“Copilul rade: intelepciunea si iubirea mea e jocul!
Tanarul canta: jocul si intelepciunea mea e iubirea!
Batranul tace: iubirea si jocul meu e intelepciunea!”
Primul zambet al copilului si primele lacrimi in ochii mamei… Este multa bucurie,
dar si o tristete ancestrala, din vremuri stravechi.
Getii plangeau la nasterea unui copil, fiindca o fiinta umana avea sa infrunte
greutatile vietii si radeau la moarte, fiindca mergeau la zeul lor cel mare, la Zamolxis.
Undeva, in adancurile nebanuite ale sufletului nostru pastram, poate, tristetea
getilor, dar uitam de ea si pastram doar bucuria.
Venim pe lume purtand, fara sa stim, dupa noi toate sentimentele, visele,
sperantele, tristetile si bucuriile parintilor nostrii…Natura ne ajuta sa facem primul gest
de autoaparare; le ascunde undeva in adancul fiintei noastre si ne lasa sa descoperim
singuri daca am primit Cutia Pandorei sau Comoara lui Alladin.
Copilul isi recunoaste mama, ii simte bratele ocrotitoare, ii aude vocea calda si
face cunostinta cu dragostea…
Copilul isi priveste si isi misca manutele: este un mare progres in evolutia lui, dar
este si primul joc. Primul joc pe care il indrageste, primul joc prin care incepe sa castige
experienta, sa culeaga intelepciune. Afla ce lucruri noi si minunate i se pot intampla
doar daca intinde manutele…
Prima despartire de mama si copilul afla ce inseamna cuvantul dor…
Prima jucarie draga stricata si copilul face cunostinta cu tristetea…
Jucandu-se sufletul lui regaseste sentimente umane din mostenirea parintilor sai,
le imbogateste si le modeleaza. Pentru el viata este un jocul, iar jocul este viata lui.
Unde si cand se termina copilaria? Poate atunci cand facem pentru prima data
cunostinta cu dezamagirea? Poate atunci cand jucaria preferata este uitata intr-un colt
pentru ca privim castanii infloriti? Poate atunci cand nu auzim ce spune colegul sau
colega din fata noastra pentru ca nu vedem decat cel mai frumos zambet din lume?
Nimeni nu stie cu adevarat… Ne trezim intr-o dimineata si ne dam seama ca
lumea s-a schimbat, ca totul este altfel in jurul nostru, ca sunt o multume de lucruri si
oameni despre care, pana ieri, nici nu stiam ca exista. Credem ca putem realiza orice,
credem ca putem fi cei mai importanti oameni din lume, credem ca lumea se sfarseste
daca biletelul pe care l-am scris nu va avea raspunsul pe care il visam. Tot ce pana mai
ieri insemna viata noastra sunt doar niste copilarii pentru ca acum jocul care ne
fascineaza este mult mai serios si mai profund: prima iubire.
Facem totul pentru prima iubire: devenim strategi desavarsiti si concepem aproape
in fiecare zi alta strategie ca sa cucerim persoana iubita, dar vrem ca totul sa para un
joc, un simplu joc. Avem de undeva, din adancurile sufletului nostru, intelepciunea de a
construi cel mai frumos si irepetabil vis de iubire, dar si de a merge mai departe cand ne
trezim si ne trebuie armuri de otel ca sa nu fim zdrobiti.
O adiere de vant ne racoreste obrajii inlacrimati si totusi nici o frunza nu se misca,
totul este linistit in jur. Este doar mana unui parinte sau a unui bunic care ne sterge, in
tacere, lacrimile. Linistea ne invaluie si suntem fericiti ca am regasit umarul pe care ani
de zile am putut plange, bratele care ne-au ocrotit si unde ne-am simtit in sigurata.
Oare cand le-am privit ultima oara, cu adevarat, ochii plini de dragoste? Oare cand
i-am privit ultima oara altfel decat ca pe nistre batrani care nu inteleg nimic din
zbuciumul tineretii?
N-au uitat ca au fost tineri vor doar sa ne ocroteasca, au incredere in noi doar le
este teama ca ni s-ar putea intampla ceva rau, ne inteleg doar ar vrea sa nu repetam
greselile lor si sa avem o viata tesuta cu aur si argint.
In vremuri stravechi oamenii aduceau jerfe materiale la templele zeilor pentru a
afla ce le-au sortit zeii sau pentru a le cere iertare.
La templul vietii se jerfesc vise si sperante, insa niciodata oracolul nu ne spune ce
ne este sortit. Ne invata, in schimb, sa daruim celor din jur respect, bucurie, speranta
fara sa asteptam ceva in schimb.
Cand vei sti sa asculti tacerea templului vietii vei putea sa intelegi ca pentru copilul
care rade intelepciunea si iubirea este jocul, pentru tanarul care canta jocul si
intelepciunea este iubirea, iar pentru batranul care tace iubirea si jocul este
intelepciunea.
magazinultaudefrumusete.ro
