luni, 22 iunie 2026

Eu m-am născut în secolul trecut


Eu m-am născut în secolul trecut
Şi cred c-am fost o mare norocoasă.
O altă generație de lume am văzut
Mai simplă, mai săracă, dar frumoasă.

Eu am venit pe lume-n acel veac,
Când omul era om și vorba vorbă.
Azi amabilitatea poate fi un fleac,
Căci banu-i la putere și la modă.

Eu m-am născut în acea vreme-n care,
Ţăranii erau cei mai gospodari.
Dar unii azi probabil că uitară,
Că-n case mici, s-au născut oameni mari.

În secolul trecut m-am întâlnit
Cu oameni care-și scoteau pălăria.
Dar din păcate azi e deficit
Respectul, politețea, omenia...

Sufletul meu și-acum mai hoinăreşte
Pe uliţele satului natal.
O văd pe mama tânără, muncește
Şi eu cu ea alături, undeva pe deal.

De greutăți în prezent nu mi-e frică.
Neajunsurile de-atunci m-au călit.
De-aveai la cină un boț de mămăligă,
Nu te plângeai, ci erai mulțumit.

Eu m-am născut demult, tare demult.
Probabil de aceea-s „demodată".
Pun preț pe modestie cel mai mult
Și pe-acel om cu inima curată.

Natalia Mazilu-Miron

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

http://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Arhivă blog