URMA DE NISIP...

  Se spune ca, odata, un om mergea printr-un desert. Nu mai putea de oboseala; nu mancase nimic de mai multe zile, apa nu mai avea, iar soarele puternic il topea cu razele sale de foc. In afara de intinderea nesfirsita de nisip dogoritor, nu se vedea decit urmele omului, urmele pasilor sai.

Deodata insa, omul a observat ca alaturi de el au aparut si alte urme, ca si cind mai era cineva, o persoana ce mergea o data cu ea si ale carei urme le putea vedea alaturi de ale sale. Speriat, a strigat:
-De ce sunt patru urme pe nisip, cind eu sunt singur? Cine esti si de ce nu te vad?
Dar o voce i-a raspuns:
-Sunt Dumnezeu! Nu esti singur, fiindca Eu merg alaturi de tine. Astfel, vei fi ocrotit de orice rau si vei ajunge cu bine la capat!
Omul a cazut in genunchi si i-a multumit Domnului ca S-a indurat de el, dupa care si-a continuat drumul, convins ca acum v-a reusi. Si a mers, a mers, pina cind intr-un final a simtit ca nu mai poate face un pas macar. Cazut in genuchi a privit in spate si...ce i-a fost dat sa vada? Pe nisip, nu se vedeau decit urmele pasilor sai.
-Doamne, a spus omul indurerat, de ce m-ai parasit, de ce nu sunt decit doua urme in nisip?
Dar aceeasi voce i-a raspuns cu blindete:
-Pentru ca, pina acum, Eu te-am dus in brate.
Deodata, omul nostru a simtit ceva rece, rece si a deschis ochii. Visase. Toropit de oboseala, incins de lumina soarelui, cazuse in nisip, ajuns la capatul puterilor. Dar, in timpul somnului fusese gasit de o caravana. Citiva negustori il ridicasera si il stropira cu apa. Atunci cind a simtit apa rece pe fata s-a trezit, amintindu-si de visul sau.
-Binecuvintat sa fie Domnul! - a strigat omul. Cum m-ati gasit?
-Am vazut niste urme in nisip, si ne-a, dat seama ca cineva s-a ratacit. Erau int-adevar urmele tale.
-Voi credeti ca urmele mele v-au adus aici? Nu, Dumnezeu, care S-a indurat de suferinta mea, El v-a calauzit pasii spre mine, altfel as fi murit.
Sunt unii oameni care nu vad ca Dumnezeu se ingrijeste de ei. Nu vad ca Domnul, din iubire, cauta mereu sa ii ajute. ei uita de cele sfinte si de Dumnezeu, dar Dumnezeu nu uita niciodata de ei. Ferice de aceia care vad ca toate - sanatatea, puterea de munca, fericirea tin de Dumnezeu si ca doar prin puterea Lui putem fi mantuiti. Ferice de aceia care au mereu incredere in ajutorul Domnului

Nostima ..."chestia"!!!

          La casa de marcat a supermarketului tânăra casieră îi atrage atenţia clientei (o doamnă mult mai în vârstă) că sacoșa de acasă e din plastic și nu e bună pentru mediu. Doamna își cere scuze și zice: “noi nu aveam chestia asta ‘verde’ pe vremuri “. Tânăra casieră îi raspunde: “Asta e problema noastră azi, că generației voastre nu i-a păsat de mediu, să îl păstreze curat pentru generațiile viitoare”. Doamna îi spune că are dreptate, că generația ei nu a avut chestia asta ‘verde’, dar... “Pe vremea mea recipientele de lapte, de apă minerală și de bere sau borcanele de iaurt erau din sticlă, se returnau la magazin de unde ajungeau la fabrici pentru spălare, sterilizare și refolosire de multe, multe ori, deci se reciclau cu adevărat. La aprozar se dădeau pungi de hârtie pe care le refoloseam până se rupeau și le predam împreună cu ziare, reviste, caiete, cartoane… la punctele de colectare, ajungând la fabricile de hârtie scutind de la tăiere mulți copaci. Nu aveam ...chestia ‘verde’ pe vremuri. 

 În trecut urcam etajele pe scări pentru ca nu erau decât rar ascensoare și scări rulante în fiecare clădire de birouri ori magazine. Mergeam la cumpărături pe jos, nu cu masini de 300 CP pentru 500 metri dar e adevarat ca nu aveam... chestia ‘verde’. Scutecele copiilor, fiind din bumbac, se spălau și se refoloseau pentru ca nu le aveam pe cele de unică folosință. Ne uscam rufele afară, în soare și vânt pentru că nu aveam uscătoare electrice în casă. Copiii purtau și hainele fraților și surorilor mai mari, nu întotdeauna haine noi-nouțe. Tânăra are dreptate, nu aveam chestia ‘verde’ pe atunci. Aveam un singur TV ori doar un radio în casă, nu în fiecare camera. În bucătărie amestecam și frământam cu mâinile pentru că nu aveam mașini electrice să facă totul. Când împachetam ceva fragil foloseam hartie veche și ziare, nu folie de plastic cu bule. Pe vremuri nu porneam mașini de tăiat iarbă cu benzina ori electrice să ne aranjăm gazonul, ci foloseam mașini manuale, coasa, secera și făceam destulă mișcare ca să nu avem nevoie să mergem la săli de gimnastică pentru a ne urca pe benzi ori pe biciclete alimentate cu electricitate. Cu adevărat, nu aveam ...chestia ‘verde’ pe atunci. 

 Când ne era sete beam apă de la o cișmea de pe stradă în loc să folosim pahar de plastic ori sticlă de plastic cu apă îmbuteliată. Ne reumpleam stilourile cu cerneală din călimară în loc să cumpărăm altele noi sau rezerve din plastic. Ne schimbam lama în aparatul de bărbierit în loc să-l aruncăm de fiecare dată cănd se uza lama dar nu aveam... chestia ‘verde’. 

Oamenii luau tramvaiul și autobuzul iar copiii mergeau pe jos ori pe biciclete la școală în loc să fie duși cu mașina de 45 de mii de euro a familiei dar nu aveam ... chestia ‘verde’. Aveam o singură priză în cameră, nu prelungitoare pentru o duzină de aparate electrice și nu aveam nevoie de un smartphone și de GPS cu semnale de la sateliți ca să găsim cel mai apropiat McDonalds.” Nu e trist să vezi cum se plânge tânăra generație cât de risipitori și poluanți am fost noi doar pentru că nu aveam chestia ‘verde’ pe vremuri? 

     Vă rog să trimiteți textul de mai sus unei alte persoane egoiste și în vârstă care are nevoie de o lecție despre păstrarea mediului, lecție primită de la un deștept mai tânăr. Nu ne place să fim în vârstă așa că nu ne trebuie mult să ne enervăm, mai ales când observațiile vin de la cineva tatuat și cu multe zorzoane dar care nu poate da restul fara ajutorul casei de marcat.