OPINCA ROMÂNEASCĂ

de Eliana Popa

Opinca a fost talpa țării
Și tot opinci au încălțat
Străbunii daci, nemuritorii
Ce peste moarte au călcat.

Opinci a încălțat bunicul,
Când se ducea la horă-n sat,
Când secera în holdă spicul
Și când mergea la semănat.

Badea Cîrțan tot cu opinca,
A mers pe drumuri temerar
Și în spinare cu sarica,
A dus istoria-n Ardeal.

Și pe Columnă e opinca
Brâncuși o poartă la Paris,
Frumos și-o asorta bunica,
Cu tricoloru-n bete prins.

Pe Parlament, la Budapesta,
Sus NAȚIA! striga opinca
Printr-un oltean, întreg Ardealul
De steagul lor și-a prins lozinca!

UNDE NI-S NEBUNII?

                       

Eliana Popa

 
Unde sunt acei nebuni care-aud de sus chemarea,
Să ridice neamul nostru și să îi redea onoarea?
Unde ni-s nebunii țării care au curaj să lupte
Cu un veac de întuneric și guvernele corupte?

Stăm cu frunțile-n țărână și cu ștreangul sub bărbie
N-ai avut stăpâni, române, însă azi stai în robie!
La piciorul Europei ne așează guvernanții,
Tote slugile ocultei, toți pigmeii și-nbuibații!

 
Căci acei ce ni-s aleșii s-au făcut stăpâni pe toate,
Nu i-ar mai răbda pământul, de lichele-mpăunate!
Zic și eu ca Eminescu:,, mânca-le-ar inima câinii"
Celor ce ne pun cătușa tot mai strâns în jurul mâinii.

 
Unde ni-s nebunii, Doamne, care-s pregătiți să moară,
Pentru Adevăr și Neam, pentru Tine, pentru Țară?
Caci în veacu-acesta negru, voi fi socotit nebun,
Daca vreau să-nving minciuna și nu vreau să mă supun.

 
Unde ni-s nebunii, Doamne, s-au născut sau se vor naște?
Doar prin jertfa lor de sânge, Neamul nostru va renaște!
Însă până-n acea clipă când s-or ridica nebunii
Tu, române, saltă-ți fruntea, noi aici suntem stăpânii!

NU POT SĂ NU FIU ROMÂN!

Eliana Popa

 
Nu pot să nu fiu român,
Căci mama mea m-a botezat
Și-un nume românesc mi-a dat
O vatră sfântă mi-a lăsat

 
Și-un grai curat.
Nu pot să nu fiu român
Căci bunii mei mi-au dat odor
Crâmpei din steagul tricolor

 
M-au învățat cuvantul dor
Și graiul lor.
Nu pot să nu fiu român,
Să îmi plec capul și sa tac,

 
Când neamul meu e neamul dac,
Cămașa morții o îmbrac
Dar n-am să tac.
Nu pot să nu fiu român

 
Când doar aici e rostul meu
Lăsat de Bunul Dumnezeu
Cum mi-a fost neamul sunt și eu
Și-oi fi mereu!

 
Nu pot să nu fiu român,
Când am sămânța unui neam,
Ce a născut un Brâncovean,
Pe Horea, Cloșca și Crișan

 
Și-un Sfânt Ștefan!
Nu pot sa nu fiu român
Când rădăcini adânci mă leagă
Și o istorie întreagă

 
De toată țara asta dragă,
Și nu-i de șagă!
Nu pot să nu fiu român,
Când arde-n mine focul sfânt,

 
Al dragostei de-acest pământ,
Să uit ce-au fost și cine sunt
Cei din mormânt!
Sunt bunii și străbunii mei

 
Ce n-au avut alți dumnezei
N-au fost păgâni și nici atei
Doar pui de lei.

ȚARA MEA CU RĂNI ȘI SÂNGE!

 

Va veni și vremea noastră, aștepta-vom cu răbdare,
Să răspundă pentru toate, mama lor de fiare!
Pentru ce-au făcut din țară, pentru lacrima cu sânge,
Vine vremea când blestemul ăstui neam, i-ajunge!

ȚARA MEA CU RĂNI ȘI SÂNGE!
de Eliana Popa

Mă întreb...ce-ar face unii și-n ce fel ar da răspuns,
Dacă azi, cum spune Cartea, ar veni Iisus?
Ce răspuns ar da mișeii care ne-au vândut pământul,
Dacă azi, cum spune Cartea, ar veni Cuvântul?
Și i-ar strânge sus, la Putna, pe pământ sfânt, moldovean,
Lângă cripta unde doarme Sfântul Domn Ștefan!

Și-ar chema toți voievozii ce-au luptat cu 'nalta Poartă
Împreună să le facă, dreaptă judecată!
Și ar da poruncă Domnul îngerului cel mai 'nalt,
Să aducă Brâncovenii, sângele vărsat!
Și potirele le-or pune jertfă sfântă și prinos
Pe-un pristol ce stă-naintea Domnului Hristos.

Și-or privi către mișeii ce-au îngenuncheat poporul,
Ce-au dat roadelor otravă, codrului toporul.
Ce-au strâmbat învățătura, Sfânta Lege din străbuni,
După cum le-a dat poruncă lifta de păgăni...
,, - Neamul meu născut-a iude...zice Sfântul Brâncovean!"
,, - Robi în lanțul altor neamuri!...murmură Ștefan.

Basarabii, Mușatini, Mihai, Mircea cel Bătrân
Vin să judece cu Domnul, neamul de român.
Să-i întrebe pe mișeii și pe cei ce ne lasară
Toată țara în ruină și ne-au scos afară.
Ne-au înfometat ființa să plecăm în pribegie
Ca să vina toți șacalii, țara s-o sfâșie!

,, - Slugi viclene, trădătoare, vai de-a voastră crudă soartă
Noi, strămosii, azi vom face dreaptă judecată!
Și vom cere de la voi, plată multă și răspuns,
Toată zestrea ce-am lăsat, sângele ce-a curs.
Și sudoarea de pe fruntea bietului român, sărman!"
Așa tună cu mânie Sfântul Domn, Ștefan.

Sună buciumele-n munte, în ecou răsună-ntruna
Glas de corn! Și bat răzeșii, clopotul la Putna.
Și la Cozia, pe lespezi, mii de trupuri se-nfiripă,
Mircea grabnic oastea-și strânge... Paloșul ridică!
Către Putna se grăbește și-a mai strâns mergând călare
Toți valahii și arcașii, armia-i nemuritoare.

De prin gropile comune, de prin sfinte osuare,
Vin martirii prinși cu lanțuri sure, la picioare.
Vin în șir purtându-și rana, ca-ntr-un tainic ritual,
Duc în mâini vărgata zeghe, sângele-n pocal.
Si-al lor glas răsună groaznic, privind șleahta de mișei:
,, - Pentru ce murit-am, Doamne? Să ne vândă țara ei?
Am murit pe cruci ca Tine, chinuiți...pe frunți cu spini,
Și-au sădit pe jertfa noastră, mărăcini!"

Va veni și vremea asta, aștepta-vom cu răbdare,
Să răspundă pentru toate, mama lor de fiare!
Pentru ce-au făcut din țară, pentru lacrima cu sânge,
Vine vremea când blestemul ăstui neam, i-ajunge!

Sursa foto:Pinterest

MAMELE ACESTUI NEAM

de Eliana Popa

 
S-a-negrit pământul nostru de atâta decădere,
Azi hoția e virtute și minciuna-i la putere.
Azi o mână de netrebnici țin în mâna soarta țării,
Noi dormim cu plânsu-n geană și în negura uitării.

 
Am uitat ce-am fost odată, în ce loc am fost sădiți,
Din ce mame ne-am luat seva, din ce nație de sfinți!
Am uitat c-avem o țară și o doină cum n-au alții,
Azi o cântă cu durere, numai Prutul și Carpații.

 
Ce femei erau odată, născătoare de eroi,
Câte astfel de românce se mai află printre noi?
Câte mame azi mai nasc, fiii lor pentru jertfire?
Pentru Neam și pentru Țară, mai avem femei martire?

 
Câte mame își mai poartă pruncii lor către Altare?

Fără româncuțe sfinte, astăzi NAȚIA ne moare.
Tu, femeie, ești menită, când pe lume îi aduci,
Despre dragostea de Neam să le spui și să-i educi!

Ce bărbați, precum stejarii, a crescut Vrâncioaia țării

Cu un boț de mămăligă, la lumina lumânării.
Din stejar, stejar răsare, căci stejari erau răzeșii
Șapte fii, jertfiți lui Ștefan, luptă-n oastea cu plăieșii.

 
Versu-l scriu cu roua-n geană, ca să-mi ostoiesc aleanul

Văd pe crucea răstignirii pe Marica Brâncoveanu.
Ultimul, nu cel din urmă, cade Mateiaș feciorul,
Iar de-așa grozavă moarte s-a înfiorat Bosforul.

 
Fiii ei plecat-au capul sub securea otomană,

Patru brazi smulși de furtună, din gradina brâncoveană!
Patru fii și-un soț de aur, Brâncoveanu Constantin,
Lor și ție, sfântă doamnă, plec genunchiul și mă-nchin.

 
Să n-o uit nici pe Tudora, mama lui Mihai Viteazu,

Câte lacrimi de durere i-or fi înecat obrazul
Cate nopți de rugăciune petrecea în mănăstire,
Pentru fiul ei, Viteazu, cât citea din Psaltire?

 
La Aiud, Pitești sau Gherla, câte mame și-au dat fiii,

Aruncați în gropi comune, câte-și căutau copiii?
Câte doine cu durere, hăuleau de al lor dor
De se-nfiora și cerul, stelele ascunse-n nor!

 
Și-ar mai fi și alte mame de eroi și de martiri,

Care i-au crescut cu trudă și-n genunchi la Psaltiri
Despre ele cine scrie? Cronicarii și poeții?
Numai Dumnezeu le scrie, flori de rai în Cartea Vieții.

SF. BONIFATIE ȘI AGLAIDA

SF. BONIFATIE ȘI AGLAIDAde Eliana Popa

Minunat lucrează Domnul! Face sfânt din păcătos,
Despre-așa minune mare vă voi povesti mai jos.
A trăit în vechea Romă o femeie patriciană...
Aglaida...cunoscută și ca mare curtezană .
Avea multă bogăție însă patimi și mai multe
Le hrănea din plin pe toate, fără a vrea să le înfrunte.
N-avea soț, deci nici stăpân... era liberă la fapte,
Nu se abținea defel, de la pofte desfrânate.

Însă mai avea ceva, pe lângă averi și casă,
Un bărbat ce-i era slugă, vrednică și credincioasă.
Era tânăr și frumos, el se ocupa de toate
Aglaida-l îndrăgise și-l trăgea către păcate.
Bonifatie al nostru era vrednic cât o mie,
Dar avea și două patimi....desfrânare și beție...
Altfel era om de treabă, miluia pe cei sărmani,
Ajuta pe toată lumea, se-ngrijea de cei orfani.

Și-l ardea în piept dorința să-și îndrepte și el viața,
Până nu ( cum zice-o vorbă)s-o găta pe mosor ața!
Avea-n suflet remușcare pentru viața lui stricată,
Suspina ades spre Domnul cu o lacrimă curată!
Dumnezeu știindu-i gândul și dorința de-ndreptare,
Pentru faptele lui bune, pentru sufletul lui mare,
Hotărî să îl trimită pe o cale grea, dar sfântă,
Precum ne grăieste cartea și Părinții ne cuvântă.

Era vreme de prigoană...vreme de mucenicie,
Într-o lume de păgâni și de grea idolatrie,
Când erau uciși creștinii... secerați de cel viclean,
Precum spicele de grâu cad sub seceră în lan.
Aglaida, într-o zi, parcă își veni în fire
Și cătând adânc în suflet se gândi la mântuire.
Și-o dorinta i se-aprinse...stând și cugetând un pic,
Să aducă-n casă, grabnic, trupul unui mucenic.

Se gândi că potrivit pentru-ai împlini dorința,
Bonifatie ar fi ....fiindcă-n toate-și da silința.
Iată că-l cheamă degrabă și luându-l deoparte
Îi vorbi de-a ei dorință încolțită peste noapte :
,, - Frate, vreau să mă opresc...destul am păcătuit,
Și tu știi că împreună multe rele-am săvârșit!
Cum vom sta la Judecată? Ce răsplată vom primi?
Cât mai stăm în grele patimi? Până moartea va veni?
Am aflat de mucenici și de-a lor putere mare!
Iar pe cei ce îi cinstesc, îi ajută spre-ndreptare..
Daca mă iubești și vrei, ai să mergi într-o cetate
Unde mulți creștini sunt duși la osândă și la moarte!
Acolo să cauți bine...să-ți învingi temeri și frici...
Fiindcă uneori păgânii, pe bani grei, vând mucenici!

Să-mi aduci aici și mie sfinte moaște de martir,
Să îi țes veșmânt din lacrimi și din flori de trandafir,
Să îi fac din a mea casă o biserica frumoasă,
Și să-l rog să mijlocească pentru-o mare păcătoasă! "
Bonifatie-o ascultă ...parcă nu-i vine a crede
( Și de-atâta bucurie, mai că-i vine să se-mbete!)
Dar având spre-ndeplinire o poruncă așa mare
Hotărî și el că-i timpul ca să facă o schimbare.
Pregăti călătoria luând cu el mai multe slugi,
Puse în desagi de toate. Bani și aur multe pungi,
Ca să miluie săracii ce-i va întâlni pe cale
Și să cumpere, stăpânei, prețioasele odoare.

Însă când ieși din casă, pregătit fiind de drum,
Se-ndreptă spre Aglaida să-și ia omul rămas bun :
,, - Iată, plec! Dar ce voi face daca nu găsesc nimic?
Nici un trup sfințit cu sânge, nici un os de mucenic?
Dacă-n loc de sfinte moaște ...(și-aici râde copios)
Ți-or aduce trupul meu chinuit pentru Hristos ?
Îl primești cu mare cinste si cu flori de trandafir,
Dacă sluga ta cea dragă, va muri ca un martir?"
Aglaida-i râde-n față: ,, - Tu? Să mori pentru Hristos?
Bețivan și desfrânat! Fă-te, frate, serios!
Ia aminte și nu râde, curățește-te de patimi
Și pe drumul ce pornești, roagă-te cu sârg și lacrimi!
Câte rele-ai săvârșit, rana lor deloc nu frige ?
Iar de-acele sfinte moaște, fă-te vrednic a le-atinge!"

Bonifatie primește vorba ei, precum o palmă
Își dă seama de-a lui stare și de-a sufletului rană.
Și pe drumul ce-l străbate miluiește tot săracii
Tine post, se roagă-n taină de se sperie toți dracii!
Și ajungând într-o cetate, cea cu numele de Tars,
O dorință arzătoare ca un jar în piept i-a ars
Auzise că acolo e prigoana cea mai mare
Cad creștinii morți în chinuri ...și li-i moartea sărbătoare.
Își lăsă atunci toți robii să-l aștepte la un han.
Și plecă spre locul unde, moartea secera ca-n lan.
Ce văzu! O, Doamne, Sfinte! Multe trupuri de martiri
Prinși în lanțuri și în cuie, răbdând chin și biciuiri!
Spânzurați cu capu-n jos, puși în foc și în cuptoare
Și slăvind în chin pe Domnul, fac din moarte sărbătoare.

Bonifatie, uimit, fu cuprins de o sfântă râvnă
Și se duse lângă dânșii, înfruntând păgâna turmă.
Le mai ostoia durerea, îi îmbrățișa pe unii
Fără teama și slăvindu-L pe Hristos în văzul lumii.
Și mulțimea se-ntreba cine e? De unde vine?
Fremăta strigând la el și întreaga soldățime.
Și atunci judecătorul porunci să fie-adus!
A fost luat și dus la dânsul mai cu voie, mai pe sus.
,, - Cine ești, de-ai îndrăzneala să le ostoiești din chin ? "
,, - Bonifatie mă cheamă! Și sunt tot ca ei, creștin!"
,, - De nu vrei să dau poruncă să te bată ca pe ei,
Leapădă-te de Hristos, și-adu jertfă pentru zei!
Te voi pune-atunci în cinste și-ți voi da dregătorie
Și tot ceea ce-ți dorești, după pofta ta să fie!"

,, - Nu vreau să jertfesc la idoli căci destul am fost păgân,
Și pun trupul meu drept jertfa pentru singuru-mi Stăpân!
Zeii voștri sunt minciună, pietre îmbrăcate-n aur,
Eu mă-nchin lui Dumnezeu, Cel ce e al lumii Faur! "
Mâniindu-se păgânul, pe plăcutul lui Hristos,
La osândă îl trimise și-l legă cu capu-n jos.
Bicele cu plumb loviră pân' la os mușcând din el,
Trupul lui doar răni și sânge rupt cu ghiare de oțel!
Însă se-ntărea cu ruga și în tot calvarul său,
Se ruga pentru călăi și slăvea pe Dumnezeu.
Mult l-au chinuit călăii adâncindu-i suferința,
Însă mulți dintre păgâni, pe loc, și-au schimbat credința.
Și văzând judecătorul că nicicum nu-i vin de hac,
Poruncește la călăi să îi taie sfântu-i cap.
Și atunci minune mare, când aceștia l-au răpus,
Sânge-amestecat cu lapte in șuvoi din trup i-a curs!

Trupul lui sfințit în sânge și în chinurile morții,
A fost dus și aruncat lângă porțile cetății!
Și-n tot timpu-n care sfântul jertfă Domnului s-a dat
Robii lui rămași la han îl credeau prin crâșme beat.
Dar văzând că nu mai vine, sfinte moaște ca să cate ,
L-au tot căutat o vreme prin a Tarsului cetate.
Până unul din aceia, ce-au văzut cumplitu-i chin,
Le-a spus toată întâmplarea și cum a murit creștin.
Parca nu voiau a crede...însă omul i-a condus,
Până-n locul unde sfântul mort, sub pază, era pus!

Cu multi bani l-au cumpărat, cu greu l-au vândut păgânii,
L-au spălat, l-au pus în raclă și-au pornit să-l dea stăpânii.
Și în vremea-n care robii se-ntorceau cu el spre casă,
Aglaidei se vestește despre jertfa lui frumoasa.
Îngerul lui Dumnezeu i se-arată și-i vorbește :
, - Pregătește-te că iată, Bonifatie sosește!
Vine acela ce-a fost slugă, însă vine ca stăpân,
Să-l primești cu mare cinste că ni-i frate-n cer, acum..
Vei avea și tu la Domnul, rugător cum ți-ai dorit,
Călăuză-n viața asta și în clipa de sfârșit. "

Aglaida se trezește, strânge preoți...un sobor,
Și cu mare evlavie...cu cel mai fierbinte dor,
Îl întâmpină plângând cu cereasca bucurie,
Parcă nu-i vine a crede...dragul ei! Chiar el să fie?
Mucenic în acea raclă, cum i-a spus râzând atunci.
,, - Gata! își zise Aglaida! Ca o proasta stai și plângi.
De acum voi lăsa toate, voi da totul la sărmani,
Voi trăi în post și-n lacrimi, fară case, fără bani,
Pentru sfântul meu prieten voi zidi în satul meu
O biserică frumoasă...și cu el voi fi și eu.
Și voi cere lui Hristos, la sfârșitul vieții mele,
Să-mi fii călăuzitor printre vămi și locuri rele! "

Aglaida a trăit, încă paișpe ani si-un pic,
Doar în post și-n rugăciune...nu i-a trebuit nimic!
O biserică frumoasă pentru sfânt a ridicat,
Lângă racla lui, cu lacrimi, a vegheat și s-a rugat.
Iar în ceasul adormirii a primit și ea cunună
Și slăvesc în rai pe Domnul, tot ținându-se de mână!

DOAMNE, TU AI FOST CA MINE?

de Eliana Popa

Biet orfan cu chip de înger șade trist pe-o piatră rece,
Ploaia asta, prinsă-n fulger, lumea parcă vrea s-o-nece!
Lui nu-i pasă nici de ploaie, nici de fulger nu se teme,
Gândul lui, ca pe-o scrisoare, către Domnul îl așterne!

,, - Doamne, Tu ai fost ca mine, părăsit și-nfometat?
Când ai vrut un colț de pâine l-ai cerut și Ți l-au dat?
Doamne, Tu ai fost vreodată însetat și zdrențăros,
Doar c-o haină căpătată de la vreun creștin milos?

Plâns-au ochii Tăi, Iisuse, așa cum au plâns ai mei?
Cu suspinele ascunse și cu grea durere-n ei?
Ți-ai dorit o alinare? Ai primit o mângâiere,
Când stăteau să Te doboare ale lumii vorbe grele?

Ți-ai dorit să ai o casă? Frați, surori să Te iubească,
Să vă strângeți toți la masă cu o dragoste frățească?
Te-au lovit ca și pe mine fără a avea vreo vină?
Ai simțit că lângă tine e vreo mână ce Te-alină?

Doamne, iartă-mi îndrăzneala de-a Te întreba pe Tine,
Dar nu-mi iese socoteala...
De ce alții nu-s ca mine?
Oare ce-am greșit la ceruri de-s lăsat în voia sorții,
Și acei ce mi-au dat viață au trecut hotarul morții?"

O lumină îl mângâie ca o aripă de înger,
Nu-i lumina dimineții, nici lumina de la fulger,
Simte multă bucurie... și nu poate să privească
Doar aude-o voce blândă din lumina cea cerească :

,, Fiul Meu, am fost ca tine, părăsit și-nfometat,
Când vândut am fost de Iuda și-n Pretoriu judecat,
Când am mers pe Drumul Crucii, singur și plin de durere,
Și în sete și în foame, ei mi-au dat oțet și fiere!

Gol am fost în suferință, părăsit am fost de toti
Și cămașa de pe mine, câștigată a fost la sorți,
Doar Măicuța Mea, sărmana, mi-a acoperit Făptura,
Cu năframa ei cea albă... toți ceilalți își vărsau ura!

Plâns-au ochii Mei, copile, cu suspinele ascunse,
Auzind jalea Măicuței și ocările aduse.
Și din înălțimea Crucii, am privit prin timp...departe
Și am plâns văzând cum astăzi, lumea zace în păcate!

Mi-am dorit o alinare...n-am primit o mângâiere,
Am strigat doar către Tatăl.. și în Cer era tăcere,
Dar tăcerea cea din ceruri era Sfanta Bucurie,
Așteptând ca omenirea prin Iisus Hristos să-nvie!

Am ales ca ucenicii, frați ai mei să se numească
Și i-am strans pe toți la Cină cu o dragoste frățească,
Am frânt pâinea și le-am dat-o, am întins cu ei în blide,
Chiar dac' am știut că Iuda, pe-un pumn de arginți mă vinde!

M-au lovit cu ură multă când căzut eram în tină,
Numai blânda Veronică mi-a adus un pic odihnă,
Cu năframa mi-a șters fruntea de sudoare și de sânge,
Peste spinii din coroană...lacrima-i porni a curge!

N-ai gresit nimic, copile, doar că omul poart-o cruce,
Sau păcatul altor neamuri, unii sunt aleși a-l duce,
Tu ai fost ales să porți, ca orfan, o cruce grea,
Dar cu Harul de la Tatăl și cu Mare Mila Mea,

Vei păși cu îndrăzneală peste șerpi si peste pietre,
Lângă tine sta-vor îngeri și din ochi nu te voi pierde,
Și în ceruri ai o Maică și pe Dumnezeu cel Sfânt,
Ai și frati...pe sfinți și îngeri! Ești orfan doar pe pământ!

RUGĂCIUNEA VĂDUVEI

de Eliana Popa

Doamne, când urcai Golgota să ne duci spre Înviere,
Omul ți-a scuipat obrazul și ți-a dat oțet și fiere .
Astăzi urc și eu Golgota și-mi duc crucea-ndurerată,
Dar un câine-mi dă târcoale, merge-n urma mea și latră.

Nu mă-ntorc să dau cu piatra, nu mă-ntorc să îl privesc,
Doar la ceas târziu de noapte cu psalmii îl lovesc...
Gura mea nu e făcută să blesteme și să certe,
Dumnezeul meu din ceruri să-l lovească sau să-l ierte.

Grea e crucea văduviei, nu oricine-o poate duce,
Greu ar fi blestemul celei...care duce așa cruce
Însă tac la fel ca Tine, când durerea Te strivea,
Când căzut sub Cruce, Doamne, biciul încă Te lovea.

Tot așa lovesc și-n mine gurile înveninate,
Dar eu tac și rabd ocara și-mi duc crucea mai departe,
Tu ești Dumnezeul meu și al omului sărman,
Tu pierzi calea celor răi și a omului viclean.

Plânge văduva și calcă peste șarpe și absidă,
Bea paharul suferinței îndoit cu aguridă.
Lacrima îi curge-n taină doar în ceasul rugăciunii,
Când pe buze-i stau psalmii și-n cățuie ard cărbunii.

,, Doamne, Tu îmi ești putere, când vrăjmașul mă doboară,
Când Te chem, cobori cu Raiul, în umila mea căscioară.
Când iubirea pentru tine e comoara mea aleasă,
În umila mea căsuța eu mă simt împărăteasă!"

ADEVARUL SI MINCIUNA

Patru calatori plecat-au pe acelasi drum prin lume, 

Si-au ajuns la sfada multa, ne spun cartile batrane!

 FOCUL se sfadea cu APA, ADEVARUL cu MINCIUNA, 

Intre ei trona semeata si ranjind hidos, ranchiuna!

Dar satui de-atata vorba si scarbiti de-atata cearta, 

S-au oprit la o rascruce, hotarand sa se desparta,

 Unul mai falos le zice: “- Eeei, ce v-a gasit, poftim! 

Dar de-om vrea a-ne-intalni, cum o sa ne regasim? “ 

- Pe mine ma veti afla in tot timpul si-n tot locul,

 Unde fumul se inalta”, asa le graieste FOCUL, ADEVARUL SI MINCIUNA,
Patru calatori plecat-au pe acelasi drum prin lume, 

Si-au ajuns la sfada multa, ne spun cartile batrane! 

FOCUL se sfadea cu APA, ADEVARUL cu MINCIUNA, 

Intre ei trona semeata si ranjind hidos, ranchiuna!
Dar satui de-atata vorba si scarbiti de-atata cearta, 

S-au oprit la o rascruce, hotarand sa se desparta,

 Unul mai falos le zice: “- Eeei, ce v-a gasit, poftim! 

Dar de-om vrea a-ne-intalni , cum o sa ne regasim?
“ - Pe mine ma veti afla in tot timpul si-n tot locul, 

Unde fumul se inalta ", asa le graieste FOCUL, “

 - In bordeie si in case unde veti vedea lumina, 

In amnare si in piatra si in orice zi senina!”
“ - Eu voi fi in orice susur de izvoare si de rauri, 

In cascade si in ploaia ce involbura parauri,

 Dimineata-n firul ierbii, eu voi roura si pleoapa!

" Asa a grait semeata, susurandu-si vorba, APA !

“ - Eu voi fi pe tot pamantul , cat e soarele si luna,

 Ma gasiti oricum, oriunde!” a grait razand, MINCIUNA. 

“Si pe uliti, si-n bordeie, si-n palate si in piete, 

Si in sufletele celor invatati sa ma rasfete!
Stau in vorbe si in fapte, stau in cugete si-n carti, 

Stau in stiinta unor “genii”, ma-nsotesc cu regi si hoti, 

Ba, ma mai strecor voioasa si in suflet de ateu, 

Ii soptesc ca nu exista nici Hristos, nici Dumnezeu!
Ma desfat chiar si-n Biserici, stau pe limba la doi, trei, 

Care intra sa se-nchine, doara asa, din obicei! 

Ma strecor chiar si-n Altare, prin politici si arginti, 

Dar mai greu, caci slujitorii nu-s cu totii adormiti!
La tot omul mic sau mare, daca-s tineri sau sunt mosi,

 Mai ales in guvernare, unde-s marii mincinosi!

 Ii slujesc pe toti cu ravna si ii duc la tatal meu, 

Cel ce e amagitorul si dusman lui Dumnezeu!"
“ - Pe voi va gasesc mai lesne!” se-ntristeaza ADEVARUL, 

“ - Ca sa ma aflati pe mine trebuie-a grabi piciorul!

 Eu ades sunt alungat cu batjocuri si rusine, 

Tot la fel ca pe Golgota, cand scuipau cu toti pe Mine!
Oamenii acestei lumi, nu stiu cine-i Adevarul, 

Si lovesc cu toti tepusa ce le vatama piciorul, 

Toti simt lipsa Mea in case si in suflete si-n minte,

 Nu ma vad nici in durere, nici in lacrima fierbinte!
Si desi le sunt aproape, stau si plang pe-un laicer, 

Nu ma vad sau ma alunga! Insa ma gasiti in Cer! 

Sus in ceruri langa Domnul, locuiesc, iar pe Pamant, 

Mai cobor sa stau cu omul cercetat de Duhul Sfant!” 

“- In bordeie si in case unde veti vedea lumina”, 

In amnare si in piatra si in orice zi senina!”

“ - Eu voi fi in orice susur de izvoare si de rauri, 

In cascade si in ploaia ce involbura parauri, 

Dimineata-n firul ierbii, eu voi roura si pleoapa!” 

Asa a grait semeata, susurandu-si vorba, APA!

“ - Eu voi fi pe tot pamantul, cat e soarele si luna, 

Ma gasiti oricum, oriunde!” a grait razand, MINCIUNA,

 “ Si pe uliti, si-n bordeie, si-n palate si in piete, 

Si in sufletele celor invatati sa ma rasfete!

Stau in vorbe si in fapte, stau in cugete si-n carti, 

Stau in stiinta unor “geni”, ma-nsotesc cu regi si hoti, 

Ba, ma mai strecor voioasa si in suflet de ateu, 

Ii soptesc ca nu exista nici Hristos, nici Dumnezeu!

Ma desfat chiar si-n Biserici, stau pe limba la doi, trei, 

Care intra sa se-nchine, doara asa, din obicei! 

Ma strecor chiar si-n Altare, prin politici si arginti, 

Dar mai greu, caci slujitorii nu-s cu totii adormiti!

La tot omul mic sau mare, daca-s tineri sau sunt mosi, 

Mai ales in guvernare, unde-s marii mincinosi! 

Ii slujesc pe toti cu ravna si ii duc la tatal meu,

 Cel ce e amagitorul si dusman lui Dumnezeu!”

“ - Pe voi va gasesc mai lesne!” se-ntristeaza ADEVARUL, “

 - Ca sa ma aflati pe mine trebuie-a grabi piciorul! 

Eu ades sunt alungat, cu batjocuri si rusine, 

Tot la fel ca pe Golgota, cand scuipau cu toti pe Mine!

Oamenii acestei lumi, nu stiu cine-i Adevarul, 

Si lovesc cu toti tepusa ce le vatama piciorul, 

Toti simt lipsa Mea in case si in suflete si-n minte, 

Nu ma vad nici in durere, nici in lacrima fierbinte!

Si desi le sunt aproape, stau si plang pe-un laicer, 

Nu ma vad sau ma alunga! Insa ma gasiti in Cer! 

Sus in ceruri langa Domnul, locuiesc, iar pe Pamant, 

Mai cobor sa stau cu omul cercetat de Duhul Sfant!”

Eliana Popa

PRIETEN DRAG,

(versuri: Eliana Popa)

Am invatat că-n viata asta oricâti prieteni ai avea
Oricâti ti-ar spune cu iubire, că pentru ei insemni ceva,
E doar o cruntă amagire, ajunge doar o vorbă rea
Si nu mai esti la fel de ,,drag", asa cum iti spuneau candva !

Am invatat că-n viata asta, să nu privesc decât la Cer
Iubirea ta, prieten drag, e doar un lucru efemer
M-a-nvăluit precum parfumul din cupa unui trandafir
Care acum se departează ca adierea de zefir !

Prieten drag, te simt departe...eu nu mai sunt in preajma ta
Desi incerc să-ti fiu aproape, fugi tot mai des din calea mea!
Si vorba ce-mi spunea bunicul, răsuna iar in gândul meu :
,, Copilă, sa nu-ti faci prieten decât pe Bunul Dumnezeu

Ca niciodata să nu suferi, tu să nu-ti pui nadejdea-n om
Să il iubesti pe fiecare, chiar dacă e sărac sau domn
Dar să nu ceri in schimb nimic, numai atât... să îi iubesti
Că astfel tu, iubit copil, Legea cea Sfânta o-mplinesti !

Să nu astepti o vorba bună,sa nu astepti ceva curat
Că Domnul Tau Hristos, Prea Bunul , nici El, nimic n-a asteptat,
Sa fi tu cel ce-ntinzi o mana, chiar dac-ar fi să te lovească
Si dragostea ce le-o arati, cu răul sa ti-o răsplătească!

Priveste cu nădejde sfânta, la Cel in cuie tintuit
Vândut si părăsit pe Cruce, de cei pe care i-a iubit
Doar El să-ti fie-n veci Prieten, doar Lui să-i spui durerea ta
Că numai El si pe nevrednic il poate vesnic mângâia,

Doar El iti poate sterge-n taină, obrazul trist si-nlăcrimat
Doar El iti poate-ntinde mâna când alti prieteni te-au uitat !
Că omul astazi nu mai stie să poarte si durerea ta
Cărarea dragostei e-nchisă...prietenia tot asa "

ȚARA MEA CU RĂNI ȘI SÂNGE!

Va veni și vremea noastră, aștepta-vom cu răbdare,
Să răspundă pentru toate, mama lor de fiare!
Pentru ce-au făcut din țară, pentru lacrima cu sânge,
Vine vrem ea când blestemul, ăstui neam, i-ajunge!

de Eliana Popa

 
Mă întreb, ce-ar face unii și-n ce fel ar da răspuns,
Dacă azi, cum spune Cartea, ar veni Iisus?
Ce răspuns ar da mișeii care ne-au vândut pământul,
Dacă azi, cum spune Cartea, ar veni Cuvântul?
Și i-ar strânge sus, la Putna, pe pământ sfânt, moldovean,
Lângă cripta unde doarme Sfântul Domn Ștefan!
Și-ar chema toți voievozii ce-au luptat cu 'nalta Poartă
Împreună să le facă, dreaptă judecată!
Și ar da poruncă Domnul îngerului cel mai 'nalt,
Să aducă Brâncovenii, sângele vărsat!
Și potirele le-or pune jertfă sfântă și prinos
Pe-un pristol ce stă-naintea Domnului Hristos!
Și-or privi către mișeii ce-au îngenuncheat poporul,
Ce-au dat roadelor otravă, codrului toporul!
Ce-au strâmbat învățătura, Sfânta Lege din străbuni,
După cum le-a dat poruncă lifta de păgăni...
,, - Neamul meu născut-a iude...zice Sfântul Brâncovean!"
,, - Robi în lanțul altor neamuri!...murmură Ștefan!
Basarabii, Mușatini, Mihai, Mircea cel Bătrân,
Vin să judece cu Domnul, neamul cel român!
Să-i întrebe pe mișeii și pe cei ce ne lasară
Toată țara în ruină și ne-au scos afară!
Ne-au înfometat ființa să plecăm în pribegie
Ca să vina toți șacalii, țara s-o sfâșie!
,, - Slugi viclene, trădătoare, vai de-a voastră crudă soartă!
Noi, strămosii, azi vom face dreaptă judecată!
Și vom cere de la voi, plată multă și răspuns,
Toată zestrea ce-am lăsat, sângele ce-a curs!
Și sudoarea de pe fruntea bietului român, sărman!"
Așa tună cu mânie Sfântul Domn, Ștefan!
Sună buciumele-n munte, în ecou răsună-ntruna
Glas de corn! Și bat răzeșii, clopotul la Putna!
Și la Cozia pe lespezi mii de trupuri se-nfiripă,
Mircea grabnic oastea-și strânge! Paloșul ridică!
Către Putna se grăbește și-a mai strâns mergând călare
Toți valahii și arcașii, armia-i nemuritoare!
De prin gropile comune, de prin sfinte osuare,
Vin martirii prinși cu lanțuri sure, la picioare!
Vin în șir purtându-și rana, ca-ntr-un tainic ritual,
Duc în mâini vărgata zeghe, sângele-n pocal!
Si-al lor glas răsună groaznic, privind șleahta de mișei:
,, - Pentru ce murit-am, Doamne? Să ne vândă țara ei?
Am murit pe cruci ca Tine, chinuiți...pe frunți cu spini,
Și-au sădit pe jertfa noastră, mărăcini!"
Va veni și vremea asta, aștepta-vom cu răbdare,
Să răspundă pentru toate, mama lor de fiare!
Pentru ce-au făcut din țară, pentru lacrima cu sânge,
Vine vremea când blestemul ăstui neam, i-ajunge!

SUNT LACRIMI!

             

de Eliana Popa

Paharul cu lacrimi e plin și se varsă,
Sunt lacrimi ce curg din ochi de român
Străbunii de-acolo, din cer, ne veghează
Și-l ține Hristos în mână acum.

Sunt lacrimi de prunci rămași fără mamă
Plecate departe ...muncind în surghiun
Purtând zi de zi în suflete rană
Of...cât să mai rabde sărmanul român!

Sunt lacrimi din ochi de bătrâni ce așteaptă
Doar ziua în care la cer vor pleca,
Bolnavi și săraci...tot stau să socoată
Ce-or face atunci când n-or mai putea!

Sunt lacrimi vărsate în focul durerii,
Săraci suferinzi pe-un pat de spital.
Azi vracii moderni slujesc doar averii
De nu le dai plată...ți-e boala calvar!

Sunt lacrimi de mame...ce trupul își vând
La colțuri de stradă, pe câțiva mărunți
Să-și crească, cum pot, copilul flămând,
Dar tot nu le pasă acelor corupți!

Sunt lacrimi vărsate de cei fără casă,
Orfani ce-și duc viața prin guri de canal
Bogații nu văd sau nu le mai pasă
Cu banul încalcă și codul penal!

E lacrima mea...e lacrima voastră,
A neamului meu lovit pân' la sânge
Dar țara aceasta va fi tot a noastră
Și n-o vom lăsa la cei fără Cruce!

Nimic nu se pierde, nimic nu se varsă,
Hristos ține-n mână paharul durerii
Și-n clipa cea mare, de Domnul aleasă,
Gusta-vor amarul...noi calea Învierii!

ALE MÂNTUIRII CĂI !

(versuri: Eliana Popa)

Tu, Sodoma..tu, Gomora, Domnul v-a mai ars cândva
Dar v-ati ridicat din moarte, ati mai renăscut din ea ?
V-au zidit acum in trupuri si in suflete si-n minte
V-au fortificat cu patimi, chiar si fe?ele ,,cinstite"!

Dumnezeule al milei si al celor in nevoi ,
Cum l-ai scos pe Lot din ele, asa sa ne scoti pe noi !
Sa ne izbavesti de patimi, sa ne scoti din astă lume
Merele cele stricate, vor strica pe cele bune !

Ne tot cearta Cel din ceruri, prin cutremure si semne
Prin necazuri, boli cumplite...ne mai rabda iar o vreme,
Ne trimite a Sa milă, ne mai dă o dimineată
Poate ne-om opri sa punem, un nou inceput in viată !

Falsi crestini, chiar si-n biserici, L-au pe Domnul doar in minte
Iar in suflete mandrie, farisei in cele sfinte,
Unii prea cunosc Scriptura,altii pe Sfintii Parinti,
Si stiind toate acestea, cred ca-s, Doamne, mântuiti !

Dacă-n suflet au mândria, dacă-i stăpâneste ura
Degeaba citează Sfintii, degeaba cunosc Scriptura
Dacă mintea isi inaltă,cu dispret privesc la frati
Ce-n Biserica cea Una, ca si ei sunt botezati,

N-au nici plată, nici răsplată, nici cununi de mucenici
Si cu cât mai mult se-naltă, cu atât devin mai mici,
Cum a spus cu sfânta-i gura si Apostolul odată:
Celui ce-i pare că stă,aminteste-i să nu cadă !

Unii tot repedă-ntruna ca ei sunt in Adevăr,
Să nu uite ca si Eva, a căzut de la un măr
Si Adam fiind in Slavă, si in gra?ia divină
A fost izgonit de Tatal, din Cereasca Sa Grădină !

Iară Lot trăind sărmanul in cetatea desfrânată
Dumnezeu trimis-a ingeri si nu l-a lăsat să cadă,
Numai Dumnezeu cunoaste care sunt alesii Săi,
Nestiute-s uneori, ale mântuirii căi !

ȚARA MEA CU RĂNI ȘI SÂNGE!

                     

Va veni și vremea noastră, aștepta-vom cu răbdare,

Să răspundă pentru toate, mama lor de fiare!

Pentru ce-au făcut din țară, pentru lacrima cu sânge,

Vine vremea când blestemul, ăstui neam, i-ajunge!

ȚARA MEA CU RĂNI ȘI SÂNGE!

de Eliana Popa

Mă întreb, ce-ar face unii și-n ce fel ar da răspuns,

Dacă azi, cum spune Cartea, ar veni Iisus?

Ce răspuns ar da mișeii care ne-au vândut pământul,

Dacă azi, cum spune Cartea, ar veni Cuvântul?

Și i-ar strânge sus, la Putna, pe pământ sfânt, moldovean,

Lângă cripta unde doarme Sfântul Domn Ștefan!

Și-ar chema toți voievozii ce-au luptat cu 'nalta Poartă

Împreună să le facă, dreaptă judecată!

Și ar da poruncă Domnul îngerului cel mai 'nalt,

Să aducă Brâncovenii, sângele vărsat!

Și potirele le-or pune jertfă sfântă și prinos

Pe-un pristol ce stă-naintea Domnului Hristos!

Și-or privi către mișeii ce-au îngenuncheat poporul,

Ce-au dat roadelor otravă, codrului toporul!

Ce-au strâmbat învățătura, Sfânta Lege din străbuni,

După cum le-a dat poruncă lifta de păgăni...

,, - Neamul meu născut-a iude...zice Sfântul Brâncovean!"

,, - Robi în lanțul altor neamuri!...murmură Ștefan!

Basarabii, Mușatini, Mihai, Mircea cel Bătrân,

Vin să judece cu Domnul, neamul cel român!

Să-i întrebe pe mișeii și pe cei ce ne lasară

Toată țara în ruină și ne-au scos afară!

Ne-au înfometat ființa să plecăm în pribegie

Ca să vina toți șacalii, țara s-o sfâșie!

,, - Slugi viclene, trădătoare, vai de-a voastră crudă soartă!

Noi, strămosii, azi vom face dreaptă judecată!

Și vom cere de la voi, plată multă și răspuns,

Toată zestrea ce-am lăsat, sângele ce-a curs!

Și sudoarea de pe fruntea bietului român, sărman!"

Așa tună cu mânie Sfântul Domn, Ștefan!

Sună buciumele-n munte, în ecou răsună-ntruna

Glas de corn! Și bat răzeșii, clopotul la Putna!

Și la Cozia pe lespezi mii de trupuri se-nfiripă,

Mircea grabnic oastea-și strânge! Paloșul ridică!

Către Putna se grăbește și-a mai strâns mergând călare

Toți valahii și arcașii, armia-i nemuritoare!

De prin gropile comune, de prin sfinte osuare,

Vin martirii prinși cu lanțuri sure, la picioare!

Vin în șir purtându-și rana, ca-ntr-un tainic ritual,

Duc în mâini vărgata zeghe, sângele-n pocal!

Si-al lor glas răsună groaznic, privind șleahta de mișei:

,, - Pentru ce murit-am, Doamne? Să ne vândă țara ei?

Am murit pe cruci ca Tine, chinuiți...pe frunți cu spini,

Și-au sădit pe jertfa noastră, mărăcini!"

Va veni și vremea asta, aștepta-vom cu răbdare,

Să răspundă pentru toate, mama lor de fiare!

Pentru ce-au făcut din țară, pentru lacrima cu sânge,

Vine vremea când blestemul ăstui neam, i-ajunge!

Sursa foto: Facebook

ÎȚI ÎNCHIN UN IMN, FEMEIE !

(de Eliana Popa)

Îți închin un imn, femeie, leagăn vieții și iubirii!
Tu ai stat și pe Golgota lângă Crucea Răstignirii,
Tu L-ai însoțit pe Domnul spre Calvar cu lacrimi grele,
Tu i-ai îndulcit amarul când i-au dat oțet și fiere!

Tu, smerită Veronica, înfruntând întreaga gloată,
Ai sărit ca o zvârlugă din a casei tale poartă,
De pe cap ți-ai smuls năframa să-i ștergi ca o mamă bună
Toată fața de sudoare, sângele de sub cunună!

Pe năframa ce L-a șters, ca o mână diafană
Și-a pictat Prea Sfântu-i chip să-ți rămână drept icoană,
Răsplătindu-ți bunătatea când toți Îl scuipau cu ură
Fapta ta stă scrisă-n ceruri și în Sfânta Lui Scriptură!

Tu, frumoasă Magdalena, ai trăit cu El, Calvarul,
Mângâind-o pe Măicuță, i-ai mai stins din suflet jarul,
Și în clipa răstignirii, împietriți sub Crucea Lui,
Doar femeile și Ioan simt durerile de cui !

Când pe Lemnul Crucii grele răstignită sta Lumina ,
Doar Maria lui Cleopa și Maria Magdalina,
Împreună cu Măicuța și cu Ioan ce șade trist
Sunt icoane de durere și simt lacrima lui Hrist.

Așa, cum demult, prin Eva, șarpele-a adus căderea,
Tot femeii la mormânt i s-a vestit Învierea
Tot femeii i s-a spus, să vestească atunci lumii,
Când El a strigat : ,, Maria!" și ea i-a răspuns : ,, Rabuni!"

Cine a născut pe-aceia care au slujit Iubirii ?
Cine a ținut în brațe mucenicii și martirii?
Cine le-a sădit sămânța dragostei pentru Hristos?
Tot femeia ce e mamă, născătoare de frumos!

Dar Femeia cea mai sfântă, e Cea Pururea Fecioară
Și în cer și pe pământ e cea mai de preț comoară!
Prin ea s-a-ntrupat Iubirea, prin Mireasa fără Mire,
Să ne ducă firea noastră, cea de lut, spre Nemurire!

Te-ai născut din Sfânta Ana și-ai călcat prin glodul humii!
Dar ca tine n-a fost alta de la-ntemeierea lumii,
Mai frumoasă ca frumosul, ce-aș putea spre slavă-ați scrie?
Când te laudă toți sfinții, Prea Curată-n veci, Marie!

Îți închin un imn, femeie, mama mea cu părul nins!
M-ai crescut cu multă trudă și în suflet crini mi-ai prins!
Și-au crescut plini de lumină să îi port și-n veșnicie
Însă azi, cules-am unul, să ți-l dau măicuță, ție !

(din volumul de poezii ,, Ce-ai iubit în mine, Doamne?")

ULTIMA SCRISOARE

(de Eliana Popa)

Mă iartă, copile, că-ți sunt azi povară
Și ce-am fost cândva nu pot sa mai fiu,
Mă iartă, că boala ce azi mă doboară
Mă-ndeamnă, copile, acestea să-ți scriu.

Cu mâna aceasta ce gându-mi așterne,
La piept te-am ținut și hrană ți-am dat,
Cu mâna aceasta pătată de vreme
Te-am strâns lângă mine și te-am legănat!

Ești domn prin străini, departe de mine,
Mă iartă, că astăzi cutez să te chem!
Dar nu pot sa bat la case străine,
Când eu îți sunt mamă și-un sânge avem!

Pustie mi-e curtea, cămara e rece,
Și boala mă ține de-o vreme la pat,
În prispă și floarea muscatei se trece
Și bradul din curte fosneste, uscat!

Mă iartă, că poate te tulbură mama!
Dar vreau să te văd, mă macin de dor.
De lacrimi amare mi-e udă năframa,
Căci vreau să te vad, 'naite să mor!

Picioarele astea nu vor să m-ajute,
Că parcă aș vrea la tine să zbor!
Măcar să te mângăi pe păr și pe frunte,
Să știu că e bine... al mamei fecior!

Vorbesc doar cu sfinții pictați in icoane,
Si-L rog pe Hristos un gând bun să-ți dea,
Să vii pan' aici...mi-e frig și mi-e foame
Și moartea pândește...și boala e grea !

Mai am doar un muc de făclie, că poate,
O trece vecina să-l țină aprins,
Când sufletul meu va vrea să mă poarte,
Spre viața de veci, așa cum ni-i scris !

În lada din colț am pus pentru tine
Cămașă cusută cu fir de argint,
Nu știu...ai crescut și poate nu-ți vine
Dar ia-o cu tine, copile iubit !

Am pus și-o gutuie-nvelită-n hârtie,
Mai mult n-am să-ți las, dar tare aș vrea
Să nu-L uiți pe Domnul, ca bine să-ți fie
Când fi-vei bătrân și n-ai mai putea!

Mă iartă, copile, acum văd în tindă
Doi îngeri frumoși ce pragul îmi trec,
Veni și vecina făclia s-aprindă,
Mă iartă, copile...mă iartă..eu plec !

( din volumul de poezii ,, Cu Hristos pe drumul Crucii")

Sursa foto: De la voi (Facebook)

ÎȚI ÎNCHIN UN IMN, FEMEIE !

(de Eliana Popa)

Îți închin un imn, femeie, leagăn vieții și iubirii!
Tu ai stat și pe Golgota lângă Crucea Răstignirii,
Tu L-ai însoțit pe Domnul spre Calvar cu lacrimi grele,
Tu i-ai îndulcit amarul când i-au dat oțet și fiere!

Tu, smerită Veronica, înfruntând întreaga gloată,
Ai sărit ca o zvârlugă din a casei tale poartă,
De pe cap ți-ai smuls năframa să-i ștergi ca o mamă bună
Toată fața de sudoare, sângele de sub cunună!

Pe năframa ce L-a șters, ca o mână diafană
Și-a pictat Prea Sfântu-i chip să-ți rămână drept icoană,
Răsplătindu-ti bunătatea când toți Îl scuipau cu ură
Fapta ta stă scrisă-n ceruri și în Sfânta Lui Scriptură!

Tu, frumoasă Magdalena, ai trăit cu El, Calvarul
Mângâind-o pe Măicuță, i-ai mai stins din suflet jarul,
Și în clipa răstignirii, împietriți sub Crucea Lui,
Doar femeile și Ioan simt durerile de cui !

Când pe Lemnul Crucii grele răstignită sta Lumina ,
Doar Maria lui Cleopa și Maria Magdalina,
Împreună cu Măicuța și cu Ioan ce șade trist
Sunt icoane de durere și simt lacrima lui Hrist.

Așa, cum demult, prin Eva, șarpele-a adus căderea,
Tot femeii la mormânt i s-a vestit Învierea
Tot femeii i s-a spus, să vestească atunci lumii,
Când El a strigat : ,, Maria!" și ea i-a răspuns : ,, Rabuni!"

Cine a născut pe-aceia care au slujit Iubirii ?
Cine a ținut în brațe mucenicii și martirii?
Cine le-a sădit sămânța dragostei pentru Hristos?
Tot femeia ce e mamă, născătoare de frumos!

Dar Femeia cea mai sfântă, e Cea Pururea Fecioară
Și în cer și pe pământ e cea mai de preț comoară!
Prin ea s-a-ntrupat Iubirea, prin Mireasa fără Mire,
Să ne ducă firea noastră cea de lut, spre Nemurire!

Te-ai născut din Sfânta Ana și-ai călcat prin glodul humii,
Dar ca tine n-a fost alta de la-ntemeierea lumii,
Mai frumoasă ca frumosul,ce-aș putea spre slavă-ați scrie ?
Când te laudă toți sfinții, Prea Curată-n veci, Marie!

Îți închin un imn femeie, mama mea cu părul nins!
M-ai crescut cu multă trudă și în suflet crini mi-ai prins
Și-au crescut plini de lumină, să îi port și-n veșnicie
Însă azi, cules-am unul să ți-l dau măicuță, ție !

(din volumul de poezii ,, Ce-ai iubit în mine, Doamne?")

ADEVĂRUL SI MINCIUNA

( Versuri : Eliana Popa)

Patru călători plecat-au pe același drum prin lume
Și-au ajuns la sfadă multă...ne spun cărțile bătrâne !
FOCUL se sfădea cu APA, ADEVĂRUL cu MINCIUNA,
Între ei trona semeață și rânjind hidos, ranchiuna !


Dar sătui de-atatâta vorbă și scârbiti de-atâta ceartă
S-au oprit la o răscruce, hotărând să se despartă !
Unul mai fălos le zice : ,, - Eeei,ce v-a găsit ..poftim !
Dar de-om vrea a-ne-ntâlni , cum o sa ne regăsim ?

,, - Pe mine mă veți afla in tot timpul și-n tot locul
Unde fumul se înalță " așa le grăiește FOCUL
,,- În bordeie și în case unde veți vedea lumină
În amnare și în piatră și în orice zi senină !"

,, - Eu voi fi în orice susur de izvoare și de râuri
În cascade și în ploaia ce involbură pârâuri,
Dimineata-n firul ierbii...eu voi roura și pleoapa! "
Așa a grăit semeată, susurându-si vorba, APA !

,, - Eu voi fi pe tot pământul , cât e soarele și luna
Mă găsiți oricum, oriunde ! " a grăit râzând, MINCIUNA.
,, Și pe uliti, și-n bordeie , și-n palate și în piețe
Si in sufletele celor învățați să mă răsfețe!

Stau in vorbe și în fapte, stau in cugete și-n cărți
Stau în știința unor ,,genii", mă-nsotesc cu regi și hoți
Ba, mă mai strecor voioasă și în suflet de ateu
Îi șoptesc că nu există nici Hristos, nici Dumnezeu !

Mă desfăt chiar și-n Biserici, stau pe limbă la doi, trei
Care intră să se-nchine, doară așa, din obicei !
Mă strecor chiar și-n Altare, prin politici și arginți
Dar mai greu, căci slujitorii nu-s cu toții adormiți !

La tot omul mic sau mare, dacă-s tineri sau sunt mosi
Mai ales în guvernare, unde-s marii mincinoși !
Îi slujesc pe toți cu râvnă și îi duc la tatăl meu,
Cel ce e amăgitorul și dușman lui Dumnezeu !"

,, - Pe voi vă găsesc mai lesne!" se-ntristează ADEVĂRUL,
,, - Ca să mă aflați pe mine trebuie-a grăbi piciorul !
Eu ades sunt alungat cu batjocuri și rușine
Tot la fel ca pe Golgota, când scuipau cu toți pe Mine !

Oamenii acestei lumi, nu știu cine-i Adevărul
Și lovesc cu toți tepușa ce le vatămă piciorul
Toți simt lipsa Mea în case și în suflete și-n minte
Nu mă văd nici în durere, nici în lacrima fierbinte !

Și deși le sunt aproape...stau și plâng pe-un lăicer
Nu mă văd sau mă alunga! Însă mă găsiți în Cer !
Sus in ceruri lângă Domnul, locuiesc.... iar pe Pământ,
Mai cobor să stau cu omul cercetat de Duhul Sfânt !"

N-AM SĂ TAC !

de Eliana Popa

N-am să tac când vor dușmanii ăstei țări îngenuncheate
Chiar de legea lor nedreaptă mă va condamna la moarte 
Am să strig la toți copiii ăstui neam de daci și sfinți
Și în ceruri voievozii , strigă toți să vă treziți !

N-am să tac când strigă-n mine toți eroii nostri morți
La Posada și Rovine ...Horea , Closca trași pe roți
Ei au fost zdrobiți cu roata și uciși pe Dealul Furcii
Au gustat și ei calvarul ca Hristos pe drumul Crucii !

Strigă Iancu de la Țebea, strigă Stefan de la Putna
Basarabii, Brâncovenii ce-au luptat cu semiluna
Glasul lor ne mustră asupru c-am pierdut a lor lumină
Ne-am vândut ușor și ieftin la o liotă străină !

Strigă iar Mihai Viteazul prin a vremilor genune
,, - Ai o viață și o cinste ! Hai deșteaptă-te române !
Ai o Lege și-o credință, ai un neam de mucenici
Care-au stat aici de veacuri și-au gonit pe venetici !"

N-am să tac chiar dacă vouă, iudelor ,nu vă convine !
Nu mai vrem in țara asta un politic de rușine !
Vrem să vă opriți odată din furat și din trădare
Vrem respect și demnitate! Vrem o Românie Mare !

Nu mai vrem la cârma țării saduchei și lifte rele
Vrem un Ștefan să ne poarte spre izbândă și Înviere
Vrem un Țepeș să ne facă din păduri troiti la porti
Și vreo câteva țepușe pentru vânzători și hoți !

Vrem un vrednic Brâncoveanu ținând straja la hotare ,
Să ne mâne și la luptă, să ne poarte la altare !
Să ne-arate cum, noi,astăzi ,rău ne-am pervertit ființa
Cum scuipăm pe jertfa lor și cum ne-am pierdut credința !

Azi ne mustră Constantin , fiii lui pe fii noștri
Strigă-n ceruri din soboare : ,, - Sunt nevrednici fiii voștri !"
Mateiaș în rând cu frații parcă si-astăzi ne șoptește
Cu glăsciorul de copil: ,, - Vreau să mor creștin ! Lovește!"

Ne vreți stinsă-n noi lumina, ne vreți oase sub pământ
Dar vom străluci mai tare luminând din cerul sfânt !
Și cuvântul cel lăsăm noi, creștinii și poeții
E sămânța ce rodește peste vremuri spicul vieții !

AUTOPORTRET

( de Eliana Popa)

Multi vorbesc de Eliana, că-i așa...evlavioasă
Dar nu știu că dintre oameni este cea mai păcătoasă
Daca multi i-ar ști povestea, vaai...crestine-ai să te sperii
N-ai văzut mai păcătoasă nicăieri în Evanghelii !

Rătăcit-a vreme multă prin hățișurile vieții
De la răsăritul stelei până-n zorii dimineții
Cheltuindu-si mostenirea....cea primită de la Tată
Când in Duhul Sfânt și apă, a fost pruncă botezată !

A fost oaia cea pierdută printre lupi și vulpi viclene
Si-a zburdat nestingherită printre șerpi și printre hiene
O tot căuta Păstorul, o striga cu dulce glas
Ea râdea fugind departe...nu făcea spre El un pas !

Răspundea cu nepăsare la chemarea Lui duioasă
Pâna-n ceasu-n care viața a lovit-o nemiloasă
Când in sufletul zburdalnic au pătruns dureri amare
A privit spre cer sfioasă...la Prea Sfânta Născătoare !

Și-a trimis Stăpâna înger, din alaiul lui Hristos
Să o poarte spre Lumină din hătisu-ntunecos
,, - Iată, oaia cea pierdută, ți-am găsit-o , s-a întors!"
Așa a grăit Stăpâna pentru mine, lui Hristos !

,,- S-o hrănești din Sfânta-Ti mână,s-o adăpi că-i însetată,
Să-i tămăduiești durerea că-i de fiare sfâșiată !
S-o iubești și să o mângâi, căci departe-a stat de Tine
N-a-ndrăznit să se întoarcă...însă m-a strigat pe mine!"

,, - Vino, oaia Mea pierdută, Te-astept și strig de mult
Te-am lăsat pribeagă-n lume pentru că așa ai vrut
Dar iubirea Mea e mare...încă stau și vă astept
Nu puteți voi a greși...atât cât pot Eu să iert ! "

( din volumul : ,, CU HRISTOS PE DRUMUL CRUCII")
Sursa foto: Facebook