Dumnezeu m-a calauzit si rostopasca mi-a salvat viata!

Scris de Alec Blenche in data de ianuarie 10, 2014

Din seria marturiilor vindecatoare va prezentam povestea emotionanta a doamnei Flory Iacsity, care s-a vindecat de tiroida Hashimoto

“Povestea mea, incepe cred, cu povestea mamei mele, bolnava de o alta boala autoimuna, bolnava de 35 de ani, o trauma pt mine, dar nerealizand niciodata ca, am mostenit ceva ce avea sa-mi marcheze si schimbe viata! Am avut din copilarie probleme cu raceli frecvente, o operatie de amigdalita, dar nimeni nu si-a dat seama ca eu am probleme mult mai mari care mai tarziu mi-au facut viata un cosmar! Eram abonata antibioticelor, in ultimii ani avand chiar pneumonii si dureri mari de gat! La 36 de ani(acum am 43), am decis sa vin la munca in Italia, fiind o persoana foarte activa , avand medici buni la care mergeam frecvent la control! Schimband clima, apa, aerul, am inceput sa am dureri de gat tot mai puternice, oboseam usor, simteam ca ceva rau mi se pregateste, dar nu banuiam dimensiunea raului.

Munceam tot mai greu, ma trezeam dimineata mai obosita decat ma culcasem, chiar daca dormeam toata noaptea, ma durea capul si eram fara putere, cu dureri grozave in gat! Eram intr-un sat , uitat de lume ,neavand acces imediat la un centru specializat, dar oricum nu ar fi schimbat mare lucru, pt ca bolile autoimune nu au cura! Cand n-am mai reusit sa respir,am fost dusa de urgenta la spital, unde mi s-a spus ca sigur am facut alergie la ceva medicament , dar nu e nimic de speriat! A urmat un calvar de 4 ani, din care crizele respiratorii erau cel mai mare cosmar al meu; medicii mi-au dat o gramada de diagnostice si cure, care mi-au facut mai mult rau, decat bine!

Luam hidrocortizon pt crizele respiratorii, mancam greu pt ca nu puteam sa inghit, dar mi-era vesnic foame , pt ca toate curele puternice au efecte secundare puternice! Asteptam sa se raceasca mancarea, nu puteam sa inghit cald, nu puteam vorbi, eram un om condamnat! Am ajuns la 100 kg, 3 crize respiratorii la zi, dureri ingrozitoare de gat si un moral la pamant! Nu puteam nici sa ma intorc acasa pt ca nu puteam sa calatoresc, si stiam ca acasa nimeni nu se uita la tine daca nu ai bani sa-ti platesti curele! Asa ca am decis sa lupt pt viata mea, sa muncesc incet, asa cum pot si sa incerc sa am o speranta, sa nu am soarta mamei mele, care de 35 de ani sta mai mult pe pat sau in spital!

Primul lucru bun, dupa un timp,a fost ca un medic din Italia si-a dat seama ca am probleme la glanda tiroida, gatul mi-era inflamat , nu puteam nici sa-mi intorc capul, durerile erau groaznice! Dupa o lunga perioada de timp, in care crizele respiratorii s-au mai diminuat, am hotarat sa ma intorc in Romania , pt ca voiam sa fiu cu familia mea;medicii mi-au descoperit o ciuperca in gat, de la prea multe antibiotice si hidrocortizon, se numeste Candida si eu eram plina de asta ma durea in interior gatul atat de rau; dar pe mine ma durea si in afara si trebuia sa fac analize mai profunde la endocrinologie. Am fost la Timisoara si mi s-a pus diagnosticul de tiroidita autoimuna Hashimoto, dar nici un fel de tratament! Ma tineam cu greu pe picioare,eram slabita si disperata!Am incercat si la Cluj la institutul Oncologic,avand si noduli, vroiam sa ma operez,orice doar sa ma simt macar putin mai bine!

Medicii mi-au spus ca pt mine nu se poate face nimic, problema fiind a sistemului imunitar, oricum, operatia nu mi-ar fi ajutat mult. Am simtit ca totul s-a terminat pt mine, m-am intors acasa cu sufletul pustiit si m-am rugat lui Dumnezeu sa ma ajute sau sa ma ia la el, pt ca nu mai puteam, era prea mult! Dupa cateva zile, eram in pat, sotul meu ma ajuta si ma sustinea sa nu cad din picioare, cineva mi-a pus in mana o revista, nu aveam nici un chef de nimic, ameteam imediat, analizele de sange erau toate in stele, aveam palpitatii si nu vroiam nimic; dar ceva m-a indemnat sa deschid acea revista in care am gasit cateva randuri despre rostopasca, ca ajuta mult in bolile autoimune!

Am stiut imediat ca sosise raspunsul a ceea ce eu cautam de atata timp! Sotul meu mi-a cumparat tinctura de rostopasca, am citit prospectul si am facut exact asa cum scrie! Dupa 3 zile am coborat singura din pat si am reusit sa stau singura in picioare;am izbucnit in plans , de fericire, uitasem ce bine e sa stai in picioare singur, am continuat cu consecventa tratamentul si organismul meu, a inceput sa-si revina la normal! Am suspendat orice medicament, n-am mai avut niciodata vreo criza respiratorie, nu mai imi cadea parul atat de mult, ma uitam in oglinda si vedeam un progres fantastic; am slabit 23 de kg in 2 ani,fara diete, incepeam sa imi reiau viata mea de unde mi-o furase boala. Pt Candida folosesc propolis, un dezinfectant exceptional, mi-au disparut mult din cearcane, multi din cei care m-au cunoscut cand eram bolnava nu ma recunosc, ma privesc ca pe un mort intors la viata! Ii multumesc lui Dumnezeu in fiecare zi, cand stau in picioare, cand inghit, cand vorbesc, pt ca pot sa ma bucur de viata! Acum, ma ocup eu de alti bolnavi, muncesc, stiu ca toata viata o sa am aceasta boala, pt ca mi-a fost diagnosticata prea tarziu, dar cu aceasta planta am o viata normala,o viata noua! Va doresc tuturor numai bine, sa nu treceti niciodata prin ce am trecut eu, dar daca suferiti, nu uitati ca Dumnezeu va poate ajuta, luptati, zambiti , viata e frumoasa!”
Daca ai si tu o poveste vindecatoare si vrei sa ii ajuti si sa ii inspiri si pe altii ne-o poti trimite la adresa de email : office@viataverdeviu.ro si noi o vom publica pe site-ul www.viataverdeviu.ro

ROST....Dan Puric

Când te desparți din vina ta, încerci o vreme să te lupți cu ireversibilul, îți dai seama că n-are sens, te lamentezi de formă și renunți. Când te desparți din vina celuilalt, ai nevoie de o perioadă de timp ca să înțelegi ce s-a întâmplat. Iei povestea de la capăt, pas cu pas, și te chinui să pricepi ce n-a fost bine și unde ar fi trebuit ca lucrurile să apuce pe alt drum. La fel se întâmplă și atunci când te desparți de țara ta. Dezamăgit, înșelat, mânios, îndurerat. Nu ți-e usor s-o lași. Țara și mama nu ți le alegi. Te așezi pe celălalt mal al lumii și cauți răspunsul: ce s-a întâmplat cu țara mea de-am fost nevoit s-o părăsesc.
României i-a dispărut rostul. E o țară fără rost, în orice sens vreți voi. O țară cu oameni fără rost, cu orașe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzică, mașini și țoale fără rost, cu relații și discuții fără rost, cu minciuni și înșelătorii care nu duc nicăieri. Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pământul și credința.
Bătrânii. România îi batjocorește cu sadism de 20 de ani. Îi ține în foame și în frig. Sunt umiliți, bruscați de funcționari, uitați de copii, călcați de mașini pe trecerea de pietoni. Sunt scoși la vot, ca vitele, momiți cu un kil de ulei sau de mălai de care, dinadins, au fost privați prin pensii de rahat. Vite slabe, flămânde și bătute, asta au ajuns bătrânii noștri. Câini ținuți afară iarna, fără măcar o mână de paie sub ciolane. Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiți. O fonotecă vie de experiență și înțelepciune a unei generații care a trăit atâtea grozăvii e ștearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste. Fără bătrâni nu există familie. Fără bătrâni nu există viitor.
Pământul. Care pământ? Cine mai e legat de pământ în țara aia? Cine-l mai are și cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei susține un program care se intitulează “Sufficiency Economy”, prin care oamenii sunt încurajați să crească pe lângă case tot ce le trebuie: un fruct, o legumă, o găină, un purcel. Foarte inteligent. Dacă se întâmplă vreo criză globală de alimente, thailandezii vor supraviețui fără ajutoare de la țările “prietene”. La noi chestia asta se numește “agricultură de subzistență” și lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca țăranii să-și cumpere roșiile și șoriciul de la hypermarketuri franțuzești și germane, că d-aia avem UE. Cântatul cocoșilor dimineața, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul lui Ghiță până de Ignat, corcodușele furate de la vecini și iazul cu sălcii și broaște sunt imagini pe care castrații de la Bruxelles nu le-au trăit, nu le pot înțelege și, prin urmare, le califică drept niște arhaisme barbare. Să dispară! Din bețivii, leneșii și nebunii satului se trag ăștia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pământ, că nu erau în stare să-l muncească. Nu știu ce înseamnă pământul, câtă liniște și câtă putere îți dă, ce povești îți spune și cât sens aduce fiecărei dimineți și fiecărei seri. I-au urât întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineața și plecau la câmp cu ciorba în sufertaș. Pe toți gângavii și pe toți puturoșii ăștia i-au făcut comuniștii primari, secretari de partid, șefi de pușcării sau de cămine culturale. Pe toți ăștia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creștinește.
Credinta

 O mai poartă doar bătrânii și țăranii, câți mai sunt, cât mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbrăcat, greu de dat jos, care trebuie împăturit într-un fel anume și pus la loc în lada de zestre împreună cu busuioc, smirnă și flori de câmp. Pus bine, că poate îl va mai purta cineva. Când or sa moară oamenii ăștia, o să-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu. Avem, în schimb, o variantă modernă de credință, cu fermoar și arici, prin care ți se văd și țâțele și portofelul burdușit. Se poartă la nunți, botezuri și înmormântări, la alegeri, la inundații, la sfințiri de sedii și aghesmuiri de mașini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluției. Se accesorizează cu cruci făcute în grabă și cu un “Tatăl nostru” spus pe jumătate, că trebuie să răspunzi la mobil. Scuze, domnu’ părinte, e urgent. Fugim de ceva ca să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să facă ăștia depozite și vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulțesc, credincioșii se împuținează, sfinții de pe pereți se gândesc serios să aplice pentru viză de Canada . Fetele noastre se prostituează până găsesc un italian bătrân și cu bani, cu care se mărită. Băieții noștri fură bancomate, joacă la pokere și beau de sting pentru că știu de la televizor că fetele noastre vor bani, altfel se prostituează până găsesc un italian bătrân cu care se mărită. Părinții noștri pleacă să culeagă căpșuni și să-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct și cancer pentru multinaționalele lor, conduse de securiștii nostri.
Sună-ți bunicii, pune o sămânță într-un ghiveci și aprinde o lumânare pentru vii și pentru morți.