Am invatat

că viaţa este o luptă în care dacă nu lupţi, eşti biruit.
că în viaţă, caracterul unui om se rezumă la puterea voinţei şi puterea dragostei.
că prietenia adevărată se rezumă la două cuvinte: dragoste necondiţionată.
că unii oameni te iubesc numai cât ai ce le oferi.
că prieten adevărat este acela care te iubeşte pentru ceea ce eşti, nu pentru ceea ce deţii.
că durerea sufletului este mult mai zdrobitoare decât durerea trupului.
că dragostea nu funcţionează după reguli.
că nimeni nu te învaţă ce e iubirea şi nu îţi arată drumul către fericire…le înveţi singur într-o zi, poate în aceeaşi zi când afli ce sunt ura şi durerea.
că oamenii realizează ce este fericirea numai când sunt în durere.
că drumul fără obstacole de cele mai multe ori nu duce nicăieri.
că pentru a reuşi, de multe ori îţi trebuie numai voinţă.
că puternic este acela care se ridică după fiecare cădere.
că fericirea constă în lucrurile care nu pot fi cumpărate cu bani.
că dragostea este perfectă numai când inimile sunt compatibile.
că dacă cineva nu a înţeles ce simţi la un moment dat, nici nu o va face vreodată.
că poţi schimba pe cineva când te-ai schimbat tu întâi.
că iertarea o meriţi când ştii să o şi dăruieşti.
că fericirea stă în lucrurile mărunte.
că nu poţi iubi fără dăruire.
că viaţa e frumoasă numai când vrei să o vezi astfel.
că orice floare are şi spini.
că nu timpul, ci dragostea vindecă rănile.
că dragostea are puterea să vindece şi rana trupului.
că nimeni nu e perfect până nu te îndrăgosteşti de el.
că cei ce te iubesc cu adevărat nu vor pleca niciodată de lângă tine.
că la căldură orice se modelează, până şi sufletul.
că iertarea se cere dar nu se şi pretinde.
că nicio biruinţă nu se dobândeşte fără luptă.
că oamenii sunt frumoşi numai când vrei să-i vezi astfel.
că până să ajungi în vârf, ai de urcat muntele.
că niciun lucru nu e mic dacă e făcut cu dragoste şi niciun lucru nu e mare dacă e făcut fără dragoste.
că frumuseţea exterioară este înşelătoare şi că frumuseţea interioară este cea care contează.
că oamenii mici nu vor avea niciodată puterea de a cere iertare.
că valoarea unui lucru o apreciezi după ce l-ai pierdut.
că bucuria este mult mai mare când dăruieşti decât atunci când primeşti.
că fericirea se poate înmulţi împărţind-o.
că mulţi sunt doctori dar puţini vindecătorii.
că nu toate lucrurile permise sunt şi folositoare.
că nereuşitele sunt uneori o mare binecuvântare.

Am învăţat, cu fiecare zi…

că dragostea adevărată nu e condiţionată de nimic.
că suferinţa intervine când aştepţi ca ceilalţi să te iubească în felul dorit de tine.
că prietenii adevăraţi vor rămâne lângă tine toată viaţa.
că dragostea adevărată înseamnă să jertfeşti din tine până te jertfeşti pe tine.
că trebuie să preţuieşti AZI ca să nu ţi se ia MÂINE.
că dragostea face totul posibil.
că oamenii mândri nu vor suferi niciodată să fie învăţaţi.
că singurele lucruri care vor rămâne sunt acelea pe care le-ai dat.
că o vorbă grea poate să rănească mai mult decât o lovitură.
că oricâtă dragoste ai dărui, ai din ce în ce mai multă.
că atunci când iubeşti nu mai ai timp să urăşti.
că nu faptele mari contează ci dragostea cu care acestea sunt făcute.
că puternic este acela care suferă în tăcere.
că la căldură orice se modelează, până şi sufletul.
că a ierta înseamnă mai mult decât a avea dreptate.
că trebuie să mulţumeşti că Dumnezeu nu îţi dă tot ceea ce ceri.
că opusul dragostei nu este ura, ci indiferenţa care doare mai mult.
că numai atunci când alergi ochii invidioşilor încep să se ivească.
că aşezarea lăuntrică este cea care îi face pe oameni bogaţi sau săraci, iar nu posedarea banilor sau lipsa lor.
că omul vede bine numai cu inima iar nu cu ochii.
că dragostea este cheia oricărei inimi.
că defectele sunt mari numai unde dragostea este mică.
că nimeni nu e perfect atât timp cât nu-l iubeşti.
că unii oameni nu realizează ceea ce faci pentru ei până când nu o mai faci.
că tot ce se schimbă şi trece nu este din iubire.
că inima nu este o faţă de masă pe care să o întinzi în faţa oricui.
că dacă semeni dragoste, culegi dragoste.
că în nopţile cele mai întunecate se arată cele mai strălucitoare stele.
că atunci când dragostea se aprinde, toate celelalte trec pe locul doi.
că omul e mult mai mult decât propriile greşeli.
că lucrurile care ţie îţi plac, pe altcineva s-ar putea să-l rănească.
că nu e bun prieten acela care nu vede pentru tine ceea ce vede pentru el.
că banii îţi pot oferi orice cu excepţia fericirii.
că fără iubire totul este pustiu.
că dragostea nu e oarbă; ea doar nu spune ce vede.
că lucrurile le vezi nu aşa cum sunt ele, ci aşa cum eşti tu.
că oamenii nu-ţi pot dărui ceea ce nu primesc de la tine.

Am învăţat, cu fiecare zi...

SURSA
http://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/2013/02/13/am-invatat-2/

Da, exist !

Da, exist! Şi dacă exist, pot constata că mai există şi alţii. Şi am costatat că mulţi sunt mai buni ca mine. Nu sunt stea, nu sunt fulg de nea, nu sunt nici primăvară, dar nici toamnă. Prin venirea mea pe lume, probabil că ursitoarele au uitat, ieşind pe coşul casei, din fiecare lucru din lumea asta câte o minusculă urmă, ca apoi să mă ostoiesc a le înţelege şi descifra. Aşa că am reuşit cât de cât să înţeleg şi să învăţ, mai mult sau mai puţin, mai bine sau mai rău, că trebuie să ştiu… mai bine ce-am învăţat!

Am învăţat să învăţ mai întâi, căci nimeni nu-i din început născut a şti!
Am învăţat ce-i fierbinţela focului, arzându-mă de câteva ori cu flacăra iubirii.
Am învăţat să nu suflu în jăratec prea tare şi de aproape, căci pot orbi de scânteile care sar din el.
Am învăţat ce-i răceala gheţii, atunci când fără nicio remuşcare, am fost părăsit sau ingnorat.
Am învăţat ce-i bunătatea, gustând ce-i dat să iasă din pământ, trudit sau din gura celui care ştie ce-i bun în lume, punând în cuvânt linişte şi pace.
Am învăţat că niciodată nu-i bine să aştept, că va veni ce-mi este dat în viaţă la mine.
Am învăţat că vârful muntelui nu coboară la mine, dacă nu mă sui eu la el.
Am învăţat că dacă mă duc musafir la cineva, şi-mi pune pâine şi apă pe masă, să am încredere în acei oameni. Apoi, am învăţat şi am găsit puritate de lumină într-un bob de rouă, în dimineţi de răsărit de soare.
Am învăţat să văd prin culoare şi forme, pe-o pânză puse, un mare maestru cum îşi plânge prin secole, şi astăzi, iubirea pierdută.
Am învăţat că sunetul muzicii şi al naturii este cel mai înălţător elixir de pe tot pământul, pe care Dumnezeu ni le-a lăsat ca dar de pace şi iubire şi, că ele ne pot ridica inima şi sufletul cât mai aproape de El.
Am învăţat să iau din ce muncesc sau mi se dă, numai cât să pot duce.
Am învăţat să las în urma mea, spre bucurie, copii, o casă, un pom şi truda muncii mele; prin osteneala minţii şi-a mâinilor, lucruri care să dureze cu folos sau să las imagini prin penel scrise frumos, piatră spartă-n forme cu înţeles, cuvinte-n-sunete care să încânte suflete în inimi de fiinţe.
Şi am mai învăţat că cel mai de folos este cuvântul, cel pe care îl dai sau îl primeşti, şi că el are cea mai mare putere din lume.
Şi am învăţat să iau aminte, căci într-un final toţi vom ajunge cuvânt, scris pe o cruce sau piatră, şi vom rămâne mai mult sau mai puţin, în mintea cuiva, în bine sau în rău.

Multe sunt de învăţat şi cu cât învăţăm mai mult, ne dăm seama că ştim mai puţin, dar drumul vieţii este scurt şi las pe alţii să spună ce nu ştiu eu. Numai bine.

Încă existăm! Să încercăm încă să mai învăţăm, căci examenul final va fi marea trecere!

Viorel Muha