Ne-ați vândut

de Stefania Rotariu

Ne-ați vândut a noastră țară,

Voi tâlhari și nesătui

Și-ați săpat o mare rană,

Pe-acest neam al nimănui!

Ați vândul codrii, pământul,

Neamul ni s-a risipit

Și ați spulberat ca vântul

Totul pân-la răsărit.

N-avem trai și n-avem țară,

N-avem legi să ne-ocrotească,

Ați vândut ca pe tarabă,

Istoria strămoșească.

Și v-ați pus pe jilțuri-nalte,

Să-mpărțiți această țară,

Între clanuri adunate,

Care erau de ocară.

Acum totul se sfârșește,

Pierdem tot ce-am mai avut,

Poate Domnul vă trezește,

Să vedeți ce ați făcut!

 

Bate-n usa ta razboiul

 

de Stefania Rotariu

Bate-n usa ta razboiul
De ciocoi amanetat,
C-au gandit ei ca nu-i baiul,
De-s romani buni de-mpuscat.

Si-au batut palma dusmanii,
Cei ce stau in jilturi scumpe
Deschizand poarta multimii,
La noi ca sa se infrunte.

Ridica-ti capul romane
Nu privi nepasator,
Ca-i vedea lacrimi si suspine,
Chiar la tine in pridvor!

Aste vremi intunecate,
Te-or trezi de-or mai putea,
Insa-i regreta mai frate,
Cand durerea va fi grea!

M-ai intrebat

                            

M-ai intrebat ce este fericirea,
Ce ganduri poate sa culeaga,
Si unde se termina nemurirea,
C-o viata care poate fi intreaga.

M-ai intrebat ce-aduce bucurie,
Cand inima cuprinde viata,
Cum poate si-ar trebui sa fie,
Privirea cand luceste dimineata.

M-ai intrebat de soarele-ncalzeste,
Cu razele un pic de gheata,
Si primavara o trezeste,
Lasand o iarna ce pleaca fara viata.

M-ai intrebat si-ntrebi tinand in minte,
Doar multe si nenumarate intrebari,
Care se-ascund dupa lungile cuvinte,
Ce le rostesti sau le gandesti uneori.

Un grup de gândaci

STEFANIA ROTARIU·
8 IANUARIE 2017

Un grup de gândaci posaci,
Croncăneau de zor în sală,
Căutând grăbiti prin legi,
O usiță de scăpară.

Apoi noi cei bolovani,
Nu văzurăm cum gândacii,
Fofilară dolofani,
Cu bunătăti pentru ei, toti sacii.

Ia de unde nu-s gândacii,
Negri si umflati cu smoală,
Se facură ca si dracii,
Din analfabeti, cu scoală.

Si-apoi calea de-ai întoarce,
Să se facă iar gândaci,
Nu se cade, nu se face,
Noi am devenit posaci.

Plecat-am pelegrini

STEFANIA ROTARIU·9 IANUARIE 2017

Plecat-am pelegrini haihui,
Prin lumea largă ne-am pierdut,
Si nu-i păsa chiar nimănui,
Căci drumul înapoi nu l-am găsit.

Ne-au dat si-un nume cam pocit,
Diaspora acum ne spune,
Si din români am devenit,
Românii fără Tară, fără nume.

Venim când dorul ne răpune,
Si-n lacrimi drumu îl scăldăm,
Apoi ne-ntoarcem iar în lume,
În Tară noi loc nu avem.

Si anii trec, si lumea trece,
Copiii de români se nasc prin lume,
Iar graiul le rămâne rece,
Cetătenia lor încet apune.

Străinătatea

În vremea rece de-afară,
Vântul ce bate furios,
Mi-aduce dorul greu de țară,
De graiul neamului duios.


Scrâșnește dorul mânios și geme,
Cerându-și dreptul nimicit,
Și-n ușa inimii pocnește cu putere,
Să spargă gheața ce m-a răstignit.


Iar inima-mi se-apleacă de durere,
Când sufletu-mi în lacrimi a pornit,
Nu-i leac să-l stingă, să mai spere,
Căci inima mi-i slabă, nu-i granit.


Și-n ochii plini de lacrimi,
Se-așează-ncet o umbră de tristețe.
Ai vrea tu inimă să zbori,
Dar cine-o să-ți mai dea povețe?


Tu știi că locul gol unde odată,
Te așteptau în prag buneii,
Nu mai există, nu te-așteaptă,
Și ești străină, nimeni nu te mai știe.


Cu sufletu-mi de dor nemărginit,
Așez portrete de mult mângâiate,
În lacrimi le sărut și-ncet le-ating,
Privind trecutul care ne desparte.

STEFANIA ROTARIU·3 FEBRUARIE 2016

Te-ntreb acum române

Te-ntreb acum române,
Pe tine care-n veacuri,
Ai stat de strajă-n fața valurilor păgâne,
Fără să-ți pese de mânia nimănui.

Te-ntreb de ce smerit,
Îți pleci in taină capul,
Și-l pleci asa la infinit,
Te faci frate cu dracul?

Te-ntreb de ce? De ce,
Când moșii apărat-au glia,
Cu prețul vieții stând de veghe,
Ți-au arătat cum cureți barbaria?

De ce lași cântul să ți-l smulgă,
Și rage vocea lor străină,
Pădurile, frumoasa luncă,
Nu-i adăpost să te mai țină?

Te-mbraci în obiceiurile străine,
Și-n limbile pocite,
Renunți la graiul care-i parte-n tine,
Renunți la lucrurile sfinte.

Ce va rămâne peste veacuri,
Din istoria ta române,
Surcele, aruncate vreascuri,
În focul care arde-n tine?


STEFANIA ROTARIU ·23 IANUARIE 2016

Adun amintiri

Adun amintiri si oameni,
In valiza vremii ce-o sa vina.
Cand ma voi pierde printre straini,
Imi vor sluji de lumina.

Si-n inima cu pretuire,
Le-asez cu grija unui copil,
Le mangai fara de oprire,
Si le privesc umil.

Sunt amintiri, ce n-o sa mai coboare,
Caci lumea care o sa vina,
Va fi o lume fara soare,
Si in tristete, se va cobora umila.

Dar soarele va rasari,
Dup-o lunga asteptare,
Si-n preajma oamenilor iar voi fi,
Caci Dumnezeu imi da rabdare.

Azi s-a mai stins o lumanare

Azi s-a mai stins o lumanare,
A vietii unui om traite.
A fost om bun sau de valoare,
Doar Dumnezeu stie, nu minte.

S-a stins o viata si o voce,
Ce tara-ntruna si-a cantat,
Prin poezia lui feroce,
Prin modul lui, ne-a aratat.

E-un semn, sau poate intamplare,
Caci pe-un taram necunoscut,
Incep sa-si faca o carare,
Oameni, ce inca poarta scut.

La toti ne vine randu-odata,
Tristi si poate fericiti,
Mergem in lumea ferecata,
Unde dormim nestingheriti.

In amintirea anilor,

·

In amintirea anilor

Care s-au scurs,
Ma-ntorc cu gandul cateodata,
Si vad ce repede s-au dus,

Nimic nu seamana cu alta data.
Ma-ntorc la mainile maicutei mele,
Ce crestetul mi-l mangaia,
Cand sufletul scaldat in jale,
Povata ei o cauta.
Ma-ntorc la clipe care-odata,
Erau comori in viata mea,
De cei iubiti inconjurata,
Aveam avant, aveam ceva.
Acum timpul sta pe loc,
Nu are rezonanta de-altadata,
Nu are forta, n-are spor,
Caci lumea de acum,
E-o lume prea schimbata.

Alearga mainile

Alearga mainile,
Pe tastele-obosite,
Cautand cuvintele,
De praful vremii-acoperite.

S-a-nchis povara,

Gandurilor ravasite,

Nu ma-nsotesc cu teama,

Nu spun multe cuvinte.

Arunc povara vorbelor,

Ce inima-mi frange,

Arunc departe valmaseala,

Si umbra lor se stinge.

Mi-acopar chipul,

In armura iubirii,

Si las departe timpul,

Ce a muscat prea mult din mine.

versuri de Stefania Rotariu

Dor de tine

De Stefania Rotariu



Mi-e dor de vocea ta,
S-aud cum curge lin,
Si s-o pastrez in minte-as vrea,
S-ascult cand sufletul mi-e plin.

Cand lacrimi curg,
Si inima-n tristete se coboara,
La tine vreau sa fug,
Asa cum faceam odinioara.

Si-n brate tare sa ma strangi,
Bunica, scumpa mea comoara,
Cu mana lacrimi sa atingi,
Si sa le stergi, sa nu mai doara.

Mi-e dor si gandul se indreapta,
Spre tine, cand sufletu-i gol,
Si-o mangaiere sfanta-asteapta,
O Doamne, cat imi e de dor.

Gonit din harul fericirii

Gonit din harul fericirii,
E cel ce nu cunoaste,
Flacara iubirii,
Ce langa el mocneste.

Gonit din harul fericirii,
E cel ce lacrima nu sterge,
De pe obrazul mangaierii,
Cu mana calda si nu rece.

Gonit e cel nu zareste,
Zambetul cald, duios,
Si-n lume se petrece,
Ca omul manios.

Zdrobit, gonit va fi,
Cel ce-ntr-o zi culege,
Doar sumbre amintiri,
Din dragostea lui rece.

Bradutul

Bradutu-n casa l-am impodobit,
Si-aud departe zurgalai,
La geam in fuga am sarit,
Sa vad de au venit colindatori.

Pe geamul inghetat,
Stau stelute adunate,
Incerc cu mana ne-ncetat,
Sa sterg, sa vad in noapte.
Dar frigul rece si-nghetat,
Imi abureste geamul,
Si-o gaura in gheata s-a lasat,
Sa vad afara drumul.
Si deodata poarta s-a lasat,
Deschisa intr-o parte,
Lasand o ceata ce-a intrat,
Sa ne colinde-n noapte.
Suflarea parca a-nghetat,
Cand a-nceput colindul,
Si cantecul m-a fermecat,
Amestecandu-ma cu timpul.
Si-acum bradutul l-am impodobit,
Intr-o casuta-n departare,
Geamul, nu mai ingheata-n timp,
Si nici colindul nu se-aude tare.
Pe masa plina si bogata,
Stau asezate bunatati.
Nu mai au gustul de-altadata,
Nu mai colinda nimeni prin nameti.

 Stefania Rotariu

 

Gandul ma trezeste

Gandul ma trezeste,
Gandul catre tine.
Pleopa inca netezeste,
Cate-o lacrima ce vine.

Iar privirea-ncet coboara,
Peste amintiri trecute,
Ce traiau odinioara,
Si erau atat de sfinte.
Si-un oftat adanc se lasa,
Peste-o urma de regrete,
Viata vine mai frumoasa,
Nu o las sa mai astepte.

De      Stefania Rotariu

Mi-ai promis

Mi-ai promis o dragoste eterna,
Cand inima din piept ti-am dat,
Mi-ai promis o dragoste deplina,
Dar tare repede-ai uitat.

Era semnul iubirii noastre,
Promisiunea de-a trai,
In ceruri, printre mii de astre,
Si pe pamant, printre tristeti si bucurii.

Tu ai promis cuvintele uitate,
In stropii ploii care curge,
Se-aduna-n ape-nvolburate,
Spulbera tot pe unde-ajunge.

Promisiuni si zambete strengare,
Imbat-o inima pierduta,
Nu stie de-are vreo valoare,
Sau este-o inima vanduta.

ESTI IN MINTEA MEA

MULTUMESC DRAGA MEA STEFI ...FRUMOASE VERSURILE ...

Ti-am dat sarutul uitarii

Ti-am dat sarutul uitarii,
Pe buze ti l-am asternut,
Si-am disparut in largul zarii,
Cu noaptea care a-nceput.

Si ti-am lasat doar amintirea,
Unui sarut intarziat,
Ce sta pe buze, sta aievea,
In ciuda timpului ce a zburat.

Si-acum privesc in largul zarii,
O umbra care sta si-asteapta,
Caci nu ma poate da uitarii,
Si spera, spera ca vreodata.....

Spune-mi

Am venit sa-ti fur un zambet si sa-ti daruiesc cel mai frumos si sincer gand, pentru ca tu sa ai o zi linistita !

Spune-mi daca intr-o doara
Mintea ti se zguduie,
Sa arunci ce-i sfant afara,
Sa te-asemeni cu o mumie?

Dai cuvinte de ocara
Si le-mprastii far' o noima,
Ca esti mare, multa scoala,
Dar nu esti decat o ciorna.

Insiri diplome si titluri,
Ti se-aprind in maini bizare.
Ai cuvinte si le vanturi,
Parca lumea fara tine moare.

Om lipsit de frumusete,
Nu ucide ce-i frumos.
Lasa visul sa te-mbete,
Sa traiesti cu vre-un folos.

N-am a-ti spune cat ma doare,
Cand te vad inscriptionat,
Cu-ale tale titluri care,
Vor zace intr-un dulap.

By Stefania Rotariu

Mi-ai promis

Mi-ai promis o dragoste eterna,
Cand inima din piept ti-am dat.
Mi-ai promis o dragoste deplina,
Dar tare repede-ai uitat.

Era semnul iubirii noastre,
Promisiunea de-a trai
In ceruri, printre mii de astre,
Si pe pamant, de-or fi tristeti sau bucurii.

Tu ai promis cuvintele uitate
In stropii ploii care curge,
Se-aduna-n ape-nvolburate,
Spulbera tot pe unde-ajunge.

Promisiuni si zambete strengare,
Imbat-o inima pierduta.
Nu stie de-are vreo valoare,
Sau este-o inima vanduta.

de STEFANIA ROTARIU