Doare...

Mi-a fost rușine ..azi.. când am privit..
Aceasta poză care...doare..
Mi-a fost si milă ..m-a durut . ..
Of...copil flămând ..fără copilărie..

 
Si eu mă plâng...eu.. păcătoasa ..
Ar trebui să tac pentru vecie...
Eu ..am un colț de pâine și o casă..
El...foame ...boală și dorințe ...o mie..

Lacrimi curg pe a mea față..
Doamne...sufletul mă doare..
Am o singură...dorință..
Să nu fie in lume...foame..

Sărăcie și durere...
Du-le Doamne in pustie..
Si adu in lume...pace..
Dă..copiilor....copilărie...

Ia din anii mei...Hristoase..
Si pe banii ce-i primesti..
Cumpara copiilor...îmbrăcăminte..
Și de restul banilor să îi hrănești..

 
Să nu simtă foame și nici frig..
Și... să nu ii doară..
Când vad ceilalți copiii..
Că au haine ..si că merg la școală..

Ia din anii mei...Iisuse..
Si ii dă celor ce-s goi..
Să își cumpere încălțăminte..
Să nu aiba in veci alte nevoi..

Maria Pintecan..

ÎNTR-O IARNĂ ÎNGHEȚATĂ

Într-o iarnă înghețată cu troiene şi cu ger
O bătrână-mi bate-n poartă: un colţ de pâine îţi cer!
Eu abia îmi ţin mirarea când văzui că pe-aşa vreme
Sărăcuța bate drumul și de iarnă nu se teme!

Şi fără să stau pe gânduri eu în casă am invitat-o
Am rugat-o să se aşeze și din plin am ospătat-o.
După ce a mâncat bine semnul crucii îşi făcu'
Spuse-n șoaptă o rugăciune și cu capu-n jos...tăcu'.

"Spune-mi maică, o-ntrebai, nu ai casă...n-ai copii?
Şi de ce pe drumuri stai pe-aşa vreme de urgii?"
Zise ridicând privirea ce de lacrimi e umbrită:
"M-a lovit nenorocirea când eram mai fericită!

 
Copii am...dar sunt prin lume prin apus și răsărit...
Nu mai au vești despre mine de când moşul a murit.
Şi de casă...mi-e ruşine... dar îţi spun adevărat
Neavând cum o-ntreţine casa mea....s-a dărâmat!

Mi-a rămas din toată munca un baston şi...bătrâneţea...
Nu mai am nimic de-acuma să îmi aline tristeţea!
Ce eram să fac de foame?! Frigul mai că nu-l mai simt...
Am plecat să cer la lume de mâncare şi-un veşmânt...

Că nu pot să rabd măicuță...mă gândesc, că de Crăciun
Voi găsi milă la unii și mă vor lua din drum!
Eu m-am tot rugat de moarte dar se zice că-i păcat!
Trebuie să-mi trăiesc viaţa aşa cum îmi este dat.

Acum plec din nou pe drumul ce îmi ţine loc de casă
Să-ți dea sănătate Domnul că m-ai aşezat la masă!
Şi să ştii că acest bine pe care azi l-ai făcut
Se întoarce-ntr-o zi la tine dar de zece ori mai mult!"

Şi plecă...cu-ai ei prieteni:un baston...şi bătrânețea
Iar în urmă-i iarna cerne și-i acoperă tristeţea...

Autor: Stefania Vasile