Mi-e dor de OAMENI buni...de treabă...

            

Mi-e dor de OAMENI buni...de treabă...
Ce stiu să mulțumească..
Acelui ce -n ograda lor e slugă fără plată.
Mi-e dor de OAMENI cumsecade

 
Ce stiu mereu să prețuiască..
Pe cel ce în ograda lor a făcut florile să crească..
Mi-e dor de OAMENI de cuvânt
Ce stiu a respecta...

Pe cel ce neplătit muncește așteptând tăcut răsplata sa.
Mi-e dor de multe dar eu știu..
Că banul n-a putea nicicând..
Să cumpere vreodată OMENIA și bunătatea unui suflet blând..

 
Mi-e drag de oamenii ce-s OAMENI..
De cei ce lasă in urma lor...
Iubire...pace și iertare și cele mai frumoase flori...

Maria Pintican...

Sărut mâna...mămăită ..

Sărut mâna...mămăită ..
Stai singură la portiță..
Si privești în depărtare..
Pe cine aștepți...matale?

Doamne ajută...stau si-astept..
Vremea ca să treacă..
Că-i august...si e conced..
Poate vine fata acasă..

Că-i plecată de ani mulți..
În țările străine...
Să îngrijească pe ăi bătrâni...
Si neputincioși ca mine..

O privesc și-mi vine a plânge..
Imi întorc privirea..
Să nu-mi vadă bunicuta..
În ochi...dezamăgirea...

De matale mămăită .
Grijă ...cine are...?
Are bunul Dumnezeu..
Si Preasfanta Născătoare...

Ei imi poartă grija... maică ..
Si nu numai mie..
Că -i asa de părăsită..
O întreagă...Romanie..

Au rămas bătrânii maică..
Părăsiți... ai nimănui..
Căci copiii în lume pleacă..
Purtând grija banului..

Nu gândesc măcar o clipă..
Ce comoară au acasă...
Pentru o mână de arginti...
Pleacă ca să pribegească ..

Nu gândesc că...cu argintii..
Nu pot cumpăra ...
Sănătatea și iubirea..
Ce le-o poartă măicuța....

Ii sărut mâna muncita..
Si imi văd de drumul meu...
Plec...măicuță dar te las..
În grija lui Dumnezeu...

Maria Pintican..

Lecție de viață...

                       

Cu ochii negrii ca mura...
Îmbrăcată..sărăcăcios
Priveste micuța prințesă....
Doamne...ce zâmbet frumos..

O întreb..ce faci aicea pe stradă...
De ce singură ...esti..
Unde ti-e mama ..copilă...
De ce stai aici și cerșești?

Cerșesc... fiindcă acasă m-asteapta..
Cei.... trei fratiori...
Eu...le duc pâinea pe masă..
Măicuța mea-i printre nori....

A venit Dumnezeu ...într-o seară..
Când noi dormeam ...obosiți...
Si-a luat-o pe mama de-acasa..
Acum ...e acolo-ntre sfinti....

Si stiu că mereu mă privește..
De-aceea zâmbesc tot mereu..
Măicuța să nu se întristeze ..
Să nu stie că mie... mi-e greu...

O durere pe suflet ...m-apasă
Și lacrimile nu le pot stăpâni ..
Doamne...copila asta... orfana...
Poartă pe umeri crucea vieții.

Și deși e grea și o doare..
Zâmbește...neîncetat...
Ce drept mai am eu ...Părinte..
Să mai plâng. ...vreodat?

Mă îndepărtez în tăcere..
Cu lacrimi pe obraz...siroind..
Întorc în urmă....capul cu durere..
Copila mă privește.. zâmbind.

 
O lecție ...o lecție de viață..

Învățată de la un copil orfan..
Zâmbește...si când crucea te apasă..
Zâmbește...nu te costă nici un ban.

Maria Pintecan...

Durerea unei mame...

 

Garbovita de durere..
Si de anii ce-au trecut..
În gând spune-o rugăciune..
Pentru fiul ei...pierdut...

Pe căile...străinătății..
Departe în lumea cea haină...
Curg lacrimile pe obraji...
Ea ..doar ea-i de vină...

Poate... n-a muncit destul..
Să-i poată da .... averi...
Dar i-a dat si sufletul..
Si toată munca ei...

Azi ...se simte vinovată...
Si se roagă...neîncetat...
Să vină fiul ei...acasă..
Să nu mai plece...niciodat.

Copile dus în țări străine...
Să nu uiti...niciodată..
Cu toti banii ce-i aduni...
Nu poti cumpăra...vreodată...

Mângâierea mamei....
Lacrimile ei...
Binecuvântarea...
Nu le iei pe... lei...

Dar Iti vei da seama..
Când ea va pleca...
Ce-a însemnat mama..
Și...iubirea sa....

Garbovita de durere...
De durere si de dor...
Plânge-o mama și se roagă..
Pentru al ei...fecior...

Maria Pintecan..

Mulțumesc...Iisuse bun..

                   

Când pe calea vieții mele..
Sunt ploi și furtuni..
Când lovit imi e obrazul..
Si când vine si necazul...

Când ... chiar cel de m-ai aproape..
Nu imi vede suferința...
Când în jur e nepăsare...
Si când e slabă...credința...

Mă aplec în rugăciune...
Și te strig Iisuse bun..
,,Doamne...vino lângă mine...
Ajuta-mă pe-al vieții drum..

Vino...opreste furtuna ..
Șterge plânsul meu obraz...
Din mocirlă mă ridică...
Și mă scapă de necaz.."

Și de-odată simt o pace...
Furtuna se potolește...
Nu sunt singură pe cale...
Domnul Slavei mă însoțește....

Lacrimile încep să curgă..
Să brazdeze al meu obraz...
Mulțumesc din suflet...TATĂ...
Lângă mine ai fost si azi...

Maria Pintican...

Scolarul...

s

Mergea încet în urma tuturor..
Un copilaș care ducea în spate
O plasă simplă de un leu..
Si parcă înainta cu greu...

Căci ii era atâta de rusine..
Si teamă că ceilalți vor râde..
Că el e un copil orfan..
Nu are nici măcar...ghiozdan..

Dar a promis lui Dumnezeu..
Că orișicît i-ar fi de greu...
Si orișicît l-ar chinui..
....El nu se va opri....

Va învăța chiar dacă acasă..
Nu are nici fitil la lampă..
Si chiar desculț dacă ajunge..
Si chiar de n-are un colț de pâine...

Va suferi și va rabda..
Căci i-a promis mamei asa...;
,,Voi invata și într-o zi...
De mine mândră ai să fii"..

Azi mama este în ceruri sus...
De-acolo îl veghează...
Si plânge în ceruri și Iisus...
Si îngerii.... oftează...

Merge încet în urma lor...
Zicând o rugăciune...
Ajuta-mă... Părinte al tuturor...
Să îndeplinesc a mea promisiune...

Maria Pintican...

Odată...

 

Asa se odihnea... odată...
Măicuța mea...a ta... a tuturor...
O jumătate de oră..
Se odihnea ..întinsă pe ogor..

Pe-acest pământ stropit...
Cu sânge...strămoșeasc..
Pe-acest pământ...udat..
Cu lacrimi ce sporesc..

Cu lacrimi care curg...
De ani ..neîncetat...
Pe-acest pământ străbun..
Plin astăzi de păcat...

Așa muncea odată..
Măicuța mea si-a ta...
Iar azi e singuratică ..
Cu bătrânețea grea...

Ramas-a și pământul...
Plin de biruiană ...
Cine să il muncească..?
Bătrână-i a mea mamă....

Parca-ar fi o poveste...
Care incepe....asa...
,,a fost odată o măicuță..
ce-întinsă pe pământul sfânt ..se odihnea".

Maria Pintecan...

Candela rugăciunii...

Dacă nu ne vom întoarce..
Vom avea de suferit...
Zi de zi ..lacrimi vor curge...
Fiindcă noi ..mult am greșit...

Am uitat de Dumnezeu...
Si de cel care ni-i frate...
Astăzi.. totul este greu...
Vânturi multe încep a bate...

Va veni curând...furtuna...
Si toate s-or stinge...
Noi ...cu totii vom vărsa...
Lacrimi mari de sânge...

Însă Domnul ne mai lasă..
Și așteaptă cu răbdare...
Să ne întoarcem iar în turmă..
Fiindcă multă milă..are...

De ți-e candela aprinsă..
Cu uleiul.... rugăciunii...
Fi-vei pururi...( fericit) fericită..
În grădina raiului..

Maria Pintican...

Doamne...nu te mânia

Ne mai iartă încă o dată..
Opreste-al morții tăvălug
Iarta-ne Iisuse...Iartă!
Sunt cutremure..războaie ..

Este foame pe pământ...
Este ură dezbinare..
Sunt avorturi ...e desfrau ...
E atâta nedreptate. .

Sunt si prunci abandonați..
Iar bătrânii plâng în case..
De copiii lor...uitați.. .
Fie-ti milă ... Bun Părinte.. .

Si ne-arata calea dreaptă. .
Întoarce din rătăcire...
Lumea asta... toată. ..
Ne mai iartă ...Bun Părinte.. .

Pentru prunci și pentru mame..
Care plâng... îngenuncheate..
Ne mai iartă încă...Doamne!

Ne mai iartă încă o dată..
Maria Pintican

Doamne...fă ceva cu timpul..

 Doamne...fă ceva cu timpul..
Căci puterile mă lasă..
Curând ...m-așteaptă azilul..
Dar n-aș vrea să plec de-acasă..

O viață am petrecut...
Prin ploi și furtună. .
Și copiii mi-am crescut...
Le-am dat a mea bucătură .

Nu i-am dat să-i crească nimeni..
I-am crescut cu greu...
I-am purtat la înalte școli..
Azi...am ajuns eu...

Singur stau in bătătură. ..
Tare rău mă chinuiesc...
Mănânc câte-o bucătură ..
Mă rog Tatălui Ceresc...

Să mă cheme sus la El..
C-am trăit destul
Azi ..după atâția ani....
O povară am ajuns..

Si n-as vrea ..Ferească Sfântul..
Să ajung intr-un azil..
Vreau să mor în casa în care...
Am crescut de mic copil..

Așa se ruga bătrânul
Care a muncit o viață...
Privea casa ...privea cerul..
Lacrimi ...siroiau pe față.

 
Câți or fi in lumea asta...
Singuri ...părăsiți. .
Iar acum la bătrânețe. .
Așa-s...răsplătiți.

 
Maria Pintican

A fost....

Unde-s anii ăia ...Doamne..
Când era zăpada multă ..
Când maicuta ne făcea..
Cozonac cu nucă..

Unde-s anii ăia ... Doamne..
Când mergeam la colindat..
Si-adunam si nuci si mere..
Era veselie în sat..

Nimic nu e cum a fost..
Nici zăpada nu mai este..
Totul...totul s-a sfârșit..
Parca a fost o poveste....

Dacă ar fi să îmi doresc..
Ceva..chiar acum..
As vrea să ningă ....puțin..
Acum...de Crăciun...

Să mai fie pentru o zi..
Iarna aceea de poveste..
Se-aud glasuri de copiii..
Colindand pe la ferestre...

Maria Pintecan... 

Timisoara...16 decembrie 1989...

Unde-i libertatea promisă...?
Păcat de viața ....jertfită ..
Ne plâng eroii în morminte..
Îi auzi.... domnule președinte...?

Plâng astăzi și munții Carpați..
I-auziți domnilor deputați..?
Plâng mame și copii orfani..
I-auziți... domnilor parlamentari?

Ninge azi peste țară...
Incontinuu curge...o lacrimă amară. .
Pe obrazul acestui popor...
Umilit .. de trădători...

Se-aude un cântec de jale...
Plâng astăzi multe.... mame...
Copiii lor au pierit..
Poporul e azi...umilit...

Unde-i libertatea promisă...
Libertatea cu sânge...scrisă...?
Într-o zi cu toții seama vom da...
C-am ales ce nu trebuia..

Am ales incapabili și hoti..
Astăzi umiliți suntem toti...
Dar încă e cu noi...Dumnezeu...
Cu post și rugăciune vom trece peste greu..

Ne iartă Doamne...ne iartă. .
Si schimbă a pruncilor...soartă..
Si scapă acest popor..
De iuda cel trădător...

Maria Pintican....

Biletul spre ...rai...

Îi vedeti...îi auziți...?
Sunt copii strazii..ai vieții...martiri..
Stau tăcuți...și privesc speriați..
Viata lor e o luptă...știați?

Nu cer prea mult...
Doar... cât poți să le dai...
Înainte să-i judeci... să știi..
Ei..sunt biletul tău înspre rai..

Ii vedeti...i-auziți...?
Nu treceți...nepăsători...
Cel ce vă cere ....bănuți...
E...Hristos..priveste cu milă spre voi...

În rai intr-o zi il vei intalni..
Pe cel ce intr-o zi a îndrăznit a-ți cersi..
Un colț de pâine sau în bănuț..
Sau ceva în picioare căci era...desculț...

Lângă el ...Domnul Slavei va sta..
Cu ochii in lacrimi ...va întreba..
,,Ce te-a oprit .. să ii dăruiești..
Ca loc pentru suflet... in rai... să dobândești...?

Maria Pintican...

'Neața bună...

Neața bună..V-ati trezit?
Ia...priviți la mine..
Mă apuc de frământat..
În curând Crăciunul ...vine...

Geaba dorm pân ' la amiază..
Când este atâta treabă..
M-am trezit de dimineață..
Tre ' să merg și la piață..

Pân' dospește aluatul..
Iute...iute imi fac patul..
Apoi fuga la piață..
Să cumpăr varză și-o rață..

Sunt atatea de făcut..
Este multă treabă...
Să sparg nuca...să adun..
Și de prin ogradă..

Așa că...vă las acuma..
În grija Lui Dumnezeu...
S-aveți spor întotdeauna...
Și să știți că nu e greu..

Dacă faci o sfântă cruce..
Si zici și un ,,Doamne ajută "..
Prinzi curaj și prinzi putere..
Si faci treabă tare multă...

Gata...vorba e prea multă..
Și e...sărăcie...
Imi spunea bunicul odată...
Deci ...la treaba măi..Ilie!

Maria Pintican...

Iartă-ne ...Iisuse..

                 

Încet...seara se coboară..
Și e liniște...deplină..
Multumesc..Iisuse Doamne..
Ai fost si astăzi cu mine..

Te-am văzut în cel flămând..
În cel ce trecea...plângând..
În cel gol și necăjit..
Peste tot te-am intalnit...

Erai lângă cei sărmani ..
Lângă copiii orfani...
Ii priveai pe cei ce trec...
Si spre dânșii nu privesc..

Lacrimi iti curgeau...mereu..
Doamne..Dumnezeul meu..
Erai trist...îngîndurat.. .
Te durea... multul păcat...

Nepăsarea celor care...
Au trecut astăzi pe cale...
Si nu te-au văzut. ..flămând..
De frig și foame...tremurând..

Iarta-ne ...Iisuse...iartă. .
Multa nepăsare...
Ne mai iartă încă o dată...
Cerescule... Tată...

Maria Pintican

,Să lași frumos pe unde treci.."

                       

E unul din gândurile cu...care pornesc la drum în fiecare zi...
Dar ...nu e ușor din păcate..însă încerc să inteleg fiecare persoană pe care o întâlnesc...
Timpul...e cel mai de preț cadou pe care îl poti oferi cuiva...
Secunde..minute...ore..zile..luni..ani..bucăți din suflet...le spun eu..
Deseori...deși dăruiești bucăți din suflet..ti se răspunde cu indiferență...cu nepasare iar asta..doare..
Atunci..te retragi..însă porți în gând și rugăciune acea persoană..încerci să îi găsești o scuză...încerci să pansezi rana lăsată în suflet .
Te gândesti...la Hristos...la răbdarea Lui..la dragostea Lui...
Doar așa poti trece...doar așa poți lăsa frumos în urmă...
Doar iubind și pe cel care te ,,loveste" cu indiferență și nepăsare..doar asa cu răbdare.. cu speranța...cu iubire poti depăși orice obstacol...orice lovitură...
,,Pe unde treci să lași frumos..
În urma ta vine...Hristos.."versuri dintr-o poezie scrisă cu ani in urmă...mai actuale ca niciodată..
Să lăsăm frumos mereu chiar dacă doare nepăsarea...ura ...minciuna..care au murdarit azi atatea suflete...
Să lăsăm frumos fiindcă la Judecată vom da seama pentru tot ceea ce am făcut..
Încă e timp să ne schimbăm viața...să ne spălăm haina sufletului prin spovedanie și împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos...
Să ne pregătim ieslea sufletului pentru a primi asa cum se cuvine pe Pruncul Ceresc..
Să dam o mână de ajutor celui în neputință...un colt de pâine celui flămând...o vorba bună celui bătrân..să ștergem lacrima celui întristat.. să ne rugăm pentru cei rătăciți..
Acesta e ,,frumosul " ce îl putem lăsa în urmă. .
Aceasta e datoria noastră de creștini..
,,Lăsați în urmă...petale de frumos "..

Maria Pintican...

Bătrânețe amară...

După ani de chin și greu...
I-a rămas doar Dumnezeu..
Astăzi...nimănui nu-i pasă..
De are de pus pe masă..
Stă cu teamă și se întreabă...
Oare cum va fi la iarnă.?.
Lemnele sunt prea puține..
Pensia nu ii ajunge..
Trăiește în sărăcie..
În întuneric și în frig..
N-are bani pentru pastile..
Abia își ia câte un covrig..
A muncit o viață întreagă...
Iar acum la bătrânețe..
Sărăcia ...boala...teama..
Îi m-ai dau...binețe ..
Cei ce i-au promis de toate..
Au uitat când au plecat...
A fost bună...bătrânica..
Doar când i-a votat...
Dar ea nu e supărată..
Fiindcă știe că odată...
Fiecare după faptă..
Va primi...răsplată.
Aplecată în toiag..
Spune în gând o rugăciune..
,,Doamne..vino in al meu prag..
Căci te am numai pe Tine!"
Maria Pintican...
E strigător la cer ...
Cum poți tu...tu cel ce ai fost ales de oameni să te așezi la masă...să faci cumpărături...să pleci in vacanțe...
Cum?
Chiar nu vă e milă?
Sunt milioane de bătrâni în această țară care trăiesc de azi pe mâine...în frig și în întuneric...flămânzi...bolnavi...
Chiar nu aveți milă?
Chiar nu vă e teamă de Dumnezeu?
Sunt milioane care muncesc și trăiesc cu salariul minim pe economie..
V-ați pus măcar o zi în locul lor?
Nu...cu siguranta..
Dar..in curând...veti veni să bateti în porți și la ușile oamenilor...
Si toate astea pentru că nu aveti rușine ...bun simt...demnitate..milă față de aproapele vostru..
Într-o zi...veti plăti pentru lacrimile și durerile atâtor milioane de oameni care trăiesc în sărăcie..
Ce folos că aveti de toate și nu il aveti pe Dumnezeu..
Sunteți mai săraci decât noi..

Vine o vreme...

                     

Vine o vreme...vine o zi..
Când rămâi cu amintiri..
Si-astepti zilnic în zadar..
Dar...copiii n-au habar..

De-acum sunt la casa lor..
Iară tu trăiești cu dor..
Asteptând o vorbă bună..
Să-ți întindă a lor mână.

 
Să te mângâie..să-ți spună..
Că le esti măicuță bună..
Si cu toti să-ți mulțumească. .
Pentru jertfă..pentru faptă.

 
Așteptarea-i în zadar...
Copii nu au habar...
Dar veni-va ziua in care.
Vor vărsa lacrimi amare..

Vine o vreme ...vine o zi..
Când părinți și ei vor fi..
Doar atunci își vor da seama..
Ce așteptări avea mama..

Nu voia averea lumii..
Doar să își vadă copiii..
Voia doar pentru o clipă..
Să fie iarăși..mămică..

Copiii să o îmbrățișeze..
La sânul ei să se așeze..
Voia măcar pentru o clipă..
Să fie iarăși...mămică.

 
Maria Pintican..

Plecați din țara mea...afară..

Așa zâmbind...voi ne-ati vandut..

Minciuna este al vostru... scut...

Zâmbind.. vă numărați argintii..

Si vă credeti precum .. sfinții..

Vă credeti astăzi...dumnezei..

Loviți ...în trupul țării..

Minciuna...dezbinarea... teama..

E arma voastră..arma ,,puterii"..

Dar...mult mai mare-i.... Dumnezeu...

Si veti vedea că in curând..

Veti cădea toti ..încet.. pe rând..

Si apoi să vă vedem râzând..

Veti plânge în curând și voi..

Cum plânge azi o țară întreagă..

Cum plâng copiii..cum plâng bătrâni..

Cum plâng cei plecați din țară....

În iad veti arde în curând..

Trădători de neam si țară..

Specii....fără..Dumnezeu..

Pieri-v-ar...neamul să vă piară..

Blestemul unei țări întregi..

Curând vă va ajunge..

Atunci să văd cum veti zâmbi..

Când focul iadului vă frige..

Inculți.. bețivi....incompetenți..

Vânzători de neam si țară..

Cât mai e timp..vă spun... plecați...

Plecati din țara mea...afară...

Maria Pintican...

SINGUR PE LUME

Vă rog, nu cumpărați o floare?

E ultima pe acest an.

E ieftină...și-i de vânzare,

Am rămas fără niciun ban.

Nu are cine să m-ajute

Și, prea mult...nu am învățat.

Nu am o mamă să m-alinte,

Foarte puțin cu ea am stat.

Cine...o mamă, încă are,

Mai poate să copilărească...

Eu mă consider, demult...mare!

(Cine-ar putea să mă oprească?)

Poate-ar fi timpul, să le fac

Și celorlalți o bucurie...

Pe lângă mine, să mai fie...

Chiar de mai ieftin, mă îmbrac.

Atât mai am pe lume, flori!

Cu dragoste, vi le ofer...

Lăsați-mă...fără fiori,

Că le mai cumpărați, eu sper.

Angelica Grosu

foto, internet