marți, 24 septembrie 2019

Îmbătrânim...


autor: Samy Lupu

Privim în urmă pe cărare
De unde pasii nostri vin,
Urcăm si-apoi usor la vale
Tot coborând îmbătrânim.

Mai ieri eram copii cu vise
Cu glasul firav si sublim,
Si azi cu mâinile închise
Privim cu tot îmbătrânim.

Am fost si tineri, în putere
Cu cerul vesel si senin,
Nu ne gândeam nici la avere
Dar nici c-o să îmbătrânim.

Ce scurtă-i viata, spun bătrânii,
Dar merită să o trăim
Cât de frumos, stiind că mâine
Si noi o să îmbătrânim. 

As vrea să fiu



autor; Samy Lupu

As vrea sa fiu o piatră
În mână Ta Iisus,
De-al Tău priboi gravată
Să fiu adânc străpuns.

As vrea să fiu o harpă
La care Tu să cânti,
Doar cântecul iubirii
Rasune-n văi si munti.

As vrea să fiu eu pomul
Ce rod aduce mult,
Să nu mă prindă somnul
Mereu vreau să Te-ascult.

As vrea să fiu lumină
În lumea-întunecată,
Ca cei ce o să vină
Să stie calea dreaptă.

As vrea să fiu smerit
S-arăt numai spre Tine,
Căci eu sunt un nimic
Tu Esti totul în mine.

O flacără Iisuse
În lume-as vrea să fiu,
Să ard doar pentru Tine
Până n-o să mai fiu.

Postări populare

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

http://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Arhivă blog