tău cel drag.

Cărturari și tălpașii
Domni și oameni de oștire
Pe un drum și-au unit pașii -
Te-au creat spre nemurire.

Plămădind pămănt cu sânge
'Nodând lacrimi cu sudoare
De când, prunci, știau a plânge
Pân' la ultima suflare.

Românie, Românie,
Mulți ți-au vrut hotarul sfânt,
Ți-au furat din bogăție,
Au ciuntit al tău pământ.

Ți-au vândut codri și aur,
Ți-au luat petrol și grâne,
Ți-au furat și din tezaur...
Și valorile-ți române.

Și ți-au dat pe umeri juguri
Ori căpăstru și zăbale;
Te-au ars pe prea multe ruguri
Și te-au pus în iesle goale.

Românie, Românie,
Ți-au plecat în lume fiii,
Mulți trăiesc în pribegie,
Își uită limba copiii.

Atâtea minți sclipitoare,
Atâtea brațe-n putere
S-au pierdut peste hotare,
Pentru-o brumă de avere.

Câte mame lăcrimează
Că nu-au fii azi acasă,
Câți părinți nu pot să-și vază
Copilașii stând la masă!

Românie, Românie,
Trădători de neam și țară
Ce-au ciuntit câte-o felie
Și-au făcut-o să dispară.

Te-au vândut și la bucată,
Te-au scos toată la mezat,
Țară binecuvântată,
Te-au furat și tot furat!

Românie, Românie,
Câți izvorul ți-au secat!
Tu ai fost ca apa vie
Și mereu ai înviat.

A imperiilor cenușe
Măturat-ai de pe jos,
Ți-ai frânt lanțuri și cătușe
Și-ai crecut ca Făt Frumos.

Nicio vrere, niciun gâde
N-a putut să te doboare;
Prin furtuni și vremuri hâde,
Ai răzbit din nou spre soare.

Românie, Românie,
Și la bine și la greu
Eu primesc cu bucurie
Să fii veșnic drumul meu.

Căci pământul tău mi-e mamă,
Tată-mi este cerul tău
Și-ai mei frați, îmi sunt de-o seamă,
Și românul bun - și rău.

Carpați, Dunăre și Mare,
Și Româna ta Câmpie
Mi-s și dar și încercare,
Românie, Românie!

Într-o lume speriată...

 

Într-o lume de chibiți,
plină-n cer de sateliți,
chinezoii schimbă tonul:
ne veghează cu balonul!

Într-o lume stăpânită,
de americani cârmită,
ne salvează ei Planeta:
sparg balonul cu racheta!

Într-o lume de mirați
astăzi toți sunt legănați
dar, de vină nu e vântul:
căci ne leagănă Pământul!

Într-o lume speriată,
ce visează la “odată”,
soarta-i este colosală:
e departe și e goală!

Într-o lume, azi ciudată,
nu mai e ce-a fost odată:
nu ne mai luptăm cu oști,
ci cu mintea unor proști!

Tiberiu Foris.