Plânge țara mea săraca!

Plânge țara mea săraca, pruncii ei în lume -s duși,
Bat cu mâinile -nghețate pe lângă străine uși!
Câte - un lacăt se deschide, altul șade ferecat, 
Sufletul în om suspină de atâta așteptat! 

Limba -i pare o povară, tare greu o stăpânește,
Nimeni nu -l îmbrățișează, nu -i vorbește românește!
Că -i engleză, că - i franceză, germană sau care -o fii,
Nu e limba ce - a vorbit -o acasă , cu alți copii! 

Dorul n - are cui să - l spună, nu îi pasă nimănui,
Țara pare doar o hartă, tristă, agățată -n cui!
Nu - i nimic ce - a fost acasă, hrana n - are același gust,
Mama nu - i face sarmale, tata nu - i aduce must! 

La străin nu găsești milă, nu se știe de vecin,
Doar peretele ascultă, la necazuri și la chin!
Nu poți spune : "nu mi - e bine, astăzi mă simt obosit,
Căci străinul nu te crede; iți spune că esti plătit! 

Greu faci banul tu sărmane,îmi vine să - ți plâng de milă,
Când aud că ești privit cu repulsie și silă!
Grele zile s - au ajuns, să slugărim prin străini,
Să dereticăm prin case de satrapi și de de haini !

Plânge țara mea sărmana, plâng și eu în rând cu ea,
Pruncii au plecat în lume, dar și -acolo viața -i grea!
Nimeni nu te ia în brațe, nu te - ntreabă ce mai faci?
Nicăieri în lumea asta nu se dau fecea colaci !

Nici în țară nu e bine, mulți se plâng că le e greu,
Dar aici împarți necazul ,îl ascultă neamul tău!
Ai căsuța părintească, cum e ea, mică, săraca,
Un vecin spre inserat pragul tot are să - l treacă! 

O să -ți zică -o vorbă, două ,ce mai este nou în sat,
Și -o să -ți spui :Am casa mea, ce folos să am palat?
Nu mă duc din lumea asta cu galbeni cusuti la poale,
Am să plec din ea sărac, numai cu mâinile goale! 

Îți e greu? te -apasă dorul? Îți lipsesc oamenii dragi?
N-auzi cucul să te cheme în pădurile de fagi! ?
Nu te mai umbresc stejarii, n-ai văzut ningănd salcămul ?
Neamțul ți se pare rece, nu e cald ca și românul. 

Nu vorbesc duios străinii, nu avem aceeași limbă,
Te latră pana și câinii ce pe strada lor se plimbă!
Grele vremuri am ajuns; în tot locul azi se plânge,
Sunt primejdii de tot felul, lumea -i dornică de sânge!

Se -omoară pentru nimica, așa cum a scris scriptura,
La sfârșit va stăpânii neînțelegerea și ura !

Vom lucra s - avem de toate,

 înfruntând greul , pacostea,
Dar din sufletele noastre
v-a lipsii chiar dragostea! 

Plânge țara mea săraca,
pruncii i- au rămas orfani ,
Au plecat părinții -n lume,
Căci la noi nu mai sunt bani! 

Ce bogați am fost odată!
Cine ne - o fii blestemat?
Să ajungă biet românul,
Slugă la dărlugă și argat!

Marusia 

Marusia Ciabrun
Vai, vai, vai!