ÎNTR-O IARNĂ ÎNGHEȚATĂ

               

Într-o iarnă înghețată cu troiene şi cu ger
O bătrână-mi bate-n poartă: un colţ de pâine îţi cer!
Eu abia îmi ţin mirarea când văzui că pe-aşa vreme
Sărăcuța bate drumul și de iarnă nu se teme!

Şi fără să stau pe gânduri eu în casă am invitat-o
Am rugat-o să se aşeze și din plin am ospătat-o.
După ce a mâncat bine semnul crucii îşi făcu'
Spuse-n șoaptă o rugăciune și cu capu-n jos...tăcu'.

"Spune-mi maică, o-ntrebai, nu ai casă...n-ai copii?
Şi de ce pe drumuri stai pe-aşa vreme de urgii?"
Zise ridicând privirea ce de lacrimi e umbrită:
"M-a lovit nenorocirea când eram mai fericită!

 
Copii am...dar sunt prin lume prin apus și răsărit...
Nu mai au vești despre mine de când moşul a murit.
Şi de casă...mi-e ruşine... dar îţi spun adevărat
Neavând cum o-ntreţine casa mea....s-a dărâmat!

Mi-a rămas din toată munca un baston şi...bătrâneţea...
Nu mai am nimic de-acuma să îmi aline tristeţea!
Ce eram să fac de foame?! Frigul mai că nu-l mai simt...
Am plecat să cer la lume de mâncare şi-un veşmânt...

Că nu pot să rabd măicuță...mă gândesc, că de Crăciun
Voi găsi milă la unii și mă vor lua din drum!
Eu m-am tot rugat de moarte dar se zice că-i păcat!
Trebuie să-mi trăiesc viaţa aşa cum îmi este dat.

Acum plec din nou pe drumul ce îmi ţine loc de casă
Să-ți dea sănătate Domnul că m-ai aşezat la masă!
Şi să ştii că acest bine pe care azi l-ai făcut
Se întoarce-ntr-o zi la tine dar de zece ori mai mult!"

Şi plecă...cu-ai ei prieteni:un baston...şi bătrânețea
Iar în urmă-i iarna cerne și-i acoperă tristeţea...

Autor: Stefania Vasile