CRED CU ADEVĂRAT, SAU CRED CĂ CRED?

Am ajutat mulți oameni fără caracter în viața mea. Din aceia pe care lumea îi numește în general în jargon "jigodii".

 Când i-am ajutat nu se prezentau ca jigodii, bineînțeles. Dar necunoscându-i, exista în proporție de cincizeci la sută posibilitatea ca ei să fie. Și totuși i-am ajutat. Mai târziu s-a demonstrat că aparțineau exact acestei categorii triste, adică a oamenilor fără caracter. Fără recunoștință, fără bun simț, fără cuvânt. Nu mi-a părut rău. Și Dumnezeu m-a ajutat pe mine, ba mai degrabă aș zice că toată viața mea este un șir nesfârșit de ajutoare din partea Dumnezeului meu. Și numai El, Bunuțul, știe cât caracter îmi lipsește și mie..

 Deci ajutând la grămadă, buni și răi, am încercat cumva să mă asemăn cu Cel Care mă ajută pe mine, răul și lipsitul de caracter.

Bine, până aici este clar. Totuși să știți că mintea omului lucrează pe statistici matematice, iar inconștientul său operează pe principii pavloviene. Adică, dintre cei pe care i-am ajutat, câți au fost oameni "ca lumea"? Statistica.. Un număr infim. Câțiva. Majoritatea s-au dovedit mai târziu a fi jigodii. Deci ori de câte ori am ajutat pe cineva, am fost rănit mai târziu de acela. Se creează sinapsele, reflexul condiționat al lui Pavlov: ajut, o încasez. Ajut, o încasez. Intervine sistemul "imunitar" al sufletului: atunci NU TREBUIE să mai ajut, dacă vreau să mă protejez de aceste urâte neplăceri din partea celor ajutați de mine.

 
Și totuși.. continui să ajut! 

De ce?

 Această întrebare mi-a fost pusă de multe ori de către persoane bine intenționate și suficient de înțelepte ca să le iau cuvintele în serios. Duhovnicul, Episcopul meu, doamna preoteasă, sau colegi de-ai mei. "Omule, dacă te frigi atât de des ajutându-i pe alții, de ce nu te oprești? De ce să pui suflet, ca apoi alții să se urce cu bocancii pe sufletul tău?"

        Dar eu sunt încăpățânat. Aici nu este vorba despre analiza propriilor mele păcate înaintea lui Dumnezeu, Care continuă să mă miluiască la nesfârșit. Nu. Pentru că aș putea să spun: da, voi ajuta și eu la nesfârșit, dar numai oamenii cu bun simț. Adică, simțindu-mă îndatorat față de Dumnezeu, aș putea să-mi plătesc "datoria", miluind "pe sprânceană", așa, numai oameni despre care m-am informat și am aflat că-s oameni. Dar nu, eu nu fac așa. Eu AJUT la grămadă, fără să mă informez în privința celui care-mi "bate" la telefon cu mâna întinsă.
De ce sunt așa de încăpățânat? De ce nu dau ascultare nici măcar Episcopului meu, cel care mi-a pus într-o zi mâna în cap, și în clipa aceea mi-a pus Dumnezeu mâna Sa în cap și a vărsat peste mine belșug de Preoție?..

 Vă dezvălui secretul: fraților, dacă nu facem bine ori de câte ori ni se cere, uităm a face bine! Nu-l faci azi, nu-l faci mâine, uiți și cum se face. De aia, dragii mei, fac bine. Nu mai stau să cercetez cui îl fac. Orice mână întinsă, orice voce miorlăită reprezintă pentru mine o ocazie de-a crește duhovnicește.

 Căci știți ce se întâmplă? 

Dacă nu faci bine, la un moment dat vei simți în adâncul inimii că nu mai crezi în Binele Dumnezeu! Îți vei da seama că tu crezi că crezi, dar de fapt tu nu crezi. Pentru că vei vedea că credința ta în Binele Dumnezeu nu este susținută de o demonstrație concretă. Iată de ce scria acum două mii de ani Sfântul Apostol Iacov în Epistola sa sobornicească: "Arată-mi tu credința din vorbele tale, iar eu îți voi arăta credința DIN FAPTELE MELE".

 Tu crezi că crezi, eu cred cu adevărat, pentru că eu fac ceea ce mi-a poruncit Cel în care cred, adică miluiesc. Împlinesc fapte de iubire și încep să dobândesc ASEMĂNAREA cu Cel al Cărui chip îl port în suflet de la naștere.

De aceea ajut și miluiesc. Și cu cât ajut mai mult, cu atât simt în inimă că cred mai mult. Nu vor putea "mii de popoare, care împrejur mă împresoară" să mă convingă că eu nu cred în Hristosul meu. În zadar urlă ei în urechile mele: "Falsule, prefăcutule, degeaba vorbești despre credință, tu ești un necredincios!", că eu le răspund calm: "Da? Și aceste fapte de iubire cu a cărei energie le-am făcut?

 Cu energia credinței, blestemaților! Înapoia mea, cei ce lucrați nedreptatea!"

Am ținut să vă împărtășesc aceste gânduri și trăiri ale mele ca să învățați ceva bun din ele. Nu uitați: cel ce nu face bine uită cum se face. Iar un creștin fără bine nu este un creștin. Nu a fugi de rău înseamnă să fii creștin, ci a fugi după bine.

 Bine? 

Vă pup. Doamne ajută tuturor.