Doamne...fă ceva cu timpul..
Căci puterile mă lasă..
Curând ...m-așteaptă azilul..
Dar n-aș vrea să plec de-acasă..
O viață am petrecut...
Prin ploi și furtună. .
Și copiii mi-am crescut...
Le-am dat a mea bucătură .
Nu i-am dat să-i crească nimeni..
I-am crescut cu greu...
I-am purtat la înalte școli..
Azi...am ajuns eu...
Singur stau in bătătură. ..
Tare rău mă chinuiesc...
Mănânc câte-o bucătură ..
Mă rog Tatălui Ceresc...
Să mă cheme sus la El..
C-am trăit destul
Azi ..după atâția ani....
O povară am ajuns..
Si n-as vrea ..Ferească Sfântul..
Să ajung intr-un azil..
Vreau să mor în casa în care...
Am crescut de mic copil..
Așa se ruga bătrânul
Care a muncit o viață...
Privea casa ...privea cerul..
Lacrimi ...siroiau pe față.
Câți or fi in lumea asta...
Singuri ...părăsiți. .
Iar acum la bătrânețe. .
Așa-s...răsplătiți.
Maria Pintican
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu