Fiecare cu cerul lui

"O poveste turceasca spune ca a fost odata o vrabiuta care, atunci cand tunetul vestea furtuna, se culca pe pamant si-si ridica piciorusele spre cer.

- De ce faci asta, a intrebat-o vulpea?

- Ca sa ocrotesc pamantul, care adaposteste atatea vietuitoare! a raspuns vrabiuta. Iti dai seama ce s-ar intampla daca s-ar prabusi cerul? Asa ca ridic picioarele ca sa-l sprijin.

-.Si crezi ca poti sa sprijini cerul asta urias cu piciorusele tale prapadite?!

- Fiecare cu cerul lui, a spus vrabiuta."

Într-o vară mai torida

Într-o vară mai torida, chiar în luna lui cuptor,
Pe a dragostei aripă, m-am pornit să mă însor.
Tinerel, slăbuț din fire și cu pletele în vânt,
De iubirea mea fierbinte, n-am spus mamei un cuvânt.

Două sate și-o pădure le-am străbătut rând pe rând,
Doar mânat de fericire și cu a mea iubită - n gând.
Nu știam eu pe atuncea ce înseamnă însuratul,
Gândul meu era doar unul:ca să nu mi-o fure altul.

Era prima mea iubire și atâta o doream,
Că nici tălpile bătute de la drum nu le simțeam.
Doi copii curați la suflet și cu lipsuri ca tot omul,
Am privit doar înainte și-am crescut frumos ca pomul.

Înțelegerea, respectul, nu am cumpărat cu bani,
Ele-au fost rodul iubirii și au dăinuit în ani.
Am sădit și-un pom și-o floare și o casă am clădit,
Sănătoși ne sunt copiii, azi sunt tare fericit.

Iubita mea de atuncea și aleasa vieții mele,
Mi-a călăuzit cărarea, precum cerul plin de stele.
Când ne-a fost aspră cărarea, Dumnezeu ne-a cercetat,
Ne-a scos oameni buni în cale și din toate ne-a salvat.

Ne-am cărat pruncii pe brațe și-n căruțe pe ogoare,
I-am crescut cu borș de casă, fără mofturi la mâncare.
Inca scriu cuprinsul vieții și-i atâta de placut
Parcă m-aș tocmi cu viața, să-i mai cer ani împrumut.

Am trudit și zi și noapte să agonisim averea,
Azi trăim din amintire ca ne-a părăsit puterea.
Bătrânețea ce odată ne-a fost pricină de râs,
A întins mai iute pasul și din urmă ne-a ajuns.

Tinerețe, floare rară, cât de repede te-ai dus,
Am gustat a ta licoare, dar ca soarele-ai apus.
Deși simt dureri în oase și mă paste iarna vieții,
Tot mă gâdila iubirea, ca în anii tinereții.

 
autor Rodica Larie.

Fănica

Fănica e o fată de la țară
Cu suflet cald , născută bolnavioară
Ea de părinți a fost tare iubită
Cu dragoste și drag a fost crescută.

Ea este mai mereu cu zâmbetul pe buze,
Slujeste tuturor cu timp și fără timp
Nu minte,nu se lauda, smerit vorbeste ,
Are mai mult o inima ca de copil.

Fănica e o fata ce iubește.
Asa a învățat-o mama sa.
Cu inima curata mulțumește
Lui Dumnezeu pentru această viață sa.

Ea doi băieți a reușit să crească,
Asa a randuit-o Cel de sus
Ca-n timpul bătrâneților sale
Sa aibe și ea un ajutor în plus.

În ochii ei smeriti se vede cerul,
Se vede dragostea Mantuitorului Hristos
Nu am curajul ca sa-i privesc în față
Si-mi plec privirea îndreptată-n jos.

Mihaela Stoica-Cucoanes

Fănică e o tânără mămică care s.a născut prematur. Mama ei născuse doua gemene și doar Fănica a trăit.
S.a născut cu probleme de sănătate (la cap) , părinți au căsătorit.o, a avut doi băieți, soțul era foarte violent și l.au gonit, rămânând mama ei sa ii crească copiii.

Și mama ei asta mi.a zis ca ...și.a dorit tare mult nepoți ...ca sa aibă cineva grija și de fata ei.

Fănică are ochii albaștri ca cerul..., umili...m.a impresionat extraordinar ....

Tata

 

Constantin Neagovici

Ai fost un simbol în viaţa asta pentru mine
Mi-ai arătat ce-i rău dar şi cei bine
Mi-ai fost exemplul în detoate
Ai fost o pildă dură de moralitate

M-ai educat să îi respect pe oameni
Să mă-nconjor de prieteni ca de fraţi
Am ascultat in vreme de restriste libertatea-n difuzoare
Si n-am crezut ca asta doare atât de tare

Mai mirat atunci cand mi-ai povestit
Despre eroii ce pentru ţară au murit
Nu-nțelegeam de ce repeți deatâtea ori
De generaţii ce s-au stins în închisori

Acum văd că ai avut dreptate
Când multe se ascund în penibilitate
Când multe valori morale se ascund
In omul scolit dar muribund.

Tu mi-ai predat întâia lecţie de onestitate
Şi mi-ai vorbit cu elocinţă de dreptate
M-ai învățat să nu fiu sclav pe bani
Chiar dacă şi bunicul a murit cu ani

Să prețuiesc pământul dar şi țara
Să ştiu cum să miros fânul vara
Să-mi fie drag de glia strămoşească
Şi sărăcia să nu mă stânjeneasca

Să preţuiesc valorile umane
Să am respect pentru femeile ce-s mame
Să îi ajut pe cei ce sunt în sărăcie
Să dau dovadă în viaţă de omenie

Chiar dacă toate acestea le-am primit pe rând
C-o vorbă-nceată sau uneori-njurând
Pe toate le-am primit cu mintea-nceată
Si-acum mă plâng că totu-mi era ceață

Dar mi-ai vorbit şi despre fericire?
Ai spus că ea se-ntruchipează în iubire?
M-ai învăţat să îl iubesc pe Cel de Sus?
Să mă închin de-a pururi la Iisus?

Probabil că mi-ai spus şi nu-mi aduc aminte
Deatâtea ori când nu am fost cuminte
Atunci poate cand coseam împreună
Sau când aram un petec din glia străbună

În clipele în care-ţi scriu aceste rânduri
Te am pe veci în suflet şi în gânduri
Aş vrea să te mai văd măcar o dată
Să te întreb ca altădată... Ce faci, tată...

Tanti Floarea ...

Trimite Doamne moartea sa ma ia,

 Nu ma lăsa să mă mai chinuiesc, 

Sunt singură și boala-i tare grea, 

Sunt prea mulți ani de când ma patimesc. 

Puțini sunt cei ce mila îmi arată, 

Din timpul lor pentru mine se jertfesc 

Ca sa-mi aducă o farfurie caldă, 

O ,Doamne. Tare mult le mulțumesc . 

Cu toții sa veniti la moartea mea 

Si sa va veseliti ca am plecat, 

Ce zii atunci, ce bucurie mare 

Ca toate pe pământ eu le-am lăsat. 

Si daca cineva își amintește

 De mine si de casa dărâmata

 Si...va voii...de ma pomenește Floarea. 

La pomelnic adormită.

Versuri:
 Mihaela Stoica-Cucoanes

Aceasta poezie am făcut.o pe 23 ian. Am avut grija de tanti Floarea vreo 3 sapt . Mereu ma întreba dacă o sa vin la moartea ei ...și ce ziceți ca chiar cu mine a murit, i.am ținut lumânarea.