Să sărbătorim?

Mare sărbătoare ! Cine nu o știe?
Dar acum românii, mor, în sărăcie.
Pruncii sunt plecați ,slugi ,în țări străine,
Cum să intri -n horă ? Când nu trăiești bine .

Stau bunicii-n frig ,pensiile-s mici ,
N-au bani de mâncare, mănâncă urzici .
Însă vine iarna ,nu răsar nici ele ,
Of ,sărmanii mei ,vin zilele grele .

Unii-s duși prin lume ,s-au înstrăinat,
Cel care-a rămas, se simte vânat.
Taxe peste taxe ,traiul s-a scumpit ,
Ce mai ai române ,de sărbătorit?

Să mă prind de mână, cu acești șnapani ?
Care mă taxează, zi de zi ,de bani ?
Mulțumesc frumos !Joc în bătătură, 

Nu mă prind în horă ,cu cei ce mă fură !

Cât să le mai dau? Ce vor de la noi ?
Cine îi mai rabdă ,pe acești ciocoi ?
Ducă -se -n Alasca !Facă-și alți adepți ,

Nu mă prind în horă ,cu oameni nedrepți!

Si-au pus "speciale ",cu ce-s speciali?
Că ne jecmănesc,ca niște șacali?

Ce mai ai române, de sărbătorit?
Întinzi mâna celor ,care te-au mințit?

Celor ce-au promis că îți va fi bine,
Dar în scaun moale ,au uitat de tine .

Prindă-se în horă ,până amețesc,
De -astă mascaradă ,am să mă lipsesc !

 

Autor
Ciabrun Marusia

 
Vă îmbrățișez cu drag pe fiecare în parte și vă iubesc.
Dumnezeu să ne poarte de grijă Hristos în inimile noastre.

Cât de rău îmi pare

Cât de rău îmi pare!
Astăzi toate dor ,
Pruncii prin tranșee,
pentru pace mor !
Zboară câte-o schijă ,și rămâne -olog ,
Unde esti Părinte?Cum vrei să te rog !?
Cum să-mi fie slova ?Cum să fie versul?
Să cuprindă în brațe, întreg universul !
Și vorbind cu tine, în limba maternă ,
Îi simt rugăciunii, latura eternă !
Scrisă-i printre lacrimi, plină-i de oftat ,
De la multe lacrimi ,
gustu-i e sărat !
Unde să ajungă ?Unde să se-oprească ?la care icoană, să se mai smerească !?
C-am chemat toți sfinții ,și toți mucenicii,
Și-am văzut aseară ,cum pleacă ,
calicii!
Unde să se ducă ?Unde o să stea ? Nu e nicăierea ,ca în casa ta !
Parcă plânge -n mine ,o stradă din Kiev,
Și de neputință ,
sufletu-i ateu .
Nu mai crede-n oameni!Nici în propriul eu ,
Așează Ucraina ,
lângă Dumnezeu .
Așează noroade ,
chiar și de alt neam ,
Sub ramura păcii, și sub iorgovan .
Cât de rău îmi pare !De tot ce se-'ntămplă,
Lacrimile-mi curg ,dinspre ochi ,spre tâmplă.
Nu sunt doar sărate, azi le simt amare ,
Noi trăim sfârșitul, vrajbă ,
neiertare !
Cât de rău îmi pare !
M-am înfricoșat !E aevea oare ,sau doar am visat?

 
Autor
Ciabrun Marusia

 
Vă îmbrățișez cu drag pe fiecare în parte și vă iubesc .
Dumnezeu sa ne poarte de grijă.
Hristos în inimile noastre.

Mai de mult

Mai de mult aveam căsuțe ,mici, ca cele din povesti,
Dar trăiam cu drag în ele, și simțeam că- ți sunt, și - mi ești!
Dormeam toți într - o odaie , focu-n sobă pâlpâia ,
Aveam loc, unii de alții, și ce bine -a fost așa! 

Ne trezeam cu bucurie, veseli, poate zgomotoși,
Dar acum avem de toate, dar suntem morocănoși!
Dormim singuri, nu cumva s - auzim un sforăit,
Mai de mult adormeam părcom , dar ce tare ne - am iubit! 

Pe un pat de scândurele, ghije, paie în strujac,
Acum dormim pe "dormeo" ,dar nimic nu ni - e pe plac!
Mai de mult n - aveam nimica, dar simțeam c - avem de toate,
Bunicuțele--'mpleteau , pentru nepoți și nepoate! 

Făceau turte, cozonaci, mere, pere fierte -n vin,
Dar acuma ne - am domnit, luăm de la magazin!
Cozonacii -s ca de vată, gustul lasă de dorit,
Oare unde să mai caut bunicuțe ce - au iubit! ?

Mai de mult n - aveam nimica, făceam turte din mălai,
Niște poame, nuci și mere, dar în suflet aveam rai!
Astăzi huzurim ,în toate , nu mai știm ce -'nseamnă" greu "
Dar din suflet ne lipsește frica pentru Dumnezeu! 

Mamele sunt ocupate, bunicile sunt și ele,
Nu au grijă de nepoți,
urmăresc telenovele !
Copilașii cresc în pripă, se trezesc nefericiți,
Astăzi când avem de toate ,nu ne mai simțim iubiți! 

Ce păcat !Nimic în lume n - ar putea înlocui, 

dragostea și altruismul ce se nasc în sărăcii !
Te iubesc măicuță sfântă, te iubesc fratele meu, soră buna îmi
ești dragă, cum îmi este Dumnezeu!
Am crescut într - o căsuță, varuită-n alb, mereu,
Nu aveam ce - avem acuma, da-l aveam pe Dumnezeu! 

Și ardea în noi iubirea, ne - 'ncălzea flacără ei,
Ne săturam doar de pită și un şol de ceai, de tei!
Și acum la bătrânețe, amintirile -mi ascult,
Îmi șoptesc infrigurate , ce bine ne - a fost de mult!


Autor
Ciabrun Marusia

Vă îmbrățișez cu mult drag și vă doresc o zi cu Dumnezeu! Hristos în brațele noastre!

Undeva

Undeva plănge o casă ,singură,fără stăpăn ,
Și nu știe dacă ieslea va-nflori cu flori de făn !
Tata este mort de mult ,măicuța-i pe pat de boală ,
Doamne de te naști acum ,ai putea să-i șoptești :-Scoală !
Ia- ți acuma rogojina ,și te scoală ,mama mea ,
Sunt pe drum colindătorii ,cine -i va întămpina ?
Cine va face piroște ,sarmale și sucitură ?
Cine ne va spune pilde și povețe din scriptură ?
Cine are să-m-aștepte ,de acuma ,haide spune ?
Cine o să facă turte ,și găluștele cu prune ?
Ai uitat că vin la tine copilașii din vecini ?
Ai uitat că în tot anul noi am găzduit străini ?
O să vină să te vadă ,neamurile din alt sat ,
Prinde mamă cănta vlagă ,vom merge la colindat !
Ți-a venit copilul mamă după care ai dus dor ,
Nu vrei să-ți spună nepotul ,
-Buni , vreau să mă însor ?
Fără tine casa noastră parcă nu mai este casă,
Nu vrei să-ți vezi nepoțica îmbrăcată în mireasă !?
Nu vezi mamă cum curg ochii ,mei fără -'ncetare ,
Și mă rog ,dar să te vindec nu pot mamă ,nu-s în stare !
Lacrimile mele -s mute , nu s-au făcut auzite ,
Și tu stii ,acum duc dorul sărbătorilor tihnite !
Undeva plănge o casă,singură ,fără stăpănă ,
Măna mamei e slăbită ,nu -mi face ciorapi de lănă .
Nu mai toarce ,nu mai țese ,e slăbită de puteri ,
Astăzi este mai bolnavă și mai palidă ca ieri !
Doamne,dac-asculți acuma ,și vrei să mă fericești ,
Ai putea pe toți bolnavii c-un gănd să tămăduiești ?
De nu poți dă -mi mie leacul ,și putere în Cuvănt,
Să gonesc din om durerea ,s-o trimit pe -aripi de vănt !
În prăpăstii neumblate ,în adăncuri neștiute,
Unde nu există viață ,și urechea nu se-ascute !
Să te-aștept împovărată?Să te-aștept în suferință?
Dacă am să-mi pierd Isuse și fărăma de credință ?
Dumnezeu nu îmi răspunde ,dar în frămăntarea mea ,
Simt o boabă de căință ,care cere mila sa !
Și eu știu că vine -o vreme cănd slăbești din temelii ,
Te dărămi de suferință,însă El mă va urzi !
Va venii la noi măicuță ,nevăzut , neauzit ,
Numai duhul o să -l simtă ,că e viu ,că a venit !
Scoală-te să-i umplem ieslea,adă făn adu otavă ,
Greu e pentru mine mamă să te văd așa bolnavă !
Hai să colindăm măicuță ,să-l întămpinăm frumos ,
Scoală mamă în picioare ,să-l așteptăm pe Hristos !

Autor

Ciabrun Marusia

Lacrima de mamă

Cănd rămăne singurică ,fără nici un ajutor ,
O măicuță -și pune nada -n ajutorul sfinților !
Cu palmele -'mpreunate îl roagă pe Dumnezeu,
Să n-o lase de povară ,s- o ajute, cănd e greu !
Pruncii au plecat în lume ,căutăndu-i vieții rostul ,
Pentru ei sărmana mamă, plănge , spunănd : Tatăl nostru !
Coboară din cer toți sfinții ,pomenindu-i rănd pe rănd ,
Rugăciunea stăpănește toată viața-al mamei gând !
Cănd au fost micuți ,acasă ,se ruga să-i crească mari ,
Iar acuma vrea să- i știe precum muntele de tari !
Sănătoși,voioși ,cu stare ,să nu pățească nimic ,
Pentru orice mamă pruncul va rămăne veșnic mic !
Căteodată ,atunci când dorul ,
Peste suflet o apasă ,îl intreabă rugătoare :Puiule ,cănd vi acasă ?
Și de vine, nu mai știe, ce să-i facă ,ce să-i dea ,
Fericirea ei o știe și apa de la cișmea!
Însă sunt in lume mame ,care nu -și stămpără dorul ,
Căci plecănd in lumea largă ,a uitat de ea odorul !
Si privește biata mamă pe ulița satului ,
Doară- doară i se-arată chipul așteptatului !
Și se simte părăsită ,singură în neputință ,
Singura ei alinare este bruma de credință !
Uneori trec ani, și pruncii uită de unde-au plecat ,
Și atunci sufletul mamei ,de-'ndoieli e sfășiat !
Se găndește c-o să moară ,n-are cine s-o i groape ,
Și o lacrimă amară se strecoară printre pleoape !
Unde a greșit sărmana ?Cu ce nu te-a răsfătat ?
Se întreabă-n găndul ei ,
Oare pruncul m-a uitat ?
S-a răcit ?E prins cu treburi ?Se frămăntă de cu zori ,
Oare va venii acasă in aceste sărbători ?
A fost
Paștele ,Crăciunul ,au trecut și n-a venit ,
Plănge sufletul măicuței de nimenea oblojit !
Lacrima de mamă arde !Am simtit pe pielea mea !
Când din suflet se desprinde ,și se frânge de podea !
Cine are ochi să vadă !
Cine vede să audă !
Lacrima mamei te arde ,chiar de tu gandești că-i udă !
Vei ajunge vremuri aspre !Ai s-ajungi și tu ca ea ,
Chiar de mama ta se roagă,și nici un rău nu ți-ar vrea !
Toți îmbătrănim copile !
Nu suntem nemuritori !
Vrei s-ajungi și tu ca alții,
la morminți să-i aduci flori ?
Dacă mama ta trăiește ,
calcă -i pragul căt de des ,
Căci din rugile măicuței a crescut iarba pe șes !
Amintește-ți de pruncie ,poveștile ce s-au spus ,
Fiecare viată are un răsărit, și-un apus !
Zilele sunt numărate !
Nimeni șirul lor nu-l știe !
Vino pruncule acasă ,căt mai este mama vie !

Autor
Ciabrun Marusia

Vesnică pomenire

· 

În noaptea asta îngerii, cu -aripe de arginți ,
Coboară dănțuind ,pe mărgini de morminți !
Sub lespedea tăcută ,de frunze ruginii ,
Așteaptă în tăcere creștine să învi.

Sî ard lumanărele ,-n candele curge ceara ,
Te odihnește suflet ,destul ai dus povara .
E vremea s-odihnești ,pe pleduri de visare ,
In pacea lui Hristos,în milă și iertare !

Închis este mormântul,spre lume n-are geamuri ,
Te pomenesc cu dor ,prieteni dragi ,și neamuri !
Aduc câte-o candelă ,cum pot ,din vreme -n vreme ,
Și-ti pun la căpătâi duioase crizanteme !

Iertat să fi ! Iertarea se cere pentru tine ,
Din pieptul celor vii ,răzbat adănci suspine !
Și frunza îngălbenită e martoră mereu ,
Că moartea e o punte , spre Tatăl Dumnezeu !

S-a tămaiat mormântul ,pricesnele s-au spus ,
Tu suflet odihnește ,la pieptul lui Isus !
Ne-om intălnii cu toții,ne vom vedea, la față,
Căci moartea este somnul ,trezirii către Viață !

Autor
Ciabrun Marusia

Veșnică pomenire tuturor sufletelor !

Dumnezeu să-i ierte !

Pierde -mă !

Pierde -mă în câmp cu floare, într - o zi de sărbătoare, 
Să gândesc că am visat, toate ce s - au întâmplat !
Și trezește -mă în zori, sub un maldăr de ninsori, 
Să mă văd neprihănită , fă - mă vin, frânge -mă pită !
Lasă - mă în lan de grâu, să înalț păreri de rău,
Coseste -mă și m - adună, să rămânem împreună ,!
Treieră -mă - n grâu curat, c - am fost snopul de păcat !
Pierde -mă acum în vară, să mă nasc la primăvară,
Ghiocel ori lămâiiță , să mă văd din nou fetiță ,
Veselă, cu capu-n nori, să culeg roua din flori !
Lasă - mă în câmp cu floare, să adun gânduri din boare,
Cu capul pe -un mușuroi, până - n ziua de apoi!
C - am vorbit de a ta slavă , și câmpului de otavă,
Omului i-am spus mereu :încrede -te-n Dumnezeu!
Caută - mă - n așternut, și așează -mi -te scut,
Piatra mea de dolomit ,dragă ca un mărgărit!
C - am văzut că fără tine orice -aș face nu e bine,
Dar când știu să mă smeresc în tot locul te găsesc !

Autor
Ciabrun Marusia 

Plânge țara mea săraca!

Plânge țara mea săraca, pruncii ei în lume -s duși,
Bat cu mâinile -nghețate pe lângă străine uși!
Câte - un lacăt se deschide, altul șade ferecat, 
Sufletul în om suspină de atâta așteptat! 

Limba -i pare o povară, tare greu o stăpânește,
Nimeni nu -l îmbrățișează, nu -i vorbește românește!
Că -i engleză, că - i franceză, germană sau care -o fii,
Nu e limba ce - a vorbit -o acasă , cu alți copii! 

Dorul n - are cui să - l spună, nu îi pasă nimănui,
Țara pare doar o hartă, tristă, agățată -n cui!
Nu - i nimic ce - a fost acasă, hrana n - are același gust,
Mama nu - i face sarmale, tata nu - i aduce must! 

La străin nu găsești milă, nu se știe de vecin,
Doar peretele ascultă, la necazuri și la chin!
Nu poți spune : "nu mi - e bine, astăzi mă simt obosit,
Căci străinul nu te crede; iți spune că esti plătit! 

Greu faci banul tu sărmane,îmi vine să - ți plâng de milă,
Când aud că ești privit cu repulsie și silă!
Grele zile s - au ajuns, să slugărim prin străini,
Să dereticăm prin case de satrapi și de de haini !

Plânge țara mea sărmana, plâng și eu în rând cu ea,
Pruncii au plecat în lume, dar și -acolo viața -i grea!
Nimeni nu te ia în brațe, nu te - ntreabă ce mai faci?
Nicăieri în lumea asta nu se dau fecea colaci !

Nici în țară nu e bine, mulți se plâng că le e greu,
Dar aici împarți necazul ,îl ascultă neamul tău!
Ai căsuța părintească, cum e ea, mică, săraca,
Un vecin spre inserat pragul tot are să - l treacă! 

O să -ți zică -o vorbă, două ,ce mai este nou în sat,
Și -o să -ți spui :Am casa mea, ce folos să am palat?
Nu mă duc din lumea asta cu galbeni cusuti la poale,
Am să plec din ea sărac, numai cu mâinile goale! 

Îți e greu? te -apasă dorul? Îți lipsesc oamenii dragi?
N-auzi cucul să te cheme în pădurile de fagi! ?
Nu te mai umbresc stejarii, n-ai văzut ningănd salcămul ?
Neamțul ți se pare rece, nu e cald ca și românul. 

Nu vorbesc duios străinii, nu avem aceeași limbă,
Te latră pana și câinii ce pe strada lor se plimbă!
Grele vremuri am ajuns; în tot locul azi se plânge,
Sunt primejdii de tot felul, lumea -i dornică de sânge!

Se -omoară pentru nimica, așa cum a scris scriptura,
La sfârșit va stăpânii neînțelegerea și ura !

Vom lucra s - avem de toate,

 înfruntând greul , pacostea,
Dar din sufletele noastre
v-a lipsii chiar dragostea! 

Plânge țara mea săraca,
pruncii i- au rămas orfani ,
Au plecat părinții -n lume,
Căci la noi nu mai sunt bani! 

Ce bogați am fost odată!
Cine ne - o fii blestemat?
Să ajungă biet românul,
Slugă la dărlugă și argat!

Marusia 

Marusia Ciabrun
Vai, vai, vai!