Baba care scuipă-n palme
Și se-apucă de prășit
E mai mare teologă
Decât popa plictisit
Fiindcă preotul vorbește
Ceea ce a învățat,
Însă baba Îl cunoaște
Pe Hristos cu-adevărat,
Știe ea că Domnul nostru
Duce norii spre ogor
Și îi face să își verse
Peste câmpuri apa lor,
Știe ea că vântul bate
Unde-i spune Domn Iisus
Și că luna strălucește
Doar primind porunci de sus,
Știe ea că Domnul nostru
Face-o cruce sus în cer
Și omătul umple brazda
Și o apără de ger..
Ea, săraca, se încrede
Nu în ea, ci-n Tatăl Sfânt,
De aceea săpăliga
Nu și-o-înfinge în pământ
Fără "Doamne miluiește!",
Fără "Slavă lui Hristos!",
Zice mai întâi acestea
Și-apoi lasă sapa-n jos.
Mulți din preoții de astăzi
Sunt multiplu premiați,
Doctori în Teologie,
Filozofi și literați
Și își etalează țanțoși
Crucile pe pieptul lor,
Însă nu ți-ar da o sapă,
- Doamne feri! - pe ogor,
N-ar lua toporu-n mână
Ca să taie-un retevei,
Nici o coasă, vai de mine!,
Nu s-ar agăța de ei.
O credință ca aceasta
E-o credință de birou,
O credință ce miroase
A cerneală de stilou
Unde totu-i teorie,
Rânduială și tipic,
Encefale încrețite
Dar la inimă nimic.
Răsfoind atâtea texte
Cu trimiteri la subsol,
Creștinismul nostru este
Fără conținut și gol
Tocmai pentru că lipsește
Simplitatea de mai sus
A băbuței care-L cheamă
La tot pasul pe Iisus.
Rog colegii să mă ierte,
N-am dorit să fac mișto:
Dacă preotu-i ca baba..
N-am de zis decât: "CHAPEAU"!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu