luni, 20 ianuarie 2025

BOUL, VIȚELUL și PUTEREA



Emil Almășan

Un bou, ce condusese cireada zece ani,
Cel mai malac, mai țanțoș, și mut dintre plăvani,
Când s-a gătat huzurul și viața lui frumoasă,
Cu nici-un chip, malacul, n-a vrut să plece-acasă!


Ce s-a-ntâmplat cu boul de vrea să mai domnească?
Doar știm cât e de leneș, i-e greu chiar și să pască !
Sunt voci ce spun că-n ieslea unde era stăpân,
Primea tocați cocenii și rația de fân,

Că nimeni, niciodată, nu l-a văzut lucrând,
Ci toată ziulica la umbra sta, căscând…
Era un bou nostalgic, iubea călătoria,
Stătea mai mult pe-afară, mai rar prin România,

Și-avea plăvanul nostru, un singur, mare, of:
Pleca, nebun, pe dealuri, îndrăgostit de golf…
Și mai avea plăvanul o și mai mare boală,
Săptamânal, să meargă în ciurda lui natală

Unde-o lăsase boul (iertați-mă) pe vaca
Ajunsă “primă doamnă“, fără să vrea, săraca…
În rest, n-avea, cornutul, alte angajamente,
Trăia, din plin, plăvanul, “ La dolce far niente”!

Mai mult de-atât, prieteni, eu nu știu ce să zic,
De boul nostru, mândru că n-a făcut nimic…
Problema-ncepe-n ziua, când să scăpăm de el!
N-a vrut să lase locul, unui isteț vițel,

Strigând că vițelușul n-a fost cinstit deloc,
manipulând cireada pe Facebook și tik-tok!
De-aceea, când mulțimea vota hipnotizată,
A spus că-i furăciune și mai votăm odată!

A adunat cățeii, cei mai loiali din Curte,
Care știau cum Legea pe degete se-nvarte,
Și-au dat cățeii ăștia, pe bou să-l mulțumească,
O hotărâre care s-a dovedit, porcească.

Ehei!, însă vițelul, nedreptățitul nostru,
Nu-i unul dintre-aceia să tacă-n front ca prostu’.
Vițelul nostru-i unul, cu foarte multă carte,
Meșteșugite vorbe cu glas de miere-mparte,

Și cât ai zice pește a scos mulțimea-n stradă,
Și-n vorbe-ales gândite vorbi către cireadă:
Să fim uniți în cuget, în fapte și-n simțire!
Acum, la noi privește întreaga omenire!

Stați liniștiți, prieteni, puterea nu ne scapă,
Că-i binecuvântată de cer, pământ și apă!
Spre noi privesc strămoșii, copiii și părinții!
Și nu uitați, din ceruri, ne apără toți Sfinții!

Dar mai presus de toate, vă jur, peste Ocean,
E un bizon ce sigur ne scapă de plăvan!
E un bizon din State ce nu poate s-accepte,
Această nedreptate și sigur o s-o-ndrepte,
I-am scris, și-a spus bizonul că îi va lua în coarne,
Pe toți și nedreptatea pe loc o s-o răstoarne.


Această întâmplare îl prefăcu-n erou,
Pe vițelușul nostru nedreptățit de bou!
Dar credeți că plăvanul vreun pic s-a speriat,
De vițelimea care pe străzi s- a adunat?
Sau credeți că vreo clipă sub pleoapa bouleană,
Vreo lacrimă să curgă ca semn că-i ia în seamă?
Nici pomeneala! Boul mai rău s-a agățat,
De scaunul puterii, că-i place la Palat!


Mai mult nu știm! Povestea e încă la-nceput!
Vițelul strigă-ntr-una! Dar boul este mut!
De-aceea nici morala nu spune ceva nou:
Așa e când puterea, e-n mâna unui bou!

duminică, 19 ianuarie 2025

,,Alo,mamă, sunt Gheorghiță, te-am sunat să te-anunțăm,

                  

Că duminica ce vine,noi pe poartă îți intrăm!
Îți aduc nora, nepoții, să te mai bucuri de ei,
Că la toamnă merg la școală, au crescut sunt măricei..."
La așa o veste mare,bătrânica se grăbește
Ca să curețe prin casă,pomii,gardul văruiește...
De cu zori și până seara toate le trece prin mână!
Timpul trece,nu așteaptă!Mai e doar o săptămână!
,,Numai bine,se gândește, am scos câțiva puișori,
Scroafa e și ea fătată, are vreo cinci porcușori,
Vaca a fătat vițelul, pot să dau la nepoți lapte,
Găinile mi se ouă...a dat Dumnezeu de toate!
Ei să vină, că i-oi duce pe la toate,să le-arăt...
Și pe urmă vom vedea noi,de-or mai pleca îndărăt!"
Duminică dimineața, mama-n poartă îi așteaptă!
Cum sosesc,ea se repede să ia-n brațe pe nepoată!
Nepoțica o privește și se trage înapoi...

Iar nepotul,bălmăjește:,, Mamma, dove siamo noi.."
Bătrâna-și sărută fiul,nora își îmbrățișează,
Și-i poftește ca să intre...că acum se inserează...
Vrea nepoții să și-i plimbe prin ogradă, să le-arate
Câte orătănii are...și văcuța ei cu lapte...
Dar copiii nu se lasă duși de lângă mama lor!
Unul stă cu telefonul...unul la televizor...
Îi privește trist bătrâna, și vrea să le povestească
Cum era odată viața, până tatăl lor să crească...
Dar copiii n-o ascultă...fiecare-n lumea lui...
Murmură o altă limbă...e limba străinului...
Ochii-n lacrimi i se scaldă, și-l întreabă pe fecior:
,,Spune dragul mamei,Oare cum le spun că mi-a fost dor?!
Cum le spun că număr anii și minutele,cu-oftatul și aștept să-mi bată-n poartă
Nepoțeii sau băiatul?!
Cum vorbesc cu ei,măicuță?!

Nu știu limba la
străini...
I-asteptam să-i duc la stradă, să mă mândresc la vecini...
Mă gândeam aseară, mamă, că-i duc să-i împărtășesc,
Dar nu pot să-i scot pe poartă...că nu-nțeleg ce vorbesc!
Cred că-i vina mea,măicuță, că atunci când ai plecat,
Am uitat să-ți pun în geantă vorba ce te-am învățat!
Cred că la străini le place că nepoții mei vorbesc
Limba lor...Dar eu sunt tristă..că tot fără ei trăiesc!"
~ Ștefania Vasile ~

Postări populare

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

http://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Arhivă blog