Noi

                             

Motto:"Ce si cine suntem noi,

Cei ce ne călătorim printre voi?"
Fiecare cuvânt,
Adus
Sau dus
De boarea de vânt,
E ca o vâslă în apa timpului,
Ce ne poartă în cuprinsul neantului.

Bărci, bărci împotriva curentului,
Semne ce curg prin apa timpului,
Semne ce uneori par a fi uitate,
Dar, văzute cu ochii minții, apar mirate,
Din sertarele minții tale,
Iar pentru tine, nu sunt de loc banale.

Un tablou,
Un simplu tablou,
Îți amintește
De cum era atunci când zâmbeai îngerește,
La vederea lui,
Primind sărutul iubitului.

Ne călătorim mereu,
Vâslind din greu,
În barca noastră mică,
Și nu facem risipă
De amintiri ce ne poartă,
Spre a timpului nouă poartă,
Lasandu-ne duși de curentul timpului,
Sau vâslind împotriva lui.

Vom ajunge,
Undeva,
Cândva,
La un mal,
Ce ne coboară în adâncul țărmului mal.

Phy,

Bodnnegg, 04.04.2023, ora 6,50÷7,05

LEGENDA FLORII PAȘTELUI

Una dintre cele mai frumoase povestiri.

Când Bunul Dumnezeu a făcut intrega Sa creatie, a impodobit toata Gradina Raiului cu flori care mai de care mai frumoase si mai parfumate. Dacă cerul este impodobit tot cu stele, atunci și pamantul a fost impodobit cu flori.

Dintre toate florile pe care Dumnezeu le-a pus in Gradina Raiului și care s-au raspandit apoi pe tot pământul, cu siguranță cea mai aleasă este Floarea Paștelui sau Pastita. Pe cât pare de firava si de neinsemnata, pe atat este de suava si de frumoasa.Se spune despre ea ca pentru o zi este regina florilor, iar acea zi este Sfanta Sarbatoare a Invierii- Pastele.

Si aceasta pentru ca a fost printre martorii Invierii Fiuluilui Dumnezeu. De aceea are si haina stralucitoare alb-galbuie, asemenea luminii.Atunci cand Domnul Iisus Hristos fusese rastignit si era dus catre mormant, tot drumul era presarat cu niste floricele mohorate ce plangeau alaturi de femeile mironosite.

Atunci una dintre ele a cules un buchetel si l-a pus la intrarea in care era sapat mormantul. Intrarea in mormant fusese acoperita cu o piatra mare, ce nu putea fi urnita decat de mai multi oameni la un loc.
Nimeni nu vazuse atunci acele flori mititele, firave si neluate in seama (asa cum nici Hristos nu fusese luat in seama de cei care ar fi trebuit sa recunoasca in El pe Fiul lui Dumnezeu), prinsesera radacini si strajuiau la randul lor piatra de la usa mormantului.Alaturi stateau ostasii care erau pusi sa pazeasca mormantul.

Dar cum in miez de noapte piatra s-a dat la o parte si Fiul lui Dumnezeu, care a biruit moartea, a inviat si o lumina mare s-a ivit la usa mormantului, floricelele firave ce parca plangeau, au devenit deodata stralucitoare si vesele, marturisind si ele Invierea, impreuna cu ingerul ce se afla si el chiar langa mormant.

De atunci, o data pe an, printre suratele lor, in noaptea cea sfanta a Pastelui, pline de stralucire, aceste flori ,,canta” si ele Hristos a inviat si, dupa ele intreg neamul florilor, ce ne incanta ochii si sufletul cu frumusetea si cu parfumul lor. Si tot de atunci, aceste flori galbene sau albe ca lumina Invierii, se numesc Florile Pastelui sau Pastite.