Un râu nesfârșit

Un râu imprevizibil pândește și te cuprinde,
Purtându-te prin locuri de care ființa ta depinde.
Uneori, cu suflarea-ți tulburată,
La mal încerci să ieși de îndată.

Alteori, fără voință, te-ai abandonat,
Și te lași purtat, de valul înspumat.
Stropi de vină din adânc se ridică și te ating,

Cristale reci pe fața ta plâng.
Alți stropi ce-ți par strălucitori,
Te orbesc uneori.
Ai vrea să găsești un loc liniștit,

Dar curentul te poartă spre infinit.
Ai vrea rădăcini să crească din tine
Să poți rămâne unde simți că ți-e bine.
Dar ea, viața, ca un torent,

Mereu te poartă insistent,
Către alte și alte locuri neștiute,
Ce te cheamă tăcute.
Iar într-un final pe care nu l-ai știu

În marea cea mare ai trecut.
Fără să ști, un strop ai fost în marea vieții,
Un strop purtat spre lumina serenității.

Phy,

Berlin, Germania, sâmbătă 13.09.2025, ora 7,05÷7,10