Te-ntreb acum române,
Pe tine care-n veacuri,
Ai stat de strajă-n fața valurilor păgâne,
Fără să-ți pese de mânia nimănui.
Te-ntreb de ce smerit,
Îți pleci in taină capul,
Și-l pleci asa la infinit,
Te faci frate cu dracul?
Te-ntreb de ce? De ce,
Când moșii apărat-au glia,
Cu prețul vieții stând de veghe,
Ți-au arătat cum cureți barbaria?
De ce lași cântul să ți-l smulgă,
Și rage vocea lor străină,
Pădurile, frumoasa luncă,
Nu-i adăpost să te mai țină?
Te-mbraci în obiceiurile străine,
Și-n limbile pocite,
Renunți la graiul care-i parte-n tine,
Renunți la lucrurile sfinte.
Ce va rămâne peste veacuri,
Din istoria ta române,
Surcele, aruncate vreascuri,
În focul care arde-n tine?
STEFANIA ROTARIU ·23 IANUARIE 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu