Expun în vers toată durerea şi aşteptarea apăsătoare,
Simţirile cele pe care le prevăd şi le urăsc,
Inima parcă fierbe în mine, nu am răbdare, nu am stare,
Totul este un lent teribil, aş vrea dar nu pot să-l grăbesc.
Ieşit din lumea voastră seacă, cea în pixeli decoloraţi,
Dintre atomi şi molecule, atâtea lucruri materiale,
Cu sufletul visând spre Casă însă cu trupul între fraţi,
Venit ca să vă arăt vouă lumina şi adevărata cale.
Fiind trezit din somnul morţii chiar n-aş putea să mă prefac,
Treizeci de ani am fost căzut crezând că-s cel mai fericit,
Nimic din toate acele lucruri nu poate să-mi fie pe plac
Căci am gustat din fructul vieţii şi pofta mi-e de neoprit.
Câtă durere şi tristeţe este în aşteptare, Doamne...
Aş rupe trupul de pe mine doar să păşesc acum la viaţă,
Când pentru unii fuge timpul către răsplata sângeroasă,
Pentru ceilalţi timpul e duşmanul care le mai stă în faţă.
Versuri de
Horațiu Stoica