PAMFLETUL MITOCANILOR

Mă piş pe banii voştri, mitocani
De unde aveţi, mă, atîţia bani?
Ce aţi muncit? Ce dracu-aţi inventat?
Şi cîte Premii Nobel aţi luat?

Din muncă şi din cinste nu se poate
Să strîngi aşa averi nemăsurate.
Un om normal nu face în trei vieţi
Comorile pe care voi le-aveţi.

Şi-atunci, cum încropiţi grămezi de bani
În ţara tot mai plină de sărmani?
E clar că din afaceri necurate
Pentru că voi furaţi pe deşelate.

Furaţi la şase mîini, cum are Budha
Nu ştie nici vecinul, şi nici ruda.
Ce minte rea aveţi, şi inventivă!
Furaţi orice, şi grîul din colivă.

Şi zahărul din ceai, chiar şi acidul
Din borviz, dacă asta vrea partidul.
Partidul... Paravan pentru Mafie...
Ce dreaptă? Care stîngă? Bani să fie!

Partidele-s o gaşcă interlopă
Care-a speriat întreaga Europă.
E plină fiecare puşcărie
De hoţi ce-au şterpelit o butelie

Ori două pîini, un cablu, o carcasă
N-aveau ce da copiilor la masă.
Iar voi? Întreaga ţară aţi furat-o
Pe buze tot cu UE şi cu NATO.

Aţi dat "tainul" la toţi veneticii
Prostindu-ne cu foc de artificii.
Paragina-i regină. Jaf total.
Parc-a trecut războiul mondial.

Şi ca un animal înfometat
Aţi stat la pîndă, aţi adulmecat
Şi colţii i-aţi înfipt în beregată
Nu aţi avut nici mamă, şi nici tată.

Iar prada aţi tîrît-o în bîrlog
Făcînd mişcări de şarpe, sau hîrciog.
Pămînturi, codrii, şcoli, chiar şi spitale
Retrocedări vizibil ilegale

Neruşinaţi şi lacomi aţi furat
Cu acte false si complici la stat.
Invazia lăcustelor e-o glumă
Faţă de blestemata voastră ciumă.

Voi n-aveţi idealuri, nici nobleţe
Doar portofel şi maţe hrăpăreţe.
Mă uit la voi cu scîrbă şi sictir
Ce tare mirosiţi a cimitir!

La cea dintîi revoltă mai nasoală
Voi veţi fi primii tăvăliţi prin smoală
Scuipaţi în ochi, la stîlpul infamiei
Şi azvîrliţi în fundul puşcăriei.

Aşa că fie-mi, dar, îngăduit
Să vă dispreţuiesc la infinit.
Nu sînteţi oameni - sînteţi mărunţiş
Pe banii voştri şi pe voi: mă piş!

CORNELIU VADIM TUDOR, 31 decembrie 2013, Bran
pamflet

Toată viata ne grăbim...

Dimineața, ne grăbim să ajungem la serviciu. Odată ajunși, ne grăbim să treacă mai repede cele 8 ore. Seara, intrăm grăbiți pe ușă, îi pupăm în grabă pe cei dragi și ne grăbim să ne aruncăm în fața televizorului cu un laptop sau o tabletă în brațe. Ne grăbim de mici. Ne grăbim să creștem mari, ne rugăm să se termine odată anii de liceu, apoi facultatea. Apoi, ne grăbim să ne cumpărăm în rate pe viață un apartament. Facem degrabă copii, pe care îi creștem tot în grabă, mirându-ne „când au crescut așa?” Iar când sunt mari ne întrebăm de ce oare se grăbesc să plece atât de repede de lângă noi… Abia atunci intrã în vocabularul nostru expresia: „Mai stai puțin…” Cred că îți sună cunoscut. Ultima vizitã în casa bunicii, tu grăbit să te întorci la ale tale, ea, ținându-te de mână și spunandu-ți cu voce tremurată: „Mai stai puțin că Dumnezeu știe dacă te mai văd…”

Acum vreun secol și jumătate, John Ruskin, care provenea dintr-o familie foarte înstărită, de altfel, scria: „Nu existã bogăție, ci doar Viață.” Gândește-te de câte ori auzi întrebarea „Ce-ai făcut cu atâția bani?” și de câte ori ai auzit pe cineva întrebând: „Ce-ai făcut cu atâta viață?” „Trăiește azi, mâine nu există!” sună patetic. Tocmai de aceea italienii i-au spus cinic, dar simplu: „Azi ești pe Pământ, mâine în mormânt.” Pe Pământ poți lăsa urme sau umbre. În mormânt, nu mai ești nici urmă, nici umbră.

Mihai Morar