Am găsit-o in piață și o clipă m-am oprit...

Am găsit-o in piață și o clipă m-am oprit...
Si-am privit puțina marfă ce-o avea de oferit...
Usturoi...tarhon...fasole si-ale lacrimilor ploi...
Mâinile bătătorite ...anii grei ...dureri ...nevoi..

Câtă suferință adună ceas de ceas și zi de zi...
Obligată să muncească pentru a supraviețui. ..
Fiindcă pensia e mică și pastilele sunt scumpe..
Unde pui facturile și taxe atât de multe...

Doamne...grea e crucea asta ...grea e haina bătrâneții...
Când pe obrajii plini de riduri curge lacrima tristeții...
Când ar trebui să fie îngrijiți și ocrotiți...
Reazămă masa în piețe pentru 10 lei primiți...

Cum să nu mă doară Doamne când îi văd neputincioși...
Bolnavi și bătrâni așteaptă zi de zi...cumpărători...
Pentru câțiva bani primiți stau din zori și până seara...
Doamne...ia-le de pe umeri umilinta si povara..

 
Maria Pintican. ..

- Domnule, când ați fost cel mai fericit din viața dumneavoastră?

  


·„Multimiliardarul indian cu o avere de 291 de miliarde de dolari, Ratan Tata, a fost întrebat de o prezentatoare de radio într-un interviu telefonic:

- Domnule, când ați fost cel mai fericit din viața dumneavoastră?

Ratan Tata a răspuns:

Am trecut prin cele patru etape ale fericirii din viața mea și, în sfârșit, am înțeles sensul fericirii adevărate.

Primul pas a fost acumularea de bogăție și resurse.
Dar în acel moment nu am obținut fericirea pe care mi-o doream.
Apoi a urmat a doua etapă de acumulare a valorilor și a obiectelor.
Dar mi-am dat seama că efectul acestui lucru este și temporar, iar strălucirea bijuteriilor nu durează mult.

Apoi a urmat a treia etapă a proiectelor mari.
Aveam 95% din rezervele de petrol din India și Africa. De asemenea, am deținut cea mai mare fabrică de oțel din India și Asia.

Dar nici aici nu am atins fericirea pe care mi-am imaginat-o.

Al patrulea pas a venit când prietenul meu mi-a cerut să cumpăr scaune cu rotile pentru copiii cu dizabilități. Aproximativ 200 de copii.

La recomandarea unui prieten, mi-am cumpărat imediat cărucioare. Dar un prieten a insistat să merg cu el și să le dau cărucioare copiilor. Pregătit și pornit. Acolo le-am dat acestor copii scaune cu rotile cu propriile mele mâini.

Am văzut o strălucire ciudată de fericire pe fețele acestor copii. I-am văzut pe toți stând în scaunele lor cu rotile, mișcându-se și jucându-se. Era ca și cum ar fi ajuns la un loc de picnic și și-au împărțit premiul câștigător.

M-am simțit atât de fericit înăuntru.

Când am decis să plec, unul dintre copii m-a prins de picioare. Am încercat să-mi eliberez încet picioarele, dar copilul s-a uitat în fața mea și le-a strâns și mai tare.. Așa că m-am aplecat și l-am întrebat pe copil, mai ai nevoie de ceva?

Reacția acestui copil nu numai că m-a șocat, dar mi-a schimbat complet viziunea asupra vieții.

Acest copil a spus:

„Vreau să-mi amintesc Fața ta, astfel încât atunci când te văd în Rai, să te pot recunoaște și să-ți mulțumesc din nou……..!!!”

Există o modalitate sigură de a gestiona idioții.

De-a lungul vieții mele, am primit o mulțime de critici. Îmi amintesc când oamenii au început să-mi spună că nu am talent! Apoi, când a venit succesul, au fost cei care au început să mă critice pentru cărțile mele - prea optimiste, prea pesimiste, prea mediocre! De-a lungul timpului, am înțeles un lucru.
Nu este obligatoriu să răspunzi tuturor, nu este obligatoriu să vorbești cu toată lumea și nici nu este obligatoriu să te lași atras în conversații proaste. Când te confrunți cu un idiot, amintește-ți să faci un lucru: respiri. Amintește-ți cine ești, de unde vii, unde te duci. Amintește-ți să respiri când viața se grăbește, când te grăbești, când spațiile din jurul tău par să se strângă. Respiră înainte de a vorbi, pentru că vorbele au nevoie disperată de aer curat. Și mai presus de toate, bucură-te de un lux pe care doar puțini îl cunosc astăzi: luxul tăcerii.

Tăcerea nu este goală; este plină de răspunsuri. Numai atunci când ești capabil să taci, evitând certurile inutile, îți demonstrează inteligența și înțelepciunea. După cum spunea marele De Crescenzo: „A tăcea nu înseamnă că nu am nimic de spus sau că ceea ce văd mi se potrivește. Tăcerea mea înseamnă: «Am descoperit cine ești și nici măcar nu meriți atenția mea».”

Autor: Umberto Eco

Nu te abține niciodată de la nimic...

Nu te abține niciodată de la nimic... pentru că poate până când vrei să faci asta, e prea târziu. Pentru că poate mâine nu vei mai putea. Și asta nu se spune de obicei... e purul adevăr. Într-o zi, ai o tonă de planuri suspendate și regreți de toate dățile în care ai spus nu... de toate dățile în care ai renunțat... de câte ai așteptat până mâine.
Nu aștepta. Fă-o acum... Îndrăznește... Râzi... Plângi. Bucură-te de clipă. Iubește cu adevărat. Ieși și dăruiește-ți tot... Ai grijă de tine. Profită la maximum de ceea ce ai. Fii tu însuți. Acordă atenție detaliilor. Apreciază ceea ce ai. Pe cele pe care le ai. Păstrează lucrurile bune în minte și nu te gândi prea mult la ele. Să știi că totul trece până la urmă... și am pierdut deja prea mult ca să mai facem asta.

Nu lăsa să fie prea târziu... Și trăiește...

Autor: Lola Ortiz

.... SOMN USOR ....

Poezie genială
de
Adrian Paunescu

"Somn ușor, scuze plăcute,
Sanșe și cauze, toate pierdute,
Ce-am câștigat cu sânge și fală,
Azi, pierdem cedând cu cerneală.

Noapte bună, țară frumoasă,
Până vom pierde și casa, și masa,
Culcați-vă toți în ură și bârfe,
Modele ne-alegem tâlhari și târfe.

Hai să dormim până poimaine,
În vis vom avea autostrăzi și pâine,
Lideri cinstiți, croiți către bine,
Care cu omul și țara vor ține.

Nani-nani, hai la culcare,
În vis vor renaște Ștefan cel Mare,
Mihai Viteazul, Tepeș și Cuza,
Să ne asculte pretextul și scuza.

 
C-am devenit, perseverent,
Slugi ignorate, remorci second hand,
Dăm la străini producția certă,
Creier și aur, păduri la ofertă.

Capul plecat singur se taie,
Că Miorița nu-i despre o oaie,
Ci despre invidii și apatie,
Prostie, trădare de Romanie.

Doar amânări și delasare,
Plătim impostorii cu lozul cel mare,
Apoi, umili, le cerem iertare,
Și le cedăm și munte si mare.

Sat fără câini, pe tron stau hoții,
Oamenii simpli la circ sunt cu toții,
Miștouri, palavre, cu noi ce-o să fie,
Când ne luăm singuri în bășcălie?

Nemții și rușii, americanii,
Țintesc locu-ntâi, puterea și banii,
Noi vrem papagali, nu vulturi și ulii,
Sport național: furatul căciulii.

Popor adormit, în vorbe ți-e fapta,
Mergi către stânga, trăgând pe dreapta,
Neamul se scoală doar să-i aleagă,
Pe cei ce-l înșală, îl neagă și-l bagă.

 
În comă profundă, în boală lungă,
Veșnic în vârf să nu ajungă,
Sisiful valah e-un Meșter Manole,
Ce merge în gol cu telegondole.

Amorțiți în vrajbă, în vin și venin,
La televizoare, s-avem somnul lin,
Să plângem tardiv în spirit de turmă,
Că n-am avut mintea cea de pe urmă.

Somn ușor, relaxare placută,
Să numărăm pân-la un miliard și-o sută,
Apoi, sa ne-ntoarcem pe partea cealaltă,
Când o s-ajungem în ultima haltă.

Somn ușor, apatie ușoară,
Ne vom trezi și fără țară,
Când oaspeții nostri or să ne spună:
Marș afară și noapte bună!

Marș afară și moarte bună!"

Cămila

O cămilă poate bea apă sărată, chiar și din Marea Moartă, iar presiunea ei nu crește, deoarece rinichii îi filtrează apa pentru a putea fi băută proaspătă, astfel că apa este separată de sare.
Cămilele pot mânca spini iar stomacul și intestinele lor nu sunt afectate, deoarece saliva îi este ca acidul care dizolvă spinii, așa că îi mănâncă ca și când ar fi pâine și aluat.De aceea, dacă le cad spini pe mâini sau pe picioare, saliva cămilelor. se va topi pe el și va topi spinii.
O cămilă are două pleoape transparente, iar cealaltă este din carne, așa că poate merge cu praful deșertului și ochii nu sunt deteriorați pentru că își închide doar pleoapa transparentă.
O cămilă își poate schimba temperatura, ridicându-și temperatura dacă se află într-un ținut unde este zăpadă și scăzând temperatura într-un tărâm deșert foarte fierbinte.

CRED CU ADEVĂRAT, SAU CRED CĂ CRED?

Am ajutat mulți oameni fără caracter în viața mea. Din aceia pe care lumea îi numește în general în jargon "jigodii".

 Când i-am ajutat nu se prezentau ca jigodii, bineînțeles. Dar necunoscându-i, exista în proporție de cincizeci la sută posibilitatea ca ei să fie. Și totuși i-am ajutat. Mai târziu s-a demonstrat că aparțineau exact acestei categorii triste, adică a oamenilor fără caracter. Fără recunoștință, fără bun simț, fără cuvânt. Nu mi-a părut rău. Și Dumnezeu m-a ajutat pe mine, ba mai degrabă aș zice că toată viața mea este un șir nesfârșit de ajutoare din partea Dumnezeului meu. Și numai El, Bunuțul, știe cât caracter îmi lipsește și mie..

 Deci ajutând la grămadă, buni și răi, am încercat cumva să mă asemăn cu Cel Care mă ajută pe mine, răul și lipsitul de caracter.

Bine, până aici este clar. Totuși să știți că mintea omului lucrează pe statistici matematice, iar inconștientul său operează pe principii pavloviene. Adică, dintre cei pe care i-am ajutat, câți au fost oameni "ca lumea"? Statistica.. Un număr infim. Câțiva. Majoritatea s-au dovedit mai târziu a fi jigodii. Deci ori de câte ori am ajutat pe cineva, am fost rănit mai târziu de acela. Se creează sinapsele, reflexul condiționat al lui Pavlov: ajut, o încasez. Ajut, o încasez. Intervine sistemul "imunitar" al sufletului: atunci NU TREBUIE să mai ajut, dacă vreau să mă protejez de aceste urâte neplăceri din partea celor ajutați de mine.

 
Și totuși.. continui să ajut! 

De ce?

 Această întrebare mi-a fost pusă de multe ori de către persoane bine intenționate și suficient de înțelepte ca să le iau cuvintele în serios. Duhovnicul, Episcopul meu, doamna preoteasă, sau colegi de-ai mei. "Omule, dacă te frigi atât de des ajutându-i pe alții, de ce nu te oprești? De ce să pui suflet, ca apoi alții să se urce cu bocancii pe sufletul tău?"

        Dar eu sunt încăpățânat. Aici nu este vorba despre analiza propriilor mele păcate înaintea lui Dumnezeu, Care continuă să mă miluiască la nesfârșit. Nu. Pentru că aș putea să spun: da, voi ajuta și eu la nesfârșit, dar numai oamenii cu bun simț. Adică, simțindu-mă îndatorat față de Dumnezeu, aș putea să-mi plătesc "datoria", miluind "pe sprânceană", așa, numai oameni despre care m-am informat și am aflat că-s oameni. Dar nu, eu nu fac așa. Eu AJUT la grămadă, fără să mă informez în privința celui care-mi "bate" la telefon cu mâna întinsă.
De ce sunt așa de încăpățânat? De ce nu dau ascultare nici măcar Episcopului meu, cel care mi-a pus într-o zi mâna în cap, și în clipa aceea mi-a pus Dumnezeu mâna Sa în cap și a vărsat peste mine belșug de Preoție?..

 Vă dezvălui secretul: fraților, dacă nu facem bine ori de câte ori ni se cere, uităm a face bine! Nu-l faci azi, nu-l faci mâine, uiți și cum se face. De aia, dragii mei, fac bine. Nu mai stau să cercetez cui îl fac. Orice mână întinsă, orice voce miorlăită reprezintă pentru mine o ocazie de-a crește duhovnicește.

 Căci știți ce se întâmplă? 

Dacă nu faci bine, la un moment dat vei simți în adâncul inimii că nu mai crezi în Binele Dumnezeu! Îți vei da seama că tu crezi că crezi, dar de fapt tu nu crezi. Pentru că vei vedea că credința ta în Binele Dumnezeu nu este susținută de o demonstrație concretă. Iată de ce scria acum două mii de ani Sfântul Apostol Iacov în Epistola sa sobornicească: "Arată-mi tu credința din vorbele tale, iar eu îți voi arăta credința DIN FAPTELE MELE".

 Tu crezi că crezi, eu cred cu adevărat, pentru că eu fac ceea ce mi-a poruncit Cel în care cred, adică miluiesc. Împlinesc fapte de iubire și încep să dobândesc ASEMĂNAREA cu Cel al Cărui chip îl port în suflet de la naștere.

De aceea ajut și miluiesc. Și cu cât ajut mai mult, cu atât simt în inimă că cred mai mult. Nu vor putea "mii de popoare, care împrejur mă împresoară" să mă convingă că eu nu cred în Hristosul meu. În zadar urlă ei în urechile mele: "Falsule, prefăcutule, degeaba vorbești despre credință, tu ești un necredincios!", că eu le răspund calm: "Da? Și aceste fapte de iubire cu a cărei energie le-am făcut?

 Cu energia credinței, blestemaților! Înapoia mea, cei ce lucrați nedreptatea!"

Am ținut să vă împărtășesc aceste gânduri și trăiri ale mele ca să învățați ceva bun din ele. Nu uitați: cel ce nu face bine uită cum se face. Iar un creștin fără bine nu este un creștin. Nu a fugi de rău înseamnă să fii creștin, ci a fugi după bine.

 Bine? 

Vă pup. Doamne ajută tuturor.

„Există cineva mai bogat decât tine?”

Bill Gates, când era considerat cel mai bogat om din lume, a fost întrebat:
„Există cineva mai bogat decât tine?”
Răspunsul lui a surprins pe toată lumea:
„Da… există cineva mai bogat decât mine.”
Apoi a început să povestească:
„Se întâmpla cu mult înainte să devin bogat sau cunoscut.
Eram într-un aeroport din New York și am vrut să cumpăr un ziar.
Când am scos banii, mi-am dat seama că nu îmi ajungeau…

Așa că am vrut să renunț.”

„Vânzătorul m-a privit și mi-a spus simplu:
«Ia-l, ți-l dau gratis.»
Am ezitat, dar la insistențele lui, l-am acceptat.”
„După două sau trei luni, m-am întors în același aeroport.
Din nou, nu aveam suficienți bani pentru un ziar.
Și, din nou, același vânzător mi l-a oferit gratuit.”
„I-am spus că nu pot accepta…
Dar el mi-a răspuns:
«Îl plătesc eu, din câștigurile mele.»”
„Am luat ziarul.”
„Au trecut 19 ani.
Între timp, am devenit cunoscut în toată lumea.
Într-o zi, mi-am amintit de acel om și am decis să-l caut.”
„După o lună și jumătate, l-am găsit.”
„L-am întrebat:
«Mă recunoști?»
Mi-a răspuns:
«Da, ești Bill Gates.»”
„L-am întrebat apoi:
«Îți amintești că mi-ai dat cândva un ziar gratis?»”
„A zâmbit și a spus:
«Da. De două ori.»”
„Atunci i-am spus:
«Vreau să-ți răsplătesc gestul. Spune-mi ce îți dorești și îți voi oferi.»”
„Dar răspunsul lui m-a lăsat fără cuvinte…”
„Mi-a spus:
«Domnule, nu cred că puteți egala ajutorul meu.»”
„L-am întrebat:
«De ce?»”
„Iar el a răspuns:
«Pentru că eu te-am ajutat când eram sărac…
iar tu vrei să mă ajuți acum, când ești bogat.
Cum ar putea fi egale aceste lucruri?»”
În acea clipă, am înțeles:
adevărata bogăție nu stă în bani… ci în inimă.

 
Pentru că un om este cu adevărat bogat atunci când oferă… chiar și atunci când are puțin.
.„În ziua aceea mi-am dat seama că vânzătorul de ziare era mai bogat decât mine, pentru că nu a așteptat să se îmbogățească ca să ajute pe cineva. Vezi mai puţinBill Gates, când era considerat cel mai bogat om din lume, a fost întrebat:

„Există cineva mai bogat decât tine?”
Răspunsul lui a surprins pe toată lumea:
„Da… există cineva mai bogat decât mine.”
Apoi a început să povestească:
„Se întâmpla cu mult înainte să devin bogat sau cunoscut.
Eram într-un aeroport din New York și am vrut să cumpăr un ziar.
Când am scos banii, mi-am dat seama că nu îmi ajungeau…
Așa că am vrut să renunț.”
„Vânzătorul m-a privit și mi-a spus simplu:
«Ia-l, ți-l dau gratis.»
Am ezitat, dar la insistențele lui, l-am acceptat.”
„După două sau trei luni, m-am întors în același aeroport.
Din nou, nu aveam suficienți bani pentru un ziar.
Și, din nou, același vânzător mi l-a oferit gratuit.”
„I-am spus că nu pot accepta…
Dar el mi-a răspuns:
«Îl plătesc eu, din câștigurile mele.»”
„Am luat ziarul.”
„Au trecut 19 ani.
Între timp, am devenit cunoscut în toată lumea.
Într-o zi, mi-am amintit de acel om și am decis să-l caut.”
„După o lună și jumătate, l-am găsit.”
„L-am întrebat:
«Mă recunoști?»
Mi-a răspuns:
«Da, ești Bill Gates.»”
„L-am întrebat apoi:
«Îți amintești că mi-ai dat cândva un ziar gratis?»”
„A zâmbit și a spus:
«Da. De două ori.»”
„Atunci i-am spus:
«Vreau să-ți răsplătesc gestul. Spune-mi ce îți dorești și îți voi oferi.»”
„Dar răspunsul lui m-a lăsat fără cuvinte…”
„Mi-a spus:
«Domnule, nu cred că puteți egala ajutorul meu.»”
„L-am întrebat:
«De ce?»”
„Iar el a răspuns:
«Pentru că eu te-am ajutat când eram sărac…
iar tu vrei să mă ajuți acum, când ești bogat.
Cum ar putea fi egale aceste lucruri?»”
În acea clipă, am înțeles:
adevărata bogăție nu stă în bani… ci în inimă.

 
Pentru că un om este cu adevărat bogat atunci când oferă… chiar și atunci când are puțin.

 
.„În ziua aceea mi-am dat seama că vânzătorul de ziare era mai bogat decât mine, pentru că nu a așteptat să se îmbogățească ca să ajute pe cineva.Atlasul Vietii