OR MAI FI, DOAMNE, MULTE FRONTURI?

 

Or mai fi, Doamne, multe fronturi?

Și multe piscuri? Multe de-nfruntat?

Picioarele-au slăbit și câte gânduri!

Iar inima să bată a-ncetat..

Pe culmi cât să mai urc aceste timpuri?

Zidește- n mine alte temelii..

Acelea ce le-ai pus odată, Doamne,

Le-am dărmat fără ca Tu să știi!

Mai pune...iartă-mă...în brațul meu tărie..

Și nu lăsa să cad ca un mișel..

Mai pune-mă din nou la datorie..

Și naște-mă din stâncă, din oțel...!!

Frământă-mă din lutul celor vrednici

Și coace-mă-n cuptoru-n care-au ars

Durerile acestui neam de vulturi,

Dă-mi sabia lui Saul cel din Tars.

Adapă-mă din doine și din bocet

Din lacrima ce-a zămislită-n vers,

Căci setea ce mă arde nu-i de lume

E dorul unui Neam neînțeles.

Mai naște-mă din trosnetul de oase

Al celor răstigniți pe-atâtea cruci!

Frământă-mă prescură pentru jertfă

Și pune-mă pe troiți la răscruci.

Or mai fi, încă, Doamne, multe fronturi?

Și or mai fi Golgote de urcat?

Oi fi sămânță încolțită-n brazdă?

Sămânța unui neam neînfricat.

Eliana Popa și Titel Comanescu