LEGENDA FLORII PAȘTELUI

Una dintre cele mai frumoase povestiri.

Când Bunul Dumnezeu a făcut intrega Sa creatie, a impodobit toata Gradina Raiului cu flori care mai de care mai frumoase si mai parfumate. Dacă cerul este impodobit tot cu stele, atunci și pamantul a fost impodobit cu flori.

Dintre toate florile pe care Dumnezeu le-a pus in Gradina Raiului și care s-au raspandit apoi pe tot pământul, cu siguranță cea mai aleasă este Floarea Paștelui sau Pastita. Pe cât pare de firava si de neinsemnata, pe atat este de suava si de frumoasa.Se spune despre ea ca pentru o zi este regina florilor, iar acea zi este Sfanta Sarbatoare a Invierii- Pastele.

Si aceasta pentru ca a fost printre martorii Invierii Fiuluilui Dumnezeu. De aceea are si haina stralucitoare alb-galbuie, asemenea luminii.Atunci cand Domnul Iisus Hristos fusese rastignit si era dus catre mormant, tot drumul era presarat cu niste floricele mohorate ce plangeau alaturi de femeile mironosite.

Atunci una dintre ele a cules un buchetel si l-a pus la intrarea in care era sapat mormantul. Intrarea in mormant fusese acoperita cu o piatra mare, ce nu putea fi urnita decat de mai multi oameni la un loc.
Nimeni nu vazuse atunci acele flori mititele, firave si neluate in seama (asa cum nici Hristos nu fusese luat in seama de cei care ar fi trebuit sa recunoasca in El pe Fiul lui Dumnezeu), prinsesera radacini si strajuiau la randul lor piatra de la usa mormantului.Alaturi stateau ostasii care erau pusi sa pazeasca mormantul.

Dar cum in miez de noapte piatra s-a dat la o parte si Fiul lui Dumnezeu, care a biruit moartea, a inviat si o lumina mare s-a ivit la usa mormantului, floricelele firave ce parca plangeau, au devenit deodata stralucitoare si vesele, marturisind si ele Invierea, impreuna cu ingerul ce se afla si el chiar langa mormant.

De atunci, o data pe an, printre suratele lor, in noaptea cea sfanta a Pastelui, pline de stralucire, aceste flori ,,canta” si ele Hristos a inviat si, dupa ele intreg neamul florilor, ce ne incanta ochii si sufletul cu frumusetea si cu parfumul lor. Si tot de atunci, aceste flori galbene sau albe ca lumina Invierii, se numesc Florile Pastelui sau Pastite.

LEGENDA SALCIEI

                

Se spune că în timp ce urca spre muntele răstignirii,ducând pe umeri greaua cruce..Iisus se prăbuși la pământ lângă trunchiul unei salcii.Plin de sânge și fără putere..încerca în zadar să se ridice pentru a-și continua drumul.Cu ultimele puteri s-a agățat de trunchiul salciei.Plină de milă,aceasta și-a aplecat ramurile până la pământ ajutându-l să se ridice.

Iisus porni mai departe ducându-si crucea..dar salcia,îndurerată nu-și mai ridica niciodată ramurile de la pământ..Salcia este nelipsita la sarbatoarea Floriilor.Traditional,salcia este dusa la biserica,este sfintita si apoi este utilizata in gospodarie.Se pune salcie la ferestrele caselor si la icoane.In nici un caz nu se arunca.

       Salcia de Florii este marturia vie a legaturii dintre oameni si divinitate.Una din aceste legende spune ca atunci cand Maica Domnului,cu sufletul sfasiat a pornit la drum sa-si vada fiul rastignit..a trebuit sa treaca o apa curgatoare vijelioasa.

Acolo,ea s-a rugat la toate plantele din jur sa o ajute sa treaca apa..insa nici una insa nu s-a indurat la sufletul trist si lacrimile Maicii Domnului,cu exceptia unei salcii.

O salcie batrana si incovoiata si-a aplecat crengile deasupra apei si a ajutat-o pe Maica Domnului sa treaca pe malul celalalt.In semn de multumire,aceasta a hotarat ca ramurile de salcie sa fie duse la biserica,in ziua de Florii,an de an.

De atunci,crengile de salcie nu lipsesc de la sarbatoarea de Florii..

Asinul

Asinul - numit si magar - este un animal des intalnit in legendele si credintele oamenilor.

Nepretentios, asinul a fost totdeauna un ajutor pentru om, fiind un bun animal de povara. Credinta populara spune ca diavolul se poate preschimba in orice vietate, dar nu are puterea de a se transforma in magar si nici nu poate face vreun rau acestui animal sau oamenilor care sunt intovarasiti in calatorie sau la munca de un magarus. Calare pe un asin au calatorit Fecioara Maria cu Pruncul Iisus, impreuna cu Sfantul Iosif, atunci cand au fugit in Egipt, pentru a scapa de mania Regelui Irod, care omora toti pruncii. 30 de ani mai tarziu, Mantuitorul Iisus Hristos intra in Ierusalim, intampinat de multimi, purtat tot de un asin. Venea calare pe un animal bland si simplu, dand astfel dovada de smerenie si modestie. Nu a venit calare pe un cal, caci in acea perioada caii nu erau folositi decat de cei bogati sau de soldati, in lupta. Mantuitorul insa era Domnul Pacii, al celor umili si simpli. Asinul a fost binecuvantat de Dumnezeu, caci animalul acesta are, inca de la nastere, semnul crucii pe spinare. Iata ce ne povesteste legenda: “Atunci cand a facut Dumnezeu animalele pe pamant, a facut si pe magar, urechiat si bland tot ca acum ... iar dunga ce o are pe spinare, in forma de cruce, se povesteste ca acest semn i-a fost facut de Dumnezeu, cand l-a binecuvantat, pe vremea cand l-a incalecat Iisus Hristos, spre a intra in Ierusalim.”

„Magarul are cruce pe spate, fiindca a adus in spate pe Cel e a purtat Crucea.“