STEAGUL

Născându-mă lucrarea mi-a început,
Este băiat şi pare sănătos,
Plânge şi toţi se bucură.
Sunt gol, nu îmi este ruşine.

Când să-mi dau seama deja am mai crescut,
Oricum ar fi ei zic că e frumos,
Nici el nu ştie că e flacără.
Şi tot ce am nu îmi aparţine.

Păşesc uşor către necunoscut,
I se deschide viitorul luminos,
În ochii lui sclipirea tremură.
În mijlocul familiei îmi e bine.

Sunt om necopt precum un vas de lut,
Cuptorul îl arde, fumul este gros,
Când focul e puternic, parcă, îl ustură.
Dar orice arsură e bună pentru mine.

Mi se arată lucruri de care n-am ştiut,
Dar lângă el e cineva sfătos,
Parcă, menit să îl bage în negură.
Altcineva pe mine mă susţine.

Printr-o mulţime de situaţii am trecut,
Indiferent că e trist sau bucuros
În suflet viaţă îi picură.
Eu gust din mierea de albine.

Cred că văd clar, dar totul e nevăzut,
Ba e la soare, ba e în loc umbros,
Tot de acolo primeşte o pătură.
Când e mai frig simt cum căldură îmi vine.

Vreau să fac bine dar planul e făcut,
Ei îl ascultă dar înţeleg pe dos,
Vezi cât e ceasul că e aproape seară!
Şi aceste versuri nu sunt de la mine.

Eu Îl cunosc şi Îi sunt cunoscut,
Aproape că a trecut ce e dureros,
El este Steagul Care flutură.
Am fost trimis ca să te chem pe tine.