Amestecul ciudat de nebunie rară,
Sunt rece ca oțelul și caldă ca o rază
Eternul feminin, ce plânge și visează.
Sunt deseori tăcută, și uneori nu tac
Ca apa printre pietre, prin lume loc îmi fac,
Am ochi de fiară uneori, și alteori de zână
Un om ar spune că sunt rea, iar altul că sunt bună.
Sunt uragan și sunt o mare calmă
Un copilaș speriat, crezând că-i dai o palmă,
Sunt tristă ca vioara ce plânge-n nopți târzii
Ori veselă ca ciocârlia, ce cântă pe câmpii.
Eu sunt și cerșetoare și regină
Sunt fir de iarbă de pe drum, sau floarea din grădină,
Sunt o enigmă, o carte necitită
Femeia ce se-ascunde, să nu fie rănită.
Maria Neagu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu