E cineva care n-a fost copil !?

                   

E cineva care n-a fost copil !?
Doar n-o să cred că v-ați născut bătrâni...
Mai țineți minte lampa cu fitil?
Dar ciutura bând apă din fântâni?

Eu m-am născut demult, de-aceea știu
Cum e să ai ghiozdan de unșpe lei,
Cum e să fii sărac, dar mult mai viu
Și fericit ca umbra unui tei!

Vezi... am crescut și eu, cu mămăligi
Și unt bătut în putinei de lemn,
Nici nu-ți închipuiești ce mult câștigi,
Să fii bogat în suflet, să fii demn!

Săraci în vremea-aceea erau mulți.
Pe mine sărăcia m-a-nvățat,
Că nu e rușinos să mergi desculț,
Vara, când nu e lutul înghețat!

Mersul pe jos era la mare preț,
Simțeam glasul țărânii sub călcăi
Și nu știam ce-i ăla un dispreț,
Iar Dumnezeu era pe locu'-ntâi.

Tot sărăcia m-a făcut să tac,
Să nu mă plâng că e puțin ce am.
Mălaiul de pe fundul unui sac,
Să îl impart cu vrabia din geam.

Când cumpăram opt biscuiți de-un leu,
Era o zi de scris în calendar!
Îi mulțumeam frumos lui Dumnezeu
Și n-a fost niciodată în zadar!

Acuma... am ajuns copil bătrân,
Scriind despre trecut, întineresc!
Chiar dacă nu sunt iarbă, dar nici fân,
Mai mult de-atât nu cred c-am să mai cresc.

Constantin Mosor