CORPUL TĂU CERE AJUTOR:

CORPUL TĂU CERE AJUTOR:

1. Piele uscată:

Corpul tău îi lipsește vitamina E.
Pentru a-ți completa nevoile, include în dieta ta nuci, pește gras și ulei vegetal virgin.

2. Păr și unghii fragile:

Aceste simptome indică o deficiență de vitamine din complexul B și calciu. Mănâncă fasole, mac, drojdie și cereale integrale.

3. Sângerare de la gingii:

Înseamnă o deficiență de vitamina C. Mănâncă cât mai des ceapă, usturoi, fructe și legume.

4. Insomnie, crampe și comportament capricios, compulsiv:

Corpului tău îi lipsește magneziul și potasiul.
Aceste elemente le găsiți în cacao, ciocolată, banane, cartofi, caise uscate, prune și sfeclă.

5. Piele tare pe coate:

Acest simptom indică faptul că ai un deficit de vitamina C și A găsit în fructe și legume, de exemplu în diferite feluri de citrice, morcovi, roșii, caise și dovleci

6. Vrei ca preparatele tale sa fie cat mai sarate sau esti predispus sa plangi:

Este posibil să aveți infecție sau inflamație în organism, în special în sistemul urogenital.

7. Vreți cât mai mult dulce:

Poate ești epuizat și ai nevoie de un impuls rapid de energie. În acest caz, este mai bine să consumi miere sau ciocolată neagră pentru a evita problemele gastrointestinale.

8. Poftă de semințe de floarea-soarelui:

Corpul tău nu are antioxidanți și alți nutrienți.
Nouă. Aveți un gust acru:
Organismul are nevoie de aceste produse deoarece dintr-un motiv oarecare are nevoie de stimularea ficatului sau a vezicii biliare.
Include oțet de lămâie, mere și vin și afine în meniul tău.
Zece. Ai părul plat sau picioarele reci și ești obosit:
Lipsă de iod. Mănâncă fructe de mare.

FRECVENȚA SOLFEGGIO MIRACOL PENTRU VINDECAREA SUFLETULUI, TRUPULUI ȘI CHAKERULUI ASCULTARE PE LINK: https://www.rolandsante.cz/?what=edice&lang=cz&pg_id=27

ȚARA MEA CU RĂNI ȘI SÂNGE!

 

Va veni și vremea noastră, aștepta-vom cu răbdare,
Să răspundă pentru toate, mama lor de fiare!
Pentru ce-au făcut din țară, pentru lacrima cu sânge,
Vine vremea când blestemul ăstui neam, i-ajunge!

ȚARA MEA CU RĂNI ȘI SÂNGE!
de Eliana Popa

Mă întreb...ce-ar face unii și-n ce fel ar da răspuns,
Dacă azi, cum spune Cartea, ar veni Iisus?
Ce răspuns ar da mișeii care ne-au vândut pământul,
Dacă azi, cum spune Cartea, ar veni Cuvântul?
Și i-ar strânge sus, la Putna, pe pământ sfânt, moldovean,
Lângă cripta unde doarme Sfântul Domn Ștefan!

Și-ar chema toți voievozii ce-au luptat cu 'nalta Poartă
Împreună să le facă, dreaptă judecată!
Și ar da poruncă Domnul îngerului cel mai 'nalt,
Să aducă Brâncovenii, sângele vărsat!
Și potirele le-or pune jertfă sfântă și prinos
Pe-un pristol ce stă-naintea Domnului Hristos.

Și-or privi către mișeii ce-au îngenuncheat poporul,
Ce-au dat roadelor otravă, codrului toporul.
Ce-au strâmbat învățătura, Sfânta Lege din străbuni,
După cum le-a dat poruncă lifta de păgăni...
,, - Neamul meu născut-a iude...zice Sfântul Brâncovean!"
,, - Robi în lanțul altor neamuri!...murmură Ștefan.

Basarabii, Mușatini, Mihai, Mircea cel Bătrân
Vin să judece cu Domnul, neamul de român.
Să-i întrebe pe mișeii și pe cei ce ne lasară
Toată țara în ruină și ne-au scos afară.
Ne-au înfometat ființa să plecăm în pribegie
Ca să vina toți șacalii, țara s-o sfâșie!

,, - Slugi viclene, trădătoare, vai de-a voastră crudă soartă
Noi, strămosii, azi vom face dreaptă judecată!
Și vom cere de la voi, plată multă și răspuns,
Toată zestrea ce-am lăsat, sângele ce-a curs.
Și sudoarea de pe fruntea bietului român, sărman!"
Așa tună cu mânie Sfântul Domn, Ștefan.

Sună buciumele-n munte, în ecou răsună-ntruna
Glas de corn! Și bat răzeșii, clopotul la Putna.
Și la Cozia, pe lespezi, mii de trupuri se-nfiripă,
Mircea grabnic oastea-și strânge... Paloșul ridică!
Către Putna se grăbește și-a mai strâns mergând călare
Toți valahii și arcașii, armia-i nemuritoare.

De prin gropile comune, de prin sfinte osuare,
Vin martirii prinși cu lanțuri sure, la picioare.
Vin în șir purtându-și rana, ca-ntr-un tainic ritual,
Duc în mâini vărgata zeghe, sângele-n pocal.
Si-al lor glas răsună groaznic, privind șleahta de mișei:
,, - Pentru ce murit-am, Doamne? Să ne vândă țara ei?
Am murit pe cruci ca Tine, chinuiți...pe frunți cu spini,
Și-au sădit pe jertfa noastră, mărăcini!"

Va veni și vremea asta, aștepta-vom cu răbdare,
Să răspundă pentru toate, mama lor de fiare!
Pentru ce-au făcut din țară, pentru lacrima cu sânge,
Vine vremea când blestemul ăstui neam, i-ajunge!

Sursa foto:Pinterest

Era o vreme...acum 34 DE ANI ...

                  
Dan Ionescu
Spnetdrosoar4 tamf81u1 iggt mc000ue60i33l111c5i0t8g21g:18435 ·


- Era o vreme în ţara asta când cine termina liceul şi intra la facultate era privit cu admiraţie şi i se spunea cu respect, "Domnul inginer sau Domnul profesor, sau Domnul avocat".
Când unul dintre ei, la cam 10-15 ani de activitate îşi dădea şi lua (dacă îl lua) doctoratul, tot oraşul se uita la el ca la Dumnezeu...

- Era o vreme în ţara asta, când dacă vedeai o maşină pe stradă, ştiai că cel care se află în ea a muncit ca să o cumpere, sau este vreun boss de la partid. Şi mai era o categorie cu maşini, cei care lucrau în comerţ sau în alimentaţia publică.

- Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai pe cineva pe stradă între orele 08 şi 16, te gândeai că este în concediu, zile libere, sau poate e bolnav, săracu om, şi merge la doctor...

- Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai un poliţist pe stradă mergeai liniştit să îi ceri o informaţie, sau daca voiai să te plângi de ceva, erai ascultat.

- Era o vreme în ţara asta când dacă ajungeai la spital cu cineva şi trebuia operat, îţi era frică să vii cu o floare la asistente sau cu o cafea sau o sticlă de whisky la doctor, şi le mascai neîndemânatic - ca toată lumea - în ziar, sub haină, convins că nu ştie nimeni ce e umflătura aia, de la piept.

- Era o vreme în ţara asta când la şcoală, copiii mergeau în uniformă, şi cum vedeai unul pe stradă în timpul orelor ştiai că " este unul din ăia de chiulesc sau nu le place şcoala" şi te uitai atent la el să vezi dacă nu e cumva copilul vreunui coleg de serviciu, sau de fabrică. Şi ce bătaie lua acasă dacă afla ta'cs'o că a chiulit... !

- Era o vreme în ţara asta când abia aşteptai să intri în câmpul muncii, să te angajezi undeva, să îţi faci raport pentru locuinţă şi să aştepţi cu înfrigurare, dar temei, să ţi se repartizeze una, ca să te poţi însura, să te aşezi şi tu la casa ta, să îţi întemeiezi o familie. Dacă nu aveai, nu prea îţi ardea de însurătoare, că nu se uita nimeni la tine fără serviciu şi fără casă, că nu erai de viitor.

- Era o vreme în ţara asta când băieţii deştepţi erau consideraţi cei care ştiau carte, dar să o citească, nu să o joace: făceau o facultate şi terminau primii. La ei se uita lumea cu admiraţie: " ăsta e a lui Ilie de la sculărie. A termenat primul facultatea, l-au luat ăia la Bucureşti. Eheeeeeeeeeeee, o să ajungă mare, e dăştept" ...

- Era o vreme în ţara asta când dacă te întâlneai cu un cunoscut pe stradă, te opreai bucuros să mai schimbi o vorbă, să mai auzi un banc, să te lauzi cu ce ai mai făcut sau să îi spui cum a fost în concediu la Mamaia, să te mândreşti că ai fost promovat sau ţi-au luat copilul la liceu, sau să îl inviţi peste o lună la ziua ta, sau nunta copilului.

- Era o vreme în ţara asta când mergeai liniştit pe stradă, nu îţi era teamă că te opreşte careva să te întrebe cât e ceasul, sau de ce nu ai moţ la bască, sau de unde te îmbraci...

- Era o vreme în ţara asta când lumea întorcea capul după militarii care treceau cântând sau în pas de defilare de la instrucţie, acolo unde aceştia erau nevoiţi să treacă prin oraş şi auzeai pe câte cineva spunând cu mândrie: "Uite mamă, trece armata".

Astăzi ...

- Astăzi, în ţara asta, toată lumea termină liceul, ia bacalaureatul pentru că s-a dat lege să nu fie nici un analfabet fără bacalaureat, iar facultatea a devenit locul unde se pun la cale cele mai tari chefuri şi se adună puştoaice pentru "o linie".

- Astăzi, în ţara asta, nu mai poţi merge pe trotuar pentru că nu mai ai loc de maşini staţionate şi şoferi grăbiţi.

- Astăzi, în ţara asta, străzile sunt pline de oameni care în nici un caz nu merg la serviciu, dar nici la doctor. Toată lumea e în concediu fără plată.

- Astăzi, în ţara asta, când mergi la spital, nu mai mergi cu sticla ascunsă sub haină. Când intri la medic în cabinet înainte de a da cu bună ziua, trebuie să dai cu plicul.

- Astăzi, în ţara asta, când vezi copii de şcoală, te întrebi dacă merg la şcoală sau la discotecă, ţinuta este aceeaşi, machiajul la fel de strident, rucsacul din spate are un caiet şi laptopul, ipodul, "ifonul", sau tableta.

- Astăzi, în ţara asta, tinerii nu mai au nevoie de serviciu ca să îşi întemeieze o familie, doar de bani de la babaci şi îşi întemeiază câte o familie pe săptămână fără acte, fără biserică, fără serviciu.

- Astăzi, în ţara asta, băieţi deştepţi sunt cei fără carte, care reuşesc să "se învârtă" sau sunt "băieţi de băieţi deştepti" care obţin bani uşor din "afaceri" cu fraierii. Cu cât păcăleşti sau furi mai mult, cu atât eşti mai deştept.

- Astăzi, în ţara asta, când te întâlneşti cu un cunoscut pe stradă, îl ocoleşti ca să nu te întrebe cum o mai duci, sau să nu îţi ceară bani cu împrumut, sau să nu te invite la o nuntă...

- Astăzi, în ţara asta, oamenii nu se mai întâlnesc în faţa blocului, le e ruşine să se întâlnească şi la gunoi, se uită fiecare pe geam să se asigure că nu e nimeni să se uite în gunoiul lui amărât sau să observe că nici câinii vagabonzi nu zăbovesc lângă resturile lui, pentru că nici oase nu mai sunt în gunoi. Cel mai mult oamenii stau ascunşi în casă sau pleacă "la ţară" de zilele onomastice, ca să nu se trezească cu invitaţi nepoftiţi. Nimeni nu mai zâmbeşte toată lumea circulă cu capul în jos de ai zice că toţi au pierdut câte un galben şi îl caută disperaţi. Te miri că nu se dau cap în cap...

- Astăzi, în ţara asta, când lumea aude de armată, întoarce capul pentru că, “Aştia au tras în noi în '89 şi acum au pensii nesimţite".

Dar oare, ce va fi mâine?
Cum va mai fi ţara asta?
Cum Va Fi Mâine?”

Neagu Djuvara,(Era o vreme...)

MAMELE ACESTUI NEAM

de Eliana Popa

 
S-a-negrit pământul nostru de atâta decădere,
Azi hoția e virtute și minciuna-i la putere.
Azi o mână de netrebnici țin în mâna soarta țării,
Noi dormim cu plânsu-n geană și în negura uitării.

 
Am uitat ce-am fost odată, în ce loc am fost sădiți,
Din ce mame ne-am luat seva, din ce nație de sfinți!
Am uitat c-avem o țară și o doină cum n-au alții,
Azi o cântă cu durere, numai Prutul și Carpații.

 
Ce femei erau odată, născătoare de eroi,
Câte astfel de românce se mai află printre noi?
Câte mame azi mai nasc, fiii lor pentru jertfire?
Pentru Neam și pentru Țară, mai avem femei martire?

 
Câte mame își mai poartă pruncii lor către Altare?

Fără româncuțe sfinte, astăzi NAȚIA ne moare.
Tu, femeie, ești menită, când pe lume îi aduci,
Despre dragostea de Neam să le spui și să-i educi!

Ce bărbați, precum stejarii, a crescut Vrâncioaia țării

Cu un boț de mămăligă, la lumina lumânării.
Din stejar, stejar răsare, căci stejari erau răzeșii
Șapte fii, jertfiți lui Ștefan, luptă-n oastea cu plăieșii.

 
Versu-l scriu cu roua-n geană, ca să-mi ostoiesc aleanul

Văd pe crucea răstignirii pe Marica Brâncoveanu.
Ultimul, nu cel din urmă, cade Mateiaș feciorul,
Iar de-așa grozavă moarte s-a înfiorat Bosforul.

 
Fiii ei plecat-au capul sub securea otomană,

Patru brazi smulși de furtună, din gradina brâncoveană!
Patru fii și-un soț de aur, Brâncoveanu Constantin,
Lor și ție, sfântă doamnă, plec genunchiul și mă-nchin.

 
Să n-o uit nici pe Tudora, mama lui Mihai Viteazu,

Câte lacrimi de durere i-or fi înecat obrazul
Cate nopți de rugăciune petrecea în mănăstire,
Pentru fiul ei, Viteazu, cât citea din Psaltire?

 
La Aiud, Pitești sau Gherla, câte mame și-au dat fiii,

Aruncați în gropi comune, câte-și căutau copiii?
Câte doine cu durere, hăuleau de al lor dor
De se-nfiora și cerul, stelele ascunse-n nor!

 
Și-ar mai fi și alte mame de eroi și de martiri,

Care i-au crescut cu trudă și-n genunchi la Psaltiri
Despre ele cine scrie? Cronicarii și poeții?
Numai Dumnezeu le scrie, flori de rai în Cartea Vieții.

VINE PRIMĂVARA!

de Preot Sorin Croitoru

Poate iarna să se culce
Fiindcă-i gata vremea ei:
Primăvara noastră dulce
A venit cu ghiocei!

Am dat unii mărțișoare,
Alții le-am primit în dar,
Primăvara zâmbitoare
A sosit pe calendar.

Nu e încă vremea făină,
Soarele-i cam somnoros,
Peste câmpuri nu e haină
De un verde crud, frumos

Însă știm că biata iarnă..
Două babe și-a plecat!
Cerul poate-o să mai cearnă
Câte-un fulg întârziat,

Dar când soarele cel leneș
Va ieși de printre nori,
Ne va arăta natura
Un spectacol de culori!

O poveste tulburătoare despre o româncă pro-spitale și anti-catedrale,

O poveste tulburătoare despre o româncă pro-spitale și anti-catedrale, ajunsă pe meleaguri străine, fascinată în primul moment de „o societate normală”, în care Bisericile sunt dărâmate pentru a face loc „unor construcții utile”. O poveste de viață care ar trebui să ne dea de gândit.

Roxana striga cât o țineau puterile: „Vrem spitale, nu catedrale”. Se afla în mulțimea înfierbântată și nemulțumită. Se simțea legată atât de strâns de oamenii pe care îi întâlnise pentru prima dată. Împreună cu ei reușea să dea glas unei revolte pe care nu mai putea să o țină sub control. Trăia un amestec de uimire, mâhnire și revoltă că în loc de spitale se construiesc catedrale.

Trecuse curând euforia acelor zile. În inima Roxanei rămase adânc întipărită convingerea că oamenii trebuie să iasă din întunericul în care îi ținea credința. Blama statul că susține activitatea Bisericii și îi considera pe preoți niște înșelați și înșelători, vânzători de vise deșarte.

La puțin timp după demonstrațiile la care participase, primi răspuns pozitiv la cererea de angajare pentru un an de zile într-o clinică de psihiatrie din străinătate. Se pregătea să lucreze pentru un an în Germania. Era fericită că va găsi acolo un sistem made in Germany, în care totul funcționează perfect, unde construcția de spitale nu este împiedicată de construirea de Biserici. Încântarea i-a fost pe măsura așteptărilor când a pășit în Düsseldorf. Tocmai se dărâma o Biserică din centrul orașului.

– Aici este cu adevărat o societate normală, comunică Roxana prietenului său la telefon. Abia aștept să vii să vezi în sfârșit ce înseamnă normalitate. În România nu o să avem niciodată această șansă. Astăzi am fost martoră la un gest firesc într-o societate în care rațiunea primează superstiției. A fost dărâmată o catedrală chiar sub ochii mei. Pe acel loc vor apărea construcții cu adevărat utile.

Prietenul îi împărtășea opiniile. Roxana era extrem de mulțumită de modul în care funcționau lucrurile. Se simțea apreciată și răsplătită pe măsură. Ardoarea cu care muncea zilnic peste 12 ore o epuiză însă curând. Devenea tot mai slăbită.

– Sunt deosebit de încântată de tot ce am învățat și învăț. Sunt însă tot mai obosită. Nu mai am răbdare să ascult pe nimeni. Am impresia că e totuși prea mult, se plângea Roxana prietenului ei.
– Nu te lăsa chiar acum. Profită de tot timpul care ți-a mai rămas. Apoi te vei întoarce și vei pune în practică toată experiența acumulată acolo, îi răspunse Paul.

Roxana a cedat la un moment dat după atâtea ore de lucru în spital, după atâtea cursuri de perfecționare, după atâtea discuții interminabile, înainte și după serviciu, în cadrul colegiului medical. Dormea doar patru ore pe noapte, iar mintea îi era încărcată de problemele pacienților, de grija hârtiilor, de teama de a eșua, de lipsa prietenilor, de presiunea unei noi zile în care trebuia să dea randament desăvârșit pentru a susține sistemul perfect.

– Domnule doctor, aș dori să stau de vorbă cu dumneavoastră despre câteva probleme personale, se adresă Roxana celui mai bun doctor din clinica la care lucra.
– Cu cea mai mare plăcere. O să vă fac o programare, răspunse scurt domnul Schmidt.
– Am nevoie urgentă de ajutorul dumneavoastră. Vă rog să mă primiți cât puteți de repede, insistă Roxana.

– Nicio problemă. În 3 săptămâni, pe 12 februarie, ora 11:30. Vă aștept, răspunse doctorul și se grăbi la vizita medicală.

Roxana simțea că i se năruie ultima speranță. Nu mai avea deloc liniște. Trupul îi tremura de oboseală. Nu mai putea asimila nimic, nu mai putea gândi, nu mai putea închide niciun ochi noaptea.
– Fă-ți programare la un alt doctor, o sfătuia Paul. Nu se poate să nu fie undeva cineva cu care să vorbești despre aceste probleme.

– Am sunat la toate clinicile de psihiatrie. Nu există niciun loc liber. Sunt toate ocupate, răspunse cu glas stins Roxana.

– Mai încearcă, sunt convins că vei reuși. Am încredere, o încurajă Paul.
Roxana sună peste tot, dar nu găsi posibilitatea unei programări urgente. Încercă ultima variantă și sună la cea mai nouă clinică.

– Bună ziua. Mă numesc Roxana Pintilescu și sunt doctor psihiatru la clinica din Holthausen. Aș dori o programare la clinica dumneavoastră.

– Pentru un pacient de-al dumneavoastră?

– Eu sunt pacientul. Aș dori să încep o terapie cu domnul doctor Fisch.

– Din păcate, domnul doctor Fisch nu mai face programări până anul viitor în martie. Vă recomand însă clinica din Grafenberg. Se va deschide în două săptămâni.

– Nu se poate nici cu internare? întrebă Roxana.

– Internare? Nu ați citit în ziar că nu mai sunt paturi la psihiatrie?

             Roxana trânti receptorul dezănădjuită. După atâtea telefoane nu găsi un loc la un cabinet de psihoterapie și nici măcar la spital, ea, care îngrijea cu atâta devotament pacienții cu afecțiuni psihice. Nu îndrăznea să se ducă la colegii ei. Îi considera pe toți incompetenți, în afară de doctorul Schmidt. Nici nu voia să își prescrie singură un tratament. Avea nevoie să vorbească. Știa foarte bine că sufletul nu îl poți trata cu pastile.

Se anunță bolnavă la serviciu și se hotărî să facă o plimbare prin Düsseldorf. Mergea și nu știa pe unde o poartă pașii. Avea sentimentul că nu a fost niciodată pe acolo, deși fusese de multe ori prin centrul orașului. La un moment dat, zări o catedrală la intrarea căreia se afla o placă pe care scria: Parohia Ortodoxă Română Düsseldorf. Își făcuse curaj și intră în catedrală. Întâmplător, acolo era părintele Macarie, care împacheta diferite lucruri.

– Măcar aici este cineva cu care pot vorbi în limba mea, se gândi Roxana.

Se așeză în ultima bancă. Pe bancă, zări o carte a părintelui Paisie Aghioritul. O deschise la întâmplare și ochii i se fixară pe niște cuvinte care o făcură să tresară: „Fără duhovnici buni, bisericile se golesc și se umplu psihiatriile, închisorile și spitalele”. Ceva îi atinsese inima și o făcu să se ridice și să intre în vorbă cu părintele, căruia îi relată stările prin care trecea. Părintele o asculta cu atenție și nu scotea niciun cuvânt. Pe măsură ce vorbea, Roxana se simțea tot mai bine, mai eliberată. După ce povesti tot ce avea pe suflet, îi mulțumi părintelui și îi dădu o carte de vizită.

– Mă bucur să mai putem vorbi. Aș dori să mai vin, dacă se poate, spuse Roxana cu glas înveselit.

– Cu mare drag, doamnă doctor Pintilescu. Sunați-mă când simțiți nevoia, îi răspunse părintele.

– Eu aș dori să ne întâlnim față către față aici la biserică. Îmi face mult mai bine să vorbesc personal cu dumneavoastră, replică Roxana sătulă de telefoane.

– Cu mare drag, însă așa cum vedeți noi împachetăm lucrurile, întrucât trebuie să părăsim această biserică.

– De ce trebuie să părăsiți această biserică? se miră Roxana. E o catedrală impresionantă.

– Această catedrală în care am fost găzduiți va fi demolată. Din păcate, deocamdată nu mai avem unde sluji, răspunse părintele trădându-și îndurerarea.

Roxanei nu îi venea să creadă. Cum să se dărâme o catedrală în care un om făcea o lucrare atât de mare? Cum să fie dat afară un om care îi adusese atâta mângâiere? Cum să fie alungat singurul om care și-a făcut timp să îi asculte durerea? 

Era uimită, mâhnită, revoltată.

sursa: Eikon

ȘOAPTE

La un magazin , în noapte,
S-a oprit un trecător.
A bătut discret, în poartă
Și-i deschise un negustor!

Fără însă să-l privească,
Pe cel care i-a deschis,
Începu să povestească:
Am bătut, atras de scris !

Eu treceam din întâmplare
(Și-s mirat,cinstit vă spui),
Scrie c-aveți la vânzare,
Darurile Domnului !

Negustorul îi surâse:
-Spuneți! Ce ați fi dorit?!
N-aţi bătut la porţi inchise.
Spuneți şi veți fi servit!

Când își inălță privirea
Și-o opri pe negustor...
Și mai mare-i fu mirarea,
Căci e-un înger păzitor!

Curios,străinu' întreabă:
Vreau sã cumpăr...! Costă mult?!
Îngerul cel fără grabă,
Spuse: --Totu-i gratuit!

Gratis?! zice trecătorul,
Plin de curiozitate...!
Cât de generos e Domnul,
Că ne dăruie din toate !

Stau pe rafturi așezate,
Lucruri ademenitoare....
Pachețele cu speranțe ,
Cu iubire și iertare!

Cu credință, fericire...
Nu îi pare să lipsească,
Nimic din ce își dorește,
Toată rasa omenească!

Greu de ales și totuși, cere:
Să îmi dai, te rog, iubire...
Și-apoi să-mi dai iertare,
(toată o vreau !)și...fericire!

Să nu uiți să-mi pui speranța,
Singura ce îmi rămâne
Ori de câte ori viața
Tot la probe mã supune!

Și gândindu-mă la semeni...
Dă-mi salvarea, dacă vrei
Pentru rude și prieteni,
Pentru mine și ai mei...

O sticluță de credinţă,
Cât mai multă sănătate,
Mie...pentru orice ființă...
Ce zici îngere...? Se poate?!

Îi prepară un pacheţel...
Am pus tot ce aţi cerut...!
Străinul, privind spre el:
Murmură:...--Speram mai mult!

Tu, te așteptai mai mult!
Dar aici sunt foarte multe!
Dumnezeu ţi-a dăruit ,
Doar semințe și nu fructe ...!

Tu ești agricultorul!
Ia-le ! Fructele vor crește!
Căci așa a lăsat Domnul:
O sămânță se-nmulţește!

Dac-ai să semeni iubire,
Tot iubire-ai să culegi!
Când vei seamăna iertare,
Roadele-ți vor fi întregi!

Chiar și când este furtună
Și-n asprimea vântului,
Să salvezi întotdeauna,
Darurile Domnului!

(Preluat) Marlena Scarlat

MAMA

 

Ionel Vrînceanu

CUVANTUL ZILEI !

Așteaptă să te naști, când e însărcinată.
Așteaptă ora la care trebuie să te hrănească.
Așteaptă primul tău surâs, apoi primii pași și primul cuvânt.
Așteaptă fiecare Crăciun, să-ți vadă bucuria când îți primești darurile...
Așteaptă prima ta serbare de la grădiniță, cu primul cântec și prima poezie.
Așteaptă cu emoție prima ta zi de școală, apoi primul tău final de an școlar, cu coronița de la premiere.
Așteaptă primul tău examen, rugându-se pentru reușita ta, apoi rând pe rând, așteaptă rezultatele la toate examenele și testele vieții tale.
Așteaptă să te vadă îndrăgostit și lăcrimează pe furiș când știe că în curând îți vei lua zborul spre propria viață.
Așteaptă ziua în care vei face legământ în fața Sfântului Altar, când îți întemeiezi propria familie.
Așteaptă să își crească nepoții cu iubire.
Dar între timp, o mamă asteaptă să adormi, să-ți verifice temele, să îți scadă temperatura, să vii acasă (de la școală, de la joacă, de la muncă...), așteaptă să îți pregătească ,,ceva bun", să îți aranjeze hăinuțele curate, să te întorci din excursie...etc.
O mamă așteaptă să o suni, să-i spui că ești bine, că îți e dor de ea, dar o rogi să te scuze că nu ai timp să ajungi la ea.
O mamă așteaptă să îi povestești cum e să fii și tu părinte de copil, să te învețe să ai răbdare.
O mamă așteaptă... până în ultima ei clipă. Apoi, o cruce pe care e scris numele ei va aștepta puțină lumină, o floare și ruga ta pentru sufletul ei. Chiar și atunci, o mamă așteaptă...
O mamă așteaptă toată viata.