Eu m-am născut în secolul trecut

Eu m-am născut în secolul trecut
Şi cred c-am fost o mare norocoasă.
O altă generație de lume am văzut
Mai simplă, mai săracă, dar frumoasă.

Eu am venit pe lume-n acel veac,
Când omul era om și vorba vorbă.
Azi amabilitatea poate fi un fleac,
Căci banu-i la putere și la modă.

Eu m-am născut în acea vreme-n care,
Ţăranii erau cei mai gospodari.
Dar unii azi probabil că uitară,
Că-n case mici, s-au născut oameni mari.

În secolul trecut m-am întâlnit
Cu oameni care-și scoteau pălăria.
Dar din păcate azi e deficit
Respectul, politețea, omenia...

Sufletul meu și-acum mai hoinăreşte
Pe uliţele satului natal.
O văd pe mama tânără, muncește
Şi eu cu ea alături, undeva pe deal.

De greutăți în prezent nu mi-e frică.
Neajunsurile de-atunci m-au călit.
De-aveai la cină un boț de mămăligă,
Nu te plângeai, ci erai mulțumit.

Eu m-am născut demult, tare demult.
Probabil de aceea-s „demodată".
Pun preț pe modestie cel mai mult
Și pe-acel om cu inima curată.

Natalia Mazilu-Miron

SÂNZIENE

Ele,...

Ielele,

Împărătesele văzduhului,

Vâlvele,

Zânele,

Domnițele minunate,

Atât de frumos înveșmântate

Cu flori de câmp parfumate

Și înmiresmate,

Dânsele,

Vântoasele,

Irodiade frumoase,

Izme, Nagode vindecătoare,

Cu puteri mistuitoare,

Sânziene curate,

Ce împart roduri bogate,

Ce înmulțesc păsări și animale,

Tămăduind boli și suferințe colosale,

Apărând câmpurile,

Semnăturile,

De grindini și vijelii,

Zâne bune pentru oricine, dar...mai ales pentru copii.

Ziua lor e o zi Sfânta,

Ce cu tradiție se cântă,

Prilej de bucurie,

Pentru toți flăcăii și fetele din avlie.

Cucul brusc se amețește,

Azi, ... când Capul de vară se pornește.

Din sânziana erbacee cu flori galben-parfumate

Și atât de-nmiresmate,

Cunună de ți-ai făcut,

Visul,... cu cel ursit, te-a străbătut.

Roua dimineții, dacă azi s-a așternut,

Pregătește-ți straie și-al tău avut,

Pentru că, sigur în ast an te-ai cununat

Și la nunta-ți am dansat.

E o sărbătoare minunată

Dragaică,

Sau Sânziană

Binecuvântată!

Phy

Timișoara, duminică 23.06.2024, ora 15,35÷15,45

In poză eu cu autoarea acestor versuri...care a plecat prea repede dintre noi , Dumnezeu să o odihnească ...!

Într-o zi vom lăsa totul baltă.

“Într-o zi vom lăsa totul baltă. Ne vor rămâne hainele-n dulap, cheile și telefonul cine știe pe unde, folia de medicamente pe noptieră neterminată, poate și ciorba la foc molcom pe plită. Nu trăi fără să te gândești la toate astea. Ziua aceea poate fi oricând, pentru oricine. Bagă de seamă ce șerpi îți ies pe gură. Oamenii nu vor uita cum i-ai făcut să se simtă. La noi se zice: animalul se leagă cu funia și omul, cu vorba bună. Ce te costă să gândești înainte de a deschide gura? Caută să fii drept și nu biciui cu șfichiul verbului obrazul nimănui. Nu te crede nemuritor și nu ține degetele greblă prin timp. Fă-ți căuș, ca atunci cînd erai copilandru și mergeai la izvor. Nu puteai bea apă direct din șuvoi, nu-i așa?

Fă din vorbe alean pentru cineva. Să vezi cum îi vor da lacrimi pe obraz. Dacă trebuie să asculți, ascultă. Dacă nu ai nimic de spus, taci. Tăcerea e mană cerească la timpul ei.Supărată că nu vin, mi-a zis mama într-o duminică, demult: Așa-i că dacă aș muri mîine ai veni repede și ți-ai smulge părul din cap de durere că ai rămas fără mamă? De ce nu ai venit ieri, cînd te-am chemat că am făcut ardei umpluți? 

Ne bucuram, rîdeam, povesteam și noi ca fetele…Nu-mi reproșa nimica, mama, doar încerca să îmi deschidă ochii. 

Pe la 35 de ani, mi-am dat seama că trăiam prea repede. Aveam atît de multe de făcut încît toată frumusețea vieții și tihna treceau pe lîngă mine. Pînă cînd, într-o dimineață cînd toți dormeau și eu priveam răsăritul doar cu gîndul la cît de multe am de făcut, fără să pot uita o clipă de asta, mi-am zis: Ho, nebuno! Unde alergi așa? Într-o zi îți rupi gîtul și-ai trecut prin viață ca gîsca prin apă. Începînd de atunci m-am așezat să scriu și mi-am găsit în asta bucurie. Parcă trăiam mai încet și parcă vedeam mai bine. Căușul meu de prețuit timpul: scrisul.

 Atunci mi s-au tocit sitele răbdării, am închis moara și-am scris pe ușă: De astăzi nu mai macin griji, decît arareori! Alergăm ca chiorii către nicăieri, în loc să mergem încet și cu bucurie. Hai să fim mai smeriți, oricum ultimul cuvînt nu-l are nimeni pe pămîntul acesta decît moartea. Nu vă sfiiți și nu uitați de ea. Totul, totul se poate schimba într-o clipă, iar sufletul poate lua oricînd calea spre vămile cerului. Faceți cumva să nu fie pustiu și gol. Auriți-l cu puțină bunătate, bucurie și grijă pentru viață. Într-o zi vom lăsa totul baltă. Pe nepusă masă vom fi luați, fără a fi întrebați: vrei să vii? Atunci vom simți pe pielea noastră cuvintele Părintelui Arsenie Papacioc: Să vezi cînd se oprește răsuflarea ce importantă este clipa. Oamenii nu vor uita cum i-ai făcut să se simtă!”

Text de Luminița Popescu

Într-o țară prea-bogată și cu oameni prea-deștepți

Într-o țară prea-bogată și cu oameni prea-deștepți
mâța se ridică-n coadă în poziția de drepți
iar stăpânul din pădure, ursul brun, fără de frică,
are coada ridicată dar tăiată, mititică.

Crește azi economia ca voinicul din poveste
dar, când linia se trage, la-împărțit nimic nu este
și, trudirea autohtonă de prin zori și până-n seară
și averea din adâncuri - pe nimic se duc afară.

Am închis în veselie fabrici, mine și uzine
și ne plângem între palme că e rău și nu e bine
iar în loc am pus cu râvnă miile de prăvălii
care vând, din toată lumea, doar otrăvuri și prostii.

Plini de drepturi câștigate și râvnind la libertate
ne-am trimis la muncă frații ocupând vreo zece state
și, trudind pentru o pâine de-a avea de pus pe masă
azi, românul meu cu fală, peste tot este acasă.

Cu gândiri de azi-pe-mâine, vindem grâu și cerem pâine,
căutăm colaci din grâne pe codița unui câine,
râurile ce curg lent - chinuit mai fac curent,
iar stăpânul cel dement îl scumpește, cent cu cent!

Cu destinul Mioritic, alegând răul cel mic,
ne-îndreptăm cu voinicie înspre zero, spre nimic,
și mă-ntreb, așa, pe mine, cum să nu vină sfârșitul,
de-am ales ca șefi de țară - Chiorul, Mutul, Bâlbâitul?

Cu așa aleși în frunte și cu soarta dată-n zaruri
țara e în siguranță ca Titanicul pe valuri
dar, rămâne optimismul când alunecăm în hău,
să zâmbim astăzi cu toții - mâine, poate fi mai rău!

 
Tiberiu Foris, Pierduți în timp. Vol. 9.

Într-o lume năucită, printre stele și steluțe,

Într-o lume năucită, printre stele și steluțe,
ne salvează Mucușorul, creatorul de biluțe
și, pe pantă ne va duce, înmulțind cu cos de alfa,
pentru noi, cu sacrificii, de și-ar arde-n barbă iarba.

Curcubeul de se-nalță peste creste de Carpați
Mucușorul dă speranțe să trăim cu toți ca frați
iar, când răul prins în cruce vrea pe toți să ne doboare,
doamnele din țărișoară - vor fi, toate, surioare.

Vom trăi într-o frăție, fără case, dar zâmbind
și, dormind sub clar de Lună, doar la fumuri mai gândind
iar sub dușuri înghețate, ca în lumea de apoi,
la îmbrățișări sub jeturi, vom visa, doi câte doi.

La biserică vom merge pentru șprițuri și beție
și-n altar un bar pe cinste, cu tărie, o să fie
iar, de plinul te răzbește, precum scris este în scripte,
te vei ușura-n subsoluri, printre oasele din cripte.

Viitorul plin de fumuri țărișoara noastră-l are
și, îți mulțumim din softuri, slavă ție, Mucușoare,
căci, din tricolorul nostru, cam sărac cu trei culori,
ne salvezi cu curcubeul și cu macii visători!

Tiberiu Foris, Pamflet, Pierduți în timp. Vol. 9.
Foto: Internet

Melodia Doamnei Bella Popescu - aici:

"https://www.youtube.com/embed/Zqa0CUWnK1o..."

CIOCUL MIC...CĂ E CENZURĂ!

 

Eliana Popa

 
Băi, cenzura-i interzisă,
Așa scrie pe la noi...
Dar vă dau o veste tristă
Da, da, da.... s-o credeți voi!!!

 
Tot ce scriu nu este bun
E suveranism pe față,
N-aș putea și eu să tac
Ca să nu le vină greață?

Nu sunt cenzori cu ștampilă
E doar presiune fină,
Ei ne vor mai la adânc
Îngropați în naftalină.

 
Tu tot scrii despre hoție,
De vreun lider ce-a furat,
Vrei să-i faci de bășcălie
Dar ești iute …. CENZURAT!

Bă, voi vreți s-aveți dosare?
N-aruncați cu vorbe grele,
Altfel gura voastră mare
Chiar vă bagă la belele!

Vin mascații peste tine
Îți sparg ușa și figura
Ei îți fabrica dosare
Iată cum ți-au închis... gura!

 
Nu cumva să zici, Mărine,
Că tu ești suveranist!
Sare cenzorul pe tine
Cu ștampila de fascist!

De reciți din Radu Gyr
Ești legionar sadea,
De-l comemorezi pe Goga
Pentru ei ești tot așa!

Iar de cazi cumva sub vraja
Sau în brațele Katiușii
Vor striga cu disperare
Rușii, băăă...păzea... vin rușii!

Să nu zici că detești blugii
Sau bananele nu-ți plac,
Plâng și își mănâncă mucii
Și-și dau ochii peste cap!

 
Și-n on-line la fel se-ntâmplă
Vaaai câtă obrăznicie!!!
Cum să faci pe guvernanți
De rahat și bășcălie?

Cum să spui ca au furat
Banul public sau alegeri?
Să nu-ți fie cu bănat,
Dar sunt doar neînțelegeri!

Căci la noi dezinformarea
Mai mereu ne dă de cap,
Adevăru-și strigă jalea
Aruncat la fund de sac.

Iată gloria de astăzi…
Asta-i legea românească
Ai un drept la exprimare…
Și oricine să vorbească

 
Ehe heei.... s-o credeți voi!
Legea asta este hoață,
Nu sunt drepturi pentru noi
Fir-ar mama ei de viață!

Suntem liberi să tăcem
Poate să vorbim în gând?
Bine… bine știm și noi
Să tăcem…. dar până când?

Asta-i legea românească
Avem liber la tăcere
Ciocul mic și joc de glezne
Haaai … vă țuc… la revedere!