FEMEIA

Compunere liberă despre FEMEIE a elevului Gigel din clasa a II-a

Femeia este o fiinţă, pe care Dumnezeu a lăsat-o pe pămînt după chipul şi asemănarea lui, deşi toţi o preferă după chipul şi asemănarea lui Pamela Anderson. De fapt şi femeia este tot un fel de Dumnezeu, căci pe pământ e atotputernică. Nimic nu se face fără ea: nici politică (vezi madam Thatcher), nici vâlvă (vezi Mrs Hillary Clinton), nici miliarde (vezi madam Rotschild), nici copii (vezi mama).
Femeile sunt de două feluri: tinere şi foarte tinere.
Cele mai în vîrstă intră în categoria „femei bine”. „Femeile bine” sunt acelea care au împlinit 50 ani şi de fapt merg pe 39. Oricum, la femei nu are importanţă vîrsta, ci cosmeticele, fiindcă fiecare produs cosmetic acoperă 2-5 ani. Aşa că dacă o femeie foloseşte 20 de cosmetice poţi să spui despre ea că nici nu s-a născut încă, deşi primeşte deja pensie.
Femeia este subiectul celor mai multe cîntece de dragoste, de aceea dragostea este întotdeauna un cîntec. Tata spunea că fără femei nu se poate trăi, iar cu femei este imposibil de trăit. Cea mai mare calitate a femeii este zestrea. Cel mai mare defect al femeii este maică-sa. Dar aşa cum inventatorii au inventat avionul fără pilot, revolverul fără zgomot, tot aşa se încearcă o altă invenţie: zestrea fără nevastă şi soţ fără soacră. Cred că cel care va pune la punct aceste două mari invenţii va primi Premiul Nobel pentru Pace.
Femeile se pot împărţi, după cum spune unchiul Costel, în alte trei categorii:
femeile care au suflet şi sunt stimate, cele care au caracter şi sunt admirate şi cele care au "nu-ştiu-ce" şi sunt căutate. Eu nu ştiu de ce sunt căutate, că doar nimeni nu se joacă cu ele de-a v-aţi ascunselea, ci de-a v-aţi găsitelea. Unchiul Costel îi şoptea lui tata despre una: „Ce mi-am căutat mi-am găsit, iar acum mi-e frică să nu-mi găsească ceva şi medical”.
Femeia este de genul feminin, deşi unele poartă pantaloni, după cum unii bărbaţi sunt de genul masculin şi poartă şorţ de bucătărie. Femeia, spune legenda, s-a născut dintr-o coastă. De aceea se pricepe atît de bine să mişte şoldurile. Prima femeie care a păcătuit a fost Eva. A doua femeie au fost toate celelalte.
Cică Eva a păcătuit cînd a muşcat din măr. E posibil să fie adevărat, fiindcă într-o seară, cînd mama era plecată de acasă, l-am auzit pe tata, care era cu o vecină în salon, strigîndu-i: „Ho, nebuno, nu mă muşca!”. Probabil că pe întuneric l-a confundat pe tata cu un măr. Într-adevăr, cînd a ieşit el din cameră, avea urme de muşcătură pe gît, exact acolo unde este mărul lui Adam. Pe urmă, ca în Biblie, tata i-a şoptit vecinei: „Acum pleacă repede, că dacă vine acasă şarpele, s-a zis cu noi!”.
Eu l-am întrebat: „Despre ce şarpe vorbeşti, că acasă nu trebuie să vină decît mama!”.
Enervat, tata mi-a plesnit două palme, de m-am văzut cu toţi sfinţii, aşa cum scrie la Biblie. Cînd s-a înapoiat mama, i-am cerut să-mi explice legenda. În loc să-mi explice mie, i-a explicat lui tata, după care l-a gonit din Rai şi abia după două luni s-a întors.
Atat ştiu despre femei. Pentru rest am să mă uit pe gaura cheii.

INTELIGENŢA ROMÂNILOR - FAŢETE

Escrocii "Zinger" au ieşit din nou la pescuit fraieri
Cutiile poştale s-au umplut cu fluturaşi: "Căutăm maşini de cusut". Dialogurile cu şarlatanii care se dau germani şi vorbesc stricat româneşte sunt atât de spumoase de parcă ar fi din "B.D. în alertă".

La începutul anilor ‘90, a fost una dintre cele mai simple şi mai eficace înşelătorii. I s-a spus simplu: "escrocheria Zinger". Acum, şarlatanii au revenit în forţă şi, profitând de naivitatea unora, produc zeci de mii de euro prin simple jocuri de rol, la telefon.

E ca în "Brigada Diverse", miniserialul de comedie produs în România la începutul anilor ’70. Cei ce deţin o maşină de cusut Zinger sunt potenţiale victime.

De fapt, escrocii te conving să plăteşti până la 10.000 de euro pe o maşină de cusut cu promisiunea că ulterior ţi le vor cumpăra pe ambele pentru suma fabuloasă de 80.000 de euro. Este o ţeapă de zile mari.
Escrocherie în patru acte

În Iaşi, căsuţele poştale din blocuri sunt pline cu anunţuri potrivit cărora un colecţionar german cumpără maşini de cusut vechi, marca Zinger. Preţul oferit e fabulos: 40.000 de euro bucata (Actul I). Dar respectivul achiziţionează doar maşini pereche, adică două bucăţi, la un preţ de 80.000 de euro.

Dacă ai una singură, ţi se indică un număr de telefon, al altei persoane ce ar avea la rându-i o astfel de maşină (Actul II). Fără prea multe rugăminţi, celălalt posesor de Zinger se lasă convins să-ţi vândă maşina pentru doar 10.000 de euro.

Adică, plăteşti 10.000, iei maşina şi ulterior le vinzi pe ambele cu 80.000 de euro (Actul III). Singura problemă e că după ce faci achiziţia, colecţionarul german nu-ţi mai răspunde la telefon. Şi uite aşa rămâi cu o pagubă de 10.000 euro (Actul IV).

"Patrimoniul Germaniei"

Am sunat la numărul indicat pe unul dintre fluturaşi. Dialogul cu colecţionarul german, în fapt un escroc fără scrupule, a fost fabulos. În primul rând, ni s-a cerut seria maşinii de cusut.

Deşi i-am dat una fictivă, pe loc inventată, răspunsul a fost unul încurajator. "Maşina dumneavoastră de cusut este neagră, înflorată. Aceasta face parte din patrimoniul cultural al Germaniei şi trebuie neapărat să ajungă acolo pentru că nu este altceva decât o piesă de muzeu ce aparţine statului. Obiectul dumnevoastră valorează 40.000 de euro", a spus respectivul, întro română stricată amestecată cu o germană aproape inventată.

“Delegaţie a ministerului"

Suma e aiuritoare, iar posesorul maşinii de cusut e astfel magnetizat. Dar interlocutorul neamţ opreşte brusc convorbirea. Şi suni şi suni. Nu răspunde nimeni însă. Probabil şi asta face parte din strategie. Într-un final ţi se răspunde.

O voce sclifosită, în fapt acelaşi german. “Eu sunt Rudolph Herman, directorul general al companiei. Vreau să cumpăr maşina, dar avem o problemă. Maşinile de cusut marca Zinger sunt lucrate pe bandă pereche, iar una făra cealaltă nu valorează nimic. Trebuie să aveţi două maşini, iar eu vă dau suma de 80.000 de euro pe amândouă. Dumnevoastră deţineţi partea femeiască a maşinii, pentru cusătură fină, pentru dantelă. Vă trebuie şi perechea bărbătească la această serie, maşina pentru pielărie. Şeful meu, Half Walter, patronul companiei, nu acceptă decât câte două maşini. Problema e că trebuie să aveţi a doua maşină până mâine la ora 14.00, pentru că noi suntem o delegaţie a Ministerului Culturii german şi mâine seară plecăm", explică "directorul" Rudolph Herman.

Soluţia salvatoare

Dacă ai o singură maşină, de unde să faci rost de încă una, în mai puţin de 24 de ore? Tot “directorul" Herman vine cu soluţia salvatoare. “Dacă nu aveţi de unde să procuraţi una, vă dau eu numărul unui bărbat din Braşov. Are o maşină ce poate fi pereche. Întâmplarea face că am cumpărat un tablou pictat de Grigorescu de la el acum o săptămână când am fost în Braşov, i-am dat banii pe tablou şi am văzut că avea şi o maşină de cusut marca Zinger. I-am explicat lui Alexandru Titulescu că nu se poate vinde fără pereche. Înţelegeţivă cu el să vină mâine în Iaşi şi vă dau la amândoi banii: câte 40.000 de euro de fiecare. Altfel, vânzarea nu se poate face. Explicaţi-i că mâine e ultima zi. Am deja încă 30 de clienţi cu care mă voi întâlni mâine. Tranzacţia va avea loc în faţa băncii BCR Iaşi, banii se vor vira într-un cont personal al dumneavoastră", spune Herman care îmi dictează scurt numărul de telefon al lui Titulescu.

O pleaşcă

La telefon, Alexandru Titulescu vorbeşte rar, cu o voce obosită, de om bolnav şi bătrân. Îmi spune că are 82 de ani şi nu se poate deplasa din pricina bolii. A fost operat şi abia a fost externat. Însă are o soluţie pentru afacerea noastră.

Să mă duc eu la Braşov şi-mi va vinde maşina pentru doar 10.000 de euro. De ce ar renunţa Titulescu la atâţia bani? Iată explicaţia lui: "Pe mine nu mă interesează ce faci mata cu maşina, mie să-mi dai 10.000 de euro, că atât vrea fata mea, plecată în Italia, să obţină pe dânsa. Pe tablou am luat 20.000 de euro, mi-a dat omul banii pe loc, aşa că nu mă lăcomesc eu acum la maşină", explică Titulescu.

L-am luat la bani mărunţi, spunându-i că nu înţeleg cum de renunţă cu atâta lejeritate la 30.000 de euro. Iritat, "bătrânul" Titulescu nu a mai putut să-şi schimonosească vocea. "Aveţi sau nu bani? Că eu n-am timp de pierdut. Poate găsesc alt client".

A închis telefonul nervos că tranzacţia nu a reuşit. Dacă aş fi mers până la capăt şi m-aş fi dus la Braşov, i-aş fi plătit 10.000 de euro şi aş fi rămas cu buza umflată. Nici Titulescu nar mai fi fost de găsit şi nici “directorul" Herman n-ar fi venit să-mi ia maşinile. Numărul indicat în fluturaşi şi la care îl puteţi găsi pe aşa-zisul Rudolph Herman, pentru a vă convinge de escrocherie, este 0720.619.237. Sau poate aveţi o maşină Zinger prin casă şi vreţi să o vindeţi.
UN CONT SECRET ÎN SERIA MAŞINII

Legendele gogonate din jurul Zinger

Tot felul de legende circulă despre maşinile de cusut Zinger dar sunt doar mituri urbane. Se spune că, pe timpul războiului, evreii au topit obiectele de aur şi platină pe care le deţineau şi au confecţionat din ele diverse piese pentru maşinile de cusut. Sau că seria inscripţionată pe o maşină reprezintă jumătate din numărul unui cont bancar al unui evreu foarte bogat, ucis în lagărele de concentrare naziste.

Anticarul ieşean Dumitru Grumăzescu ştie exact în ce constă escrocheria: “A existat după anii ‘90 o grupare care a pus la cale această escrocherie. Nişte indivizi din zona Transilvaniei au participat intens la scoaterea de pe piaţă a maşinilor de cusut marca Zinger, tocmai cu scopul de a le vinde necunoscătorilor la sume colosale. Croitorii au cumpărat maşinile de cusut din toate fabricile. Le-au depozitat, iar apoi au dat un anunţ la ziar la rubrica cumpăr maşini de cusut. S-a răspândit vestea cum că aceste maşini ar fi foarte valoroase. După un alt interval, au dat un alt anunţ, la secţiunea vând maşini de cusut. Prin urmare, lumea a început să fie dispusă să plătească sume mari pentru aceste obiecte cu credinţa că le vor revinde pe mai mulţi bani".