Copilăria mea...

Doamne...ce copilărie..
Și ce ierni erau odată..
Ce n-as da pe-un pumn de clipe..
Să fiu cea de altă dată..

Să alerg cu frățiorii ..
Sus pe deal la sănius
Să rămânem ziua întreagă..
Să ne dăm pe derdelus..

Iar seara să ne întoarcem..
Flămânzi și înghețati de frig..
Iar a doua zi să începem..
Din nou să ne bulgarim..

Parcă o aud pe mama..
,,Mâine...sunteti pedepsiti..
Vă jucați acasă în curte..
Aici să vă bulgariti"..

Dar a doua zi din nou..
Alergam la derdelus..
Chiar de era drumul greu..
Mergeam până pe deal sus..

Doamne ce copilărie...
Am avut...odată...
Unde-s anii ăia ..Doamne..
Cu iarnă adevărată..?

Maria Pintican...

Crăciun însîngerat...

Crăciunul acela însîngerat..
De care mama mi-a vorbit...
A pătat suflet de român..
Din alb... atunci l-a innegrit...

Crăciunul acela însîngerat...
De-atunci ne urmărește..
Si suferă ... si-a suferit...
Poporul care-n urmă se jertfeste...

Pătat de sânge e Crăciunul..
În fiecare an..
Poporul suferă surghiunul...
Totul a fost in van...

Pentru prunci ne mai ierți...Tată..
Deși păcatul este mare...
O țară întreagă...îngenunchează..
Si cere azi...iertare...

Crăciunul acela însîngerat...
De-atunci ne-a urmărit...
Au trecut... Doamne atâția ani...
Tu...ne-ai iertat și ne-ai iubit..

Și totuși...an de an..Stăpâne..
Iti trimiți Fiul iar în lume...
În peșteră este....primit...
Iar mai târziu e....răstignit...

Crăciunul acela însîngerat...
Măicuța mea nu l-a uitat...
Spre cer privește tot mereu..
Cerând iertare de la Dumnezeu ..

Spre cer privesc astăzi și eu..
Si cer iertare.... Domnul meu...
Crăciunul acela însîngerat...
Pată pe suflet ne-a lăsat...

Maria Pintican..