Cănd rămăne singurică ,fără nici un ajutor ,
O măicuță -și pune nada -n ajutorul sfinților !
Cu palmele -'mpreunate îl roagă pe Dumnezeu,
Să n-o lase de povară ,s- o ajute, cănd e greu !
Pruncii au plecat în lume ,căutăndu-i vieții rostul ,
Pentru ei sărmana mamă, plănge , spunănd : Tatăl nostru !
Coboară din cer toți sfinții ,pomenindu-i rănd pe rănd ,
Rugăciunea stăpănește toată viața-al mamei gând !
Cănd au fost micuți ,acasă ,se ruga să-i crească mari ,
Iar acuma vrea să- i știe precum muntele de tari !
Sănătoși,voioși ,cu stare ,să nu pățească nimic ,
Pentru orice mamă pruncul va rămăne veșnic mic !
Căteodată ,atunci când dorul ,
Peste suflet o apasă ,îl intreabă rugătoare :Puiule ,cănd vi acasă ?
Și de vine, nu mai știe, ce să-i facă ,ce să-i dea ,
Fericirea ei o știe și apa de la cișmea!
Însă sunt in lume mame ,care nu -și stămpără dorul ,
Căci plecănd in lumea largă ,a uitat de ea odorul !
Si privește biata mamă pe ulița satului ,
Doară- doară i se-arată chipul așteptatului !
Și se simte părăsită ,singură în neputință ,
Singura ei alinare este bruma de credință !
Uneori trec ani, și pruncii uită de unde-au plecat ,
Și atunci sufletul mamei ,de-'ndoieli e sfășiat !
Se găndește c-o să moară ,n-are cine s-o i groape ,
Și o lacrimă amară se strecoară printre pleoape !
Unde a greșit sărmana ?Cu ce nu te-a răsfătat ?
Se întreabă-n găndul ei ,
Oare pruncul m-a uitat ?
S-a răcit ?E prins cu treburi ?Se frămăntă de cu zori ,
Oare va venii acasă in aceste sărbători ?
A fost
Paștele ,Crăciunul ,au trecut și n-a venit ,
Plănge sufletul măicuței de nimenea oblojit !
Lacrima de mamă arde !Am simtit pe pielea mea !
Când din suflet se desprinde ,și se frânge de podea !
Cine are ochi să vadă !
Cine vede să audă !
Lacrima mamei te arde ,chiar de tu gandești că-i udă !
Vei ajunge vremuri aspre !Ai s-ajungi și tu ca ea ,
Chiar de mama ta se roagă,și nici un rău nu ți-ar vrea !
Toți îmbătrănim copile !
Nu suntem nemuritori !
Vrei s-ajungi și tu ca alții,
la morminți să-i aduci flori ?
Dacă mama ta trăiește ,
calcă -i pragul căt de des ,
Căci din rugile măicuței a crescut iarba pe șes !
Amintește-ți de pruncie ,poveștile ce s-au spus ,
Fiecare viată are un răsărit, și-un apus !
Zilele sunt numărate !
Nimeni șirul lor nu-l știe !
Vino pruncule acasă ,căt mai este mama vie !
O măicuță -și pune nada -n ajutorul sfinților !
Cu palmele -'mpreunate îl roagă pe Dumnezeu,
Să n-o lase de povară ,s- o ajute, cănd e greu !
Pruncii au plecat în lume ,căutăndu-i vieții rostul ,
Pentru ei sărmana mamă, plănge , spunănd : Tatăl nostru !
Coboară din cer toți sfinții ,pomenindu-i rănd pe rănd ,
Rugăciunea stăpănește toată viața-al mamei gând !
Cănd au fost micuți ,acasă ,se ruga să-i crească mari ,
Iar acuma vrea să- i știe precum muntele de tari !
Sănătoși,voioși ,cu stare ,să nu pățească nimic ,
Pentru orice mamă pruncul va rămăne veșnic mic !
Căteodată ,atunci când dorul ,
Peste suflet o apasă ,îl intreabă rugătoare :Puiule ,cănd vi acasă ?
Și de vine, nu mai știe, ce să-i facă ,ce să-i dea ,
Fericirea ei o știe și apa de la cișmea!
Însă sunt in lume mame ,care nu -și stămpără dorul ,
Căci plecănd in lumea largă ,a uitat de ea odorul !
Si privește biata mamă pe ulița satului ,
Doară- doară i se-arată chipul așteptatului !
Și se simte părăsită ,singură în neputință ,
Singura ei alinare este bruma de credință !
Uneori trec ani, și pruncii uită de unde-au plecat ,
Și atunci sufletul mamei ,de-'ndoieli e sfășiat !
Se găndește c-o să moară ,n-are cine s-o i groape ,
Și o lacrimă amară se strecoară printre pleoape !
Unde a greșit sărmana ?Cu ce nu te-a răsfătat ?
Se întreabă-n găndul ei ,
Oare pruncul m-a uitat ?
S-a răcit ?E prins cu treburi ?Se frămăntă de cu zori ,
Oare va venii acasă in aceste sărbători ?
A fost
Paștele ,Crăciunul ,au trecut și n-a venit ,
Plănge sufletul măicuței de nimenea oblojit !
Lacrima de mamă arde !Am simtit pe pielea mea !
Când din suflet se desprinde ,și se frânge de podea !
Cine are ochi să vadă !
Cine vede să audă !
Lacrima mamei te arde ,chiar de tu gandești că-i udă !
Vei ajunge vremuri aspre !Ai s-ajungi și tu ca ea ,
Chiar de mama ta se roagă,și nici un rău nu ți-ar vrea !
Toți îmbătrănim copile !
Nu suntem nemuritori !
Vrei s-ajungi și tu ca alții,
la morminți să-i aduci flori ?
Dacă mama ta trăiește ,
calcă -i pragul căt de des ,
Căci din rugile măicuței a crescut iarba pe șes !
Amintește-ți de pruncie ,poveștile ce s-au spus ,
Fiecare viată are un răsărit, și-un apus !
Zilele sunt numărate !
Nimeni șirul lor nu-l știe !
Vino pruncule acasă ,căt mai este mama vie !
Autor
Ciabrun Marusia
Ciabrun Marusia
