Uită ce te-a durut cândva și iartă
Un trandafir dacă te-a înțepat,
Tristețea ta să n-o lași la vreo poartă,
Lovește un alt suflet și-i păcat.
Ștergeți o lacrimă care ți-a ars chipul
Când soarele putea să-ți dea în dar
O rază ce venea cu anotimpul
Florii de câmp, și n-o fi în zadar.
Pe cale,-n miez de noapte, ți-or fi stele,
Iar luna în lucire te-o-mbrăca ,
Petalele te-or mângâia și ele
Când o tristețe să te cuprind-ar vrea.
Uită oftatul ce ți-a ieși din suflet
Ca fulgerul de printre norii grei,
Ciulinii care ți-au răsărit prin umblet
Ca pe o catifea să calci mereu pe ei.
Și-atunci, un cirip de păsărele
Și-un susur de izvor cu dulce-alint
Îți vor fi rai prin ploi de vorbe grele,
Și vei păși prin viață doar zâmbind.
Uită și chipul ce te-a privit cu ură
Când pe un drum cu soare-ai apucat,
Chiar dacă pare-o gingașă făptură
Și se căiește, nu-l crede altădat’.
Învață să mergi singur pe oriunde
Și niciodată să nu te lași învins
De răzbunarea ce-n suflet îți pătrunde,
C-așa-ți ucizi și cel mai frumos vis.
Iartă ce-a fost cândva noian de vorbe
Și-n suflet ți-au săpat tot mai adânc,
Să nu uiți niciodat’ că a te-ncrede
În oameni, e o perlă pe pământ.
Uită și iartă, de poți, în viață, multe,
Și-atunci vei fi salcâm înmiresmat,
Ia aurul din clipele mărunte
Și fericit vei fi cum n-ai visat!
Lili Șipoteanu
