sâmbătă, 16 februarie 2019

Singuri...doar cu Dumnezeu


De ce, taică, stai cu mâna-ntinsă
Şi-ți acoperi fața de durere plânsă,
Lacrimi calde-ți curg rând fără de rând
Gândul ți-l îngâni cu ochii-n pământ...

- Dragul meu, fecior, nu ştiu ce-i cu mine
M-a lăsat puterea si nu-mi este bine
Şi sub coasta stângă
ca şi-n alte rânduri
Simt cum mă înțeapă junghiuri peste junghiuri.

Am crescut băiat cel mai drag fecior
Şi-a plecat în lume şi mi-e tare dor,
Nu mai ştiu de el de vreo şapte ani
Slugă-i la străini pentru puțini bani...

Şi-am avut şi fată ca raza de soare,
Se mirau vecinii de-aşa mândră floare,
A plecat în lume după un trai mai bun,
Iar eu am rămas... singur în cătun.

Cu durere mare am ieşit în lume,
Satul e pustiu fără nici un nume
Nimeni nu mă-ntreabă de am lemne-n vatră,
Nimănui nu-i pasă de-a mea tristă soartă.

Am o rugăminte...ştiu că nu-i ușor
De aveți copii şi de ei vi-i dor
Strigați-i pe nume în mai multe rânduri
Să se-ntoarcă acasă căci bătuți de gânduri
Au rămas bătrânii şi e tare greu
Singuri prin cătune...doar cu Dumnezeu...

7 februarie 2019 Ploieşti
Vasile Coman

vineri, 15 februarie 2019

Limba noastră-i o comoară!



Ce s-ar întâmpla dacă am lua ad literam expresii ca: „m-a făcut cu ou şi cu oţet“, „m-am trezit cu noaptea în cap“ sau chiar să încercăm să „despicăm firul în patru“? 

Am ajunge la disperare ca personajul de mai jos.

 Se trezeşte un tip de dimineaţa din cauza unor zgomote ciudate: se crăpa de ziua.
O caută pe nevastă-sa în pat şi n-o găseşte: o furase somnul. 
Se duce la baie şi se uită in oglindă, dar oglinda se face ţăndări: aruncase o privire.
 Se uită într-un ciob de oglindă şi se vede tăiat pe tot corpul: îl tăia la stomac de foame.
 Pleacă la serviciu şi pe drum vede două tipuri de oameni: unii care scădeau în înălţime (pe ăia îi rodeau pantofii) şi alţii care dispăreau pur şi simplu (pe ăia îi fura peisajul).
 Ajunge la serviciu şi îşi vede toţi colegii lipiţi de tavan: purtau discuţii la nivel înalt. 
La un moment dat se dezlipesc şi cad toţi de-odată: căzuseră de comun acord. 
Se enervează şi pleacă de la serviciu.
 Pe drum, îl vede pe unul lipit de asfalt şi vreo doi care trăgeau de el să-l dezlipească: era sărac lipit pământului.
Mai încolo îl vede pe unul căruia îi cădeau urechile, nasul, ochii: era putred de bogat.

joi, 14 februarie 2019

O lectie importanta



Eram fericit. Urma sa ma casatoresc in curand.
Totul era perfect, in afara de un singur lucru care nu-mi dadea pace: viitoarea soacra.
Era o femeie de cariera, desteapta,foarte frumoasa si sexi, care uneori flirta cu mine, chiar pe fata, si asta ma facea sa ma simt prost.
Intr-o zi, m-a sunat si m-a chemat pe la ea, sa verific invitatiile.
Era singura si cand am ajuns, mi-a soptit ca avea fata de mine sentimente si dorinte pe care nu le putea trece cu vederea, asa ca inainte de a ma casatori, ea vrea sa faca o data dragoste cu mine...
Ce puteam spune? Eram socat si nu puteam spune un cuvant.
Ea a mai adaugat ca se va duce in dormitor si ma va astepta dezbracata, iar daca ma simt in stare....sa ma duc si eu.
Priveam fermecatorul ei corp cum se indeparta de mine.
Am stat pironit un moment, iar apoi m-am intors si m-am indreptat in graba spre usa de la intrare... am deschis-o si am iesit.
In fata usii, sotul ei (viitorul meu socru) statea cu pusca in mana si cu lacrimi in ochi, m-a imbratisat si mi-a zis ca sunt foarte fericiti pentru ca am trecut micul lor test:
"Bun venit in familie! Nu doream ca fata noastra sa se marite cu un barbat care sa nu poata face fata tentatiilor!"

Atunci mi s-au inmuiat picioarele si am invatat inca o lectie importanta, pe care n-am s-o uit niciodata: tine-ti intotdeauna prezervativele in masina!


marți, 12 februarie 2019

LEGENDA GHIOCELULUI


Într-o zi,un înger zbura în văzduhul limpede legănându-se printre stelele strălucitoare.La fiecare stea se oprea şi culegea o floare la întâmplare.Si după ce adunase câte una din fiecare lume a universului,făcând astfel în braţe un buchet ceresc, s-a pogorât pe Pământ şi a cules şi de aici o floare la întâmplare.
Apoi, urcă din nou la cer şi dispăru sub bolta de azur.Florile de pe Pământ,care îl zăriseră pe îngerul strălucitor,fără a vedea însă şi floarea ce o luase,se întrebau geloase care dintre ele era fericita surioară pe care o alesese îngerul şi o luase cu sine.“Este un trandafir”,spuneau trandafirii.

“Este un crin alb ca şi el”,spuneau superbii crini.“Nu, este o floare de portocal cu parfum divin”,încercau să convingă portocalii.“Vă spun eu,suratelor,că nu poate fi decât o lalea”,strigă fălindu-se o lalea splendidă.Chiar şi violeta,atât de modestă de obicei,aspira la cinstea de a avea o soră în Rai şi susţinea cu blândeţe că îngerul luase cu el o violetă.Singur,ghiocelul stătea deoparte,în tăcere.
Celelalte flori uitaseră de el.Deodată,din înaltul cerului o lacrimă ca o perlă căzu şi prinse a străluci pe ghiocelul cu tulpiniţa frântă.Ingerul nu mai apăru,însă o voce divină străbătu văzduhul înmiresmat,ca o rugă blândă şi necontenită. “Biată floare,zise,floare cu adevărat modestă;pentru că te-am vătămat,cere-mi o răsplată;spune-mi,ce doreşti?” “Mai nimic”, răspunse ghiocelul.“Vrei parfumul trandafirului?”

“Nu.,“Strălucirea lalelei?”“Nu",“Albastrul brebenelului?”,“Nu",“Frunza parfumată a lămâiului?”,“Nu“Atunci,ce doreşti?”,

“Pentru că îţi face plăcere să-mi oferi un dar,Stăpâne,dă-mi voie să mă nasc şi să înfloresc iarna,sub zăpadă şi promoroacă,şi fă ca la mireasma mea îmbătătoare,la apariţia mea binecuvântată,oamenii înăspriţi şi înfriguraţi de vânt şi de ger să se simtă încălziţi şi întăriţi de speranţa apropiatei primăveri,a soarelui de foc cu raze divine.

”Din ziua aceea,ghiocelul este totdeauna prima floare care ne zâmbeşte după urâcioasa iarnă,alb ca şi cum ar mai purta încă urma lacrimii sfinte.”

joi, 7 februarie 2019

Sfantul Porfirie Kafsokalivitul



   Bucuria mea, iata ce zice Sfantul Porfirie Kafsokalivitul: „Cand te trezesti noaptea, sa nu te intorci pe partea cealalta ca sa adormi la loc, ci sa te ridici, sa ingenunchezi in fata Sfintei Icoane a lui Hristos rastignit, a Sfintei Icoane a Maicii Domnului si a Sfintilor Sai, si sa te rogi, CU SMERENIE si CU IUBIRE”. 

     Eu te indemn ca la miezul noptii, sa citesti MIEZONOPTICA. 

De unde s-o citesti?

MIEZONOPTICA, o gasesti in CEASLOV cu mare siguranta, si chiar si in unele carti de rugaciuni. Noaptea, RUGĂCIUNILE SUNT DE AUR, adica, sufletul este linistit si traieste rugaciunile cel mai intens, dimineata RUGĂCIUNILE SUNT DE ARGINT, adica, incep tulburarea cu grijile zilei respective, iar in cursul zilei RUGĂCIUNILE SUNT DE FIER, adica, atentia este imprastiata si o traim cel mai putin.
                                                                                                                     NOAPTE BUNĂ!
                                                                                                                     SOMN USOR!
                                                                                                                 ODIHNĂ PLĂCUTĂ!
                                                                                                                     Amin si Aliluia!
                                                                                                                         Preot Ioan .

miercuri, 6 februarie 2019

NOI



de Octavian Goga
La noi sunt codri verzi de brad
Si campuri de matasa,
La noi atatia fluturi sunt
Si-atata jale-n casa.
Privighetori din alte tari
Vin doina să ne-asculte,
La noi sunt cantece si flori
Si lacrimi multe, multe...
Pe bolta, sus, e mai aprins
La noi, batranul soare,
De când pe plaiurile noastre
Nu pentru noi rasare...
La noi de jale povestesc
A codrilor desisuri
Si jale duce Muresul,
Si duc tustrele Crisuri.
La noi nevestele plangand
Sporesc pe fus fuiorul,
Si-mbratisandu-si jalea
Plang si tata, si feciorul.
Sub cerul nostru-nduiosat
E mai domoala hora,
Căci cantecele noastre plang
In ochii tuturora.
Si fluturii sunt mai sfiosi
Când zboara-n zari albastre,
Doar roua de pe trandafiri
E lacrimi de-ale noastre.
Iar codrii ce-nfratiti cu noi
Isi infioara sanul
Spun ca din lacrimi e-mpletit
Si Oltul, biet, batranul...
Avem un vis neimplinit,
Copil al suferintii,
De jalea lui ne-au raposat
Si mosii, si părintii...
Din vremi uitate, de demult,
Gemand de grele patimi,
Desertaciunea unui vis
Noi o stropim cu lacrimi...

sâmbătă, 2 februarie 2019

Iubiri


Eu n-am să plâng după iubiri ce mor,
Ci doar suspin la ce-ar fi fost să fie
De le aveam cu mine pe vecie.
Le-aş fi-mbrăcat în straie de lumină,
Pe cap cununi de dor cu iasomie
Şi peste toate, munţi de duioşie.
Iar hrană le-ar fi fost a mea trăire
Cu suflet, cu durere şi iubire
Stropite din belşug cu poezie.
....................................................
Dar au ales să plece-n altă parte
Şi au rămas de mine necântate.

Angelina Nădejde -- versuri din volumul "Suflet la ofertă"
Pictura:Gianni Strino

TU CE CREZI? CRUCEA VIETII TALE ESTE GREA?


                                                          https://babylenuta.blogspot.ro/

       Nuuuu! Bucuria mea, Nu este grea fiindca de fapt, Dumnezeu ti-o duce si sa stii ca fara El, nici n-ai putea-o ridica de jos. Tie, iti cere Dumnezeu, doar, sa nu cartesti si sa nu te razvratesti (Filipeni 2:14). Si sa spui din tot sufletul: ASA-MI TREBUIE PENTRU PACATELE MELE! DOAMNE PENTRU TOATE ITI MULTUMESC! Sa-ti duci crucea vietii cu demnitate, sus pe umeri si nu taras. Si apoi sa stii, ca fiecare om simte greutatea crucii, pe masura credintei sau a necredintei sale. Asadar, este un raport drept, corect, intre masura credinței și greutatea crucii! Cand ai credinta mare, "crucea vietii", ti se pare usoara, mai ales atunci cand privești la Fiul Omului pe Golgota! Cand nu ai credinta si traire crestin ortodoxa, "crucea vietii" ti se pare foarte grea. 

Și pe Cruce au fost doi talhari, unul de-a stanga si altul de-a dreapta Sfintei Cruci a Mantuitorului Iisus Hristos, in aceeasi osanda, in aceleasi chinuri, aceeasi povara. Unul s-au mantuit, iar celalalt s-a osandit! 


De ce? Fiindca, cel de-a dreapta a crezut, s-a smerit, si-a cerut iertare si s-a mantuit. Celalalt, cel de-a stanga Sfintei Cruci, nu a crezut si plin de mandrie, nu si-a cerut iertare si s-a osandit. In acesti doi talhari, s-au oglindit si se vor oglindi toti oamenii, pana la Infricosata Judecata. Slava lui Dumnezeu pentru toate! Amin si Aliluia!
                                                                                                                                   Preot Ioan 🛎.

Balada succesului pe timp de criza




Unii plang si-si dau in cap,
Altii streangul de gat si-l trag
Noua insa, ne merge bine
Si nu ne pasa de tine.

Fie criza cat de rea
Noua nu ne pasa de ea
Ne descurcam tare bine
Fiindca avem rating si pile.

Ei, cu camera ascunsa
Te filmeaza pe sub fusta
Tu te faci ca n-ai stiut
Si ei, gata, te-au vandut!

Inventam o cearta mare
Si-ti trag doua palme, tare
Facem circ si panarama
Si ziarele ne aclama!

Ne cheama la televizor
Ne filmeaza-n…dormitor
Cat timp lumea ne priveste
Financiar ne prieste!

Nu trebuie sa fii ministru
Ca sa fii un om ilustru
Nu trebuie sa fii deputat
Ca sa ajungi om mare-n stat

Poti sa fii si-o blonda bine
Cu Hermes si Vuitton pe tine
Atat timp cat ai succesuri
Te doare-n cot de foame, criza si incesturi.

Tara asta merge-n jos,
Economia-i pe dos
Cat timp lor le merge bine
La multi ani si sa traiti bine!

B.P

sursa

https://www.cancan.ro/

Postări populare

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

http://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Arhivă blog