vineri, 31 ianuarie 2020

40 de capete ale Maicii Gavrilia



1. Orice loc poate deveni locul Învierii. Este de-ajuns să trăieşti smerenia lui Hristos.
2. Nu o cunoaştere pe care s-o dobândeşti, ci o cunoaştere pe care s-o pătimeşti – asta-i spiritualitatea ortodoxă.
3. Există o singură educaţie: să învăţăm să-L iubim pe Dumnezeu.
4. Mai bine iadul aici decât în lumea cealaltă.
5. Nu-i important ceea ce zicem, ci ceea ce trăim. Nu ceea ce facem, ci ceea ce suntem.
6. Dacă ai dragoste pentru întreaga lume, atunci întreaga lume e frumoasă.
7. Cel ce iubeşte nu băga de seamă c-o face, aşa cum nu băga de seamă nici că respiră.
8. Când mintea nu este risipită în lucruri lumeşti şi este unită cu Dumnezeu, atunci şi un „Bună ziua” pe care îl zicem devine o binecuvântare.
9. Doar când cineva încetează să mai citească alte cărţi în afară Evangheliei începe să sporească lăuntric cu adevărat. Doar atunci, unit cu Dumnezeu prin Rugăciune, poate auzi voia lui Dumnezeu.
10. Adesea Dumnezeu nu doreşte fapta, ci intenţia. E de ajuns să vadă că eşti gata să-I împlineşti porunca.
11. Când Dumnezeu ne-a făcut, ne-a dat viaţă şi a suflat în noi Duhul Sau. Duhul acesta este Dragoste. Când nu avem dragoste, devenim cadavre şi suntem cu totul morţi.
12. Nu-ţi dori nimic altceva decât voia lui Dumnezeu şi primeşte cu dragoste relele care vin asupra ta.
13. Să nu răspunzi cuiva cu răul pe care ţi l-a făcut, ci vezi-L pe Hristos în inima lui.
14. Să nu spui niciodată: „De ce mi s-a întâmplat asta?” Sau când vezi pe cineva cu cangrenă sau cancer sau orb, să nu te întrebi „De ce li s-a întâmplat asta?” Cere-i lui Dumnezeu să-ţi arate celălalt mal al răului. Atunci vei vedea, împreună cu îngerii cum stau lucrurile: toate sunt după rânduiala lui Dumnezeu. Toate!
15. Dacă ai gânduri de judecată împotriva altcuiva, cere-I lui Dumnezeu să se îngrijească de tine în acel ceas, ca să-l poţi iubi pe acel om aşa cum îl iubeşte El. Atunci Dumnezeu te va ajuta să-ţi vezi starea. Dacă L-ai vedea pe Hristos, ai mai judeca?
16. Tot ce spunem rămâne în veşnicie.
17. Când avem nevoie, Dumnezeu ne va trimite pe cineva. Toţi suntem impreuna-calatori.
18. Cei ce trăiesc în trecut sunt ca morţi. Cei ce trăiesc în viitor, în închipuirile lor, sunt naivi, pentru că viitorul e doar al lui Dumnezeu. Bucuria lui Hristos se găseşte doar în clipa de faţă, în Prezentul veşnic al lui Dumnezeu.
19. Mai bine să rosteşti Rugăciunea lui Iisus cu glas tare, decât deloc.
20. Tulburarea şi grijă sunt pentru cei ce n-au credinţa.
21. Dragostea este doar pe Cruce.
22. Aşa cum Dumnezeu te iubeşte pe tine, îl iubeşte şi pe duşmanul tău.
23. Ar trebui să facem în aşa fel încât să trăim în lume ca uleiul şi apă dintr-o candelă, care nu se amesteca şi altfel sunt întru şi pentru Dumnezeu: în lume, sau nu din lume.
24. Toţi suntem vase, uneori ale Luminii, alteori ale Întunericului.
25. Ca să se săvârşească o minune, e de ajuns să iubim. Nici rugăciunea, nici metania n-au aşa putere!
26. Experienţa m-a învăţat că nimeni nu poate ajuta pe nimeni, oricât de mult şi-ar dori, din dragoste, s-o facă. Singurul ajutor vine doar de la Dumnezeu, când e vremea Să.
27. Dacă-L avem pururea pe Dumnezeu în minte, şi Dumnezeu ne are pururea în minte.
28. Nu trebuie să hotărâm pentru alţii. Să-i lăsăm în seama îngerilor şi vor găsi cea mai bună soluţie.
29. Când vorbim şi cineva ne întrerupe, să nu continuăm. Înseamnă că nu va auzi ce avem de spus. Îngerii fac aşa.
30. Tot ce ni se întâmplă este doar din vina noastră.
31. În fiecare dimineaţă, deschide o pagină nouă şi iscăleşte-o în alb. Şi lasă-L pe Dumnezeu să scrie ce voieşte.
32. De nu vei ajunge în pragul deznădejdii, nu vei vedea nicicând Lumina.
33. Precum Simon Kirineanul, să fim gata să sărim în ajutorul aproapelui nostru.
34. Singura bucurie adevărată este eliberarea de grijă.
35. Cea mai puternică rugăciune este Epicleză (pogorârea Sfântului Duh) de la Dumnezeiasca Liturghie.
36. Dragostea este o bombă care nimiceşte tot răul.
37. Unii vor să ajungă la Înviere fără să treacă pe calea Golgotei.
38. Zi şi noapte binecuvânta-vom pe Domnul pentru darurile ce ni le dă!
39. Puţine cuvinte, multă dragoste. Pentru toţi. Oricine ar fi ei.
40. Cea mai mare parte a rugăciunii mele este de mulţumire. Ce altceva să cer, dacă am totul?
Prezentare şi traducere de Radu Hagiu în revista Familia Ortodoxă nr. 3 (38)/2012, pp. 17-21. via http://www.pemptousia.ro/…/nevoitoarea-dragostei-%E2%80%93…/

Demisie


Subsemnatul Dan Stresatu, vă aduc la cunoştinţă
O intenţie mai veche, o teribilă dorinţă,
De a-mi da, irevocabil, azi, demisia deplin
Din menirea şi din rangul de adult, ce îl deţin.

Funcţia pe care astăzi subsemnatul o ocupă,
Mi se pare prea stresantă, vrednică de prima grupă;
De când sunt adult, spun sincer, nu mai am în suflet tihnă,
Nu mai am nici timp, nici pace, nici astâmpăr, nici odihnă.

După ce analizat-am cum mă aflu de o vreme,
Situaţia stresantă, nesfârşitele probleme,
Ce mi le oferă zilnic împovărătorul rang,
Hotărât sunt ca dintr-însul eu acum să mă retrag

Şi voiesc, cu insistenţă, să preiau, dar mintenaş,
Atribuţiile simple ale unui copilaş,
Ce le-ndeplineam odată cu atâta iscusinţă
Şi la care renunţat-am cu prea multă uşurinţă.

Vreau să desenez cu creta colorată, iar, pe stradă,
Sau să fac pe ulicioară un om mare de zăpadă;
Să nu-mi pese de adulţii care trec în mare grabă
Spre serviciu, sau spre piaţă, sau spre altă nouă treabă.

Vreau să merg cu trotineta “tituind” pe trotuare
Şi să nu mai stau în trafic enervat la semafoare;
Să nu mă intereseze, pentru anul următor,
Cât mai e asigurarea pentru vechiul meu motor;

Vreau să cred că,-n toată lumea, bombonelele Tic-tac
Sunt mai bune decât banii, care n-au pe dânşii mac;
Vreau să cred, precum odată, că e totul gratuit
Sau că nu-i mai scump eclerul decât băţul de chibrit.

Vreau să stau întins la umbra unui arbore stufos
Cu-n pahar de suc în mână, stând pe spate tacticos;
Să privesc la norii care nu voiesc să se oprească
Şi să-ntreb: De ce adulţii nu au timp să îi privească?

Vreau să mă întorc la vremea, când mă bucuram de viaţă
Şi-i sorbeam cu lăcomie minunata ei dulceaţă,
Când a mamei voce caldă mă chema de pe maidane
Să vin repede la masă, fără să mă plâng de foame.

M-am maturizat cam iute, m-a trezit de-odată mare;
Cred că e, cu siguranţă, un abuz şi-mi cer iertare!
Am ajuns să aflu, iată, de războaie şi de drame,
De justiţie coruptă, de copii murind de foame;

Am aflat de vrajbă, ură, prostituţie, avorturi,
Şi de mame criminale, de partaje şi divorţuri,
De ciudata şi parşiva educaţie atee,
De căsătorii de probă şi de droguri în licee;

Am aflat că sunt biserici, ce au clerici cam ciudaţi,
Unde se oficiază cununii între bărbaţi.
Am aflat că sunt în lume oameni fără Dumnezeu,
Ce-şi pun coarne, şi pecete, şi se-nchină celui rău.

Vreau să mă întorc la vremea, când făceam cu grijă tema
Şi la orice disciplină singur rezolvam problema;
Când citeam cu sârguinţă, zilnic, lecţiile toate
Şi nu aşteptam ca net-ul să îmi facă referate;

Vreau s-aud un cor de strană, să privesc trecând fanfare,
Şi nu televiziunea cu emisiuni bizare.
Nu mai vreau nici ştiri cu bombe, terorişti, scumpiri, reclame,
Violenţă, desfrânare şi căderi de avioane.

Vreau să mă întorc la vremea, când, copiii, din tot satul,
Nu ştiau ce este moda, nu ştiau ce e păcatul;
Când mămicile, în taină, le citeau din Sfânta Carte
Şi nu-şi adormeau copiii cu desene animate.

Vreau să cred din nou că omul e creat de Dumnezeu,
Cum m-a învăţat mămica, nu profesorul ateu;
Vreau să cred din nou că Moşul îmi aduce jucării,
Şi nu tata, cum aflat-am, mai târziu, de la copii.

Vă asigur că în cazul când voi fi, de-un oarecare,
Întrebat: Ce te vei face, când vei fi, copile, mare?
N-am să mă mai bâlbâi iară, încurcat, timid, umil,
Ci voi spune cu tărie: Vreau să fiu mereu copil!

Aşadar, vă spun din suflet, că vreau să retrogradez!
Şi-aţi aflat ce argumente am să demisionez
Din copleşitoarea treaptă de adult, ce o ocup
De atâţia ani în care, zilnic, am strigat heirup.

Ştiu că nu e cu putinţă să retrogradez total,
Să devin copil la suflet şi trupeşte, integral,
Însă fără doar şi poate, vreau în orice chip şi stil,
Ca de-acuma înainte să am suflet de copil.
sursa net...

Postări populare

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

http://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Arhivă blog