Am fost in sat și m-am umplut de jale,
Căci moartea a făcut prăpăd la noi,
Atâtea porți închise ,atâtea case goale
Si-atâta lume dusă spre viața de apoi...
M-am dus să văd căsuța părintească,
Mi-era atât de dor ...de mult nu am mai fost,
Dar nimeni nu era să mă primească
Și m-am simțit străină ...fără rost...
Era ograda îmburuienită și pustie,
Iar troscotul întins peste cărare,
Copaci necurațați ,crescuti parcă-n neștire,
Butuci de vie tologiți în soare...
Iar gardul stă să cadă spre vecini
Și stâlpii casei sunt macinați de vreme,
La toate ușile lăcate încuiate,
De parcă cineva de hoți s-ar teme.
Pe un perete ,afară, la hambar,
Stă coasa tatei ,bătrână,ruginită,
În șură ,stativele mamei triste zac,
Uitate pe o scoarță de vremuri ciuruită.
Mă-neacă lacrimi grele și amare
Și un suspin adânc ma ține-n piept,
Nu îndrăznesc să fac un pas nainte
Nemaiștiind la ce să mă aștept.
M-așez pe prispa casei ,buimăcită
Și mă gândesc că mâine dac-ar fi
Parinții noștri să se-ntoarcă acasă,
Pentru a doua oara , ar muri ...
Dac-ar vedea sudoarea lor de-o viață
Cum nu am fost in stare s-ongrijim,
Că suntem toți departe și pe-acasă
Cu anii ,câteodată, nu venim!
Mă scutur-un fior adânc de vină
Și gându-mi zboară iute în trecut,
O văd pe mama trebăluind pe-afară
Și-mi vine să mă duc să o sărut!
Văd casa noastră ,albă ,varuită,
Cu flori în geamuri la veranda mare,
Pe tata ,tot mereu cu sapa-n mână,
Prin crinii mamei ,albi ,lângă cărare...
Văd via ridicată pe sârmele întinse,
Prin frunze ,văd ciorchini de struguri grei
Și pot să număr în boabele-nroșite
Clipe părăduite ,demult ,în anii mei...
Un vânt ușor stă să-mi atingă fața,
Precum o mângâiere fină de năframă,
Din suflet curg cuvinte nerostite...
Te rog ,mă iartă tată!!!
Te rog ,mă iartă mamă!!!!
