Minciuna...

                          


- Bunico, știi că bunicul mi-a spus o minciună?

-- Ce minciună?
- Ieri i-am spus să arunce câteva dintre desenele mele vechi, dar cu puțin timp în urmă i-am deschis în secret sertarul să caut un creion și le-am găsit pe toate acolo.
-Și l-ai întrebat de ce nu le-a aruncat?
- Da
-Și ce ți-a răspuns?
- Că de fapt a aruncat desenele, dar apoi o doamnă le-a găsit în tomberon, le-a luat și le-a scos la vânzare. În cele din urmă, bunicul i-a cumpărat înapoi de la femeie desenele în schimbul unei invitații la cină.
-Serios?
- Serios.
-Stai, poate am ceva aici în buzunar care ne-ar putea fi de folos...
- Lucruri?
-Chiar cred că este o invitație la cină.
- Glume? Dar este invitația bunicului la cină? Deci ești doamna despre care vorbea?
-Ai dreptate, bunicul ți-a spus o minciună: nu ți-a aruncat niciodată desenele. Mi le-a dat de fapt mie, dar apoi a devenit gelos și m-a întrebat dacă le poate primi înapoi. I-am spus că dacă le vrea va trebui să le cumpere în schimbul unei invitații la cină. Și așa a fost.
- Dar de ce ai vrut atât de mult desenele mele? Sunt urâte și prost desenate
-Draga mea eu le găsesc frumoase și prețioase.
Ceea ce vine din mâinile tale face parte din tine și este extraordinar.
Acele desene sunt vechi, e adevărat, iar tu ești mai mare azi, dar crede-mă că cu siguranță nu sunt urâte sau prost desenate.
Acolo în ele este o fetiță plină de vise care nu trebuie aruncată și anulată.
Ci protejată și iubită, pentru că vezi tu că nu putem opri timpul să treacă, dar putem continua să păstrăm în viață acel copil visător. Iar noi bunicii tai nu vrem să nu mai viseze, cea care ne cere să dansăm în continuare chiar și atunci când corpul nu ne mai permite să mergem.
Îmi pare rău să te dezamăgesc, dar vom păstra acele desene pentru totdeauna și dacă bunicii tăi uită de sufletul lor de vis pe măsură ce îmbătrânesc, nu va trebui decât să deschidă acel sertar pentru a-și aminti puțin de ea de tânărul vlăstar crescut și din iubirea lor...