O vulpe, farmacista, ce nu avea talent,
Si ce era pe punctul sa intre-n faliment,
Se da de ceasul mortii, de foame sa nu crape,
Si din dificultate cu chiu cu vai sa scape.
Se puse deci la umbra, clocind doar ganduri hoate,
In tril de pasarele si ghiorait de mate,
Si adormi de foame, ca anesteziata,
Cand se trezi deodata subit inviorata.
Pesemne ca visase cuvantu-acela magic,
Si inghitind degraba chiar si-un antinevralgic,
Lua din farmacie fara regret sau frau,
Purcoi de laxative si le-arunca in rau.
Mai sus de locul unde veneau cand li-era sete,
In grupuri mari, jivine, sa bea pe indelete,
Fugi apoi acasa si se-aseza cuminte,
In pragul farmaciei exact ca inainte.
Dupa vreo doua ceasuri, porni o harmalaie,
Ca fiarele in masa aveau pantecaraie,
Si au venit degraba, aproape-n agonie,
Sa ceara tratamente si sfat la farmacie.
Vulpita cea vicleana, le asculta pe toate,
Le intreba de dieta, de-au labele curate,
Si cu cinism le scoase brutal din letargie,
Spunand ca in mod sigur e caz de pandemie.
C Le-a dat pastile scumpe, la pret exorbitant,
Si sticle, chiar canistre cu mult dezinfectant,
O masca de protectie sa-i apere de boala,
Si sa pastreze strasnic distanta sociala.
Le-a osandit sa sada, in aspra carantina,
Si le ducea ea leacuri la ei in vizuina,
Iar bietele-animale, naive si neroade,
Spuneau in gura mare: „Ce vulpe cumsecade!”
Odata la trei zile mai arunca in ape,
Cu plasa, purgative de-au inceput sa crape,
Batranele-animale, ce n-au imunitate,
Ba chiar catalogate cu comorbiditate.
De-atata pandemie, de diaree, chin,
Veni dupa o vreme vulpita c-un vaccin,
Un fel de apa chioara bauta din pocal,
Si-ajunse infractoarea erou national.
MORALA 1: In vremi de pandemie, puhoi de lume piere, Iar unii la butoane fac din venin, avere.
MORALA 2: Cand lumea sta inchisa in neputinta surda, Profita demnitarii, isi fac de cap si zburda.
MORALA 3: Decat sa bei din apa in vremi de pandemie, E mult mai indicata o cura cu tarie!
